Tu chiar știi dacă jobul tău e de rahat?

Ai întârziat la muncă jumătate de oră și n-a observat nimeni. Îți faci o cafea, te așezi, te uiți la ceas, și cumva, inexplicabil este ora unu după-amiază. Până la ora cinci n-ai facut practic nimic toată ziua, decât ai stat in ședințe unde doar ai tăcut. Pentru a o mia zi la rând, în seara aia, îți tragi pantalonii de trening pe tine înainte să te uiți la o emisiune TV inofensivă despre gătit, și deodată începi să te întrebi dacă jobul tău nu e cumva chiar inutil.

Dacă asta sună ca o descriere justă a vieții tale (wow, îmi pare rău dacă da), după spusele antropologului și activistului David Graeber ești probabil angajat la un „job de căcat” certificat.

În 2013, articolul lui Graeber din revista Strike! despre joburi care nu au niciun rost – On the Phenomenon of Bullshit Jobs: A Work Rant – a devenit viral. Asta a făcut ca Graeber să primească sute de povești ale oamenilor care-și descriau „joburile de căcat”, pe care el le-a strâns într-o carte cu același nume. Răspunsurile au venit de prin toată lumea și de la diverse categorii de locuri de muncă, de la un asistent de producție, pe care jobul îl făcea să se simtă extrem de vinovat, la un tip care tot primea oferte de măriri salariale în ciuda faptului că încerca să fie concediat.

Am vorbit cu Graeber despre cum știi exact dacă ai un job de căcat și dacă ar trebui să încercăm vreodată să scăpăm total de ele.

VICE: Există joburi care sunt categoric de căcat?
David Graeber: Las asta la latitudinea persoanei care face acel job. În multe joburi de prestări servicii, impresia mea e că oamenilor care le fac nu par să le placă prea mult, dar realizează că de fapt fac ceva, deci este greu pentru mine să mă pronunț în cazul de față.

Deci este ceva ce trebuie să realizezi singur?
N-aș vrea sa fiu unul dintr-o idioții ăia care zic: „Jobul tău este de căcat.” Nu fac deloc asta – ba chiar opusul. Dacă crezi că jobul tău este de o importanță vitală pentru lume, atunci nu mă voi contrazice cu tine, dar dacă crezi că locul tău de muncă este total lipsit de sens, atunci probabil că nu voi avea nimic de adăugat nici acolo. Cred că este foarte arogant să spun că eu știu mai bine.

Ai avut vreodată un job de căcat?
Am făcut munci temporare, unde practic doar ocupam un scaun, dar într-un fel nu simt că aparțin acelei lumi. De aceea toată treaba asta a fost atât de ciudată pentru mine. De aia am observat-o și [postarea de blog] a devenit virală. Toată ideea antropologiei este ca cineva care este complet străin să observe lucrurile cu care alți oameni au trăit și pe care ei nu le observă. Nu vin dintr-un mediu profesional, așa că am apărut acolo și am zis: „Tipii ăștia nu par să facă mare lucru – sunt eu tâmpit sau ei doar stau pur și simplu?” Deci, într-un fel, a fost o nouă lume pentru mine.

Ok, deci cum îți dai seama că ai un job de căcat?
Vorbind la modul general, ei își dau seama singuri. În marea majoritate a cazurilor e atât de evident, dacă doar stai acolo și freci duda. Oamenii chiar nu fac nimic toată ziua. Sau doar stau acolo în cazul în care ceva se strică. Dar cred că-i forțează să facă absurdități care-i deranjează pe alții, și de aia simt că au un job de căcat. După ce trec de un anumit punct, unde 90% din ce fac îi determină pe alții să se simtă nesiguri sau îi mint direct, atunci simt că intră-n teritoriul căcatului.

Singurii oameni care cred că au joburi de căcat și nu o știu sunt cei din organizațiile birocratice unde cunoști numai o mică parte din ce faci. Te gândești doar că sigur servește unei funcții. Are un sens pentru operațiunea la scară largă, dar tocmai acea operațiune este de fapt degeaba. Găsești asta în special în bănci.

