Am întrebat o expertă când vor ajunge și femeile să conducă în Formula 1

Pentru mulți, Formula 1 era doar un hobby de consumat la bere, duminica, pe canapea. Apoi a apărut documentarul Netflix Formula 1: Drive to Survive, care prezintă lumea curselor de mașini ca pe o mare dramă strălucitoare. Deodată, TikTok-ul și Instagramul s-au umplut de clipuri cu manevre rapide, citate din conferințe de presă, vedete care inspectează mașini de curse în garaje. Dar cât de modern e, de fapt, sportul ăsta?

Am vorbit cu o veterană a sporturilor cu motor despre femeile din Formula 1. Daniela Marabini activează în Formula 1 de 17 ani și lucrează pentru echipa de curse AlphaTauri ca Senior Partnership și Business Relations Manager. Am contactat-o prin videocall și a vorbit cu noi din biroul ei. În fundal, se aude zgomotul sculelor pneumatice. Mecanicii se antrenează pentru pit stop.

VICE: Daniela, cum a început pasiunea ta pentru sporturile cu motor?
Daniela Marabini: În ziua în care m-am născut, tatăl meu s-a uitat la prima victorie a lui James Hunt la Formula 1, în Zandvoort. Ăsta e fost primul semn. Fratele meu mai mare era obsedat de bicicleta lui, pe care o repara zilnic. El m-a învățat să fac drifturi, spre încântarea maică-mii.

Unde ai copilărit?
În Emilia-Romagna, în așa-zisa Vale a Motoarelor, unde își are sediul industria automobilelor – aproape de faimoasa familie Minardi. Giancarlo Minardi a fondat echipa de curse pentru care lucrez în prezent. Datorită lui, am avut ocazia să urmăresc curse în copilărie. Îmi plăcea să simt mirosul de benzină, stăteam în garaj printre mașini să le port noroc.

Când ai fost prima oară la o cursă?
La sfârșitul anilor '80. Am mers cu un carnet să colectez semnături de la toate legendele: Ayrton Senna, Nelson Piquet, Alain Prost. Încă am carnețelul ăla, e în primul sertar al noptierei mele.

Cu 17 ani în urmă, ai fost angajată de echipa de curse Toro Rosso. Mai ții minte cum a fost prima ta zi la muncă?
Da. Stăteam în biroul meu și nu-mi venea să cred că am pătruns în lumea Formula 1. Șeful echipei avea biroul alături. Nu-mi venea să cred că e adevărat. Deodată, a sunat telefonul. Era Bernie Ecclestone.

Șeful cel mare de la Formula 1.
Am alergat la Franz Tost, șeful echipei noastre, și i-am zis panicată: Ernie Ecclestone e la telefon. Mi-a zis: „Calmează-te, ne sună mereu.”

Ai avut vreodată impresia că ești tratată altfel decât colegii tăi de sex masculin?
Nu am simțit nicio diferență. Bineînțeles că ești tratat diferit când ești nou în business, pentru că încearcă să te protejeze. Dar asta nu are legătură cu genul.

Te-ai gândit vreodată că ți-ar plăcea să fii în interiorul mașinii?
Am fost odată în cockpit când ne antrenam pentru pit stop-uri. Am frânat la limită, a fost super greu. Dar ador viteza și mirosul cauciucurilor.

Limbajul din Formula 1 poate fi foarte brutal și direct. În documentarul Drive to Survive se înjură mult. Cum ți se pare chestia asta?
Uneori mă enervează. Dar nu numai la Formula 1, ci și în general, în societate. În echipa mea nu se întâmplă chestia asta decât foarte rar, altfel n-aș fi rezistat 17 ani cu ei.

În Drive to Survive, Günther Steiner, șeful echipei Haas, înjură constant.
Netflix a vrut să se asigure că va convinge mai mulți oameni să fie interesați de Formula 1, inclusiv femeile. Pentru că filmul arată mai mult decât detaliile tehnice. Prezintă sportul într-un mod distractiv și emoțional și a atras mulți fani noi. Netflix a umanizat industria.

Au existat critici care au comentat că singurul șef de echipă de sex feminin, Claire Williams, nu a fost portretizată ca lumea în film.
Cred că Netflix a prezentat sportul destul de realist. Există multe femei, chiar în funcții de conducere. Dar personajele principale sunt, evident, șoferii de curse și șefii echipelor.

Iar fanii sunt majoritar de sex masculin.
E adevărat, dar cu cât există mai mulți mecanici și ingineri, cu atât există și mai multe femei tinere care stau în fața televizorului și realizează că și lor li se potrivește acest sport. Femeile nu lucrează doar în marketing și comunicare, ci și în roluri mai vizibile: de exemplu, sunt ingineri de strategie. Trei din zece strategi de curse sunt femei, iar una dintre ele lucrează pentru noi. Și știm cât de importantă e strategia zilele astea. În plus, FIA va fi în curând condusă de o femeie.

