Fotografii cu felul în care o ardeau clubberii în anii 90

În 1993, Philipp Mueller, care avea pe atunci douăzeci și ceva de ani, a început să lucreze ca fotograf pentru cluburi și reviste underground din Elveția precum Sputnik și Forecast. Inițial nu știa nimic despre viața clubberilor din Zurich, dar s-a integrat rapid într-o subcultură de care știau puține persoane din afara Elveției.

Până de curând, rezultatul fotografic al celor zece ani de muncă petrecuți la petreceri a rămas pierdut în negura timpului, ascuns acasă la părinții lui Mueller. Dar azi e colectat în 120 bpm, un album foto care documentează epoca de aur a cluburilor din Elveția. E o carte incredibil de șic și pe alocuri suprarealistă.

VICE: Bună, Philipp. Unde ai ținut materialele astea până acum?
Philipp Mueller: Într-o cutie acasă la ai mei, până când maică-mea mi-a zis că țin prea multe lucruri la ei și trebuie să fac curat. Am săpat printre ele și am găsit materiale incredibile: printuri, Polaroide, reviste. Cel mai interesant e că majoritatea fotografiilor arată foarte contemporan, ar fi putut fi publicate și azi în The Face sau i-D. Am început să le arăt oamenilor și mulți aveau impresia că sunt făcute în Berlin. Trebuia să le spun mereu: „Nu, sunt din Zurich”.

Cred că multă lume nu știe ce viață de noapte bogată a avut Zurich în anii '90.
Nu se întâmplau multe în Zurich, eram plictisiți. Dar, la începutul anilor 1990, au apărut primele cluburi și primele petreceri ilegale. Pe atunci, multe dintre ele se încheiau când apărea poliția. Se ascundeau rapid banii de la bar și le spuneau că e petrecere privată de ziua cuiva. Petrecerile astea au devenit atât de populare încât, la un moment dat, deja nu mai primeai licență să deschizi un restaurant în Zurich, din cauză că erau deja prea multe cluburi și baruri. 

Când ai făcut fotografiile, făceai și tu parte din scena techno-rave? În cartea ta, spui că purtai blugi strâmți, geacă de piele, ciocate. Aveai și cioc...
Azi, look-ul ăsta s-ar chema „indie depravat”. În carte e o mare contradicție: nu făceam parte din comunitatea de rave, chiar dacă albumul e despre viața de club. Acolo mă trimiteau revistele pentru care lucram să fac poze. Cel puțin la început. Era doar un job pentru mine.

Pe atunci, nu credeam că imaginile astea aveau vreo valoare. Când faci fotografii, uneori ele nu înseamnă mult. Dar devin importante în timp, pentru tine și chiar pentru alții.

Unele imagini pot părea familiare pentru cei care au văzut albumele lui Gavin Watson sau cărți precum Out of Order. Dar multe dintre ele arată o lume mai glamuroasă, cu un vibe foarte fashion.
Cred că pe atunci, în Anglia, look-ul de rave includea hanorace largi, pălării tip găleată. Asta era înainte să apară internetul. Singurele surse de informații despre fashion erau The Face și Vogue. Datorită acestei lipse de informații și-a dezvoltat Zurich propriul stil și propria comunitate de rave. După un punct, oamenii au început să se plictisească și să organizeze în timpul petrecerilor show-uri de modă ale desginerilor locali, ca mod de a învia din nou interesul pentru petreceri. Și toți participanții se inspirau din revistele de fashion când se îmbrăcau pentru party.

Cartea include fotografii alb-negru și color, Polaroide, portrete... E destul de neobișnuită, se vede că testai tot felul de lucruri noi în epoca respectivă.
Da, am încercat multe tehnici. Am fost inspirat de mulți fotografi: Juergen Teller și aparatele lui foto compacte, sau Anton Corbjin, a cărui carte am cumpărat-o la vârsta de 18 ani. 

Cred că e important că, în mintea mea, nu documentam o mișcare, ci eram interesat de indivizi. La fel ca și azi. Mereu am dat mai multă importanță individualității. Hainele au fost mereu un mod prin care mi-am exprimat personalitatea. Azi, toată lumea poartă cam aceleași lucruri...

Crezi că omogenizarea e o consecință a rețelelor sociale?
Cred că s-a pierdut din individualitate din cauza globalizării ideilor și a produselor. Fast fashion ne-a distrus individualitatea. Dar poate că se va întoarce. De curând am fotografiat tineri de douăzeci de ani de prin Zurich. Unul avea un look tip Ziggy Stardust, altul era ras în cap și decolorat. Cred că următoarea generație încearcă să dezgroape din nou individualitatea și are o mentalitate total diferită. Asta îmi dă speranță!