Calea Griviței este una dintre cele mai bogate străzi în monumente istorice din Bucureşti. Acum trei ani am descoperit casa de la numărul 54 (fost 58) şi mi-a plăcut tare: e foarte vintage, făcută la comandă, și e pe colț, ceea ce înseamnă că are camerele în semicerc. După un timp a apărut un afiş că-i de vânzare: 550 000 euro. Atunci nu aveam bani, dar weekendul ăsta m-am gândit că poate locul s-a degradat, iar preţul a scăzut, iar eu o voi putea cumpăra dacă conving 10 000 de prieteni să mă-mprumute pe termen nelimitat cu 40 de euro.
Cu planul ăsta am plecat să iau din geam numărul de telefon al proprietarului, dar în locul lui am găsit uşile larg deschise. Am dat târcoale până când ceva doamnă din mahalaua de peste drum mi-a ţipat să intru liniştită, că nu-i nimeni în casă, numai aurolacii mai dorm noaptea în ea. Clădirea are proprietar, care într-o vreme plătise pe cineva să asmută homleşii drogaţi de pe-acolo, dar acum nu mai dă bani nimănui.
Videos by VICE
Clădirea a primit autorizaţie de construcţie în urmă cu 123 de ani, pe 29 iulie 1889. A fost construită de arhitectul Ion Poteca, anagajat un timp la Primăria Bucureştiului şi proiectantul cladirii pentru sala de şedinţe a Academiei Române din Calea Victoriei colţ cu Strada Sfinţii Voievozi (în 1896), după gusturile şi dorinţele proprietarei Maria Obedenaru, o oarecare femeie de bine şi cu bani a vremii. Din multitudinea de elemente ornametale folosite, am concluzionat că Maria asta avea idei multe.
În prezent, casa este inclusă în ansamblul arhitectural Calea Griviţei și se află pe Lista Monumentelor Istorice protejate. Adică sunt permise doar intervenţii de consolidare, restaurare şi întreţinere care să-l pună în valoare. Adică n-o să se întâmple nimic epic cu clădirea, doar că la un moment dat n-o să mai fie.
După ce am ignorat dulapul din uşă cât să avem loc să intrăm, am dat direct de budă. Voit sau nu, detaliul ăsta a fost o mostră pentru tot ce a urmat.
Înăuntru ca afară: microbacterii şi seringi.
Pelerina aia de Superman din geam şi mătura, obiectul care face din orice vrăjitoare un avion, mi-au inspirat că ăsta-i locul secret al vreunui supererou care-şi bagă-n venă.
(stânga) Instalaţia asta cu ouă sparte mi-a adus aminte de Năstase, pentru că e la modă şi sunt ouă sparte. (dreapta) Aici nu m-am prins dacă Giovani ie fraier şi primeşte muie sau Giovani e analfabetul care s-a semnat la final.
Pe aici era drumul spre subsol, zonă care dădea în curte, fiind ieşirea secundară a casei, cea din Strada Semicercului, unde în prezent a crescut un fel de pădurice.
Mobilă dezmembrată pe care aurolacii, probabil, se chinuie să o bage în casă, ca să ce? Nişte drogaţi!
Din planuri reiese că încăperile de la subsol adăposteau iniţial pivniţa, spălătoria, haznaua, bucătăria şi o odaie pentru servitori, iar la parter se aflau camerele Mariei Obedenaru organizate în jurul unui spaţiu central. Dormitoare, salon, sufragerie, habar n-am care cum erau, n-au mai avut cerneală să treacă pe planurile originale şi funcţiunile camerelor de la parter.
Iar în prezent pot fi deosebite doar după felul de degradare: camera gri cojită pe pereţi, camera alb-gălbui-gri fără un perete, camera cu gaură în tavan.
Apropo de camera fără tavan: este poarta spre pod dacă ştii să zbori până acolo sus, dacă nu te coieşti o grămadă, aşa ca noi, dacă să urci sau nu pe scara de lemn.
Nu prea era nimic de văzut acolo exceptând cutia asta mare pe care iar s-a chinuit cineva s-o care de-a-n pulea.
M-am proptit cu piciorul în uşa asta ceva vreme, până am reuşit s-o deschid. Tavanul era căzut dinainte, nu-i de la mine dezastrul. Oare ce-i dincolo, ce-i?
Căcat, ce să fie? O cameră împuţită cu podeaua doldora de căcaţi căcaţi de om. Deci, de-asta puţea a fecale şi pişat în toată casa.
Oglinda ca oglinda, am mai văzut, dar vede cineva gaura din dreapta, din podea? Poţi ajunge şi pe aici la subsol.
Cu ochii pe sus, să nu ne pice în cap şi ce a mai rămas din tavan, am dat o tură şi pe-afară.
Ferestrele înalte încă mai au ancadramente din piatră şi elemente decorative vegetale. Dar dacă există nu înseamnă că nu se desfac uşor-uşor de clădire.
(stânga) Un motiv ornamental cu iniţialele proprietarei din secolul XIX, încadrate într-un cartuş, pe faţada dinspre Calea Griviţei. (dreapta) Una dintre pietrele de sub pervazul geamurilor, pe care s-a tot semnat omul peşterii, Vasile.
Am lăsat totul aşa cum am găsit, inclusiv garourile de afară pentru supereroii care mai vin pe aici şi se-ntrec în puteri. Nici nu m-am mai chinuit să aflu numărul de telefon al proprietarilor. Planul cu cei 10 000 de prieteni a picat. Ca tavanul.
Citeşte şi alte Locuri părăsite.
