Ce spun despre români primele cinci piese din Trending-ul de pe YouTube

trending pe Youtube, manele pe Youtube, ce cauta romanii pe Youtube

Trending-ul românesc de pe YouTube e această specie de animal care nu poate fi încadrată într-o categorie. O struțo-cămilă despre care toți vorbim, dar nu știm exact ce e, cum arată și cum se comportă. Culmea e că toată lumea vrea să fie acolo. Să ajungi în Trending e o confirmare a succesului, dar și o chestie de noroc.

Asta pentru că haosul de pe YouTube îți arată și felul în care românii consumă muzica sau conținutul de acolo. O să găsești manele – genul muzical care se află cel mai des pe primele locuri -, piese cântate de vloggeri, ce e nou și foc pe trap-ul mioritic sau printre artiștii de radio, clipuri de genul „Reacționez la…” la care pun botul copiii care toată ziua reacționează la reacțiile altora, din nou manele, poate „Hatz, Johnule!” și, cu voia universului sau a unei conspirații mondiale, vreo piesă care chiar e bună și te face sa te întrebi dacă băieții care administrează secțiunea asta au ceva în minte sau doar fac teste pe noi, cum face orice guvern care se respectă din lumea asta.

Videos by VICE

Shaorma asta din Trending nu are cum să nu îți atragă atenția. Primele cinci piese din luna februarie reprezintă o lecție despre românii profunzi, despre dorințe și aspirații, despre dragoste și relații de căcat. Dar, înainte de toate, trebuie să știi cum funcționează secțiunea asta specială a YouTube-ului. Într-un video explicativ oferit chiar de echipa YouTube afli că popularitatea clipului, cât și noutatea pe care o aduce sunt factori decisivi pentru a intra în Trending. Acum ai și explicația tehnică pentru care Dani Mocanu e mereu pe primul loc, regele vizualizărilor, se știe. Trending-ul mai ține cont și de cât de repede cresc vizualizările pentru un clip abia urcat pe platformă, deci care a prins valul ăla mare de popularitate pe rețelele sociale, printre altele. Legit, nu?

5. Nikolas Sax & Katus – Vino acasă puiul meu

De unde moda asta cu „HIT”, scris cu litere bolduite, la început sau la final, unde e trecut titlul piesei? O întoarcere în era mass-urilor de pe Yahoo Messenger. Revenind la piesă, ce naiba a fost asta? N-am înțeles nimic! E acest role play dintre băieții aștia doi, cel care a greșit și cel care a profitat de situație. Fiecare are refrenul lui, mai manea, mai pop, mai reggaeton. Pe scurt, e bătălie între smardoi care s-au ajuns pentru o femeie, cum ai învățat din cam toate piesele de dragoste de la noi.

Relația e toxică, dar dă-i înainte oricum: „A trebuit sa greșesc / Îmi dau seama că te iubesc” sau „Astăzi aș vrea să țipi la mine / Îmi era dor să ne certăm”. Ăsta e Nikolas Sax. Celălalt, Katus, e noul iubit care o ajută pe ea să treacă peste. Un fel de good cop – bad cop, din care să înțelegi că așa-i în dragoste, trebuie să suferi, să te doară, să se bată bărbații pe tine și să arunce cu cărțile pe jos. N-am înțeles faza cu cărțile. Poate vrea să arate că nu banii aduc fericirea, ci cultura. Uită-te la Rimes și Brâncuși! Oricare ar fi explicația, mi-e dor de manelele autentice.

4. Nicole Cherry – Cine sunt eu?

Ori sunt eu prea old school, ori Nicole Cherry e doar puștoaica cu hitul de-o vară, adică „Memories”. După ce am ascultat prima jumătate a piesei am avut impresia că seamănă cu o altă piesă românească, tot de genul ăsta: care să fie numai bună pentru radioul românesc. N-am înțeles niciodată de ce nu putem avea și noi un BBC Radio 1, dar asta e altă poveste.

În comentariile de la piesa asta, unii spun că ar semăna cu „Inima”, melodie lansată de Sore. Și tot de acolo, ca să vezi izvorul nesecat de cunoștințe ce poți să le dobândești prin citirea comentariilor, am aflat că acest clip a fost filmat la o casă din Snagov unde s-a mai filmat și Fructul oprit, telenovela care a fost pe Antena 1 și despre care s-a zis că merita Zmeura de Aur pentru un scenariu care nu are nicio legătură cu realitatea. O fi Nicole fană a serialului, cine știe. Dincolo de asta, e o piesă cum le place românilor, fără să facă bine sau rău, ca apa sfințită. E ca mareea: vine și pleacă.

3. Culiță Sterp – Aproape, dar departe

Omul nostru cu hype din universul manelelor românești, Culiță Sterp, cel care ajunge pe primul loc în Trending orice ar scoate. Facts! Acum l-a dus un trappăraș pe locul trei, dar tot a prins podiumul. Culiță nu e ca orice manelist. Îmi place că dă trend-ul printre ai lui, cu Off-White, frumos, pe el, din cap până-n picioare. Flăcări!

