Prea multă muncă în call center te poate face să halucinezi. Foto de Laurence Simon, via Flickr

Dacă ai sub 25 de ani, probabil ai lucrat sau lucrezi în nefericirea aia corporatistă numită eufemistic call center, la fel ca restul de 30 000 de absolvenți de facultate supracalificați care ajung să-și irosească viețile acolo, conform unui studiu din 2014. Mă rog, poți să lucrezi acolo și după 30 de ani, dar atunci nu prea te văd bine, deși n-am probleme cu vederea.

Îți înțeleg suferința, c-am lucrat și eu part time într-un centru de genul ăsta. Știu cum e să nu-ți trimită mami și tati bani pe care să-i spargi în Princess și BOA sau, mai rău, La Maria și Ion, așa că ești obligat să lucrezi să muncești pentru ei. Ca să ajut orice student care trăiește cu iluzia c-o să bea toată facultatea dintr-un job în care lucrează patru ore pe zi cu telefonu-n mână, am enumerat toate problemele pe care o să le ai ca student care ca „agent servicii client".

E nițel mai mult decât să stai în fund și să răspunzi la telefoane. Munca în call center presupune partea de inbound, în care preiei comenzi și porți discuții cu clienții şi cea de outbound, în care faci de toate de la promovarea produselor sau serviciilor, până la vânzarea lor, colectare de debite, sondaje de opinie etc. E greu de zis care dintre ele e mai nasoală, că toate implică oameni.

E evident că, dacă ai ajuns în stadiul în care vii la interviu pentru un astfel de job, ești cu morcovu-n fund, dar angajatorii au dezvoltat formule prin care să treacă peste paranoia și ifosele tale de student, ca să te fraierească să semnezi. Știu că e greu să dai înapoi după aia. Îți promit orice, de la un program mai flexibil ca Nadia Comaneci, la bonusuri care îți ridică salariul de la minim la mediu pe economie.

La interviu, mi s-a spus că cele patru ore de muncă puteam să le fac absolut oricând doresc, cu condiția să fie în intervalul orar 9-18. După ce-am semnat contractul, mi s-a spus că puteam să le fac doar între 9 și 13 sau între 14 și 18.

Dacă te aștepți să devii Donald Trump peste noapte, să știi că salariul e doar undeva între 1000 și 1200 de lei, în funcție de companie, iar la part-time-ul de patru ore e la jumătate. Banii sunt puţini, dar te ajută pe termen scurt să-ţi permiţi şi tu o bere cu băieții în Oktober sau o ciocolată cu fetele. De-asta faza cu bonusurile sună bine, mai ales când îți zic că poți să iei și 50-150 de lei, care-s bani serioși pentru un student. Problema, cel puțin la compania unde am lucrat eu, e că trebuie să fii robot ca să iei banii ăia și rareori iau bonusuri mai mult de doi din zece angajați. S-a plâns odată unul că nu primea bonusuri, deși i se părea că-și face bine treaba. L-au pus să-şi asculte propriile apeluri de faţă cu ei și-i găseau nod în papură cu tot felul de mizerii aberante, că spunea „bună ziua" în loc de „bună dimineața", că l-a făcut pe client să aștepte prea mult etc. Doar bullshit-uri de genul ca să crezi că nu le meriţi.

Apropo de partea cu înregistrările, am uitat să menționez că ești supravegheat constant video și e genul de job în care cineva chiar se uită pe înregistrările alea ca să vadă ce faci. Dar cel mai nasol e că îți sunt ascultate convorbirile, mai ceva ca-n tripurile tale paranoice. Deci, dacă te-a blestemat un client și ți-a urat să te-afunzi în origini, trebuie să taci mâlc, altfel aud șefii tot și te taxează la ban. Asta sau să găsești un job decent unde se poartă cu tine ca o ființă umană, deși ești student. Ha ha, glumesc, nu există așa ceva.

E o șansă destul de mare să nu nimerești cu lotul de olimpici la Limba Română la jobul ăsta unde ești plătit sub salariul minim pentru muncă mecanică. De-asta trebuie să te obișnuiești să te zgârie pe creier cum zic mulți „vroiam" în loc de „voiam" sau „care" în loc de „pe care".

