Părinții ăștia din industria tehnologiei mi-au spus cum își țin copiii departe de telefoane

N-a fost niciodată simplu să fii părinte. La urma urmei, ești responsabil pentru o altă viață sau chiar mai multe. Chiar și chestiile de bază pot să fie înfricoșătoare – cum hrănesc și îmbrac creaturile astea și cum le apăr de la a fi mâncate? Și apoi, chiar dacă-i ții în viață îndeajuns de mult, ajungi să te confrunți cu probleme și mai profunde: cum ajut la îndrumarea acestor oameni în creștere, care-mi sunt familiari, dar foarte ciudați, astfel încât să ajungă cele mai bune versiuni posibile ale lor înșiși?

Ar fi extraordinar dacă tehnologia ar ușura această provocare. Dar, în cel mai bun caz, tinde să complice și mai tare lucrurile. Se știe că Bill Gates și Steve Jobs le limitau copiilor accesul la tehnologie (se pare că Bill Gates le-ar fi interzis copiilor lui să aibă telefoane mobile până la 14 ani), îngrijorați de natura adictivă a acelor ecrane lucitoare de ținut în mână. Zilele astea ne confruntăm toți cu tentația asta, dăm swipe și like și astfel ne croim drum prin această lume mediată. E un stil de viață atât de răspândit, încât atât Apple, cât și Google au introdus recent instrumente de gestionare a timpului petrecut cu gadget-uri în mână și de a elimina motivele de distragere.

Teoretic, adulții pot să-și regleze singuri timpul petrecut cu ochii în ecran sau cel puțin să recunoască și să-și asume alegerile pe care le fac. Însă părinții trebuie să ia în calcul alegerile astea nu doar pentru ei înșiși, ci și pentru copiii lor. Și își pun și ei multe dintre aceleași întrebări. Ce se întâmplă cu creierele și corpurile care se holbează toată ziua la un ecran. Ce fel de portaluri sunt ecranele alea și unde te duc? Când se transformă „mult” în prea mult?

Experții în tehnologie din ziua de azi își pun întrebările alea, ca oameni care construiesc instrumente digitale și ca părinți. Ca să aflu cum dau de cap problemelor astea i-am întrebat ce reguli le impun copiilor lor (dacă e cazul), cum au ajuns la ele și cum i-a făcut faptul că au copii să se gândească la propriul mod de întrebuințare a tehnologiei. Iată ce ne-au spus.

Lloyd Armbrust e CEO al Ownlocal, un start-up din Austin, care ajută companiile de media din zonă să se promoveze în mediul digital. Copiii lui au 12, 9, 6, respectiv 4 ani. Spune despre ei că acoperă tot spectrul epocii ecranului. Cea mai mare practic a crescut cu ecrane portabile și le înțelege destul de bine rolul pe lume. Cel mai mic, la patru ani, se confuzează când ecranul televizorului nu reacționează ca unul cu touch. Iar copilul de șase ani înțelege că unele ecrane sunt interactive, pe când altele nu.

„Vreau ca timpul petrecut pe telefon să fie asumat”, spune el. „Alți copii sunt absenți cu orele, pentru că asta au fost programați să facă.” Ambrust limitează timpul ăsta vegetativ și fără scop pentru copiii lui, spunându-le: „E foarte ușor să te plictisești. Dar dacă te plictisești, e vina ta.” Ei sunt responsabili să găsească moduri să se distreze, fără să găsească un gadget care să le mănânce pur și simplu timpul.

Deci chiar și când vrea să-l lase copiii un pic în pace, îi trimite să joace Minecraft. Știu că e o ocazie specială și înțeleg că e asumat. Cea mai mare se joacă Sims, despre care Armbrust spune că e „cocaina ei”, d-aia îi limitează timpul de joc. Dar își amintește și de vremurile lui dinainte de Internet, când a modificat un calculator Dell și un modem, învățând cum funcționează pentru că le-a dezmembrat. Asta își dorește și pentru ea – să aibă loc să fie obsedată de ceva despre care e motivată să afle mai multe, mai în profunzime.

