Pe 29 iulie 2022, Ministerul Public a publicat rechizitoriul dosarului „Revoluției”. Iosif Rus, fostul comandant al Aviației Militare, Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu sunt trimiși în judecată. Ei sunt acuzați de infracțiuni contra umanității.
Înainte de publicarea rechizitoriului, în 2021, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis ca dosarul „Revoluției” să fie întors la Parchetul Militar. Asta după ce, în octombrie 2020, Curtea Supremă a exclus mai multe probe depuse de Parchetul Militar la dosar, printre care rapoartele întocmite de SRI și de comisia parlamentară de anchetă a Revoluției care a funcționat în anii ‘90.
Videos by VICE
Odată cu anunțul din iulie 2022, o analiză pe text făcută de Bogdan Tiberiu Iacob arată că în cele 345 de pagini armata română e pomenită de 444 de ori, MApN de 412 ori, Securitatea de 192 de ori și Departamentul Securității Statului de 104 ori. Ceaușescu e pomenit de 385 de ori și Ion Iliescu de 353 de ori. Bogdan subliniază însă că nu apare nicio mențiune despre CIA — termenul „american” apare de două ori, când e amintit fostul președinte Richard Nixon și se vorbește de posibilitatea ca zgomotele de la mitingul din 21 decembrie să fi fost produse cu aparatură americană. Apar însă mențiuni despre URSS, Moscova, KGB sau GRU. Sunt și referiri la Franța sau francezi, Germania sau germani și chiar Ungaria sau unguri, dar în contexte fără legătură cu Revoluția.
În acest cadru, merită să afli ce-a avut de zis despre evenimentele din România Ross Newland, un fost oficial CIA. El a dezvăluit într-o carte a lui Mark Mazzetti, jurnalist de investigații al publicației New York Times, că serviciul secret al americanilor le-ar fi recomandat românilor să organizeze cuplului Ceaușescu un proces sumar, înainte de execuție.
Poate fi o teorie veridică? Faptele consemnate nu sunt chiar suficiente.
Contextul teoriei că procesul lui Ceaușescu a fost orchestrat de CIA
Newland era în România în timpul Revoluției din 1989 și era ofițerul CIA care informa Administrația George H. W. Bush în legătură cu soarta dictatorului. Este prima dată când un fost oficial al aparatului de stat american lansează o astfel de informație în legătură cu un eveniment al istoriei noastre recente nici până azi elucidat întru totul.
Este adevărat ce a dezvăluit Newland sau a fost doar o minciună aruncată în presa americană, care ajută PR-ul și mitologia serviciilor secrete americane?
„Fiind staționat în România – și ofițerul numărul unu în cadrul centrului CIA – lui Newland îi revenea sarcina de a ține Administrația Bush-tatăl informată cu privire la colapsul regimului condus de Nicolae Ceaușescu, care fugise din București împreună cu soția lui, în timp ce mulțimile se adunau pe străzi, cu o săptămână înainte de Crăciunul din 1989.
În ziua de Crăciun, în timp ce parașutiștii îi țineau în arest pe Nicolae și Elena Ceaușescu, Newland a încercat să-i convingă pe ofițerii din unitatea care-i capturase pe cei doi să nu-i execute fără să le organizeze o formă oarecare de proces. Măcar atât – îi transmiseseră șefii de la Langley lui Newland, ca să comunice mai departe noilor autorități române. «Așa că i-am forțat să le organizeze un proces, și-a durat, cât?, vreo douăzeci de minute», își amintea el.
După ce și această formalitate a fost îndeplinită, comandantul plutonului a cerut ca trei voluntari să formeze un pluton de execuție. Dar, când bătrânul dictator și soția lui au fost puși la zid, amândoi cu mâinile legate la spate, întregul pluton a deschis focul’’, scrie Mark Mazzetti în cartea „CIA, războiul secret împotriva terorismului”.
Cartea a apărut în 2013 în SUA și în 2018 a fost tradusă în română și publicată de Editura Corint.
Newland: „Din păcate, nu vă pot răspunde la întrebări”
Mazzetti este un bine cunoscut jurnalist de investigații al New York Times, același care a scris și despre posibilele închisori secrete ale CIA aflate și pe teritoriul României.
