Zece întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unui psiholog militar

Intersecția dintre sănătatea mintală și armată e un teren fertil pentru niște chestiuni complexe de psihopatologie. E greu să îți imaginezi numărul și profunzimea problemelor cauzate de presiunea războiului. Sindromul de stres posttraumatic e unul dintre cele mai bune exemple. Dar psihologii militarii, care merg acolo unde merg și soldații, le văd pe toate.

Paul Bartone a lucrat toată viața ca psiholog-cercetător în cadrul armatei americane, unde a studiat nivelul de stres, sănătate și adaptare al soldaților americani.

VICE: Salut, Paul. În primul rând, ce implică rolul de psiholog militar și prin ce diferă față de un psiholog obișnuit?
Paul Bartone: Misiunea mea principală a fost să fac studii prin care să descopăr cum să mențin sănătatea soldaților într-o stare bună, în ciuda presiunii cauzate de jobul lor. Asta a însemnat că am stat cu soldații în timpul liber și în timpul misiunilor, le-am luat interviuri și am notat observații. Există mulți psihologi în lumea civilă care cercetează relația dintre stres și sănătate în diverse domenii – cred că principala diferență e că, atunci când ești psiholog militar, porți uniformă și mergi acolo unde merg și soldații. Asta poate fi greu pe alocuri, dar și palpitant. Ajută dacă îți place să mergi în natură cu cortul.

Ce te-a atras la acest domeniu?
După doctorat, n-am vrut să urmez calea obișnuită și să mă fac profesor. Mi-am dorit să-mi aplic cunoștințele în lumea reală. Printr-o coincidență, am văzut o reclamă a Institutului de Cercetare al Armatei Walter Reed care căuta psihologi și am primit jobul. Abia mai târziu am aflat că trebuie să port uniformă și să fac antrenamentul militar. Dar mi s-a părut o provocare interesantă și am acceptat-o.

Care e instrumentul esențial ca să-ți păstrezi stabilitatea emoțională în armată?
Ca să supraviețuiești și să-ți meargă bine în armată, cel mai important e să poți reacționa pozitiv în situații stresante. Ingredientul cheie pentru asta e să ai o minte puternică. Asta înseamnă să ai un simț al loialității, un scop în viață, credința că poți controla lucrurile și ești responsabil de tot ce se întâmplă și că situațiile stresante sau schimbătoare nu sunt neapărat lucruri rele, ci provocări din care ai ce învăța. Eu le spun DCP: Devotament, Control și Provocare. Cu acestea trei, reușești să transformi stresul într-o forță pozitivă în viața ta.

Care e cel mai dificil aspect al jobului tău?
La începutul carierei, era o mare provocare să-i conving pe comandanți că factorii psihologici sunt importanți pentru pregătirea și sănătatea soldaților. Din fericire, atitudinea asta ignorantă s-a schimbat mult între timp, iar psihologii sunt acceptați peste tot ca instrumente-cheie în unitățile militare.

Ce trăsături de personalitate iei în considerare atunci când trebuie să decizi dacă o persoană e potrivită sau nu pentru armată?
Aceste examene au scopul de a hotărî dacă un individ e calificat să continue serviciul militar sau dacă e potrivit să aplice pentru forțele speciale, de exemplu. Psihologul verifică individul de probleme serioase precum depresia sau greutățile de adaptare. Suntem atenți la rezistența unei persoane și la nivelul ei de stres.

Se vorbește peste tot în presă de sindromul stresului posttraumatic. Știm că implică flashback-uri și o stare de hipervigilență. Care sunt simptomele mai puțin cunoscute?
E adevărat că anxietatea și flashback-urile sunt simptome comune ale SSPT. La fel și coșmarurile și amintirile despre traumă. Unele semne mai puțin cunoscute sunt dificultatea gestionării emoțiilor, izolarea de alte persoane și pierderea încrederii în sine. Persoanele cu SSPT tind să evite situațiile care le reamintesc de ce le-a traumatizat. În plus, SSPT dă naștere și la alte probleme, printre care abuzul de alcool și alte substanțe, depresia și gândurile suicidare.

Ce părere ai despre MDMA ca formă de tratament? Ce alte progrese s-au făcut în domeniul SSPT?
Psihoterapia cu MDMA e o formă de tratament experimental care le face bine unor pacienți care suferă de SSPT. Primesc o doză mică de MDMA și apoi terapeutul îi ghidează pe parcursul unei ședințe care are scopul să le reamintească trauma și s-o gestioneze în termeni mai pozitivi. MDMA-ul ajută la diminuarea anxietății din creier și îi permite pacientului să proceseze experiența fără să fie paralizat de frică. Cred că e promițător, dar va trebui să așteptăm mai multe studii ca să ne asigurăm că e eficient. Deocamdată e în etapa a treia de teste și rezultatele vor fi disponibile în 2021.

Se mai folosesc și lumi virtuale pentru a-i ajuta pe pacienți să-și gestioneze experiențele traumatizante. Asta se numește Terapia prin expunere la realitate virtuală (TERV). În TERV, terapeutul ghidează pacientul printr-o serie de scenarii virtuale care simulează gradat evenimentul traumatic. Astfel, pacientul își amintește experiența și o procesează fără să fie copleșit de frică. Mai multe studii au arătat rezultate pozitive pentru TERV, iar armata a finanțat cercetări noi în domeniu. Iar tehnologia TERV progresează rapid și devine tot mai realistă și accesibilă.

