„Sex Education” de pe Netflix e o capodoperă cu muzică bună

Am aflat prima oară de sex de la un puști pe nume John. Tocmai se lansase piesa „Sex On The Beach” și ca să-şi enerveze profii, probabil, nu se mai oprea din fredonat. Ca și alte piese gen „Blue (DaBa Dee”), „Boom, Boom, Boom, Boom!!” și alte hituri de la finalul anilor 1990, o auzeai pretutindeni. Era la radio, la discoteca locală și - cel mai important în cazul de față, în clasă și pe terenul din curtea școlii.

Știam despre distracția de pe plaje și că piesa suna a petrecere, nu ca cele inocente de la balurile din școala generală. Dar habar nu aveam ce era sexul. „Deci ce este?”, l-am întrebat. „Nu ți-au spus părinții încă?” (Băi nu, fiindcă am șapte ani până la urmă). John mi-a explicat că sexul „e atunci când îți bagi puțulica în gogoșica unei fete și tot așa”. Niciunul dintre noi nu știa exact ce s-a întâmplat, dar cred că mă prinsesem care era faza. Cam aia a fost, „Sex On The Beach” de la T’Spoon m-a învătat ce e ăla sexul.

Câțiva ani mai târziu, la ora de educație sexuală, am învățat mai multe. „Uite o diagramă cu sistemul reproductiv feminin. Asta e sperma. Uite o banană și un prezervativ (pe care l-am păstrat și l-am transformat într-un balon).” Ni s-a pus un video educativ care ne spunea despre BTS-uri și zone în care ne-ar putea crește păr. Probabil că a fost folositor până la un anumit punct. Dar să fiu sincer, în lecția aia nu erau incluse și alte lucruri care se întâmplă după ce faci sex sau când începe să-ți placă de alți oameni (mai ales dacă sunt de același gen), plus alte informații legate de sexualitate (traumă, greșeli, confuzie) care ajung să-ți definească adolescența și începutul anilor 20.

Aici intră în scenă Sex Education, serialul - nu ora. În loc să înveți despre trompe uterine și alte chestii biologice, vizionezi ceva pe bune. Serialul, în care Gillian Anderson este sexolog, le are pe toate: disfuncții erectile, panica unei felații făcute incorect, relațiile cu cineva de același sex, răzbunarea prin pornografie, virginitate. La fel ca Skins, cu personajele diverse și referințele despre droguri și sex, pare să arate exact ce înseamnă să fii tânăr și să crești în Anglia (sau oriunde altundeva). Numai că acțiunea din Sex Education are loc în prezent și se bazează pe mai puține droguri și mai mult pe sex (sau lipsa lui).

S-au zis multe despre locația serialul și anume: a. A dracului de mișto (uită-te la casa asta!); și b. „la fel de britanică precum un bal de liceu”. Dar faza e că problemele discutate în Sex Education nu se potrivesc unei singure locații, țări sau tipologii de oameni. De fapt, asta face serialul mișto. Locația nedefinită - una care e jumate americană, jumate britanică, jumate din orice altceva - arată și pune accentul pe ce este cu adevărat important pentru adolescenți: să înțeleagă problemele care vin odată cu sexul (cele nediscutate până acum în afara forumurilor online, de pe chat-uri sau mai rău, din bârfe). Apoi, cireașa de pe tort este coloana sonoră: un amestec de piese din anii 80 și mult Ezra Furman.

Compozitorul american a scris multe piese noi pentru serial care - dacă nu-l știi pe Ezra - se simt de-a dreptul pertinente în cazul de față. Ezra folosește pronumele „el”, „ea” și „ei”, iar adolescenții care ascultă coloana sonoră se pot educa mai bine despre problemele de identitate și sex, care nu au fost predate niciodată le orele clasice de educație sexuală. Vei mai auzi și piese de la faimoasa Beth Ditto, idolul gay, și trupa Bikini Kill, preferata personajului principal, Maeve (ascultă „Rebel Girl” când se îmbracă și are un poster în rulotă). Pe deasupra, ea se mai trezește și într-un triunghi amoros care (fără spoiler!) îți arată cum nu ar trebui să abordeze bărbații femeile.

Muzica anilor 80 pare și mai importantă fiindcă oferă serialului un sentiment de nostalgie, dar și accesul la o generație mai în vârstă. Vei auzi clasicul „Uncertain Smile” de la The The. Mai sunt și piese de la Psychedelic Furs, Talking Heads și a-Ha. Apoi, într-o scenă emoționantă se aude piesa „Asleep” de la The Smiths. E atât de bine integrată încât îți va aminti cât de mișto era trupa din anii 80. Când am auzit piesa mi-au dat lacrimile și am simțit emoția scenei mult mai profund. Melodia se potrivește perfect, așa cum ar trebui să facă orice coloană sonoră.

Nu are numai muzică veche și piese de Ezra Furman. „Bad Vibe” de la M.O, Lotto Boyzz & Mr Eazi dă startul unei petreceri ținute acasă și aduce serialul în prezent (deși ca să fiu sincer, ăsta e singurul exemplu de muzică nouă din serial care nu a fost scrisă de Ezra Furman). Acestea fiind spuse, Sex Education este cu totul modern. Poate odată cu includerea muzicii anilor 80 - și fiindcă de la premieră a fost văzut de 40 de milioane de ori și este în general un serial bun -, educația sexuală pe care ar fi trebuit să o aibă generația mai veche, o vei putea transmite mai departe copiilor. Pentru cei care sunt în creștere, este un serial important care vine la pachet cu o coloană sonoră perfectă: una care te introduce perfect în lumea muzicii.

Deși eu cu John nu prea am avut șanse să vedem Sex Education în școala generală , cu siguranță un serial ca ăsta va influența viețile adolescenților care primesc informații necorespunzătoare despre natura complicată a relațiilor sexuale. Nu coloana sonoră îți dă impulsul să te uiți la serial și nici nu se compară cu mesajele incluse în fiecare episod. Nu așa funcționează muzica și filmele, nu înveți despre mafie dacă asculți piesele din Clanul Soprano (cum ar fi asta, cântată de tipul care-l joacă pe Silvio). Dar combinația dintre coloana sonoră bine selectată și televiziunea inovatoare, transformă serialul într-o experiență educațională captivantă. În cazul de față, în ciuda limitei de vârstă de peste 18 ani, poate că impactul serialului Sex Education este suficient pentru a aduce lecții similare în sălile de clasă, chiar dacă sunt predate fără muzică.

Articolul a apărut iniţial pe VICE UK.