Tineri români care au copiat la bac mi-au zis ce se întâmplă cu adevărat la examen

E foarte posibil ca la bac să-ți dai seama cum funcționeză cu adevărat școala românească, de ce șpaga rămâne o tradiție și de ce copiatul e o practică blamată, dar folosită de foarte mulți. Sunt însă elevi care, din diverse motive, nici n-ajung să-l dea. În sesiunea de bacalaureat din 2022, de exemplu, 26 la sută din totalul elevilor eligibili nu s-au înscris. Permite-mi s-o zic altfel: circa 40 de mii de elevi au zis pas. Adunați toți la un loc ar face cât un oraș rezonabil de mare din România.

Ce-am zis mai sus e recordul negativ. El e însoțit și de plângeri despre starea învățământului. Le tot auzi în funcție de ce se mai întâmplă.

Dincolo de supranumele „examenul maturității” în care nu crede nimeni cu adevărat, bacalaureatul e, totuși, cel mai important examen din educația pre-universitară. Dacă-l iei, ai voie să mergi la facultate. Dacă nu-l iei, situația e dificilă: n-ai altă formă de învățământ de stat ca să fii pregătit pentru o meserie și ești privit cu un oarecare mix de scârbă și milă.

Deocamdată, important e să-l iei. Pentru acest scop, sunt unii care își încearcă norocul și cu copiat. Eu n-am făcut-o la vremea mea, așa că sper că-mi înțelegi curiozitatea: cum o faci? Știu tehnici, dar am vrut să aflu mărturii de la cei cărora le-a ieșit. Câțiva foști elevi mi-au spus ce și cum. Nu lua cuvintele lor ca pe-o inspirație, dar până la urmă nici nu-ți zic eu ce să faci cu viața ta.

„Nu m-am pregătit deloc pentru bac, simțeam că îl iau fără vreun efort suplimentar. Mă bazam destul de mult pe informațiile care îmi rămâneau în cap de la clasă și eram axat pe Academia de Poliție pentru care făceam meditații la trei materii. Așa că pentru română învățasem doar poezia pentru că simțeam eu că o să pice. Mai ales pentru că nu mai picase de câțiva ani.

Așa a și fost doar că eu învățasem mai mult Blaga, Bacovia și ce mai era pentru bac – mai puțin Eminescu, autorul care a picat. Îmi venea să îmi dau pumni în cap când am văzut asta pe foaia de examen.

A trebuit să copiez. Sau am avut o tentativă de a copia cu niște fițuici de pe net.

N-a fost însă chip de așa mișcare cu una dintre supraveghetoare care era speriată de bombe. Am scris doar la primele două părți fără să mă mai uit la partea a treia. Am luat notă de trecere, asta e tot ce contează.

La matematică nu aveam oricum probleme și nici nu a fost problemă. În timpul probei, a venit președintele de comisie să ne spună că putem vorbi între noi doar să nu întoarcem capul. Camerele nu trag și sunet. Așadar, partea a treia am făcut-o cu toții la comun. Doar că nici acum nu pot să înțeleg cum dintre toți am luat doar nota 7. În fine. O fi fost ghinion. Să nu bată prea tare la ochi.

La fizică, toată lumea era relaxată, inclusiv supraveghetorii care făceau cu rândul pe hol să nu vină cineva să vadă ce facem. Adică să vadă că nu ne mai pasă de reguli. Pur și simplu copiam unii de la alții pe capete. Ca să înțelegi ce zic, în fața mea stătea fata profei de fizică. Am tras-o cu tot cu bancă lângă mine și am început să copiez. Fără rușine, oricum supraveghetorii erau acolo doar de formă. Nu am gândit niciun exercițiu de pe foaie și, cumva, ea a luat 9,70, eu m-am ales cu 7,70.”

— Lucian

„La proba scrisă la Limba Română îmi aduc aminte că în fața mea stătea unul dintre cei mai buni elevi ai liceului. Le avea cu româna, cu matematica. Știam că o să găsesc la el răspunsurile pe care eu nu le aveam sau nu le știam. Am început să scriu la subiectul al treilea, acolo la compunerea vieții. Parcă picase ceva la alegere pe genul dramatic și eu mi-am pus pe foaie că scriu despre Caragiale și un personaj de-ale lui. Să ne înțelegem, era 2011.

I-am zis colegului să se ducă la toaletă și să lase foaia  pe care a scris eseul cu fața în sus – să ne confruntăm ideile. A stat la toaletă vreo zece minute pe ceas și eu am băgat la scris grupa mare. Nu pentru că nu știam, ba chiar picasem pe subiect. Dar de la emoții nu îmi mai aduceam aminte nimic. Am băgat și am băgat. Și în timp ce scriam îmi mai și aduceam aminte din ce învățasem eu. Bineînțeles că proful care era la supraveghere vedea ce fac. Am picat și în primele bănci, lucky me. Ce era să fac? I-am zâmbit parșiv, i-am băgat privirea aia, omul mi-a zâmbit și m-a lăsat să îmi văd de treabă.