Melodia asta e însă un refren cap coadă cu reminiscențe de la Costi Ioniță și Adi Minune, de unde și „of, of, viața mea”. Dar mi-e greu să cred că va rămâne în istorie, deși mi-o închipui fredonată pe la tot felul de petreceri de firmă.

Clipul e, în schimb, așa cum îi zice și numele, aproape, dar departe de a fi o poveste bine spusă. Cine se duce în șosețele pe pârtie? Și doar în vestuță? Măi, Culiță! Și ce om își pune placa să se dea zece metri pe ea? Și ce s-a întâmplat cu băiatul ăla care și-a lăsat prietena de izbeliște pe pârtie? Multe întrebări rămân după clipul ăsta. Coincidență? Nu cred. Cred însă că românului îi place maneaua, mai ales asta pop, la modă acum: cu băieți îmbrăcați bine, cu dungă la bărbiță și care-ți dau impresia că miros frumos și scump. Dar poate prea mult pentru o pârtie.

2. Copilul de Aur – Azi un suc și o cafea

Nici nu mai știam că băiatul ăsta mai există. Pe radarul manelelor, cel puțin pentru mine, Copilul de Aur rămâne personajul care în 2005 dansa cu Laura Vass pe o plajă la mare și zicea că nu ne vrea banii și că nu e pe interes. Ce vremuri! Erau și manelele manele atunci!

Acum, ca să vină bine din spate cu forța nucleară, Copilul de Aur pune un titlu înșelător (un clickbait, pe vorba jurnalistului): „Azi un suc și o cafea”. Pe mine m-a dus cu gândul la un obicei de weekend pe care îl am, în care merg și mai savurez o cafea de specialitate pe ici-colo prin București. Dar nu! E o altă melodie de jale și durere izvorâte dintr-o relație nefericită. Și oamenii răi zic că manelele sunt doar despre dușmani, cât de fapt toți cântă din tristețe. S-au prins și ei că lumea asta de azi, corectă politic, nu mai vrea dușmani, ăia i-au rămas doar lui Dănuțu Mocanu, că doar el are probleme cu legea când lansează adevărat hit după hit.

Așa că Copilu de Aur a dat-o pe treburi mai lumești, dramele oamenilor obișnuiți care na, se întâmplă să mai fie înșelați cu bărbați însurați. De la un suc și-o cafea ajungi la altceva. True story!

Oricum, maneaua asta îmi sună mai mult a anii 90, poate și d-asta e pe locul doi. Românii sunt nostalgici după vremea aia. În plus, chitara aia latino de la început chiar îți atinge o coardă sensibilă.

1. Exploit – Gânduri Bolnave

După manele pop și manele latino și manele de manele, primul loc în top e luat de puștiul Exploit. Băiatul ăsta își face filmul destul de mișto după ce a ieșit din 5GANG și vrea să-ți arate cu orice piesă că ăsta e el cu adevărat, nu doar un vlogger de succes care s-a apucat să și cânte. Piesa „Gânduri Bolnave” e despre fosta relația a lui cu Paulina, o cântăreață la început de drum care a fost și pe la Seek, iar acum își face arta de capul ei. Exploit a folosit pentru intro un mesaj vocal trimis de tipa în cauză pentru a construi esența piesei. Un pic de public shaming dacă te gândești mai bine și, dacă te gândești și mai bine, să auzi vocea ei care plânge, într-un mesaj privat, e chiar de căcat. Pe de altă parte, Paulina s-a activat și a dat cărțile pe față într-un video explicativ despre relația lor. Tipa a vrut să afle tot poporul că Exploit chiar ar fi fost șarpe și cu restul tipelor din viața lui, nu doar cu Selly.

Și melodia asta e una tot de „rana din dragoste”, ca toate din Trending-ul de la jumătatea lui februarie. Clipul nu mă dă pe spate, dar linia melodică îmi place. Mi-a rămas în minte versul „Te-am făcut regină, m-ai făcut ruină”, fiindcă e o rimă la îndemână care-l face pe Azteca să pară Eminescu. Jocul ăla actoricesc în care apar personaje cu mască din spatele unui perete fals îmi aduce aminte de momentul meu de la grădiniță, când am fost obligat să joc rolul unei fântâni. Mai exact, trebuia să stau în spatele unui carton pe care era desenat o fântână și să zic vreo două replici în toată piesa.

Clipul de dragoste e totuși și despre dușmani. Combinația perfectă. Are și o referință la Selly, că, na, conflictul dintre cei doi sigur o să mai continue. Pe ușa camerei din care iese Exploit e un afiș pe care scrie „Un altfel de șarpe”. Dar cred că era mai corect să scrie „alt fel de șarpe” ca să-ți arate până la capăt că el nu e precum restul găștii care se tot învârte pe YouTube. Deși versurile sună ca un 5GANG mai dark.

Rămân totuși cu o întrebare: și-o fi luat banii pe beat chiar și după ce a plecat din 5GANG?

https://www.youtube.com/watch?v=-0DqaNnGjO8

Editor: Iulia Roșu

https://business.facebook.com/viceromania