Profesori români mi-au zis de ce oamenii care critică greva nu înțeleg pe ce lume trăiesc

Pe 30 mai a avut loc cel mai amplu protest de când sindicatele din Educație au declanșat grevă generală. Pentru prima dată din 2005, majoritatea cadrelor didactice din România au decis încetarea muncii până când Guvernul le va accepta cererile de creștere a salariilor.

Ce salarii au acum profesorii? Depinde de studii, vechime și grad.

În principiu, ca debutant iei în jur de 2.400 de lei în mână și abia după 20 de ani de vechime poți să faci în jur de 4.000 de lei. Ei cer acum o mărire a salariilor pentru angajații din învățământ astfel încât să poată trăi o viață decentă.

Liderii politici de la vârf nici măcar nu au venit la discuții cu reprezentanții profesorilor. În ziua primului protest din București, prim-ministrul Nicolae Ciucă a fugit la Cluj, președintele PSD Marcel Ciolacu a plecat la Buzău, iar președintele României Klaus Iohannis făcea turul Sibiului.

Apropo de președinte, vezi și gluma lui nereușită cu „vedeți că până și greva are ceva avantaje”, după ce profesori și elevi au fost aduși de-acasă ca să-l vadă pe el și președintele german Frank-Walter Steinmeier. Vezi și această scenă cringe cu copiii care-i cântă în cor „O lume minunată”. 

Mai frapantă a fost însă campania menită să discrediteze solicitările profesorilor și meseria însăși. De departe, cei mai aiurea au fost cei de la Digi24, care au ilustrat o emisiune cu burtiera „Cum fac liderii de sindicat jocul Rusiei”. Nu întâmplător e vorba despre una dintre televiziunile plătite de PNL pentru promovare din bani publici, după cum a arătat o investigație din 2022.

Să ne înțelegem: dezbaterea unui subiect e una, manipularea e alta. Iar o parte importantă din media s-a alăturat prin propagarea mai multor argumente nefondate.

Foarte curios, în multe situații nu auzi și părerea profesorilor. Așa că am vorbit cu mai mulți profesori și i-am întrebat ce părere au despre aceste argumente. Am primit multe răspunsuri, iar o parte o să le vezi și mai jos.

Probabil cea mai dubioasă critică e cea că profesorii și-au ales cel mai prost moment pentru grevă, cum le-a reproșat și prim-ministrul. Ba că pică exact când au loc examenele și-i afectează pe elevi, ba că se suprapune cu rotativa guvernamentală și creează instabilitate. 

Nu lipsește nici teoria că greva este orchestrată de PSD ca să pună piedică partenerilor de guvernare.

Doar că greva vine ca rezultat al votului profesorilor și nu e ca și cum două sute de mii de cadre didactice ascultă ordine de partid. Și mai ai și momentul cu Ciolacu huiduit de profesorii adunați la Buzău. Bizar mod de a orchestra.

În plus, argumentul e absurd pentru că tocmai ăsta e rolul unei greve: să „deranjeze”.

Dacă încetarea muncii n-ar mai avea niciun inconvenient, ce angajator ar mai oferi ceva la negocieri? În logica asta, profesorii trebuiau să intre în grevă sâmbăta, duminica și în timpul vacanței de vară, ca să nu supere pe nimeni. 

Denise, 26 de ani, profesoară de engleză în București, mi-a explicat mai multe: „Am putea spune că nici în 2005 nu le-a păsat și greva atunci a fost în luna noiembrie, nicio legătură cu examenele. Ne pasă de examene, lumea nu știe, dar sunt profesori la clasa a opta care, deși se află în grevă, fac pregătire cu elevii. În același timp, este un moment oportun, deoarece pune presiune pe acest sistem în care totul a stagnat mai mult de 15 ani și, dacă există presiune în timp de criză, poate exista și speranța că acum e momentul ca ceva să se schimbe.”

Același argument „să nu ne deranjeze” e folosit și în timpul oricăror alte greve, fie că e vorba de transport sau sistemul medical. Da, te afectează câteva zile, dar gândește-te că vom avea nevoie de serviciile astea mulți ani de acum încolo.

Exact în perioada asta a apărut o „anchetă” Digi24 de amploare despre cum profesorii, deși sunt în grevă, continuă să dea meditații și nici nu dau bon. „Sute de mii de lei”, ne anunță televiziunea că ar câștiga unii dintre ei. Ceea ce e un fel de „Cât câștigă românii? Păi unii dintre ei sunt milionari.”

