Microdozele de LSD mi-au salvat relația cu tata

Poate ai încercat LSD la un festival de goa trance, unde ai vorbit cu copacii, ai rezolvat misterul vieții și ți-ai deschis chakrele. E super mișto și așa. David (22 de ani), realizator de filme și fotograf din Bruxelles, fost depresiv, l-a utilizat altfel.

Ca să iasă din depresie, a practicat microdozajul cu LSD timp de un an, la recomandarea unor utilizatori anonimi de pe Reddit sau alte forumuri similare. LSD-ul a fost pentru el un mod de a îndepărta treptat vălul întunecat de pe viața lui de zi cu zi și de a se reconecta cu tatăl lui, cu care rupsese legătura.

Această abordare are unele riscuri. Psihologul Michel Gottschalk, specializat în anxietate, stări schimbătoare și sindromul de stres post-traumatic (PTSD), a zis că nu există studii serioase despre LSD și efectele lui asupra depresiei: „Deși, ipotetic, LSD-ul poate fi de ajutor în cazuri de alcoolism și PTSD, nu există studii care să arate că tratează depresia. Unele experimente au arătat că dacă amestecăm LSD cu culturi de neuroni, acesta promovează formarea de noi legături neuronale. De aceea e considerat LSD-ul un reglator de stare. Dar toate acestea sunt ipotetice, pentru că experimentele nu sunt complete.”

David n-a avut referințe științifice de care să se agațe, dar mi-a povestit experiența lui personală.

În perioada aceea, m-am mutat în Lisabona singur, ca să-mi termin studiile. Treceam printr-o mare depresie, genul care te face să vezi viața în negru și să te simți de căcat. Un psiholog mă diagnosticase cu depresie în trecut, așa că am recunoscut simptomele când s-a întors. Problema a fost că n-am știut să-mi gestionez problema într-un oraș nou, unde nu cunoșteam pe nimeni. Am avut prima mea depresie la vârsta de 16 ani. Atunci n-am simțit nevoia să iau tratament ca să mă vindec, dar de data asta, în Lisabona, s-a manifestat mult mai intens.

Am început să mă interesez de persoane care practicau microdozajul cu LSD în mod regulat. Auzisem de această practică în trecut, dar numai în documentare sau articole vagi. Ca să aflu mai multe despre subiect, am început să petrec timp pe Reddit, unde utilizatorii anonimi își împart experiențele cu microdozajul și vorbesc despre avantajele acestei practici: o perspectivă mai pozitivă, creativitate crescută, o stare de bine. Pe scurt, tot ce îmi lipsea mie.

Evident, știam că microdozajul are și riscuri. Unele persoane au scris pe forum că LSD-ul le-a înrăutățit depresia. LSD-ul poate avea efecte prelungite asupra creierului și a stării emoționale. Poate cauza și psihoze, paranoia și flashback-uri. Logic, n-am vrut să cumpăr nimic de la primul dealer din zonă. Am dat peste un site unde poți comanda ușor LSD. Trebuia doar să-mi completez informațiile și să plătesc zece euro ca LSD-ul să-mi ajungă în cutia poștală, fără să trebuiască să intru pe dark web. 

După ce a sosit plicul, am început să iau microdozele conform instrucțiunilor de pe forum. Turnam zece mililitri de vodcă într-un pahar și adăugam o sută de micrograme de LSD. Foloseam vodcă pentru că alcoolul păstrează drogul intact, pe când apa distilată sau minerală îl deteriorează din cauza clorului și a mineralelor. Poate părea ciudat, pentru că știm că nu e bine să amestecăm drogurile cu alcoolul, dar e vorba de doze atât de mici încât asta nu mai contează. Lăsam amestecul să se macereze 48 de ore și luam o seringă de un mililitru ca să măsor doza. Păstram restul în frigider.

