Semnele pe care refuzi să le vezi când ești într-o relație toxică

Pătratul Roșu este un podcast bilunar despre toate lucrurile care îți vin în minte despre sex și viața sexuală și ți-e rușine să le zici cu voce tare, dar și despre tabuurile din relații și din viața de zi cu zi.

Pandemia a adus cu sine multe schimbări în viața sexuală a tinerilor. Ca dovadă, aplicațiile de dating au dat pe afară de utilizatori, iar 47 la sută dintre persoanele care se aflau deja în relații în timpul carantinei simt că își iubesc partenerii mai mult decât înainte. În același timp, au explodat și cazurile de violență domestică, după ce au fost cu 2,3 la sută mai multe sesizări din partea femeilor agresate de partenerii de viață în cele șapte luni. De la ideea asta am pornit când am pregătit acest episod Pătratul Roșu despre relații toxice.

Pe cât de vast sau complicat îți pare acest subiect, pe atât de important e, mai ales în vremurile actuale. Internetul ți-a oferit o mulțime de beneficii, mai evidente ca niciodată în 2020, dar a și introdus în cotidian un soi de așteptare nerealistă ca lucrurile să se întâmple aici, acum, așa cum dorim noi. Cei mai expuși așteptărilor nerealiste și relațiilor defectuoase sunt fix adolescenții, generația viitoare, după cum a arătat și o cercetare realizată în România și publicată în 2019. Însă capcana relațiilor toxice nu e limitată la o vârstă anume, o educație sau un statut socio-economic.

Scopul nostru a fost să înțelegem cât mai mult din acest univers și răspunsurile să ajungă astfel la alții, care fie sunt în postura abuzatorului, fie în cea a abuzatului în relație. Am vorbit cu Ana Cosmoiu, doctorand în psihologie. Alături de ea am căutat sursa toxicității din relațiile noastre, cum poți identifica semnele sale în cuplu sau în familie și ce poți face să te recuperezi dacă ai avut parte de ea. În prezent, Ana e în curs de formare ca specialistă în terapie experiențială focalizată pe emoție. Și asta nu-i o coincidență, pentru că multe dintre lucrurile pe care le facem și le decidem, în relații și nu numai, pornesc de la emoții, care uneori sunt mai puternice, alteori pot fi dăunătoare tuturor părților.

Pătratul Roșu: În prima parte a unei relații pot apărea semnale că e toxică, dar să nu le vezi. Cum ar arăta genul ăsta de semnale?
Ana Cosmoiu: Din păcate, asta se întâmplă la începutul tuturor relațiilor, pentru că toți vedem stegulețe roșii, dar cu ochelarii roz, așa că par mai puțin roșii decât sunt. Așa ajungi în situații în care devine tot mai dificil să ieși din relație. Cu cât investești mai mult timp și efort în acea relație, cu atât îți e mai greu să ieși. 

În cazurile extreme se întâmplă să existe comportamente violente foarte devreme în relație. Nu neapărat să fii lovit, dar să se arunce cu un obiect după tine în momentul în care partenerul se enervează. 

Orice formă de control excesiv al partenerului, spre exemplu, te întreabă des ce faci, unde ești, cu cine ești, sau orice formă de a te agăța de partener pot fi stegulețe roșii. Chiar dacă o persoană e îndrăgostit/ă până peste cap, sigur simte când ceva nu e ok. 

Poate fi dăunător să prioritizezi familia față de relația în care ești?
În mod cert poate fi, dacă se duce într-o extremă. Ai 30 de ani și nu ieși cu prietena, pentru că te duci să stai cu părinții. Pe de altă parte, nici extrema cealaltă nu e ok, în care fugi de o familie toxică și te arunci în relații. Să pui mai mult preț pe relații decât orice altceva din viața ta poate să fie un alt tip de red flag. 

Ce se întâmplă dacă cu tine e totul ok, dar cu ceilalți se comportă ciudat?
E o situație oarecum mai rară, oamenii tind să-și arate adevărata personalitate în fața partenerului de cuplu mai mult decât în fața restului lumii, deși la început, așa e, se poate întâmpla să vezi comportamente bizare cu prietenii, cu oamenii pe care-i știe de mult și-n același timp cu tine să fie ok. Clar ar trebui să-ți ridice un semnal de alarmă. 

Aici mi-aș permite să fac o semi-glumă, care-i semi-adevărată: poți să-ți dai seama cum e persoana de lângă tine din modul în care vorbește cu chelnerii la restaurant. 

