Ce-am înțeles despre referendum de la cei 4 cavaleri ai Apocalipsei homofobe

Joia trecută, la „Jocurile de putere” de la Realitatea TV, a fost dezbatere privind mult vehiculată familie tradițională. Asta și după ce Coaliția pentru Familie s-a plâns că presa nu-i bagă în seamă. De atunci, televiziunile s-au străduit să echilibreze balanța că s-au înclinit mai toate în fața CpF.
Dar eu m-am uitat la una din primele dezbateri, condusă de Rareș Bogdan, și am rămas cu un gust acru-amar. Pot să spun că e mai rău decât credeam.

Din partea organizației medievale Coaliţia pentru Familie au fost prezente patru personaje care pe mine m-au înspăimântat: reușeau să fie ridicole și sinistre în același timp. M-am uitat la zbaterile lor nervoase, le-am ascultat patetismele și pur și simplu nu am reușit să-i iau în serios. Apoi, m-am îngrozit la ideea că cineva poate chiar îi ia.

Videos by VICE

Prognoza și lecturile lui Mihail Neamțu

Primul a fost agentul Herbalife, băiatul cu usturoiul și fanul nr. 1 al lui Trump în România, Mihail Neamţu. Ăsta a fost cel mai arogant și cel mai vocal. A aruncat mereu pompos nume de filosofi și gânditori ca să ne dăm noi seama că e băiat citit (de toate, Raymond Aron, Tocqueville, Jordan Peterson).

Citatul meu favorit: Neamţu a reușit la un moment dat să debiteze ceva care i-a făcut pe toţi invitații să izbucnească în râs, iar pe Rareș Bogdan să-și pună mâinile în cap și anume s-a plâns că interlocutorul lui, sociologul Ciprian Necula, nu are „un nivel corespunzător al lecturilor”. Eu am mai auzit asta doar la Vadim Tudor.

Alte momente de penibil: după ce Ciprian Necula i-a spus că preoții au adunat semnături pentru referendum mințind oamenii că dacă nu semnează se vor cununa homosexualii în biserica lor, Neamțu a zis că nu au mințit, ci că „au făcut o prognoză”. Sunt convins că acum privești cuvântul „prognoză” cu alţi ochi, nu-i așa? De altfel, „prognoza” lui Neamțu e una dintre manipulările cele mai întâlnite în campania cepefistă, ilustrată de presa aliată prin tot felul de fake news, de genul: „Suedia OBLIGĂ preoții să oficieze CĂSĂTORII între HOMOSEXUALI.”

Ah, și încă ceva: ce are cununatul în biserică cu Constituţia?

Ana Săcrieru (stânga), Rareș Bogdan, Dragoș Bucurenci și Ciprian Necula

Genul avocatei Anei Săcrieru

Apoi e doamna Ana Corina Săcrieru. Văd că deja a fost supranumită de către unii care au urmărit-o Aunt Lydia, după personajul din Handmaid’s Tale. Mi se pare că i se potrivește perfect. Doamna avocat a fost responsabilă cu manipularea și dezinformarea. A dat citate din manuale fără să ne spună ce manuale sunt și unde se predă după ele și ne-a asigurat că e groaznic să adopţi Convenţia de la Istanbul, dar că trebuie să luăm aminte de la Ungaria lui Orban, care și-a trecut în Constituţie „familia tradiţională”.

Cel mai grav e însă că a indus intenționat confuzia sex-gen, fără să fie corectată de către nimeni din platou. Ideea e una des vehiculată de CpF: Convenţia de la Istanbul e rea pentru că spune că genul e un construct social. Ceea ce, de altfel, e complet adevărat. Cu sexul te naști, dar genul e o abstracţiune. Gen au și cuvintele. Uite, cuvântul „cuvânt”, de pildă, are genul neutru (oare ne dă voie CpF cu genul neutru?). Apoi a marșat tare pe „tradiţiile neamului românesc”: ideologia de gen e câh, nu trebuie să combatem stereotipurile de gen, totul e ok. Eu aș fi întrebat-o pe doamna Săcrieru un lucru simplu: ce fel de familie tradițională e aia când femeia se face avocat, ca dumneaei?!