Schema asta mi-a adus un frumos 8 la bac, la română. La matematică și geografie n-am mai copiat, n-aveam nevoie.”

— Oana 

„În duminica de dinainte de prima probă scrisă la bac, la română, am zis cu un prieten să facem așa: alegem un comentariu din teanc, îl învățăm pe de rost și aia e. Că oricum nu prea aveam mult timp la dispoziție să mai învățăm și altceva. Pică comentariu ăsta bine, nu pică, aia e, copiem! Am ales poezia.

Eram în sala de bac, în spatele meu era o fată care învățase tot! TOT! – în afară de poezie. Ca să vezi cum e destinul. Ea să știe aproape tot, eu doar poezia. Când a venit inspectoarea în clasă și a zis «A picat poezia», în spatele meu s-a auzit un mare bum! Se dăduse cu capul de bancă.

Eram printre primele generații care dădeau bacalaureatul cu camere de supraveghere. Dar, culmea, la română a picat curentul. Totodată, mai era o chestie: directorii, profesorii, inspectorii voiau să rămână colegiu (Colegiul Național „Elena Cuza”) și nu își permiteau ca elevii să aibă note mici. Așa că la bac s-a copiat întotdeauna. Și știu sigur că la fel s-a întâmplat și câțiva ani buni după ce-am terminat eu. Doar că bacul s-a dat atunci la Colegiul Național „Grigore Moisil”. Dar cu curentul picat toți au copiat pe rupte. Din fericire pentru mine, la română n-am avut nevoie să copiez și am luat și notă mare.

La mate, în schimb, eram disperat. În 98 din 100 de variante existau exerciții de matrice, la care eram bun, sigur dacă făceam partea a doua luam sfântul 5 și eram bine. Dar ce să vezi, am avut o vedenie și am știut că o să pice una dintre alea două variante fără matrice. Și așa a fost, blestemată soartă.

Au venit subiectele, mi-a venit să plâng. Acum eu eram în locul tipei care nu știa poezia. N-aveam nici de la cine să copiez, în spatele meu era o tipă mai proastă decât mine, nu era așa bună la învățătură. Dar ce era să fac? Stăteam și în prima bancă. Băi, am copiat pe rupte. Am stat întors tot bacul la ea. Numai numele nu i l-am copiat. Am luat 5,15 la mate, dar n-am avut de ales, mai mult nu s-a putut. Am putut să copiez în felul ăsta pentru că observatorii de sală au întors camerele și le-au pus jos, pe parchet.

Bine, ca să se întâmple toate astea trebuia să urmăm o regulă transmisă din generație în generație: pachetul de șervețele cu bani în el dat la profesor! Ăștia m-au văzut pe mine mai cu tupeu și m-au pus să îl duc eu. Eram un pic căcat pe mine. Dar m-am dus la doamnele profesoare, ele știau despre ce e vorba. M-au privit în ochi și au zis că nu primesc. Dar tot ne-au lăsat să copiem, pentru că instituția unde lucrau trebuia să rămână colegiu.

La chimie am copiat regulamentar. Bine, eram doar trei inși în clasă, că restul au dat la Biologie. Aparent, ultima probă nu mai era așa importantă și ne-au lăsat în voie.”

— Sebastian

„Îmi aduc aminte cât de fraieră am fost. O spun fără rușine: eram, probabil, una dintre cele mai mari tocilare ale clasei mele. Am făcut liceul la un grup școlar de la țară, profil uman. Pentru bacalaureat am vrut să fiu țiplă, să ies cu medie mare, să îmi mulțumesc părinții și profesorii. Așa că am făcut și meditații și le-am cumpărat profilor și cărțile cu eseuri și exerciții care, cică, mă ajutau să iau notă mai mare. Vrăjeală.

La română am picat în ultima bancă de pe rândul din mijloc. Supraveghetoare era sora profei de franceză cu care mai toți din clasă ne știam. Ce convenabil! În fața mea stătea clovnul clasei de profil real. Îl uram. Era un nesimțit cu mine și cu orice fată. El se tot întorcea la mine și mă ruga chiar pe un ton amenințător să îi dau ciorna. Am tot refuzat până a prins momentul când profa nu se uita la noi și mi-a luat-o. Eram roșie la față, vizibil inconfortabilă.

Supraveghetoarea a văzut că nu-s okay și a venit să vadă de ce mă tot foiesc în bancă. I-am făcut din ochi spre colegul meu hoț și a înțeles. «Vai, păi ce facem noi acum?» Eram terminată. Am zis că acolo se încheie viața mea. «Haideți, doamna, că m-am uitat și eu un pic. Să scriu și eu de 5», s-a apărat el. Profa asta s-a consultat cu cealaltă și parcă dintr-o dată li s-au luminat fețele. A venit, mi-a dat ciorna și a zis că e okay, să continuăm să scriem și să ne ajutăm pentru binele școlii. 