După două săptămâni, am început să simt efectele pozitive. Vedeam viața într-o lumină pozitivă și mă simțeam mai viu, mai liniștit. Atunci am început să le spun despre asta familiei și prietenilor. Nu voiam să fie secret de stat, voiam să-mi împărtășesc expriența, pentru că era o parte importantă din viața mea. În mod ciudat, părinții au reacționat destul de neutru: nici nu m-au încurajat, dar nici nu au avut remarci negative. Cred că se gândeau că e dubios, dar trebuie să mă lase să-mi fac damblaua.

În plus, una dintre cele mai drastice schimbări care a avut loc a fost în relație cu tatăl meu. De când am început microdozajul, ne-am apropiat foarte mult. Înainte, relația noastră era simplă: eram doi străini care nu comunicau. Erau multe tabuuri și lucruri nevorbite între noi. Nu vorbisem cu el în viața mea și nici el cu mine. Această incapacitate de comunicare era din cauza timidității excesive care mă cuprindea în prezența lui. LSD mi-a eliberat frustrările și unele traume legate de relațiile mele sentimentale, printre altele. Am reușit, în sfârșit, să mă deschid față de el și am dezvoltat o relație tată-fiu bazată pe încredere și respect.

De când am început microdozajul, am devenit mai capabil să iert, lucru de care nu eram în stare în trecut. Și, mai important, acum sunt capabil să mă iert și pe mine. Trăiam cu resentimente de care nu puteam scăpa. Astăzi, pot să-mi comunic mult mai bine emoțiile. Am comparat notițele pe care le-am făcut după fiecare ședință de microdozaj ca să îmi documentez progresul. Văd această perioadă din viața mea ca pe un experiment științific în care eu am fost cobaiul.

Dincolo de aspectul idilic al poveștii mele, țin să subliniez că nu totul a fost roz. Acest drog e ca un cal pe care trebuie să-l îmblânzești. Trebuie ai multă forță mentală ca să nu te lași copleșit de efectele sale. Eu am pățit și o experiență foarte dezagreabilă. Se apropia licența și eram într-o stare de stres intens. Ca să mă relaxez, am luat o microdoză, dar a fost oribil, am devenit și mai anxios. Practic, totul depinde de mediul în care ești și de starea ta de spirit, pentru că drogul e imprevizibil.

După ce am făcut mai multe cercetări despre istoria LSD-ului, am dat peste niște studii ale psihologului și autorului american James Fadiman. În 1960, Fadiman a observat că dozele foarte mici de droguri psihedelice aveau efecte total diferite. Regimul pe care îl recomandă e urmat de persoanele care aleg să se microdozeze: o doză de 10 până la 15 grame de LSD la fiecare trei zile.

Pe scurt, microdozajul îți permite să adopți o perspectivă mai pozitivă și creativă pentru că LSD-ul acționează în principal asupra producției de serotonină și dopamină – hormoni prezenți în corpul nostru în mod natural, asociați cu reglarea stărilor și plăcerea. Dar efectul pe termen lung al LSD-ului asupra corpului nostru nu e dovedit 100%.

Sunt conștient că experiența mea e foarte freestyle, de aceea prefer să vorbesc cu prudență despre asta și să insist că nu e un produs miraculos. Când lumea mă întreabă dacă îl recomand, am sentimente contradictorii. Nu pentru că LSD-ul ar fi periculos, dar poate scoate la iveală probleme adânc îngropate în tine.

Acum că m-am întors la Bruxelles, am început să fac terapie. Am renunțat la LSD de câteva luni și am început să mă simt din nou melancolic, iar mama mi-a recomandat să încerc și terapia. Realizez că, chiar dacă LSD-ul m-a ajutat, nu mă poate vindeca. Dar această experiență a fost unul dintre pașii pe care am ales să îi fac în viața asta ca să am grijă de mine. Următorul e terapia.

Atenție: VICE nu încurajează consumul de droguri. Textul acesta are rol informativ.

Articolul a apărut inițial în VICE Fr.