Pentru mine, cel mai ridicol argument al cepefiștilor e ăla despre legătura indisolubilă dintre „familia tradiţională” și „neamul românesc”. Nu reușesc sub nicio formă să identific elementul naţional în căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Sunt curios, cu ce erau diferite familiile din trecut din Franţa, Bulgaria sau SUA de aia românească? Vreau să găsesc și eu un popor care susţine că în trecut comunităţile lor se bazau pe un model „netradiţional” de familie. Ah, și încă ceva. Familia aia arhaică românească era descrisă în cărţile de căpătâi ale românilor cam așa: Moromete ajunge pe la a treia căsnicie, iar Nechifor Lipan, după ce joacă în deplasare și-și mai altoiește din când în când nevasta, se întoarce la Vitoria „ca la apa cea bună”. Prea bun, prea ca la ţară.

Citat preferat: „Facem liste cu profesorii de la SNSPA care vorbesc de rău CpF și BOR”.

Facem liste, deci. Hmm, unde am mai auzit asta? Ah, da, tot la Vadim, care ameninţa cu execuţii pe stadioane. Și la naziști. Și la comuniștii sovietici. Și la Erdogan, cel mai recent.

Al doilea citat preferat: „Cineva de genul nostru, normal, heterosexual”. Ce mi-e gen, ce mi-e orientare. Ce mi-e sex.

Mihai Gheorghiu

Mihai Gheorghiu, prea plictisitor să-i dau atenție

Al treilea era președintele CpF, Mihai Gheorghiu. Ăsta e genul de șef de scară constipat, mereu dojenitor. E absolut zero în materie de comunicare publică, cum primește o întrebare care-l scoate din poezia lui, clachează. Nici măcar n-am citat preferat la el, atât de plictisitor e când vorbește.

Mihai Făgădaru (stânga)

Mihai pe persoană fizică Făgădaru și copiii furați

Al patrulea preopinent și în același timp al treilea Mihai era unul Făgădaru, absolvent de Teologie și promotor al CpF prin diverse emisiuni tv, care a mai apărut în presă și pentru că s-ar fi căsătorit cu o actriță de telenovele. El susține că sprijină referendumul dar că a venit în emisiune așa, ca cetățean (pe persoană fizică, cum ar veni). Când a fost întrebat de abominaţia de afiș de la Timișoara cu „dacă nu votezi da la referendum îţi vor lua homosexualii copilul”, a zis că nu știe cine le-a pus, că nu ei, că ce, că cum. După care, peste câteva zeci de minute, afirmă:

„În Anglia li se iau copiii și se dau cuplurilor homosexuale”.

Bravo, tati. Gura cepefistului…

Referendumul ăsta nu e despre gay!!!

O meteahnă tipică românului îngust la minte și laș este să se dea cocoș și să facă generalizări despre întregi categorii sociale în absenţa vreunui reprezentat al respectivei categorii. Iar când se întâmplă să dea ochii cu unul are invariabil atitudinea: „Vai, dar eu nu am nimic personal cu dumneavoastră!” Cam așa și reprezentanţii CpF în noaptea de joi, la Realitatea: când le-a spus Dragoș Bucurenci că el face parte din comunitatea LGBT, au zis că ei n-au nimic de fapt cu homosexualii, nu e despre ei referendumul.

Totul este o retorică ce trebuie, cu orice preț, dusă la capăt. Nu au răspuns la niciuna dintre întrebările care le-au fost adresate: nici din ce manuale citează când afirmă că li se spune copiilor la școală că pot să-și schimbe genul, nici de ce fac referire de vreo 1 800 de ori la homosexuali pe site-ul lor în timp ce susțin că nu-i interesează homosexualii, nici ce problemă punctuală rezolvă referendumul („sunt multiple necesități de ordin filosofic”, a replicat Neamţu), nici de ce nu fac o inițiativă pentru interzicerea adopțiilor gay, dacă asta e de fapt problema lor.

Referendumul nu este nici despre religie

Pe de altă parte, i-am admirat pe invitaţii din tabăra cealaltă pentru argumentele de bun-simţ, întrebările pertinente și mai ales pentru enorma răbdare: Dragoș Bucurenci, Ciprian Necula, profesorul Ion Bogdan Lefter și jurnalistul Ion M. Ioniţă.

Am încercat să-mi dau seama unde este frântura în gândirea oamenilor de mai sus. Care este distincţia întemeietoare dintre noi și ei? Răspunsul pe care mi l-am dat e următorul: nu e nici despre diferenţe între valori, nici între credinţe. Nu e nici despre religie. Această organizaţie medievală, precum și agenda ei fundamentalistă, reprezintă o categorie de oameni care nu înţeleg că omul e un pic mai evoluat și complex decât animalul, mai exact că omul nu există doar ca să se reproducă. E îngrijorător și trist că încă trebuie să explicăm asta.

https://www.facebook.com/viceromania/