N-ar fi interesantă o cursă, cum sunt maratoanele, prin care să trecem oamenii prin astfel de probe?
Cred că toți testăm apele, conștient sau nu, e normal. Dar și asta se poate transforma într-un semn de toxicitate – când simți că cineva te testează prea mult. Când îți spune ceva doar pentru că voia să vădă cum reacționezi. Și aici e o nuanță, e normal să testezi compatibilitatea, dar, genul de comportament „Ți-am zis că nu vreau să ne vedem, pentru că voiam să văd cum reacționezi, dar eu de fapt îmi doream și tu trebuia să știi” intră în sfera „Stai așa, de ce simți tu nevoia să mă testezi constant? De ce nu-mi spui onest ce ai să-mi spui?” 

Să spunem că ai văzut semnalele încă de la început, dar ții mult la omul ăla, așa că vorbiți despre ele, dar în loc să le rezolvi, te adâncești mai tare. Cum faci să te îndepărtezi de persoana aia?
Poți să comunici partenerului o nevoie de-ale tale, ceva ce te-a deranjat, el să fie foarte deschis la comunicare, dar să nu ducă nicăieri. E un semnal că nu e ok. 

Foarte multe persoane toxice sau abuzive tind să te izoleze de prieteni, familie sau orice alte surse de suport. Ori, una dintre cele mai bune metode de a ieși dintr-o relație toxică e să ai la cine să apelezi. Asta e valabil și-n situații dramatice, preponderent femei care nu au un loc de muncă și nu își pot părăsi partenerii abuzatori, pentru că nu au unde să se ducă. Dar e valabil și-n situațiile în care ai putea să pleci, dar n-o faci, pentru că ești îndrăgostit/ă și-ai vrea să rămâi de fapt în relație. 

Ce se întâmplă de foarte multe ori în dinamicile de genul ăsta e că partenerul abuziv te îndepărtează de toți oamenii din jurul tău și ajungi să-ți pui inclusiv întrebarea: „Ok, și eu, dacă îl părăsesc pe ăsta, care a rămas singurul om din viața mea, ce fac după? N-o să mai am pe nimeni, nu pot să mă duc la nimeni”. Și rămâi blocat acolo. 

În terapie se ajunge după ce deja ai ieșit din relație și trebuie să repari ce s-a stricat. Foarte greu poți să ajungi în terapie fiind într-o relație toxică, pentru că orice abuzator inteligent o să știe să nu te lase să te duci acolo. 

E foarte important ca persoana să fie constant conștientă că are resursele interne să iasă din asta, că nu-i o victimă, chiar dacă-i într-o situație care o victimizează. În dinamicile toxice te simți copleșit de foarte multe ori, ești absolut neputincios. „Nu știu ce să mai fac. Am încercat să vorbesc, am comunicat, am încercat să țip, să urlu, să plâng, să fac orice, n-a dus nicăieri”. Și atunci e important să rămânem conștienți că puterea de a ieși din relație e în noi, chiar dacă ne simțim de parcă n-ar mai exista. 

Există șansa ca în această toxicitate să devii la rândul tău toxic?
Da. În orice problemă de cuplu, întotdeauna e un pic de vină în dinamică. Noi dansăm, iar tu începi prin a dansa mai rapid și eu vin după tine, după care eu ajung să conduc și tot așa. Oamenii sunt toxici unul cu altul în moduri nu identice, dar compatibile.

Spre exemplu, din păcate, o persoană care e extrem de nesigură pe sine, se agață de partener și e în stare de orice să nu-l piardă, o să ajungă de foarte multe ori în relații de cuplu cu o persoană care va fi direct abuzatoare. „Dacă te văd că-nghiți orice, atunci îți arăt cât de mult poți să duci.”

Persoana care se agață nu e toxică în sine, dar dinamica, ce fac amândoi în cuplul ăla, e toxică. 

Ce se întâmplă cu scenariul ăla pe care-l preiei din familie și-l cauți apoi involuntar în relațiile de cuplu?
Există posibilitatea să devii toxic încercând să repari scenariul pe care nu „ai reușit” să-l repari în copilărie, chiar dacă nu ținea de tine. E o formă mai subtilă de toxicitate această tendință de a repara pe alții și de multe ori se întâmplă în dinamici de cuplu în care cineva e evident broken și ajunge să fie abuziv, să facă abuz de substanțe sau alte lucruri îngrozitoare, iar partenerul să creadă că el poate să ducă asta și pentru celălalt. 

Faci asta încercând de fapt să repari ceva ce e în tine. Trebuie să ieși din genul ăsta de relație. Într-un cuplu putem să ajutăm în mod cert, dar nu poți să „repari” pe cineva, iar apropo de relația perfectă, nu ăsta e rolul ei. Suntem doi adulți, nu părinte și copil, trebuie să ne privim de la egal la egal. Nici măcar în relația de terapeut și client nu putem vorbi de „reparat”. 

Acest interviu a fost editat pentru claritate și lungime.

Poți urmări Pătratul Roșu și pe Instagram, Spotify, Apple Podcasts și Youtube.