I-am urmărit pe tinerii români care au făcut un film ce nu o să ajungă niciodată-n cinematografe

Un pont pe care nu-l auzi prea des în lumea cinematografiei e că nu trebuie să știi neapărat cum să mânuiești o cameră pentru a face un film. Și tocmai acest concept al amatorismului stă la baza proiectului Uzinei Filmelor de Amatori, care e găzduit de TIFF. Festivalul, care-și sărbătorește anul ăsta majoratul, nu mai e demult un loc unde se adună doar criticii pentru a discuta motivațiile filozofice ale unui cadru cu ciorbă dintr-un film românesc. Așa că, în numele accesibilității, până și amatorii pot să scrie, să regizeze și să joace în filme la Cluj-Napoca.

Uzina Filmelor de Amatori e un proiect creat de regizorul francez Michel Gondry, omul care ți-a dat universul peste cap (și dacă n-a făcut-o, înseamnă că nu l-ai văzut) cu filmul Eternal Sunshine of a Spotless Mind. Toată treaba a pornit de la dorința sa de a da spectatorilor puterea să-și creeze propriile forme de entertainment, în loc să se mulțumească cu cele livrate de Hollywood.

Pe 31 mai, proiectul său a ajuns și în capitala Transilvaniei, asta după ce o echipă de scenografi a muncit jumătate de lună pentru a ridica 15 decoruri de film în incinta Centrului Regional de Excelență pentru Industrii Creative (CREIC). Acolo am mers și eu ca să văd cum arată un film care nu o să ajungă niciodată în cinematografe, dar chiar și așa, e mai important pentru o mână de oameni creativi decât orice Tarkovski.

Toată experiența e gratuită. Cei pe care i-am prins eu încercându-și mâna la cinematografie au fost șase necunoscuți: două adolescente cu experiență actoricească pe TikTok, două mame, o tânără avocată și un student la Inginerie Genetică în Ameliorarea Plantelor. I-am întâlnit pe toți în microbuzul care ne-a dus la CREIC. După trei ore de brainstorming, le-a ieșit un scenariu de scurtmetraj de 15 minute, „cât să prindă calificarea la Cannes”, cum a glumit una dintre mame.

Toată treaba începe în atelierul 1, unde două voluntare le spun participanților că au vreo 45 de minute la dispoziție ca să stabilească genul, titlul și subiectul filmului. În timpul ăsta trebuie să hotărască cine o să fie regizor/operator de cameră, dar și cine joacă. Noroc că sunt atât de puțini oameni, încât rolurile se împart ușor.

Ana și Ionuț nu se cunosc, dar trebuie să joace un cuplu ajuns în pragul despărțirii din cauza unui mesaj trimis de cele două puștoaice; una dintre mame este cea care le uită pe acestea în gară, iar camera ajunge în mâna celeilalte mame, Diana.

„A plecat busul, nu mai ai unde să te duci”, glumește Diana. Da’ e și seriozitate în vocea ei, căci încearcă să-i convingă pe ceilalți că e vremea să se pună pe treabă. Oricum n-ai avea unde să te duci. Poate primarul Boc chiar a avut o strategie când a ridicat CREIC la capătul unui drum de piatră spartă, pe un deal de la ieșirea din Cluj.

În schimb, replica ei este preluată ca titlu. Aproape. Busul e înlocuit de tren, că nu a existat buget decât pentru două mijloace de transport în scenografia de la Uzină.

Cât despre temă, pică repede ideea unui documentar despre cum să te trezești pe un deal fără câini la TIFF. Cele mai multe mâini sunt ridicate pentru comedie. Fi-r-ar ea de democrație.

„Nu știu cine v-a pus să alegeți comedie. Lasă, punem comedie-dramă, să ne salvăm. Vă spun că o să fie nasol, copii”, le spune dojenitor Diana.

Apoi se pune la cale și un scenariu. Și ăsta în linii mari, că lumea se bazează pe improvizație. Pe scurt: mama stă pe telefon în tren și fetele coboară după înghețată, trenul pleacă și rămân singure în gară, sunt culese de șeful gării, care ar vrea să le ducă la Poliție ori la Protecția Copilului, dar nu-i răspunde nimeni, așa că le bagă în mașină, că doar nu o fi să rateze Electric.

Ionuț deja a stabilit că seamănă o țâră cu povestea Green Book. Doar că de data asta e un bărbat cu două puștoaice în mașină. Așa că are mai mult iz penal, decât de Oscar.

Cu toate astea în cap și gata de pus în aplicare, participanții ajung în atelierul 2. Aici ar trebui să stabilească detaliile scenariului, replici și tot tacâmul. Dar atelierul adăpostește și recuzita, așa că ochii se pierd în căutare de tricouri, pălării și peruci. Ionuț găsește o șapcă de marinar, se ascunde într-un sacou larg și parcă a intrat deja în rolul de șef de gară. Între timp, acțiunea se împarte pe scene, se fac din pix două conflicte și se decide și un happy-end, că așa e în comedie. Iar toată lumea coboară spre platoul de filmare al Uzinei.

Fără nicio replică pusă la punct, participanții se așază în vagonul de tren și trag câteva ture de repetiții înainte de filmare. Aud cuvântul improvizație și o văd pe una dintre puștoaice cum se aruncă pe jos în timp ce strigă „a plecat trenul”.

Repetițiile se termină repede, căci vine camera adusă de Vlad, unul dintre organizatorii de la CREIC. Le dă câteva indicații tehnice despre cum se filmează, adică pe ce butoane ar trebui să apese, și-i avertizează că ce e înregistrat o să ajungă în film, chiar dacă-i un cadru greșit.

„Toate filmele au erori și greșeli. Dacă alegi să faci un film, știi chestia asta. Ți-o asumi”, zice Vlad.

Necunoscuții se pun pe filmat și trag câteva minute pe o terasă, înainte de a se muta în mașină și a ajunge la Electric Castle.

Apoi se trece pe repede înainte prin celelalte scenarii. Și întreaga filmare e gata în mai puțin de jumătate de oră, cât să prindem ultimul microbuz spre Cluj-Napoca.

Câteva minute mai târziu, intrăm și în sala de proiecții. Deși puștoaicele sunt resemnate că nu le-a ieșit cum trebuie, ele nu se pot abține să nu râdă timp de 15 minute. Poate că nu-s eu tocmai critic de film, dar acțiunea curge bine chiar și cu momentele în care nu s-a oprit camera la timp, s-a filmat între decoruri ori în cadru au apărut organizatorii de la CREIC.

„E vorba de experiența aia pur cinematografică din 1800. Adică să te filmezi și să te vezi pe ecran. Și chestia asta e wow. Iar asta experimentează oamenii”, îmi zice Vlad. După două zile petrecute în platou printre amatori, și-a dat seama că îi place să-i vadă pe oameni când sunt spontani, nu iau treaba în serios și își asumă că nu o să învețe meserie în cele trei ore de la Uzină.

Dacă ăsta a ieșit comedie, cei de dinainte au turnat cu predilecție acțiuni și horror-uri. S-a făcut chiar și o parodie după Eternal Sunshine of a Spotless Mind. Astea sunt doar lucrurile care s-au făcut în primele două zile și urmează multe altele, căci Uzina Filmelor de Amatori va rămâne deschisă până pe 31 iulie la CREIC în Cluj-Napoca.

Iar pentru cine vrea să încerce să fie actor ori regizor, toată experiența e gratuită.