Linșajul lui Cristi Puiu din online n-a făcut decât să-i promoveze opiniile despre purtatul măștii

Hei, salut. Aș vrea să te întreb dacă ai auzit de niște filme. De Babyteeth: Prima iubire (regia Shannon Murphy), care-a luat și Trofeul Transilvania, și Premiul Publicului la TIFF 2020? Sau de Acasă (regia Radu Ciorniciuc) care a câștigat premiul cel mare la ZFR (Zilele Filmului Românesc)? De Kaïmós (regia Sarra Tsorakidis), premiat pentru cel mai bun scurtmetraj românesc și de Ceea ce nu am observat (regia Farkas Boglárka Angéla), câștigătoar al competiției locale? Probabil mulți nu ați de auzit de ele (aici e lista cu câștigătorii ediției 19 de TIFF), dar în mod cert știi că Cristi Puiu.

Că Puiu a făcut ce? S-a dus fără mască la proiecția în aer liber de la TIFF a filmului său, Malmkrog, deși organizatorii au impus purtarea ei la toate evenimentele indoor și outdoor. Și-a zis că virusul există, dar nu este de acord cu masca în aer liber. Iar la Revoluție s-a murit pentru ca oamenii din public (mascați cu toții, și ei, și staff-ul, și voluntarii TIFF) să poată vedea filmul său, care urma să ruleze. Și că Guvernul e nașpa, pentru că impune chestii oamenilor, care vor merge și în mâini, dacă li se va cere asta. Dar Guvernul poate fi sancționat prin vot pentru măsurile anti-pandemie, pe care el le consideră abuzive și disprețuitoare. 

Indiferent de ce-a rulat pe interneți, Puiu n-a zis nimic nici de familia tradițională, nici de poziția femeii în societate (aste le-a zis cu alte ocazii), nici de 5G, nici de conspirație, nici de insurecție armată împotriva primarului clujean Emil Boc sau a Guvernului de la București. Și despre cum s-a „aplaudat frenetic”, când aplauzele au fost cel mult anemice, ce să mai zic?

Sunt membru al echipei TIFF din 2004 și, sincer, mi-a picat prost militantismul lui Puiu, în contextul celei mai dificile ediții de până acum, aproape imposibilă, dar dusă înainte cu mulți nervi și foarte multe riscuri de colegii mei. În prezent sunt la 1 768 de kilometri de Cluj și sunt cert că și pentru echipa din Cluj a fost, să-i zicem, un moment neplăcut. 

Puiu nu-i nici primul, nu va fi nici ultimul invitat care are păreri diferite de ale echipei de festival sau care sare pârleazurile, să fim înțeleși. Dar este nedrept ca dintr-un festival să rămână doar poziționări vizavi de rant-ul lui Cristi Puiu. Că discurs nu a prea fost.

Noi, în anul 2020, nu avem capacitatea de a trece peste rant-uri. Cauzele sunt multiple, iar unele legate de capitalismul târziu (războaiele culturale purtate prin reacții precum cancel culture, la care se adăugă și isteriile specifice nației, augmentate serios de pandemie și de lockdown). 

Deci rant-ul lui Cristi Puiu (care nu ar trebui să șocheze, nu-i prima dată când regizorul vorbește fix despre ce crede el că este mai important decât masca în spații deschise) este preluat de absolut toată floarea artistică purtătoare de mască și prezentat drept dovadă clară că regizorul Cristi Puiu este pesedist care vrea și revoltă armată, și să murim cu toții de la virus, ca să vină PSD-ul și CPF-ul la putere.

Înțeleg că s-a ajuns la un consens al democrațiilor liberale și progresiste apropo de faptul că cetățenii fiind mai maimuțe, de felul lor, nu trebuie expuși la păreri cu care nu-i de acord establishmentul, pentru că vai, doamne, imediat se apucă cetățeanul să facă la fel. Practic, dacă ești persoană publică, trebuie să gândești corect și există, se știe încă de la Stalin și McCarthy (Joseph, nu Paul) un singur și unic mod de-a gândi corect vizavi de societate. 

În mod ironic, majoritea oamenilor care știau de Cristi Puiu și filmele lui (fani, spectatori, persoane care auziseră de ele și fără să le fi văzut și care erau în extaz cinefilic total) au opinii radical diferite de ale lui față de niște subiecte din viața reală. Regizorul le-a mai dat ocazia de a se ofensa și spumega cel puțin de două ori, pe subiecte gen poziția femeii în societate (și familie) și Referendumul pentru familia tradițională. 