Deși pasajul regăsit în cartea ziaristului are inexactități care nu trec de filtrul veridicității, un semn de întrebare, totuși, rămâne. Cât de activi erau americanii în perioada Revoluției române pe teritoriul nostru? Le-ar fi putut ei recomanda românilor organizarea unui proces, înainte de execuție? Dacă lucrurile stau astfel, am putea vorbi despre un prim exemplu al respectării principiilor statului de drept. Nici măcar dictatorii nu pot fi condamnați, fără să beneficieze de un proces echitabil.
Pasajul în limba engleză poate fi citit aici.
Pentru o primă lămurire, i-am trimis întrebări pe mail chiar fostului oficial CIA, Ross Newland.
Acesta a lucrat timp de 23 de ani în serviciul secret american și a deținut de trei ori funcția de șef de stație în mai multe colțuri ale lumii. În 1988, când CIA l-a transferat într-un centru pentru Europa Răsăriteană, Newland câștigase deja experiență în lumea operațiunilor secrete în America Latină, lovindu-se de controversatul scandal Iran-Contra, pus în aplicare de către de Administrația Reagon.
Când a venit în Europa de Est, pentru a transmite analize din statele satelit ale URSS, în plin Război Rece, Newland avea puțin peste 30 de ani, scrie Mark Mazzetti.
Newland mi-a răspuns pe mail, dar nu a dorit nici să confirme, nici să infirme dacă este adevărat ce a declarat în cartea jurnalistului de la New York Times. „Din păcate, nu pot să răspund întrebărilor dumneavoastră.”
I-am trimis un mail și lui Mazzetti, pentru eventuale lămuriri, dar nici jurnalistul nu a răspuns.
Subiectul Revoluției Române, ocolit de arhiva CIA
Arhiva desecretizată a CIA despre România, care poate fi consultată online aici, ocolește subiectul sensibil al Revoluției române, în schimb, am găsit o analiză din decembrie 1987, la o lună după revolta muncitorilor din Brașov, în care fostul șef al stației trimitea oficialilor de la Washington o listă de scenarii („Why to think about winter in Romania”) despre o eventuală cădere a lui Nicolae Ceaușescu și cine ar putea s-o pună la cale.
Să fi scris această analiză chiar Newland? Dacă este adevărat că el a fost transferat în Europa de Est în anul 1988, atunci răspunsul este nu. Totuși, asta este o primă dovadă că un interes al americanilor despre posibile revolte exista, în plină tensiune a Războiului Rece.
„Deși Moscova și-a exprimat public aversiunea față de regimul Ceaușescu pe durata ultimului an, iar ideile de reformă ale liderului sovietic Gorbaciov au găsit un public receptiv în rândul populației române și în rândul unora dintre liderii români, eforturile sovietice active de aliniere a unui potențial suport în rândurile moderaților din partidul românesc, prin ambasada URSS și a agenților KGB de la București, poate fi interpretat de către unii lideri români, corect sau eronat, drept încurajare pentru un complot de lovitură de stat.”
notă din decembrie 1987
Americanii au prevăzut că o revoltă a românilor s-ar putea face iarna
Americanii au luat frecvent în calcul o posibilă revoltă care să izbucnească iarna, din cauza frigului, a lipsei agentului termic și a electricității din casele românilor. Același scenariu despre posibilă revoltă iarna îl găsim într-o altă notă CIA din decembrie 1984: „Romania: The Outlook for Ceausescu”.
După o analiză a dezastrului economic, gestionat de Ceaușescu, oficialii CIA au enumerat mai multe scenarii despre cine ar putea fi succesorii dictatorului. Într-unul dintre ele, este amintit numele lui Ion Iliescu.
Grupul, denumit „Rivali în Eclipsă”, era format din foste figuri de prim-plan aflate în declin, dar care ar fi putut juca un rol important într-o mișcare împotriva lui Ceaușescu.
Acest grup era format din Virgil Trofin, fost Secretar al CC al PCR și viceprim-ministru al Guvernului, Paul Niculescu, fost viceprim-ministru al Guvernului și ministru al Finanţelor până în 1981și Ion Iliescu.
„Inteligent, dinamic și neobișnuit de sincer, Iliescu este considerat de mulți cel mai impresionant individ din conducerea românească”, se spunea în document.