Ai primit multe răspunsuri negative la postarea ta originală?
Cel puțin o dată pe an sau ceva de genul, îmi mai scrie cineva și-mi zice: „Ăsta e un mare căcat. Nimeni nu ar angaja pe cineva de care nu are nevoie.” Mai de fiecare dată este vorba de patroni de firme, așa că ei o iau personal. Oamenii pur și simplu zic pe piața muncii că nu angajează pe cineva dacă nu are nevoie de el.

Dacă sunt degeaba, de ce există?
Toate joburile astea sunt acolo doar ca să facă bogații să se simtă bine cu ei înșiși – [angajații] care aleargă de colo colo și-i fac să se simtă importanți, să-i aibă la degetul mic.

Deci, ar trebui să țintim spre eliminarea lor?
Nu vreau ca asta să fie folosită ca scuză pentru manageri să înceapă să concedieze oameni, dar cred că trebuie reformată întreaga societate. Oamenii zic că roboții le vor lua joburile: ce vom face când vor fi mai puține locuri de muncă? Nu ăsta e de fapt tot rostul tehnologiei, ca să nu mai muncim atât de mult? Am crezut că aveam o economie de piață, pentru că se presupunea că era eficientă. Dacă nu poate rezolva o problemă elementară ca cea de a nu mai munci atât de mult, nu este așa.

Există oameni care cred că toți sunt niște târâturi leneșe dacă se pot scoate cu faza asta, sau cel puțin oamenii săraci sunt așa. Cineva a zis că somajul este rău fiindcă chiar dacă oamenii au fonduri, ratele infracțiunilor și a dependenței de droguri cresc dacă oamenii nu lucrează de la nouă dimineața până la cinci seara. De ce nu-i pui în închisoare de la 9 la 5, apoi nu vor mai intra în atâtea probleme? Trebuie să schimbăm genul ăsta de cultură – ăsta e unul din lucrurile pe care încerc să le fac.

Din mesajele pe care le-ai primit, ai găsi informații despre cum se descurcă oamenii care au joburi de căcat?
Oamenii găsesc imediat soluții. Vorbesc despre „a nu avea niciun fel de scenariu”. Este o frază utilă. Nu știi cum ar trebui să te porți sau cum să te simți. Mi se dă ceva pentru nimic, ar trebui să fiu fericit. Te forțează să fii un parazit împotriva dorinței tale, deci nimeni nu știe exact cum să îi facă față și este o confuzie morală la mijloc. Ar trebui să mă simt vinovat? Nu ar trebui, fiindcă nu vreau să o fac. Dar pot să mă plâng? Mă simt ca un idiot plângându-mă. Oamenii sunt confuzi.

Este inevitabil să ajungem la un astfel de job în timpul vieții?
Sunt joburi bune care sunt pline de sens, te împlinesc și te plătesc bine. Dar ca să ajungi la joburile alea trebuie să fii deja bogat sau să îți poți permite trei ani de internshipuri neplătite într-un oraș mare. Foarte tare dacă poți face asta, dar nu poți. Deci variantele tale sunt fie să te duci la joburi faine unde te plătesc atât de puțin încât și dacă te gândești să-ți întemeiezi o familie te vei simți vinovat că nu le vei putea oferi ce au nevoie – nu vei putea să îți plăteși împrumuturile. Deci vei avea bucuria că faci ceva util, cum ar fi să lucrezi la un cămin, dar vei simți atacul economiilor. Sau poți să-ți iei un job de căcat – și astea nu sunt greu de găsit; sunt multe așa. Dar apoi intervine partea evidentă: va trebui să te obișnuiești cu faptul că trăiești într-o minciună. Care e alegerea cea mai bună? Cine sunt eu să-mi dau cu părerea? Trebuie să îți dai singur seama de asta.

Care sunt dezavantajele de a avea un job în care nu faci nimic?
Cred că depresia din societate este în general legată de asta. E adevărat că depresia este despre gol, lipsă de sens și de energie. Sunt o mulțime de oameni care și-au imaginat că lumea muncii nu va fi distractivă, dar că va servi măcar unui scop. Oamenii își dau seama că au muncit foarte mult și au o anumită poziție, ca să ajungă aici. Ironia e asta: Munca reală nu e muncă reală. Studiul e muncă reală – produci ceva și apoi ești evaluat. Asta e reală.

Mulțumesc, David.

Bullshit Jobs: A theory a apărut, via Penguin.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.