Sex

Să fie creampie secretul tinereții veșnice? O anchetă

Cât de adevărat e mitul că sperma face bine la ten? Poate ar fi cazul să asculți părerea experților înainte să vezi pe pielea ta.
Arielle Richards
Melbourne, AU
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia
ce e creampie
Ca să aflu cum stă treaba cu creampie, una dintre cele mai importante categorii din pornografie, am mers și la specialiști, desigur. Foto: 

Ivan Babydov / Pexels

Dacă ai dat click pe articol și citești aceste rânduri, probabil că te-ai gândit la avantajele și dezavantajele unui creampie. Poate chiar te-ai întrebat dacă are beneficii pentru sănătate. Dacă nu știi ce e un creampie și te sperii chiar acum, în timp ce îți dai seama că nu e vorba de desertul cu frișcă pe care ți le-ai imaginat acum două secunde.

Publicitate

Creampie de la A la Z

Creampie, sau ejacularea în vagin sau anus, e un termen tabu. A devenit popular prin filmele porno hardcore la începutul anilor 2000, iar acum e o categorie în sine. 

E un nume drăguț pentru ejacularea internă. Numit uneori antiteza ejaculării faciale, creampie imită genul de finalizare care se întâmplă des într-un act sexual din viața reală, doar că îl transformă în ceva libidinos.

Apare atât în filmele porno heterosexuale, cât și în cele homosexuale, iar unii regizori pun chiar și spermă falsă pe orificii, ca să crească efectul de creampie. Dacă te interesează, există și un chat arhivat pe Google din 26 ianuarie 1999, pe care Wikipedia îl declară cea mai veche mențiune înregistrată a termenului creampie.

În afara pornografiei, creampie-ul se referă la ceea ce nu se vede: Ești plin cu spermă sau tocmai ți-ai umplut partenerul cu spermă. E o chestie barbară, carnală. Să te gândești la creampie înseamnă să-ți imaginezi primii oameni, înainte să se fi inventat metoda ejaculării afară, sau la sexul pe fugă, nesăbuit, neprotejat, sau la reproducere – și asta e un kink pentru unii. 

Întrebarea „E creampie-ul secretul tinereții eterne?” mi-a venit în minte într-o frumoasă zi de primăvară, în timp ce îmi întindeam rufele pe sârmă. Mi-am amintit de un interviu de anul trecut cu Johnny Sins, când acesta și-a exprimat teoria cu privire la tinerețea veșnică. „Cred că secretul e să faci sex în fiecare zi sau cel puțin să ai un orgasm în fiecare zi”, mi-a spus el. „Pentru că îți păcălești corpul să creadă că faci ce ești menit să faci: să te reproduci”.

Publicitate

Niciodată nu am pus la îndoială teoria asta. Avea tot sensul din lume pentru mine. Și, oricum, cine nu caută o scuză să și-o tragă sau măcar să ejaculeze în fiecare zi? 

Deci, iată care e teoria: e sexul neprotejat (ÎN SIGURANȚĂ ȘI CU CONSIMȚĂMÂNT), cu ejaculare internă, secretul tinereții? Există o bază de date care să ateste beneficiile pentru sănătate pe care le are această practică? 

Am întrebat oamenii de știință care-i treaba cu creampie

Oamenii drăguți de la Centrul Australian de Cercetare în domeniul Sexului, Sănătății și Societății (ARCSHS) de la Universitatea La Trobe au spus că „din câte știm noi, nu există nicio cercetare specifică privind beneficiile pentru sănătate ale activității sexuale zilnice”.

Colegul meu mi-a sugerat să cercetez și dacă poți combate prin tone de sex dorința ilogică de a face copii, deși contextul e nepotrivit (întreaga lume se destramă, te apropii de treizeci de ani cu un salariu minuscul, ai o relație casual cu un artist multidisciplinar și dai patru sute de euro chirie pe lună fără speranța să deții vreodată casa ta).

ARCSHS a declarat: „Nu suntem la curent cu nicio cercetare privind efectele sexului asupra dorinței de reproducere și nu avem în prezent niciun cadru universitar care să poată vorbi despre acest subiect.” Parcă nu mi-a venit să aduc vorba de creampie.

Am decis să mă adresez sexologilor. Georgia Grace, sex coach al brandului australian de vibratoare Normal, avea răspunsuri.

Publicitate

Are creampie-ul vreun beneficiu pentru sănătate?