Totuși, cât de implicați au fost americanii în politica internă românească? Au fost simpli observatori, pentru a pune în gardă Administrația Bush, sau chiar au jucat vreun rol în derularea evenimentelor din Decembrie 1989?
Analistul în securitate Claudiu Degeratu mi-a declarat că se îndoiește că americanii să fi avut un rol activ în timpul Revoluției.
„Am citit ce s-a declasificat din arhivele americane și nu este modul lor de operare. Procesele sumare cu izolarea condamnatului de la Imre Nagy încoace sunt pe stil rusesc. Eu compar cu Revoluția din Ungaria din 1957 când cu greu americanii au trimis doi agenți CIA din Austria să facă excursii să culeagă informații, asta în timp ce personalul diplomativ era evacuat spre Viena, așa cum era evacuat personalul american din București spre Sofia. Clar CIA a trimis mai mulți agenți să culeagă informații, dar nu cred că aveau instrucțiuni să interfereze cu revoluționarii sau să dea o soluție.’
Cine a decis execuția cuplului Ceaușescu
Cronologic, faptele s-au desfășurat astfel: după plecarea cu elicopterul din București și capturarea lor în baza militară de lângă Târgoviște, decizia de executare a cuplului Ceaușescu a fost luată la București, printr-un decret al CFSN, semnat de Ion Iliescu, în 24 decembrie 1989. Atunci s-a decis și înființarea Tribunalului Militar Excepțional. Informal, decizia fusese luată în noaptea dintre 23 și 24 decembrie, potrivit generalului Victor Stănculescu, cel care s-a ocupat de organizarea procesului și împușcarea celor doi.
„Am fost chemat, cred că de Iliescu, nu de altcineva. Şi mi-a spus: «Dragă, noi am stabilit aşa şi te-aş ruga să te ocupi de toate amănuntele de la început, plecare, moment şi întoarcere».”
Stănculescu într-un interviu cu Ion Cristoiu
Așadar, Ross Newland nu avea cum să convingă trupele din unitatea militară să-i organizeze un proces sumar lui Ceaușescu, întrucât decizia respectivă nu a fost luată de ofițeri. Mai mult, Newland spune că procesul ar fi durat aproximativ 20 de minute. În realitate a durat aproape o oră, dar asta e o eroare care poate apărea din cauză că evenimentele s-au întâmplat demult.
Din ce spune Newland, un singur lucru este credibil: acela că americanii, prin agenții CIA de la București, au insistat ca soții Ceaușescu să nu fie executați fără proces, susține jurnalistul Grigore Cartianu, specializat în misterele Revoluției.
„Departamentul de Stat încercase chiar, pe 23-24 decembrie, salvarea de la moarte a cuplului dictatorial, oferindu-se să ia în custodie familia Ceaușescu până când în România vor fi organizate alegeri libere și va putea fi făcut un proces serios, credibil, civilizat. Oferta a fost transmisă conducerii CFSN prin Corneliu Bogdan, fost ambasador la Washington (1967-1976), dar respinsă brutal de Silviu Brucan pe 24 decembrie, la sediul MApN din Drumul Taberei (unde se instalase grupul de putere). Brucan își asumase deja soluția sovietică: execuția sumară, variantă susținută și de alți lideri ai CFSN (gen. Nicolae Militaru, Gelu Voican Voiculescu etc.).
Pentru a păstra aparențe de legalitate, Ion Iliescu a impus organizarea unui proces sumar, dar cu verdict prestabilit: condamnarea și executarea imediată a soților Ceaușescu. E posibil ca Iliescu să fi ținut cont, în decizia sa, și de insistențele americane (transmise, probabil, prin oameni ca Newland) de a nu se face execuție fără proces’’, explică Grigore Cartianu.
Contactați telefonic, Petre Roman și Dan Voinea, procurorul acuzării în timpul procesului lui Ceaușescu, au respins teoria americanului, spunând că totul s-a decis de către români, fără niciun fel de influență externă.
În contextul în care procurorul general al României Augustin Lazăr a cerut preşedintelui avizul pentru începerea urmăririi penale faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluţiei, așteptat de 28 de ani, poate, cine știe, și acest mister, pe lângă multe altele, va fi elucidat.
Articolul a fost actualizat cu informații despre faptele menționate în rechizitoriul dosarului „Revoluției”.