Articolele de genul ăsta generalizează și hrănesc un stereotip tot mai des întâlnit: că toți profesorii își rotunjesc veniturile cu meditații. Ceea ce este intuitiv fals dintr-un motiv foarte simplu: doar câteva materii sunt căutate pentru meditații, cu matematica și româna în frunte, pentru că sunt subiecte de examen. Restul, nu prea sau mult prea puțin ca să zici că mai scoți un salariu.

„În mod evident, nu toți profesorii fac meditații. Nu există meditații la educație fizică sau la muzică, de exemplu. Dar mai important e că se fac meditații by default, în special pentru materii de examen național. E semnul clar că sistemul nu funcționează”, subliniază Codruța, 38 de ani, profesoară de engleză în București.

În loc să ne concentrăm pe cazurile individuale, ar trebui să discutăm mai degrabă despre cum reparăm sistemul ca să nu mai fie nevoie de meditații private.

Tot aici, Codruța explică și cum ar putea arăta o schimbare reală a sistemului. „Să facem un exercițiu de imaginație. Profesorii sunt plătiți astfel încât să-și poată asigura un trai bun și nu mai depind financiar de meditații. Astfel, au timpul necesar pentru a face proiectarea lecțiilor pentru întreaga clasă, inclusiv pentru elevii care nu țin pasul cu cerințele programei. Mai mult decât atât, fac ore remediale în școală, pentru care primesc plata orelor suplimentare de la stat. Pentru că salariul devine atractiv, tinerii absolvenți sunt încurajați să intre în sistem.”

Mai mulți profesori înseamnă că poți avea mai multe clase cu mai puțini elevi, cărora le pot acorda atenție individuală, nu? „Asta ar fi o reformă adevărată a sistemului de educație, a cărei condiție e majorarea substanțială a salariilor. În condițiile actuale, după 30 ani de muncă, cu toate gradele posibile, salariul unui profesor este în jur de 800 euro. E un salariu mare?”, completează ea.

La o privire superficială, meseria de profesor pare super lejereanu. Doar câteva ore de predat pe zi, concedii în timpul vacanțelor școlare, ce să vrei mai mult? Doar că lucrurile nu stau chiar așa cum și-ar imagina unii. 

„Asta se vede din exterior. Profesorii lucrează mult acasă. Avem tot felul de planificări de făcut, proiecte de lecții, pregătirea lecțiilor, corectarea testelor și mult mai mult. Poate că norma de predare este de 18 ore pe săptămână, însă timpul petrecut cu activitatea didactică este mult mai mare. Aproape lunar au loc întâlniri metodice la care trebuie să participăm, de asemenea suntem prezenți ca supraveghetori sau corectori la olimpiade școlare, la examene naționale de evaluare sau bacalaureat și lista poate continua”, spune Iuliana*, profesoară de Geografie.

De aceeași părere este și Răzvan, 30 de ani, profesor în București: „Din septembrie 2020 și până în prezent, nu cred că am avut vreo săptămână de școală în care să nu fi petrecut cel puțin 40 de ore pentru elevi. Timp de doi ani am predat într-o comunitate dezavantajată din Ilfov. În unele zile, când nu puteam lua mașina, făceam patru ore dus-întors. Având și o clasă de a cincea în care eram diriginte, mergeam pe la ei și aflam ce s-a mai petrecut în ziua respectivă. Petreceam în medie șase ore la școală, iar dacă aveam vreo fereastră motivam absențe și discutam despre situația copiilor, pregăteam lecții, fotocopiam sau mă ocupam de birocrația specifică diriginților”, explică el.

Adaugă la asta timpul investit în discuții cu elevii să nu renunțe la școală și cu părinții să știe ce mai e cu ei. Pe lângă asta, erau și zile în care răspundea la mesajele elevilor și părinților, uneori și după 9 seara, ori pregătea ore întregi lecții pentru 18 clase diferite. 

„Vacanță mai multă? Da, un profesor are un concediu mai mare față de un angajat din alt domeniu, dar și venitul scade în perioada în care nu merge la școală.”

Argumentul sună a ceva de genul: „Eu sunt de acord că salariile sunt mici, dar ar trebui să fie crescute doar în funcție de cât de bine lucrează”, după care ridică puțin bărbia și pronunță emfatic „e vorba de me-ri-to-cra-ți-e”.