Ce considerații etice specifice are un psiholog militar?
La fel ca toți psihologii, cei miltari urmează codul profesional de etică al Asociației Psihologilor din America. Dar spre deosebire de psihologii civili, trebuie să poarte uniformă și depun un jurământ că vor proteja și apăra constituția Statelor Unite. Ca psiholog militar ai doi clienți: soldatul și organizația. Uneori, asta duce la alegeri dificile. De exemplu, întotdeauna vrei să respecți confidențialitatea individului. Dar dacă e o situație în care soldatul reprezintă un pericol pentru el însuși sau pentru alții, ești obligat să îi informezi comandantul.

Există anumite tipuri de personalitate care gravitează spre armată? Ce beneficii și riscuri înseamnă asta?
S-a tot spus că armata atrage persoane aventuroase și extrovertite. Dar nu cred că e adevărat, cel puțin în cazul armatei americane. Suntem unul dintre cei mai mari angajatori din lume, cu 1,6 milioane de angajați. Evident că e un grup foarte divers sub toate aspectele.

În orice caz, armata Statelor Unite lucrează în prezent la niște măsuri noi, non-cognitive, pentru a stabili trăsăturile de personalitate considerate importante, precum motivația, responsabilitatea și agreabilitatea. Știm că în armată e important să poți lucra bine în echipă, să fii rezistent și să te adaptezi la stres. Acestea sunt zonele care au cea mai mare importanță.

Ce efecte psihologice mai puțin cunoscute are armata?
Unele dintre efectele pozitive și beneficiile serviciului militar se pierd în marea de zvonuri. Unul dintre ele e mândria: multe persoane care fac serviciul militar au un sentiment puternic de mândrie că și-au făcut datoria față de țara lor. Oriunde ai făcut armata, serviciul militar creează o legătură cu alți veterani, iar asta trece de orice bariere obișnuite precum rasa, sexul sau vârsta. De când m-am retras din armată, lucrez mult cu organizații de veterani și am observat chestia asta. Nu contează că ești veteran din al Doilea Război Mondial sau din Afganistan – simți o legătură puternică față de alți veterani. Unii mi-au spus că armata a fost cea mai importantă și semnificativă etapă din viața lor.

Și familiile militarilor se simt conectate. Au o experiență comună care le unește. Asta se vede la organizațiile înființate pentru veterani și familiile lor. Multe dintre ele sunt fondate de membri ai familiilor soldaților care sunt voluntari. Un exemplu bun e TAPS – Programul de Asistență pentru Supraviețuitorii Tragediilor. Fondată de văduva unui soldat după ce soțul ei a murit într-un accident de avion, TAPS le oferă susținere și protecție familiilor în care un membru a murit în armată.

Când faci serviciul militar, intri într-o comunitate de oameni buni care știu ce înseamnă armata. E un sentiment plăcut să faci parte din acest grup special.

Ce povești ți-au rămas în minte de-a lungul carierei?
Odată, am făcut niște cercetări în cadrul unei unități militare care, cu câteva luni mai devreme, trecuse printr-o tragedie: unul dintre avioanele de transport se prăbușise și distrusese un batalion întreg. Unitatea nou reconstituită urma să se îmbarce într-un avion C-140 ca să zboare în afara Statelor Unite pentru un exercițiu de antrenament important. De obicei gălăgioși și amuzanți, soldații erau acum tăcuți. Era clar că fuseseră afectați de tragedia care le afectase unitatea. Unii dintre ei se retrăgeau ca să vomite din cauza stresului. A urmat un zbor tăcut de patru ore, dar am ajuns la destinație fără probleme.

Altădată, făceam cercetări într-un spital militar mobil în timpul conflictului din Bosnia, în cadrul unei misiuni ONU. Ca să ne păstrăm neutralitatea, nu aveam voie să acordăm ajutor medical populației locale, ci doar membrilor militari ai ONU. A fost o perioadă destul de liniștită, cu câte o victimă ocazională a unei explozii sau al unui accident din trafic. Personalul medical militar se plictisea și se frustra că nu avea nimic util de făcut, iar moralul era la pământ. Apoi, într-o zi, au fost aduși la spital doi copii care fuseseră răniți de explozia unei mine din zonă. Șeful spitalului a decis pe loc să îi primească și să le ofere tratament, în ciuda regulamentului. Personalul a tratat copiii, care au avut nevoie de mai multe operații complicate, amputări și tranfuzii de sânge. Au fost salvați și au devenit pacienții-staruri pentru următoarele luni. La scurt timp, restricția a fost anulată și am avut voie să tratăm și localnici. Moralul forțelor americane s-a îmbunătățit semnificativ. Acest incident m-a făcut să realizez cât de important e ca trupele să aibă ceva important de făcut în timpul unei misiuni.

Paul Bartone tocmai a scris o carte împreună cu Steven Stein: Hardiness: Making Stress Work for You to Achieve Your Life Goals . Mai multe pe hardinessmindset.com

Articolul a apărut inițial pe VICE AU.