Am aflat apoi, după ce mi s-a ridicat ceața de tocilară de pe ochi, că aveam voie să copiem. Era o chestie discutată deja la nivel de conducere ca grupul școlar să poată deveni liceu. Atât a trebuit să se știe.

La următoarele probe, colegii mei mai puțin tocilari s-au organizat și i-au dat bine pe copiat, cu acordul supraveghetorilor și fără șpagă, doar ca să fie bine pentru școală. Eu am rămas cu toceala mea în continuare. Și, da, a devenit liceu chiar în anul următor.

Mai amuzant e că pe diploma mea de bacalaureat stă scris și acum că am dat examenul în alt oraș. Nimeni nu s-a deplasat însă nicăieri. Aș putea spune însă că bacul mai degrabă îți deschide ochii spre adevărata școală a vieții.”

— Elena

„Eu am făcut primele două clase la un liceu, iar celelalte două la altul. Și e important pentru cum am trecut de prima probă la bac.

Era 2019, înainte de examen. Stăteam în curtea liceului în mare căldură la țigări, cu părinți, cu stres, cu cola rece la jumate. Se face mușuroiul de discuție despre abordarea șpăgii la bac. Tocmai se dăduse vestea de supracontrol, de camere de supraveghere pe holuri – era panică. Eram cu toții mega stresați de supraveghere, de șpagă, iar ăia mai slabi de inimă s-au dezis din prima de aceste practici românești. 

Disclaimer însă: s-a dat șpagă la bacalaureat pe motiv de stres. Sunt sigur că nu a impactat foarte tare nota finală în povestea pe care urmează o să scriu.

Din grupul nostru, care era compus pe baza listei, s-au strâns niște bani – cinci, zece, cincizeci de lei, cât s-a putut. S-a făcut o sumă considerabilă. Apoi a venit întrebarea de baraj: «Cum facem?». Țineam minte din povești (și asta a fost prima mea șpagă mai serioasă) că merge cu pachetul de șervețele, oferit supraveghetorilor pe motiv că era cald afară și aveau nevoie de șervețele.

Mi-am luat rolul de plasator, am ajuns în liceu, am ajuns în fața clasei și hop, bucurie, liniște sufletească și pace interioară. În afara clasei stătea supraveghetoare o profă din primul liceul la care învățasem. M-am uitat de două ori, nu îmi venea să cred că e ea. O doamnă super dulce, care venea cu copilul la liceu, cu care, culmea, mă și înțelegeam, cu care împărțeam sendvișurile de acasă. Ce să mai, ȘPAGĂ DIVINĂ.  

Ne-am luat în brațe, ne-am pupat, am întrebat de ăla micu’ și ninja am lăsat pachetul în geantă. Am și zis cu nonșalanță: «Poate aveți nevoie, căldură mare, știți dumneavoastră». Treaba cu supracontrolul a fost reală, umblau cetățeni pe hol și se opreau din clasă în clasă să vadă dacă totul e în regulă.

Doamna mea s-a organizat repede, a pus-o pe colega dânsei să țină de șase la ușă și în timp record a organizat toată clasa. S-a produs haos, evident. Se tranzacționau subiectele ca la bursă, dar în șoaptă. «SUBIECTUl DOI! CINE ARE SUBIECTUL DOI? DAȚI ÎN FAȚĂ LA ĂȘTIA! LA PUNCTUL TREI DE LA PRIMA PARTE CINE, CE A SCRIS? DĂ-I ȘI LU’ AMĂRÂTU’ ĂSTA CĂ N-A SCRIS NIMIC.» 

Următoarele probe au fost fără șpagă, dar cu ajutor civilizat din partea supraveghetorilor. La o probă practică, să-i zicem desen, am făcut trei planșe. A mea și alte două. Am luat pentru proba aia 10 pentru mine, 9 și 8 pentru alți doi colegi. La altă probă, supraveghetoarea trecea și punea degetul la grilă pe ceea ce credeam că sunt răspunsuri corecte. Mai bine nu mă luam după ea, că mi-a arătat greșit. Dar, na, în panica aia de examen, zici că ești tu prost și ea e o autoritate. S-a luat cu brio și proba aia oricum.

Ultima probă scrisă s-a lăsat cu memorator la curea și cerut până la toaletă – mare schemă! Păcat că după mine a venit supraveghetoarea. Am memorat repede patru răspunsuri, am băgat ce foi aveam nevoie la ciorap și m-am întors în clasă repetând în gând cel mai frumos cântec: «Vârfu’ Omu – 2 505 metri, Olt și Mureș, Sulina, Chilia, Sfântu Gheorghe». Am remarcat în mica mea călătorie că baia arată ca de bac cu o pătură de maculatură pe jos, semn că toți făceau ce am făcut și eu. Sau cel puțin cei care aveau nevoie «la toaletă».”

— Anonim (ca să nu știe mama c-a copiat la bac)