Șoferii de Formula 1 au fost mereu considerați niște tipi duri. Îmi amintesc cursa Monza din 1999, când Mika Häkkinen s-a pensionat după ce a făcut o eroare cu schimbătorul de viteze și a izbucnit în plâns în fața camerelor. Aveam 12 ani pe atunci. Pentru mine a fost o revelație că și bărbații plâng, inclusiv șoferii de curse. Tabloidele au făcut mișto de el că a plâns ca un bebeluș.
Azi, șoferii s-au eliberat de clișee. Sunt autentici, nu se tem să fie ei înșiși. Sunt atleți, tați, fii, soți, frați. Sunt foarte profesioniști și nu mai stau nopțile prin cluburi la distracție și băutură.

Au voie să-și arate vulnerabilitatea?
Evident.

Milioane de oameni îi urmăresc pe Instagram pe șoferi. Cât de important e stilul pentru o echipă?
Foarte important. Nu vreau să mă laud, dar echipa noastră conduce detașat la faza asta. Suntem considerați cea mai elegantă echipă din industrie. Avem propriul nostru brand de fashion, AlphaTauri. Traseul de curse e ca un podium de modă. Joia, când ajung șoferii, fotografii se îmbulzesc peste ei. Asta e cursa dinaintea cursei. Cursa fashion.

Instagramul nu e periculos pentru șoferi? Și-ar putea pierde concentrarea.
Vorbim de atleții cei mai profesioniști care stau efectiv călare pe o bombă în fiecare săptămână. Când e nevoie să fie concentrați, sunt concentrați. Sută la sută.

Ai o relație foarte apropiată cu șoferii tăi, Pierre Gasly și Yuki Tsunoda. Cum ați ajuns prieteni?
Pentru că fac parte din echipă de atâta vreme, au încredere în mine și îmi cer sfatul. Petrecem mult timp împreună, nu doar la curse. Îi însoțesc la evenimente cu partenerii, la ședințele foto. Avem o relație de tip mamă-fiu.

Netflix arată povestea șoferului Yuki Tsunoda. A venit în Europa în adolescență, s-a confruntat cu obstacolele sportului cu motoare și i-a fost dor constant de Japonia. Dar a rezistat și s-a dezvoltat.
Gerhard Berger, pe atunci co-proprietar al echipei noastre, mi-a zis la un moment dat: Formula 1 e ca viața normală, dar trăită de zece ori mai repede.

Ce înseamnă asta pentru șoferi?
Că trebuie să se maturizeze de zece ori mai repede – sau hai, de trei ori mai repede. Lui Yuki nu i-a fost ușor. S-a mutat din Japonia în Anglia și la început a fost pe cont propriu. După ce și-a făcut intrarea în formula 1, s-a mutat cu noi în Italia. Venea zilnic la fabrică, vorbea cu mecanicii. S-a maturizat foarte repede.

Există solidaritate între șoferi sau între echipe?
Pe circuit sunt mereu în competiție. Dar în afara lui, se susțin reciproc. Unii chiar își fac vacanțele împreună. Sunt doar douăzeci în toată lumea. Duc aceeași viață, cu aceleași limitări, iar asta îi unește. Evident, nu poți fi super prieten chiar cu toți.

De exemplu, rivalii mari, precum Max Verstappen și Lewis Hamilton, nu cred că au șanse să fie prieteni.
În principiu, pot fi prieteni, de ce nu?

Ai prieteni în alte echipe?
Bineînțeles, mai ales în cele italiene.

Dormi mai des în hoteluri decât acasă. Cum te duci chestia asta?
Comunitatea de Formula 1 e ca un mare circ nomad. Uneori stăm toți în același hotel. Mai ales în Abu Dhabi sau Singapore, unde sectorul hotelier e foarte mic. Te duci să mănânci și deodată te trezești la masă cu o altă echipă.

Ai cunoscut multe persoane faimoase prin jobul tău. Iar după ce Netflix a lansat documentarul, și mai multe vedete au început să vină la curse. Ți s-a întâmplat să îți pună întrebări stupide?
Nicio întrebare nu e stupidă. Dacă mă duci pe un teren de fotbal, eu o să-ți pun niște întrebări și mai stupide.

Ce te întreabă vedetele?
De multe ori mă întreabă cum își fac șoferii nevoile în timpul cursei.

Și cum și le fac?
Nicicum. Au treabă de făcut!

Jobul tău pare foarte palpitant din exterior. Ai zile mai proaste în care nu ai chef să te ridici din pat?
Sincer, nu. La începutul sezonului, am ratat trei curse din motive personale. Am vrut să îmi iau câteva zile libere. Mi-am făcut niște planuri. Apoi m-am așezat pe canapea și am deschis televizorul: erau calificările. În două secunde, luasem foc pe canapea.

Crezi că și femeile vor ajunge să conducă mașini de Formula 1 într-o bună zi?
N-ar avea de ce să nu. Au mai fost femei în istorie care au participat la Formula 1. De exemplu, Lella Lombardi, în 1975. La un moment dat, o tânără o să alerge printre garaje, ca mine pe vremuri, ca să-i ceară un autograf campioanei mondiale de Formula 1.

Articolul a apărut inițial în VICE DACH.