Mâncare · Bucătărie românească și internațională

KFC a scos pui prăjit vegan

Un singur restaurant al lanțului a avut produsele.
Bettina Makalintal
Brooklyn, US
kfc
Foto via KFC  

E clar că oamenilor le place puiul prăjit. Însă cum ar reacționa la un pui prăjit fals? KFC a făcut un parteneriat cu Beyond Meat ca să vadă cum stă treaba.

KFC a anunțat pe 26 august într-un comunicat de presă că va testa nuggets făcuți cu Beyond Meat la un restaurant din Atlanta al lanțului de fast-food pe 27 august. „Beyond Fried Chicken” înseamnă nuggets din plante și „aripi fără os”, cu prețuri care variază de la 1.99 la 12 dolari.

Publicitate

Deși Beyond Meat și Impossible Foods au tot încercat să imite textura unui burger de vită, niciunul dintre branduri n-a venit cu o alternativă din plante pe piața de fast-food până acum. Conform CNBC, KFC va fi primul lanț de restaurante care va folosi produse Beyond, mai ales după ce Beyond a renunțat la imitațiile de chicken strips la începutul anului pentru că nu îndeplineau standardele companiei. În urma veștilor cu colaborarea, valoarea Beyond Meat a crescut cu 5% doar pe 26 august.

După ce Impossible Whopper de la Burger King a dat-o-n bară pentru că era gătit pe același grătar ca burgerul din carne, ceea ce e de neacceptat pentru mulți vegani și vegetarieni, oamenii se așteaptă la altă abordare pentru Beyond Fried Chicken. Conforn CNBC, nu-i tocmai așa: produsele sunt gătite în aceleași friteuze pentru că-s gândite pentru piața de „flexitarieni” și nu doar pentru vegani. Cu toate astea, lansarea a fost un succes. Oamenii au făcut cozi în fața magazinului încă înainte de ora opt dimineața, iar în câteva ore produsele au fost sold out.

Persoanele care vor ca nuggets să vină de la găini reale nu trebuie să se simtă amenințate: testul e limitat și s-a redus doar la un restaurant, pentru moment. Până la urmă, Kentucky Fried Beyond Chicken e doar o mostră comparat cu Kentucky Fried Chicken.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.