Fenomenul #MeToo a scos la iveală nu numai mărturiile numeroaselor femei care au fost hărțuite sexual, ci și confesiunile unor bărbați care au recunoscut că și ei au hărțuit la rândul lor și că sunt vinovați.
Au fost oameni însă, femei și bărbați, care le-au dat în cap (virtual vorbind) și i-au acuzat că vor să se dea eroi, că eclipsează confesiunile femeilor hărțuite de bărbați și că nu au nicio scuză pentru ce au făcut.
Videos by VICE
Mereu am crezut că pentru a schimba niște comportamente trebuie mai întâi să vedem cum s-au format. Ca să rezolvăm niște probleme, cred că trebuie să înțelegem cum ajunge cineva să fie misogin, sexist, rasist, violator, criminal sau homofob. În niciun caz ca să le găsim scuze, ci ca să cunoaștem cauzele și să putem găsi soluții poate și mai potrivite.
Citește și: Am vorbit cu bărbați care au venit să protesteze față de violența împotriva femeii în România
Așadar, am vorbit cu Norbert Matei, un bărbat care a recunoscut că și el a hărțuit în copilărie și adolescență și cu Marius Daragiu care a scris un comentariu la postarea lui și care a încheiat așa: „poate dacă mai mulți bărbați admit că avem percepții total greșite și avem nevoie să ne schimbam total felul în care interacționăm cu toată lumea din jurul nostru, am putea construi familii și relații mai bune.”
Norbert Matei, 25 de ani, freelancer
VICE: În postarea de pe Facebook spuneai că tatăl tău ți-a zis la un moment dat, în copilărie, că dacă femeii nu îi place, preiei controlul și îi arăți cine-i bărbat. În ce context ți-a zis asta?
Norbert Matei: Nu mi-a spus-o îndemnându-mă să violez fete sau ceva. Nu mi-a zis-o într-un context legat de sex, că „dacă fata nu vrea să și-o tragă cu tine, tu o iei cu forța”. Nu. Discuțiile cu taică-miu legate de sex au fost foarte puține spre deloc și cred că și asta a avut un efect destul de nasol asupra mea. A fost repetată în casă chestia asta – că un bărbat trebuie să ia decizia, că trebuie să-și ia viața în propriile mâini și a fost și o chestie legată de femeie.
Cum era tatăl tău în relația cu mama ta?
Uite de exemplu, foarte multă lume crede că dacă tatăl tău o bate pe maică-ta e cel mai rău lucru de unde poți să înveți ceva nasol. La mine nu a fost așa. Cred că mama a fost agresată de câteva ori, nu neapărat sub ochii mei, dar mama a fost foarte ignorată de tata când venea vorba de ce nevoi avea ea, ca om, ca soție, așa cum își ignoră cred că, de multe ori, un bărbat soția, după ani de căsnicie. Chestia asta mi se pare mult mai nocivă. Şi cred că de aici poate am interpretat niște lucruri greșit. Că practic asta vezi: că o femeie e ignorată și că bărbatul știe el cum e mai bine.
Tu cum vedeai că mama ta era ignorată?
Tatăl meu a fost un om distant, nu a fost foarte prezent în viața noastră. Taică-miu a fost bișnițar într-o perioadă, prin anii ’90 era la limita cu legea, nu mi-e rușine să o spun. Am înțeles că munca îi cerea să se ducă în altă țară, dar era și o alegere a lui. Cred că a fost un bărbat care a vrut foarte mult să trăiască niște chestii pe care nu apucase să le trăiască în tinerețe și ne-a neglijat destul de mult și pe mine și pe maică-mea.
După episodul din clasa a VI-a în care ai sărutat o fată cu forța, ai vorbit cu tatăl tău?
Nu, nu am vorbit niciodată cu el despre asta. Ai mei au divorțat când eram în clasa a VIII-a. Singura persoană cu care am discutat a fost fata cu pricina. Am avut atunci o discuție cu ea că nu e ok ce s-a întâmplat. M-a abordat ea și mi-am cerut scuze. Numai că e o perioadă când te maturizezi și iei chestiile astea foarte compartimentat.
