Ce se întâmplă când avortul nu funcționează cum trebuie

Anul trecut, am făcut un avort. Motivele pentru care am făcut asta sunt profund personale, dureroase și nu privesc pe altcineva în afară de mine. Odată ce am hotărât că vreau să întrerup sarcina, o femeie de la Planning Familial m-a întrebat la telefon dacă vreau să fac avort medical sau chirurgical. Nu aveam idee.

„Care e diferența?”, am întrebat.

„Păi, în cazul primului, iei o pastilă. Al doilea e mai invaziv.”

Nu aveam timp să intru în detalii – și, sincer, nici nu voiam – așa că am ales avortul medical, pentru că mi-am imaginat că o să fie mai simplu.

Asistenta mi-a explicat că avorturile medicale sunt mai eficiente dacă iei două pastile la distanță de 24-48 de ore una de alta. Am luat prima pastilă (mifepristonă) în ziua aceea, și m-am întors după două zile să completez procedura, care implica introducerea unui ovul în vagin. Am simțit că îmi fac singură rău. Știu că am plâns în brațele mamei mele în sala de așteptare, în timp ce ea mă mângâia pe păr.

Clinica mi-a zis că avortul ar fi trebuit să se declanșeze în perioada următoare, oricând din ziua aceea și până peste două săptămâni. Urma să semene cu o menstruație mai puternică și să se încheie într-o zi. Mi-au zis să iau ibuprofen în caz că am crampe.

Patru ore mai târziu, eram la mine acasă și simțeam o durere ciudată între zona inghinală și buric. În decurs de o oră, am intrat într-un fel de travaliu, cu contracții, sângerări, plâns și vomă. A durat ore în șir. Mama mea a fost incredibilă, a stat lângă mine și m-a susținut tot timpul. Deși traumatizantă, experiența ne-a apropiat.

După 12 ore, contracțiile s-au rărit și am presupus că urma să se termine totul. Dar, o săptămână mai târziu, contracțiile au revenit și am mers la doctor. Mi-a luat tensiunea, mi-a zis că e periculos de scăzută și m-a trimis la Urgențe.

După patru ore de plâns în agonie pe holurile spitalului, ecografia a dezvăluit exact ce mă temeam mai tare: că avortul nu avusese succes. A fost declarat incomplet, termen pe care mi-l aminteam vag de la prima consultație. E important să faci distincția între „nereușit” și „incomplet”. Un avort nereușit are loc atunci când pacienta ia toate pastilele și avortul nu se inițiază din diverse motive. Un avort incomplet e atunci când procesul se inițiază, dar corpul nu reușește să elimine „produsul” rezultat.

Am fost programată la operație peste trei zile pentru eliminarea țesutului rezidual. Mi-am luat concediu medical de la job o săptămână. Toată treaba m-a terminat fizic și emoțional.

La fel ca multe alte chestiuni care țin de sănătatea femeilor, avortul e un subiect despre care lumea nu știe multe lucruri – cum se simte, ce implică, cum îl experimentează diverse femei în funcție de particularitățile corpului lor. În loc să ne folosim energia pentru a le oferi femeilor informații valoroase care să le ajute să ia decizii corecte pentru ele, de cele mai multe ori ne lansăm în dezbateri interminabile despre morală pe rețelele sociale. Acestea distrag atenția de la adevărul problemei – și anume, faptul că femeile oricum fac avorturi, indiferent că sunt susținute sau nu pe plan legal, moral sau medical. Accesul femeilor la informații detaliate și sincere despre această procedură e o chestiune care ține de sănătatea publică.

După cum știi, avortul e o procedură foarte răspândită, mi-a zis Yvonne Neubauer, directoare a organizației Marie Stopes UK, un ONG pentru avorturi. Știm că una din patru femei va face un avort pe parcursul vieții, iar cel medical e ales cel mai des. În 2018, 9 din 10 avorturi au fost efectuate înainte de 13 săptămâni, atunci când sunt mai eficiente. Dintre acestea, mi-a zis Neubauer, 70 de procente au fost medicale, iar dintre ele, 95 de procente au fost reușite. Ceea ce înseamnă că pățania mea se întâmplă destul de rar.