Amy Vernon, vicepreședinta start-up-ului de blockchain Rivetz, are doi fii, de 14, respectiv 12 ani, care erau obsedați de ecrane. „Cred că într-o dimineață”, spune aceasta, „mi-a fost greu să-i scot din casă la timp, atât erau de fermecați de iPad-urile lor. A fost ridicol. Așa că am stabilit că zilele de luni până joi sunt zile fără ecrane.” Există o excepție pentru teme, iar fiul ei cel mai mare are un telefon pe care are voie să-l folosească în autobuz, spune ea, „în principal pentru că știam că o să facă asta și nu merita să ne certăm pe un astfel de lucru”.

Există excepții: timpul petrecut în familie, pe canapea, când toată lumea se joacă HQ trivia de pe propriul device sau o oră pe telefon după săptămâna de teze, dacă n-au teme, iar în timpul verii nu se aplică regulile astea. Când au fost impuse regulile fără telefon acum trei sau patru ani, s-au ciondănit un pic, dar băieții ei au acum Vinerea de Jocuri Video: dacă n-au teme la finalul săptămânii de școală, li se oferă 45 de minute să se joace pe Xbox și se pot uita în familie la TV sau la un film.

Johanna Wright, vicepreședinte pe management de produs la YouTube, a avut un moment asemănător de frustrare cu cei doi copii ai ei, care au 11, respectiv 9 ani. N-a mers să-i lase pe ei să-și regleze singuri timpul petrecut în fața ecranului: îi tot cereau să-i lase să se uite la TV sau pe YouTube Kids. „Aveam senzația că ne pisălogeau pe tot parcursul zilei și întotdeauna trebuia să le zic nu”, spune ea, „așa că am avut un moment de geniu, când am inventat regula după 5 după-amiaza. Asta le oferă multă libertate, dar setează și niște limite.” Se trasează o linie între timpul fără ecrane, cu responsabilități, și timpul de odihnă când au voie să vegeteze. „Uneori, copiii mei vegetează chiar și fără tehnologie.”

Loren Cheng, director de management de produs pentru Facebook for Messenger Kids, spune că în familia lui regulile s-au dezvoltat destul de organic. Copiii lui, o fiică de 4 ani, una de 10 ani și un fiu de 7 ani, trebuie să ceară voie. „Așadar, deși nu avem un număr strict de ore pe zi în timpul cărora au voie să se joace sau să se uite la clipuri”, spune acesta, „avem, totuși, o dinamică în care mama și tata sunt paznicii.”

Fiica cea mare folosește deja din plin tehnologia la școală, pe când frații ei mai mici încă n-au teme și în general sunt cu ochii în jocuri sau se uită la clipuri. Cheng încearcă să pondereze timpul de holbat la ecran cu activitățile offline. „Acestea fiind zise, nu suntem imuni la problemele prin care trec toți părinții”, spune acesta. „Uneori trebuie să-i lăsăm pe copii să se uite la un film, în timp ce noi facem treburi prin casă.”

Aproape toți cei intervievați au exprimat o singură plângere latentă cu privire la prea mult timp petrecut cu ochii în ecrane: adeseori ne împiedică pe toți, și copii și adulți, să interacționăm direct cu lumea și cu oamenii care se află fix în fața noastră. Vernon spune că atunci când e cu copiii, vara, îi duce la înot și în excursii – telefonul rămâne acasă, ca să poată fi prezentă psihic. Wright la fel, are două telefoane – unul pentru muncă și unul pentru viața personală „În weekend-uri și seara îmi pun telefonul de muncă departe de mine”, spune aceasta. „Asta mă ajută să mă deconectez de la muncă și să mă concentrez pe familie. Nu vreau ca puștii mei să se simtă legați de tehnologie și incapabili să fie prezenți cu oamenii cu care se află.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.