Doar că prea puțini oferă detalii despre cum mai exact poți să măsori performanța unui profesor la clasă. Unii propun să fie evaluați profesorii cu niște examene, numai că dacă tu înveți bine pentru un examen nu înseamnă că ești și bun pedagog. Chiar și un test scris despre pedagogie arată doar că știi să înveți materia, nu și că o poți pune în practică. 

Ce testezi de fapt? După care vine altă idee și mai creață: salariul în funcție de performanțele elevilor. 

Sorana, care a intrat în sistem prin Teach for Romania și acum e învățătoare la o școală primară din Chitila, mi-a explicat de ce chestia asta nu poate fi aplicabilă. „Care profesor e mai performant? Cel care lucrează într-o școală de top din oraș unde toți elevii sunt susținuți de părinți, sunt stimulați și ajutați și au mijloace financiare bune? Sau profesorul de la sat care lucrează simultan cu clasa întâi și clasa a treia, are și doi trei elevi cu cerințe educaționale speciale și zero susținere din partea părinților, mulți din ei analfabeti? Cum măsurăm performanța în aceste situații?”, se întreabă ea.

„Dacă un elev cu care muncești de doi–trei ani reușește în sfârșit să citească în clasa a patra și trece de la calificativul insuficient la suficient, tu ești performant sau mediocru, luând în considerare rezultatele elevilor tăi? Eu una lucrez într-o comunitate defavorizată, am foarte mulți elevi care lipsesc, majoritatea părinților nu știu să scrie și să citească și nu îi pot ajuta la teme. Reușitele mele pot părea minore în comparație cu o învățătoare cu o clasă «bună». Dar oare așa sunt?”

Aceeași problemă de evaluare a elevilor este identificată și de Răzvan: „Elevii nu sunt la fel, nivelul nu este același. Nevoile lor sunt diverse, iar motivația e greu de găsit, mai ales dacă ești în pandemie, știi că ai rămas de două ori repetent în clasa a cincea, n-ai mâncat nimic de ieri și nu ai cu ce să te încalți astăzi la școală.”

În plus, când pui arbitrar niște parametri care trebuie îndepliniți, dar n-au legătură cu realitatea, lucrurile nu ies prea bine.

Poate ai auzit de „Fenomenul Brăila”: județul a ajuns pe primul loc la rezultatele de la bacalaureat, dar numai pentru că împiedica în mod abuziv elevii cu rezultate slabe să participe. Astfel, cei rămași luau în medie note mai mari și județul era fruntaș. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă am recompensa și financiar județele cu cele mari medii la examene.

Argumentul ăsta îl auzi invariabil de la oameni care nu muncesc „din pasiune” pe un salariu indecent de mic. Pare că oamenii s-au uitat la prea multe filme inspiraționale cu profesori care merg să predea în locuri rău famate, cu copii problemă pentru că au probleme acasă. 

Le știi, alea în care profesorul face sacrificii imense și reușește să-i schimbe și totul e super minunat. Doar că nu e chiar așa în viața reală, profesorii sunt și ei niște oameni normali care vor o viață normală alături de familiile lor.

Sorana spune că „așa se și întâmplă în primii doi, trei ani. Intrăm cu toții plini de entuziasm în sistem, ne dăm toată silința să ne facem treaba bine, lăsăm motivația financiară pe locul 7, punem elevii și activitatea pe primele locuri. Apoi încet-încet, vedem că sistemul ne tot faultează și ne umple de hârțogăraie, luându-ne timpul prețios de lucru cu copiii. Părinții sunt dezinteresați sau absenți. Pe măsură ce ni se strâng datoriile, ne vedem propriii copii neglijați și puși pe locul doi față de profesie, iar eforturile noastre duse pe apa sâmbetei datorită incapacității sistemului, ni se cam duce motivatia inițială și începem să acumulăm frustrări.”

Niciun sistem de educație nu funcționează cu oameni care se sacrifică pe salarii mizere ca să intre în burnout după câțiva ani. De aceea, nu pot decât să fiu de acord cu ce spune ea mai departe.

„Profesorii nu trebuie să fie de sacrificiu. Sunt oameni, au nevoie să le fie și lor bine înainte să poată face bine altora. Au nevoie să le fie cald, să se poată îmbrăca bine, să își cultive pasiunile în afara catedrei. Cu toții avem nevoie de bani ca să trăim bine. De ce le cerem profesorilor să fie altfel decât noi toți și să se mulțumească doar cu satisfacția muncii? Pentru cât timp? Cât de mare să fie sacrificiul? Și de ce? De ce să fie sacrificați cand pot fi respectați și remunerați la fel ca orice alt om?”