Te gândești că nu e ok să săruți o tipă cu forța, dar e ok să urli după ea pe stradă, că nu e ca și cum ai făcut nu știu ce. Așa s-au format și celelalte episoade.
Unde ai crescut?
În Botoșani.
Ați vorbit vreodată la școală la vreo materie despre cum ar trebui să se comporte băieții cu fetele?
Nu. Țin minte că doar o dată prin clasa a X-a a fost invitată o doamnă doctor care ne-a povestit cum se ia sifilisul, dar era mai mult educație despre sănătate.
După episodul din liceu cu fata care s-a dus la poliție să vă reclame, ți-ai cerut scuze față de ea?
Nu, pentru că cred că am mai văzut-o doar de câteva ori și ne-am ferit privirile, că ne-am dat seama că e groasă. Nu eram nici măcar un grup de prieteni, eram niște băieți care ne întâlneam din când în când, de diferite vârste, din diferite licee, stăteam cumva într-o zonă comună. Prima dată așa ne-am dat seama că e nasoală, că a fost implicată și poliția. E fix cazul ăla care se încadrează foarte bine în problema legată de cum vedem agresiunile asupra femeilor, pentru că nu fusese niciun fel de atingere. Numai că, atunci când treci printr-o zonă și vezi că tipii ăia sunt tot timpul acolo, acum îmi dau seama cât de nasol e.
Care a fost momentul care a declanșat schimbarea atitudinii tale față de femei?
După episodul de la liceu, nu cred că am mai repetat chestia aia. Mi-am dat seama că ceva nu e în regulă, mi-am schimbat și prietenii. Dar ca să fac un fel de introspecție și să mă gândesc ce n-a funcționat la mine, mi-au trebuit câțiva ani. Undeva, prin facultate, când aveam o relație cu-o tipă și nu funcționa foarte bine, am început să-mi pun întrebări ce lucruri merg, ce lucruri nu merg.
În viața adultă ai avut discuții cu alți bărbați despre ce e ok si nu?
Da. În facultate am stat la cămin și am avut niște colegi de cameră tot din zona Moldovei. Cel mai mult am discutat cu un coleg din Bârlad.
Marius Daragiu, 23 de ani, lucrează în Marketing. E din Piatra Neamț și locuiește în București
VICE: În comentariul la postarea lui Norbert spuneai că mediul în care au crescut majoritatea adulților de acum s-a bazat pe glorificarea bărbatului și pe ideea că poate primi tot fără să ceară. Poți să-mi povestești cum a fost în cazul tău chestia asta?
Marius Daragiu: În perioada în care am crescut, femeia nu era la fel de bine inclusă în societate precum în prezent, prin urmare toată industria de publicitate și media se axau pe bărbat, pentru că el avea puterea de cumpărare. Filmele, melodiile, publicitatea erau axate foarte mult pe bărbat și pe faptul că un bărbat adevărat ia tot fără să ceară. Melodiile erau despre câte tipe a cucerit cineva și cei mai de succes bărbați erau aceia care aveau cât mai multe femei, nu conta ce au făcut ca să le cucerească. Nu am avut o discuție cu ai mei pe marginea asta și cred că în acea perioadă majoritatea părinților evitau discuțiile sensibile despre relații și sexualitate și copiii erau lăsați să-și facă singuri ideile.
Care era atitudinea ta și a băieților din gașca ta în școală sau liceu față de fete?
Atitudinea în școală era una de du-te vino, voiam să fim cu ele, dar ne era rușine să recunoaștem asta. Era un fel de tabu în a spune unei fete sentimentele tale și faptul că o placi. La liceu ideea se schimbase în sensul că fiecare concura cine e cu mai multe fete sau cine e cu cea mai dorită fată. Ideea de bărbat era atunci bazată foarte mult pe succesul tău la femei. Exemplul din jur era la fel: cei mai mari îți spuneau că viața înseamnă să fuți și să bei și vedeai că cei însurați se bucurau „să scape” de acasă și bărbatul era cel care bea o bere cu băieții, nu cel care își petrece timpul cu familia lui.
Ce bărbați din media te-au influențat atunci, iar acum crezi că nu erau cele mai bune modele?
