Sunt un troll online cu părinți creștinopați și iubesc femeile trans

Bărbații cis care iubesc femei trans sunt peste tot. Sunt colegii noștri de la muncă, prietenii sau rude. Și cu toate astea sunt rar reprezentați în opinia publică. Secretul pe care-l păstrează n-a făcut decât să ducă la neînțelegeri și, în cele mai rele cazuri, la violență, pentru că se tem că masculinitatea lor e pusă sub semnul întrebării. Punem capăt tăcerii ca să le spunem poveștile.

Azi stăm de vorbă cu Joey, un fost troll online din Nevada. Ne-a cerut să-i folosim doar primul nume, ca să-i protejăm identitatea.

Între 11 și 15 ani, am fost troll online. Făceam mișto de o grămadă de persoane, inclusiv din comunitatea trans, prin comentarii pline de cruzime. Eram copil. Eram dobitoc. Și eram atras, în secret, de femei trans. Nu sunt deloc mândru de ce am zis online când eram mic. Am aruncat o grămadă de insulte urâte. Mi-e și rău să mă gândesc. Dar pe atunci nu realizam ce fac. Mi se părea normal. Uneori, părinții mă felicitau pentru postările de pe Facebook.

Îmi place să le spun oamenilor că sunt pe jumate filipinez, pe jumătate italian și în totalitate american. Sunt o persoană gălăgioasă și încrezătoare. Îmi place să cânt și să gătesc. Când lucrez și când mă relaxez. Sunt o persoană sensibilă și înțelegătoare.

Am o familie tradițională, formată din mama, tata, fratele meu și cu mine. Am crescut într-un mediu creștin conservator. Mergem la biserică duminica, nu mâncăm carne vinerea și așa mai departe. Mama e filipineză, dar s-a născut aici și a împrumutat toate trăsăturile conservatoare din sud. Tata e alb și are job la corporație. Am avut o singură iubită, iar tata face mișto de mine că aș fi gay și mă simt nesigur pe mine din cauza asta. Astăzi înțeleg că orientarea mea sexuală e, în general, hetero. Sunt hetero, doar că sunt atras de orice fel de femei, indiferent ce organe genitale au. Mi-a luat ceva să ajung în punctul ăsta.

Din 2013 încoace, consum pornografie cu femei care au organe sexuale în plus. Mi-am zis tot felul de lucruri ca să-mi protejez masculinitatea fragilă de adolescent: „Au vagine și penisuri, sunt ca niște caricaturi”, „oricum nu le-ai fute în viața reală”, „e o femeie cu penis, nu un bărbat cu sâni”, „nu e gay dacă apar în scenă două femei”, „nu ești gay dacă tu ești cel activ” și așa mai departe. Trolarea persoanelor trans a fost modalitatea mea de a-mi trata disprețul de sine și confuzia.

Am început să mă accept pe mine însumi și să accept persoanele trans acum șase luni, când am început să lucrez la un proiect de business cu vărul meu, un bărbat trans pe care îl voi numi Alex. Suntem prieteni buni și ieșim des împreună. De-a lungul timpului, prietenia noastră și tranziția lui m-au ajutat. Alex e un bărbat pentru mine, indiferent cum a fost crescut sau cum îi arată corpul. E unul dintre prietenii mei bărbați. Nu e ca un bărbat, e chiar un bărbat. Asta m-a ajutat să înțeleg că femeile trans sunt femei.

Aș avea o relație cu o femeie trans dacă aș cunoaște una, dar nu știu cum i-aș putea spune mamei. E cea mai mare susținătoare a mea și m-a ajutat mereu în carieră. Ca orice mamă bună, îmi ascultă mereu problemele, îmi oferă sfaturi și dă cele mai bune îmbrățișări. Mama m-a învățat să gătesc, să joc rummy, să înțeleg politica și să cânt. Nu vreau s-o pierd.

Cum am zis, e una dintre cele mai conservatoare persoane pe care le cunosc. Insistă să spună că vărul meu e femeie și îmi zice că n-are voie să vină la noi acasă îmbrăcat în haine de bărbat. Dacă mama nu m-ar mai susține pentru că i-am încălcat credințele și m-am căsătorit cu un bărbat cu sâni falși, aș fi devastat și nu știu dacă aș putea trece peste asta.

Când mi se întâmplă lucruri rele, e prima care știe și mă ajută. La un moment dat, părinții mi-au zis că m-ar accepta întotdeauna, indiferent de cine mă îndrăgostesc. Dar am văzut cum se uita mama la fratele meu când a fost cu o tipă de culoare. Dacă abia suportă o relație interrasială, ca femeie filipineză cu un soț alb, cum o să poată suporta o noră trans? Nu ține niciodată cu persoanele gay la emisiunile de gătit, mereu își dorește să piardă.

Știu că suntem mai mulți care iubim femeile trans, dar dacă nu ne putem vedea, nu știm câți suntem, de fapt. Dacă ar ieși la suprafață mai mulți, gen zece mii de muncitori în uzine sau o mie de directori executivi sau o sută de actori, stigmatul ar scădea. Dacă un om de rând îndrăgostit de femei trans ar vedea că nu e singur, ar ști că e ok și n-ar trebui să se ascundă. Dar nimeni nu vrea să fie primul care recunoaște.

În adolescență, mi-am pierdut tot mai mult încrederea în guvern și politică. Curtea Supremă a decis să legalizeze căsătoriile gay în 2015, când eram într-o tabără de vară cu prietenii mei. Știu că m-am întrebat și atunci de ce ar conta cu cine te căsătorești. Guvernul n-ar trebui oricum să se implice în căsătoriile oamenilor. Atunci am trecut de la ura față de persoanele LGBTQ la indiferență. Nu-mi mai păsa de viața lor. Am încheiat etapa de trolling.

Astăzi, încerc să le fiu aliat, atât în online, cât și în viața reală. Fac donații în mod regulat organizațiilor pentru persoanele trans și încerc să mă educ. Știu că s-ar putea să fiu rănit de multe ori în viață. Dacă încerc să mă căsătoresc și biserica nu ne acceptă, mă va durea. Mă va durea și dacă nu voi putea dona sânge din cauza regulilor transfobe și homofobe. Mă va durea să fiu numit poponar. Nu pot decât să sper că mă va durea mai puțin atunci când o femeie pe care o iubesc mă va numi soț.

Desigur, temerile mele sunt destul de egoiste. Viața mea ar fi doar ceva mai inconfortabilă, pe când femeile trans trăiesc în pericol fatal zi de zi. Cred că ascunderea relațiile dintre femeile trans și bărbații hetero contribuie la tot felul de probleme sociale devastatoare pentru femeile trans, de la abuz domestic, crime, pierderea locuinței, până la singurătate și sinucidere. Când bărbații își ascund dragostea pentru femeile trans, ele au de suferit la un mod pe care noi nu ni-l putem imagina.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.