Nici eu n-am scăpat de asta. Aveam o colegă de 24 de ani care îi scria lui gagică-su: „Ma sunat de la cal sentar sa ma duc la interviu." Pe un alt coleg îl mai corectam uneori, până când mi-a tăiat-o scurt: „Lasă, coae, dacă erai aşa de bun cum te dai nu mai stăteai aici cu noi." Mi-a dat-o peste nas atât de bine, că n-am avut cum să-i răspund. Nu-ţi imagina că toţi de acolo sunt aşa. Nu ştiu dacă Edison se afla într-un call center când i s-a aprins beculeţul, dar eu sigur eram acolo. A fost momentul de trezire.

Auzi des oameni care se laudă cum au terminat două facultăți, în timp ce munceau opt ore. Asta pentru că sunt multe facultăți în România care-s atât de penibile că poți să le treci fără nicio prezență, decât cel mult la restanțe. La alea serioase, poți să te trezești că nu mai ești primit la ore, doar dacă întârzii un pic. În același timp, dacă întârzii la job, șefii nu o să te vadă bine, cu atât mai mut când nu anunți.

Eu am trăit chestia asta când făceam o oră de la facultate la call center și invers. Evident, nu mă dădeau afară că întârziam cinci minute, dar era clar că-i o problemă dac-o țineam tot așa. Nu zic că ajungeam să fac febră musculară că mă grăbeam între locații, dar când ajugeam acasă, după orele petrecute-n gălăgia aia din call center, vorbeam doar în șoaptă. Acolo toți trebuie să vorbească tare, ca să ne audă clientul.

La unele companii o să ai un target zilnic de apeluri. De exemplu, eu la part-time aveam 75. Un client te poate ține sub un minut, dar sunt unii care te țin și 10-15, iar regula tembelă e că tu nu ai voie să închei convorbirea. Fii sigur că nu vei scăpa de clienţii extrem de nervoşi care o să te înjure, o să te ameninţe şi o să-ţi ureze să-ți moară la intrare, timp în care tu eşti silit să le răspunzi cumsecade şi amiabil, deşi în sinea ta le-ai învârtit deja cuţitul de trei ori în inimă şi de cinci ori în organul genital. De multe ori mi se întâmpla să-mi spună clientul „Du-te, mă, în chizda mă-tii. Nişte hoţi, cei mai hoţi! Dacă era Ceauşescu nu mă mai sunaţi voi acuma! Marş în chizda mă-tii!". Asta-n primele secunde ale convorbirii, după ce le-am spus bună ziua și compania.

Degeaba îţi tin acum teorie despre cum să rămâi calm, fiindcă oricum vor exista şi momente de defulare. Ideea e că, dacă nu crezi că poți să taci mâlc în fața unor homunculi d-ăștia, mai bine îți cauți un alt job, că ăsta vine cu niște nervi oribili la pachet despre care nu-ți spune nimeni nimic la angajare.

Știu că-i nașpa că generalizez, dar o mare parte din cei care lucrează într-un astfel de domeniu s-au resemnat în legatură cu viaţa lor profesională. Și aici nu vorbesc de ăia de peste 25 de ani care-și trăiesc ratarea profesională acolo pe salariul minim pe economie, ci de tineri de 20 și ceva care au senzația că asta o să facă toată viața, că nu mai există nicio altă speranță pentru ei decât fundătura asta în care stau cu căști duble până surzesc.

Un coleg îmi povestea că voia să se facă fotbalist, dar mafia din fotbal e prea mare, așa că mai bine a venit aici. O altă colegă îmi reamintea de hoţia parlamentară, precum şi de faptul că nu merge nimic în ţara asta în afară de furt, așa că ea s-a resemnat cu call center-ul. E clar că aceşti oameni vor rămâne negativişti în continuare, important e să nu îi folosești și tu ca pe o pârghie pe care să îţi plângi de milă, dacă ieșiți la o bere tristă după serviciu. Cert e că nu merită să lucrezi într-un call center mai mult de part-time, mai ales dacă nu mai eşti student. Faci bani puţini, pe muncă multă neproductivă și nesatisfăcătoare.

Deşi e un clișeu pe care sigur l-ai mai auzit, dacă nu-ţi place mediul prin care te învârţi, e simplu, îmbunătaţește-l sau schimbă-l. Cel mai bine te-ai apuca de o treabă serioasă. Uite, eu am început deja, scriu articole pe VICE şi sunt plătit pentru asta.

**Poți să-l urmărești pe autorul articolului, Mădălin Istrate, pe pagina lui de fb, adică aici. *Sau, dacă ești human multitasking, și* pe Instagram.**

Citește mai multe despre joburi:

Cu ce joburi agăți cel mai ușor pe Tinder
Bogații și roboții lor o să lase lumea fără joburi
De ce ajung românii să-și urască joburile