„Nu înțeleg de ce nu iese, că doar s-a terminat. Să iasă jigodia odată!”, zice revoltată o femeie îmbrăcată ironic în roșu, prinsă într-o discuție aprinsă cu un tânăr pesedist. Între cei doi stau două rânduri de garduri și vreo zece jandarmi, care veghează la liniștea și siguranța publică în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Nu știu ce să zic de siguranță, dar liniște nu prea e de găsit, căci ultimele termene din lunga judecată a lui Liviu Dragnea au adus în fața Curții Supreme o mulțime de protestatari, dar și susținători ai președintelui PSD.
Videos by VICE
Minutul 1: Eu ajung printre ei abia la ora 15.15, după ce traversez parcarea împânzită cu dube de jandarmi a Teatrului Național. Dacă nu ai ști ce te așteaptă la capăt de stradă, poate ai zice că instituțiile de forță ale statului român se pregătesc să ia parte la un spectacol. Și poate chiar așa e: un spectacol cu două trotuare care se scuipă timp de câteva ore înainte ca oamenii să se amestece și să plece încolonați spre stația de metrou de la Universitate.
Mă așez printre cei de la „haștag rezist”, așa cum sunt botezați cei 20 de protestatari care ocupă trotuarul din fața Curții Supreme. Printre oameni se simte un fior al așteptării, le tremură buzele de nerăbdare ori poate de foame, căci mulți au ratat prânzul ca să ocupe un trotuar de pe strada Batiștei. Magistrații sunt retrași deja de vreun sfert de oră pentru deliberări, deci știu că nu mai au mult de așteptat până dau nas în nas cu Liviu Dragnea.
Minutul 2: „Hai să strigăm cu magistrații, că ăștia s-au retras să delibereze”, propune o doamnă între două vârste, care stă cățărată pe unul din gardurile montate de jandarmi. Ideea ei se răspândește cu viteza fulgerului printre protestatari, care încep să strige cu entuziasm: „Magistrați, nu cedați. Magistrați, nu cedați”. Dar lozincile lor sunt sugrumate de forțele de bruiaj aduse de PSD, care a strâns în mijlocul unei zile de luni vreo două sute de susținători, ai lui Liviu Dragnea, majoritatea pensionari, împărțiți pe două trotuare și înarmați cu afișe tipărite pe foi A4.
Minutul 3: „Nici în Anglia nu se pot mări pensii și salarii cu 20%. Nici în Germania. Uite că la noi se poate”, zice un bătrân cu bască în carouri, care își protejează timpanele cu dopuri de vată. Cuvintele lui nu par să trezească niciun sentiment în colega de trotuar, căreia îi flutură în față niște foi pe care a calculat povara bugetară pentru PIB-ul din 2014 și până în 2018.
Minutul 4: Prezentarea calculelor făcute de bătrân este întreruptă de un fior rece. Toți ochii se îndreaptă spre poarta Curții Supreme, pe care se furișează unul dintre avocații lui Liviu Dragnea. Oamenii știu că nu mai au mult până ce li se încheie așteptarea și par pregătiți să dea ochi în ochi cu liderul PSD.
Minutul 5: „PSD! PSD! PSD!”, strigă două sute de susținători, animați de vestea că judecata s-a încheiat cu o nouă amânare. Însă protestatarii completează fiecare slogan cu tradiționala „ciuma roșie”. Pare că e o completare perfectă între cele două tabere, care-și termină una alteia propozițiile. Uite că și în România există înțelegere, când se vrea.
Minutul 6: Un torent de jurnaliști și cameramani ies din curtea instanței și îl conduc pe Dragnea spre mașina care-l așteaptă în mijlocul străzii Batiștei. Mulțimea de pe ambele trotuare explodează într-o frenezie de lozinci, slogane și alte zgomote carnale, pe care doar un lider pesedist le mai poate stârni în anul 2019. Mă îngrămădesc să prind ceva din aura Lui, dar nu-i zăresc decât căpățâna. Părea relaxat. Dar cine știe ce se ascunde în sufletul său.
Se strigă „rușine”, iar bătrânul economist de lângă mine își scoate basca și o aruncă în scârbă peste mașină, în vreme ce ceilalți două sute îl proclamă președinte al României pe omul care tocmai a ieșit din curtea ÎCCJ, unde e judecat pentru că a folosit în scop personal banii copiilor orfani din Teleorman.
„Victorie!”, strigă un tânăr pesedist, care fumează liniștit o țigară și ridică în aer un drapel. „Ce victorie, bă?”, îl întreabă o doamnă cu care până acum a schimbat amabilități peste gardul Jandarmeriei.
Minutul 7: 30 de secunde durează drumul lui Liviu Dragnea din curtea instanței și până în mașina care demarează spre Universitate. Sunt trăite cu maximă intensitate de cei adunați de frică ori dintr-o admirație ciudată pentru liderul PSD.
Plecarea lui cu scârț așterne o liniște ciudată printre cei prezenți. Un tânăr pesedist fumează o țigară cățărat pe gard ca un Gavroche al României. Jură că ar schimba tabăra pentru mine, chiar dacă ar însemna să stea lângă Sandy Matei. Între timp, pesediștii fac repede coridor prin trotuarul taberei #rezist ca să plece spre stația de metrou de la Universitate.
În spatele lor se încolonează protestatarii, care au și ei drum spre metrou. Și uite așa se încheie o zi de scuipat reciproc între două trotuare, din care eu am prins doar șapte minute. Nimeni nu a câștigat nimic, doar o nouă tergiversare în procesul lui Dragnea.
În urmă rămân câțiva protestatari, care urlă spre jurnaliști pentru a-i convinge să filmeze gunoaiele lăsate în urmă de susținători: câteva pachete de țigări și un banner abandonat.
Camerele jurnaliștilor se îndreaptă spre bitum, iar niște băieți care împart pliante cu unionistul George Simion, candidat și el la europarlamentare, iau locul susținătorilor PSD. Unioniștii vin și ei să unească cele două trotuare din fața Curții Supreme.
Editor: Gabriel Bejan