Când Diana, contabilă, avea 19 ani și era studentă în primul an, a făcut un avort medical. „Pe atunci, nu știam pe nimeni care să fi făcut un avort, cu atât mai puțin unul nereușit”, a zis ea. Procedura a decurs normal și Diana a plecat acasă, cu speranța că va da totul uitării. Dar, peste câteva săptămâni, în timpul unei vacanțe cu familia, a început să aibă sângerări mari. „A fost oribil. Făceam duș și podeaua era plină de sânge. Umpleam absorbantele incredibil de rapid și nu puteam intra deloc în apă.”

Diana și-a dat seama că se întâmplase ceva grav. „În avion în drum spre casă, sângerarea s-a întețit. Simțeam că am o cascadă în mine, am pătat rochia și scaunul avionului. A fost umilitor și înspăimântător.” După aterizare, Diana a mers cu familia direct la Urgențe, unde a aflat că avortul fusese nereușit și că va trebui să intre în operație.

„Am fost foarte traumatizată și am renunțat la facultate”, a zis ea. „Mă simțeam vinovată și rușinată din cauza complicațiilor. Simțeam că sunt pedepsită pentru că făcusem un avort.”

Problema cu sănătatea reproductivă e că experiențele femeilor pot diferi foarte mult între ele. Neubauer a zis că aceeași persoană poate avea experiențe diferite cu aceeași procedură, în ocazii separate.

Toate am auzit de câte o femeie care a strănutat și a dat afară copilul după doar două ore de contracții ușoare, dar și de tipa care a făcut cezariană de urgență după 72 de ore de agonie. La fel, toate avem prietena care nu are deloc dureri menstruale și una care se chinuie patru zile la rând și nici nu poate merge la muncă. „Corpurile femeilor sunt complexe și foarte variabile. Niciun avort nu decurge la fel”, a zis Neubauer. „De aceea prioritizăm sprijinul înainte, în timpul procesului și după, și oferim mai multe resurse, inclusiv o linie telefonică non-stop.”

Dar ce se întâmplă în cazurile extrem de rare în care avortul medical nu funcționează deloc?

După ce a făcut un avort la nouă săptămâni, Zoe Beaty, jurnalistă freelance, a mers acasă și a așteptat declanșarea procesului. A așteptat ore, apoi zile în șir, fără să se întâmple nimic. Nu s-a dus la job de teamă că ar putea avea un avort spotan, așa că a rămas acasă, izolată.

„A fost atât de frustrant. Știam că sunt însărcinată, simțeam asta în corp, dar nimeni nu m-a luat în serios până când o ecografie la clinică a dovedit exact ce le spuneam, că avortul nu se declanșase”, a zis ea. Evident, asta a avut un impact emoțional profund asupra ei. „Simțeam că lucrurile scapă de sub control. Nu auzisem niciodată de avorturi care să nu funcționeze.” Până la urmă, Zoe a fost programată la operație și sarcina a fost întreruptă la 11 săptămâni.

Avorturile eșuate sunt un proces dificil de procesat psihologic. În unele cazuri, sângerarea începe după ingerarea pastilei, dar sarcina continuă.

Mara Clarke, fondatoarea Abortion Support Network, o organizație caritabilă care susține femeile care sunt nevoite să plece în alte țări ca să facă un avort legal și sigur, spune că e copleșitor dacă totul se decalează câteva săptămâni din cauza programărilor și timpului de așteptare. E cazul femeilor din Irlanda, de exemplu, unde avortul nu e legal decât dacă sarcina n-a depășit 12 săptămâni. „E sfâșietor, e un proces emoțional incredibil de complex pentru toți cei implicați”, a zis Clarke. Din fericire, votul recent pentru acces la avort în Irlanda, plus planurile de a le permite femeilor din Anglia să ia pastile pentru avort acasă sunt semne mari de progres.

Nu regret nicio clipă decizia mea de a întrerupe sarcina. A fost decizia potrivită pentru mine și potențialul meu copil la momentul respectiv. Avortul e o procedură medicală sigură și multe femei fac întrerupere de sarcină fără complicații. Totuși, mi-aș fi dorit să citesc un articol ca acesta înainte de procedură, ca să fiu informată despre ce s-ar putea întâmpla cu corpul meu, în loc să aflu pe parcurs. Nu vreau să fie nimeni așa de derutată și speriată ca mine. Așa cum spune doctorița Neubauer, „singurul mod în care ne putem ajuta unele pe altele e să fim sincere și deschise și să vorbim despre asta”.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.