Din media locală niciunul, iar din media din afară cred că Brad Pitt, Tom Cruise sau bărbații care erau priviți ca având cel mai mare succes la femei fără ca ei sa facă ceva în privința asta. Cel mai mult m-a influențat industria de pick-up și PUA cum se numea asta și toate predicile lor despre ce însemna să cucerești o femeie.
Dacă o femeie îi refuză, tind să o jignească sau să ridiculizeze situația pentru a nu se simți dați la o parte.
Mai spuneai în comentariul de pe Facebook că dacă mai mulți bărbați ați admite ca aveți percepții total greșite față de femei, ați putea construi familii și relații mai bune. Ce percepții greșite față de femei crezi că aveai înainte?
Percepții greșite am avut de la tehnicile de agățat sau cum vrei să le spui, care mergeau mult pe premisa că femeia nu știe ce vrea cu adevărat și seducția se bazează pe anumite cuvinte spuse la un moment dat, fără să ții cont de ce spune femeia, pentru că ea „se lasă greu”.
Cum ți le-ai schimbat?
Mi le-am schimbat pentru că am înțeles că femeile nu sunt copiii fără ajutor și seducția nu ține cont de ridiculizarea ei pentru a o face să se simtă prost, pentru a te face pe tine să fii bărbat. Din păcate, sunt anumite femei care acceptă situația asta și de-aici pleacă răspândirea ideii că astfel cucerești o femei, cu replici și multe tehnici lipsite de sens.
PUA – Comunitatea seducției ține locul educației sexuale
Comunicarea dintre părinți și copii, băieți și fete, este una dintre posibilele soluții pentru a preveni hărțuirea și violența asupra femeii. Însă, în lipsa educației sexuale la școală sau în familie, Comunitatea seducției (PUA) a jucat un rol important pentru unii în deprinderea abordării unei femei, cum spune și Marius.
Comunitatea seducției e o mișcare a bărbaților a cărei scop e seducția și accesul sexual la femei. A apărut în 1970, odată cu publicarea cărții How To Pick Up Girls! a lui Eric Weber și a fost extrem de criticată ulterior, fiind considerată sexistă, misogină și pseudoștiință.
În România există puține studii spre deloc despre hărțuirea sexuală. Simona-Maria Chirciu și-a făcut lucrarea de doctorat pe „Hărțuirea în spațiul public în România: abordări teoretice și politice. De la invizibilitatea fenomenului, la politici publice” și a vorbit cu 1 694 de femei și cu 117 bărbați din toată țara pentru cercetarea ei.
Hărțuirea are mai multe forme și toate sunt la fel de grave, îmi spune Simona Chirciu. „Nu trebuie să comparăm, nu poți spune că un fluierat e mai ușor decât o mână pe fund. Ceea ce unei femei nu i se pare foarte grav, poate pe alta o termină. Este hărțuire și atât.”
Mulți dintre bărbații care i-au răspuns Simonei la chestionare au spus că și ei au fost martori la situații de hărțuire în spațiul public. Au văzut femei care au fost acostate, pipăite, scuipate, sau urmărite. Cei mai mulți au spus că au intervenit, că le-au luat apărarea femeilor hărțuite și le-au condus până unde trebuiau să meargă.
Citește și: Ce trebuie să faci dacă ești agresată pe stradă, în România
Când i-a întrebat de ce cred ei că bărbații hărțuiesc, aceștia i-au răspuns că principalul factor e educația pe care o primesc conform căreia ei sunt super tari și au dreptul să facă ce vor cu corpul femeilor. Când sunt în grup cu alți băieți, unii hărțuiesc pentru că vor să le arate prietenilor că sunt bărbați adevărați și că nu sunt gay. Părerile bărbaților români se găsesc și în literatura de specialitate din afară care spune că un bărbat își va susține prietenii dintr-un grup dacă aceștia hărțuiesc.
Bărbații din România au o masculinitate protectoare și nu e ok
Cercetarea Simonei a mai arătat că bărbații din România au o masculinitate „protectoare”, ceea ce nu e deloc OK.
„Ei nu văd că pot fi parteneri ai femeilor, ci pot fi ori agresori ori protectori, își asumă unul din astea două roluri și asta arată că tot se simt cumva superiori femeilor, că femeile sunt slabe și bărbații trebuie să le protejeze.”