„Nu sunt doctor și nici dermatolog”, a spus ea. „De-a lungul timpului, am auzit multe mituri legate de faptul că sperma ar avea beneficii pentru ten, dar, din cercetările foarte limitate pe care le-am făcut pe subiect, mi s-a dovedit contrariul: că, de fapt, îți poate cauza erupții pe piele.”

„Mie mi se pare o prostie.”

Poate sexul regulat să împiedice dorința de procreare?

Grace a spus: „Hai să analizăm ideea asta cu impulsul biologic.”

„Nu există nicio dovadă reală care să sugereze că bărbații sau femeile sau orice alt gen ar avea cu adevărat un impuls biologic înnăscut. Mai degrabă, acest impuls sau această dorință de procreare se bazează pe ani și ani, secole de condiționare socială și culturală care a ajuns să fie atât de înrădăcinată în modul în care percepem relațiile, încât pare înnăscută.”

„Cu toate acestea, nu există dovezi care să sugereze că dorința asta ar fi biologică. Așa că, în loc să o considerăm biologică, trebuie să analizăm și chiar să contestăm toate condiționările sociale și culturale care ne spun că e înnăscută la un anumit gen.”

Deși sunt recunoscătoare că nu e biologică, faptul că e condiționată social e și mai rău. Nimeni nu e de vină în afară de noi înșine. Trăim într-o societate vai steaua ei...

Grace a mai avertizat că acest experiment de gândire poate fi dăunător – gen, dacă presupunem că oamenii care fac mult sex ajung să nu-și mai dorească copii, sexul ar putea fi stigmatizat. Și deja e stigmatizat oricum.

Publicitate

„Asta ar putea duce la ideea că o femeie care are mai mulți parteneri sexuali nu-și dorește să fie mamă. E o teorie foarte periculoasă, cu un mesaj foarte dăunător.”

De asemenea, „nu e dovedită statistic. Nu există nimic care să sugereze că ar fi posibil să se întâmple așa ceva. Să îți dorești să fii părinte e o alegere individuală”.

Care sunt beneficiile pentru sănătate ale sexului regulat?

În sfârșit, întrebarea pe care o așteptam cu toții.

În primul rând, a spus Grace, nu ar trebui să te străduiești să ai orgasm în fiecare zi. Nu trebuie neapărat să atingi punctul culminant ca să beneficiezi de avantajele pe care le aduce sexul sănătății. Stabilirea unui fel de regim în care trebuie să faci sex sau cel puțin să ejaculezi în fiecare zi este potențial incredibil de toxic și, de asemenea, pur și simplu foarte agitat. 

„Unele beneficii ale experienței orgasmului și ale sexului pot fi ameliorarea stresului", a spus Grace.

„Când experimentezi orgasmul, corpul tău este inundat cu toate aceste neurochimicale care te fac să te simți bine, oxitocină, dopamină, serotonină, iar asta poate atenua senzația de stres. Te poate sprijini să te simți mai conectat și mai prezent cu propriul corp, dar și mai conectat și mai prezent cu alte persoane".

„În ultimii ani, au existat cercetări și studii care sugerează că sexul poate ameliora durerea, mai exact crampele menstruale. Mulți oameni vor spune că atunci când se confruntă cu crampe menstruale intense, vor decide să facă sex sau să se masturbeze pentru a putea crea acel sentiment de ușurare în corpul lor. Masturbarea sau sexul sau învățarea despre cum să experimentezi orgasmul în corpul tău te poate învăța multe despre plăcere."

Publicitate

De asemenea, se simte bine!

Și asta ar trebui să fie suficient, a spus Grace. 

„Ca ființe umane, avem toate aceste terminații nervoase bogate în corpurile noastre și trăim într-o lume care este atât de concentrată pe a fi ocupată și productivă. Dar avem corpuri și avem carne și putem să ne simțim foarte bine și plăcut să experimentăm orgasmul." 

Cu toate acestea, a spus ea, este cu adevărat distractiv și plăcut doar atunci când nu suntem rigide și ciudate în această privință, cum ar fi, trebuie. să. facem. sex. în. fiecare. zi.

„Poate fi la fel de stresant și dăunător să avem nevoie să avem un orgasm în fiecare zi, pentru sentimentul nostru general de sănătate și bunăstare, în loc să avem sau să experimentăm orgasme sau să facem sex cu noi înșine sau cu alții atunci când vrem cu adevărat".

În cele din urmă, nimic nu a fost dovedit aici. Probabil că este mai mult psihologic decât biologic. Dacă cremele vă fac fericiți atât pe dumneavoastră cât și pe partenerul dumneavoastră, asta este tot ce contează cu adevărat.