Acum s-a exprimat anti-mască în aer liber și le-a frânt din nou sufletele multora. Care, convinși că este fie dement, fie defect la cap, dar în orice caz că răspândește idei deosebit de periculoase, poate chiar genocidare, le-au împărțit mai departe. Au spart astfel bula cinefilă, elitistă, „educată” în care circulă mare parte din chestiunile legate de filmele românești de artă și au ajuns în plin efect Streisand.

Efectul Streisand poartă numele îndrăgitei cântărețe Barbara Streisand. Care prin 2003 a dat în judecată un site pentru că postaseră o poză făcută din avion cu proprietatea domniei sale, ditai palatul, ca să fiu exact. Să nu crezi că era vreun site de vedete, ci unul cu toată coasta oceanică a zonei Malibu, fotografiată din motive mai degrabă geologice. Site-ul avea șase accesări ale fotografiei în momentul în care Streisand a intentat proces. Presa a fost informată. Patru săptămâni mai târziu, site-ul avea 420 de mii de vizitatori unici. 

Dacă vrem să fim mai științifici, vorbim de reactanta psihologică: oamenii pur și simplu trebuie să afle ceea ce le este interzis să cunoască. 

Nu știu în ce casă locuiește Cristi Puiu, dar opinia sa anti-măști și anti-guvern a ajuns fix ca palatul lui Streisand. Oprobiul public nu doar că a împăștiat starea de ofensare produsă de regizor, dar a popularizat mult mai larg opiniile lui decât ar fi putut-o face vreo campanie de PR. 

Lumea bună a culturii românești și toți oamenii din jurul ei au ajutat ca rant-ul lui Cristi Puiu să devină subiect de prima pagină. În mod cinic, toți ăștia care și-au impus dezaprobarea, oripilarea și ofensele au avut de ales între autocenzură (ignorăm o opinie pe care o considerăm deosebit de periculoasă, nu reacționăm, ca să nu facă prea multe valuri) și virtue signaling (ne definim drept buni și deștepți, pentru că blamăm alte opinii/persoane, dar ce să vezi, or să fie mulți curioși apropo de opiniile pe care vrem să le interzicem).

Evident, a triumfat ultima variantă. Și dacă de la multe vedete și vedeți ai culturii nu aveam pretenții de luciditate, cum să zic, dar CTP-ul este un nene cu doctorat în propagandă și a predat cursuri despre film și propagandă, deci m-aș fi așteptat la mai puțină virtute zbierată și mai multă autocenzură. Dar l-a înfierat pe Puiu, de pe ditai platforma media și i-a făcut cunoscută poziția anti-măști (în aer liber) în detrimentul unei grimase și atât.

Tre să admit, îmi place tonul sangvin și tineresc al CTP-ului: „Cine sunt cei care au aplaudat? Hominizii, cei care se înghesuie acum pe litoral bot în bot, fund în fund, fără să țină seama de niciun fel de regulă, ăia de se tratează acum cu bere și cu grătar”. De remarcat cum cei care sunt la plajă sau la grătar pot în același timp apauda și la proiecția lui Puiu. Pentru că sunt, hominizi, evident, se dedublează ei sau ceva.

De fapt, problema fundamentală a reacțiilor la ce-a zis (iară) Cristi Puiu este că tipul, conservator și tradiționalist de felul lui, le-a tras fanilor săi din telectualitatea woke și militantă cea mai amară țeapă din arsenalul manifestărilor progresiste. 

La TIFF, regizorul Cristi Puiu nu și-a făcut PR pentru Malmkrog, un film pe care oricum nu-l va vedea nimeni din România în următoarele luni. Ci a făcut un gest militant, de agitator plin de angajament social, cum fac tot timpul eroinele, idolii și portovocile de stânga woke. 

Ia să vedem: s-a cățărat pe un eveniment de amploare pentru a trage un semnal de alarmă despre o problemă socială care pe el îl preocupă? În dispreț sincer față de cei care nu au vreun chef de discursuri și politică și față de cei care au o cu totul altă opinie? Sigur de isteria pe care o cauza gestul (rant-ul, în cazul de față)? Cam da.

A funcționat, deși bulele cele mai ofensate sunt fix cele care ar trebui să poată recunoaște o manevră și s-o sancționeze ca atare. Dar nu-i cazul, e cu autocenzură. Nu-ți place autocenzura, dar o sancțiune față de comportamentul lui Puiu ar fi fost decizia de a-l ignora. Să fii artist la nivelul ăsta și să nu te bage nimeni în seamă pentru aberațiile pe care le zici e mai nasol decât linșajul în social media. 

Drept care, iaca, niște oameni care nu știau nici de Cristi Puiu, nici de filmele sale cu lungimi mamut, știu acum că au un aliat de calibru mare. Că nu toată cinematografia românească gândește la fel. Că sunt și alții care nu vor să poarte mască în public.