Cum să discuți cu șeful tău în contradictoriu, fără să te cerți

Când nu ești de acord cu șeful tău, poate fi greu să-ți dai seama când ar trebui să spui ceva și cum ar trebui s-o spui – și mulți tineri aflați la început de carieră nu prea înțeleg asta. Presupun că n-ar trebui să spună nimic (chiar și în situațiile în care știu niște informații pe care șeful lor nu le știe și ar aprecia să le audă!) sau o dau în cealaltă extremă și se ceartă atât de agresiv, încât își pierd credibilitatea și își fac o reputație de coleg enervant.

Un șef mișto vrea să știe când nu ești de acord cu ceva, mai ales dacă știi lucruri pe care el nu le-a luat în considerare. Dar contează cum o faci. (Și asta e valabil și pentru discuțiile în contradictoriu cu alți colegi, nu doar cu șeful.)

Cum știi când merită să începi o discuție în contradictoriu:

• când ai o opinie puternică cu privire la un subiect
• dacă ești de părere că ai informații care l-ar face pe șeful tău să se răzgândească dacă le-ar cunoaște (de exemplu, dacă un client ți-a zis că urăște strategia folosită în prezent de șeful tău)
• dacă un lucru ar avea consecințe de care nu ești sigur că șeful e conștient (cum ar fi nevoia de mai mult timp la un proiect sau faptul că proiectul intră în conflict cu o altă prioritate)
• când ai expertiză în subiectul discutat
• când te îngrijorează că un anume lucru ar putea fi nesigur, non-etic sau ilegal

Nu are prea mult sens să începi o discuție, dacă miza nu e atât de mare, nu ai expertiza pe care o au alții care participă la conversație sau ai probleme mai mari de rezolvat (de exemplu, dacă deja nu sunteți de acord pe o campanie de social media, probabil nu e momentul să îi scoți ochii șefului sau șefei că nu pune virgulele bine în postările de pe Twitter).

Mai e și componenta inteligenței emoționale – adică trebuie să iei în considerare contextul, starea de spirit. Dacă șeful tău are un deadline de respectat în ziua respectivă sau are o zi proastă, probabil că nu e momentul să i te plângi de aparatul de cafea.

Cel mai important e să ții minte că nu sunteți adversari. Tonul și abordarea ta ar trebui să fie colaborative, așa cum ați vorbi dacă ați încerca să rezolvați împreună o problemă de la job cu o încărcare emoțională mai mică.

Dacă ai un ton furios, defensiv sau speriat, conversația va decurge prost. Ar trebui să ai același ton pe care îl ai când spui: „Vânzătorul a părut îngrijorat că n-o să respectăm deadline-ul” sau „Am probleme cu imprimanta” - cu alte cuvinte, un ton calm, non-emotiv, concentrat pe rezolvarea unei probleme.

Dacă te străduiești să obții tonul respectiv, te poate ajuta să-ți amintești că neînțelegerile la job apar nu pentru că două persoane sunt adversari, ci pentru că fiecare dintre ele are alte informații. De exemplu, poate că șeful tău știe ceva ce tu nu știi despre preferințele unui client sau despre un deadline sau viceversa. Trebuie să ai asta în minte când deschizi discuția. Nu e vorba că cineva are sau nu are dreptate; ideea e să analizați dacă unuia dintre voi îi lipsesc niște informații care i-ar putea schimba perspectiva. Chiar dacă nu e așa, dacă abordezi problema cu gândul la asta, o să ai tonul corect.

De fapt, unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face în relație cu șeful tău e să te consideri mai puțin un angajat și mai mult un consultant – o persoană care nu e implicată emoțional și îi dă șefului un sfat pe care acesta poate să-l accepte sau nu.

Aceste expresii te vor ajuta să discuți în contradictoriu cu respect și să ai un ton colaborativ:

• „Dacă mergem în direcția asta, eu îmi fac griji despre X.”
• „Perspectiva mea ar fi X.”
• „Perspectiva mea e un pic diferită. Mă gândeam așa.”
• „Am luat în calcul și X?”
• „Inițial ne hotărâsem la X și pentru mine era important din cauză că Y. Putem găsi o cale să rezolvăm cumva?”
• „Experiența mea cu X a fost diferită! Pot să-ți spun ce îngrijorări am dacă adoptăm strategia asta?”

Toate aceste abordări sunt politicoase, nu e ca și cum dai cu pumnul în masă și îi spui că greșește. În plus, nu întrebi „de ce facem asta așa?”, ceea ce ar sugera că șeful tău trebuie să-ți justifice ție o anumită situație. În schimb, abordezi situația în funcție de informațiile pe care le deține fiecare și contextul dat.

După ce i-ai spus părerea ta, s-ar putea ca șeful să vadă lucrurile ca tine – sau nu. Atunci trebuie să decizi cât de importantă e problema asta pentru tine.

Dacă e foarte serioasă (de exemplu, îngrijorări legate de discriminare sau siguranță), s-ar putea să trebuiască să continui discuția. Dar dacă e vorba de alt tip de probleme, de obicei are sens să accepți că șeful tău are o părere diferită și poziția îi permite să aibă ultimul cuvânt.

În unele contexte, îi poți cere să încercați un experiment pe timp limitat. Dacă nu e convins că ai dreptate și tu simți că ai, poți să-i spui: „Țin mult la situația asta. Ați fi dispus să-mi permiteți să încercăm varianta mea timp de câteva săptămâni, să vedem cum merge?” Poate fi mult mai ușor ca managerul să spună da, atunci când e vorba de un experiment temporar și nu o decizie permanentă. 

Bineînțeles, toate sfaturile astea funcționează dacă ai un șef deschis la discuții și abordări diferite. Dacă nu e cazul, va trebui să-ți alegi mai prudent disputele. Dar majoritatea șefilor sunt deschiși să audă puncte de vedere diferite – iar cei decenți știu că dacă ascultă alte păreri, vor lua decizii mai bune.