Femeile respondente au spus că le e frică să meargă neînsoțite, se tem când aud pași în urma lor, se tem atunci când un bărbat sau un grup de bărbați trec pe lângă ele. Multe dintre femei au zis că simt că nu au nicio putere când sunt într-o astfel de situație, pentru că hărțuitorul decide când să înceapă hărțuirea, ce se întâmplă mai departe și când să se oprească. Multe i-au spus că se prefac că ignoră hărțuitorii, deși ele stau în gardă să vadă ce urmează să facă aceștia. Cercetările ample din afară au scos la iveală faptul că unele femei care au ignorat hărțuitorii, le-au zis „lasă-mă-n pace” ori s-au prefăcut că nu-i văd, au fost violate, bătute sau omorâte.
Când te duci la poliție și ești luată la mișto
Simona a pățit asta pe pielea ei când a fost hărțuită pe stradă. I-a spus bărbatului respectiv că nu-i e frică de el și apoi a fost agresată fizic foarte grav, iar când s-a dus la poliție, nu au ajutat-o cu nimic, ba i-au minimizat suferința.
„Eram în stare de șoc, îmi dăduse doi pumni în față, apoi m-a luat de coadă și mi-a pocnit coloana cervicală, a făcut trosc și m-a pus jos și mi-a mai dat câțiva pumni în cap, mai era cu câțiva băieți. Îmi curgea sânge din gură, aveam buza umflată, părul îmi cădea, că m-a tras atât de tare încât mi-a smuls foarte mult din el și polițistul mi-a zis: «Haideți domnișoară, ce vă plângeți atât? Haideți că nu ați pățit nu știu ce chestie».”
Citește și: Femeile din România pe care hashtagul #metoo nu le salvează de hărțuire sexuală
Astă-vară, am făcut plângere la poliție pentru că #MeToo. Un bărbat mă făcuse „curvă” și „tâmpită” după ce i-am atras atenția într-un restaurant să vorbească mai încet. M-am dus să fac plângere la poliție cu dovezi video pe CD pentru că nu aveau o adresă online unde să le trimit videoul, iar unul din polițiștii care m-au chemat ulterior să mai dau declarații și să vorbim pe larg despre caz m-a întrebat de ce am mai făcut plângere, dacă omul și-a cerut scuze printr-un email și că „poate era și el beat”.
Mi-a mai spus că trebuia să fi sunat imediat la 112, dar în momentul ăla eu am pus mâna pe telefon să-l filmez pentru că voiam să am probe și mă gândeam că până vine poliția omul dispare. Polițistul mi-a zis că nu e ușor să-l găsească acum pe om și când i-am dat adresa lui de email, polițistul mi-a spus că el nu știe să folosească mailul.
Hărțuirea, în noul Cod Penal
În România, hărțuirea este inclusă în noul Cod Penal, fiind una dintre cele patru infracțiuni contra libertății persoanei și este definită ca:
„Fapta celui care, în mod repetat, urmărește, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuința, locul de munca sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere”.
Însă polițiștii nu au proceduri pentru a acționa atunci când o femeie se confruntă, pe stradă sau în public, cu hărțuire din partea bărbaților.
La noi trebuie să aduci probe că ai fost hărțuită în mod repetat ca să conteze și trebuie să ai bani să poți face ceva dacă ai fost agresată, pentru că până și certificatul medico-legal costă.
În țări ca Portugalia, Belgia sau Franța „victimele sunt crezute pe cuvânt și susținute. Hărțuitorul plătește o amendă foarte mare sau trebuie să facă muncă în folosul comunității, spune Simona – Maria Chirciu. În aceste țări există cercetări foarte solide făcute de guvern, de ONG-uri sau de regiile de transport în comun și toți actorii importanți fac demersuri comune în acest sens: există campanii serioase de conștientizare și prevenire sau numere de telefon la care femeile pot face plângere.
La noi, când Simona a întrebat la Metrorex și RATB dacă au primit plângeri legate de hărțuirea sexuală, reprezentanții acestora i-au răspuns că nu au înregistrat niciuna, având în vedere că foarte multe dintre cazuri au loc în mijloacele de transport public.
