6 melodii care îți arată eterna și fascinanta Românie din anii ‘90

Mai ții minte primul deceniu de după Revoluție? Da, e intervalul ăla dement și sălbatic, deschis de lapidarea unui cuplu de oameni de vârsta a treia și plin de milionari de carton, pagere, calificări la Mondiale — încă nu-i gata statuia pentru Hagi și ai lui — și Europene, zece mii de specialiști nepricepuți și așa mai departe. Dacă nu-ți amintești nimic din toate astea, s-ar putea ca părinții tăi să fie Generația Pro.

Anii ‘90 conțin indicii despre societatea de azi, iar multe dintre ele sunt ascunse chiar în muzica acelor vremuri. Arhiva de Sunet a pornit în căutarea lor, într-un podcast de zece episoade care răscolește teme grele precum Ceauşescu, Virus, identitate de gen, muncă, migraţie sau militarism, împreună cu artiștii care le-au cântat și alţi comentatori. 

Iată șase dintre piesele în jurul cărora se reconstruiesc poveștile acelui deceniu și care fac lumină asupra felului în care a evoluat societatea românească.

(1990; Muzică: Doru Căplescu; Text: Dan V. Dumitriu)

„Oricât ar suna de ciudat, în perioada aceea nu erau chiar atât de multe piese mai tranșante, mai directe, mai aproape de adevărul social al momentului”, spune Silvia Dumitrescu, una dintre invitatele podcastului Arhiva de Sunet. 

„Opoziție” are această nuanță, conectându-se la primul val local de critică feministă post-89, vorbind despre emancipare și independență cu armele popului. Piesa face parte dintr-o serie de intervenții muzicale care nu mai acceptă relații de gen tradiționale, o temă care se regăsește printre cele zece episoade ale Arhivei de Sunet, podcast care construiește și podul spre femcees de azi. 

(1995; Muzică și text: Holograf)

Una dintre formațiile esențiale ale anilor '80, Holograf intră în deceniul următor cu un disc hard și direct, pe numele lui Banii vorbesc. Pe la jumătatea anilor '90, trupa bucureșteană își face tranziția către o muzică mai soft, printr-un LP cu un nume interpretabil și o copertă care stă bine în toate topurile fotografiilor cu iepurași.

Obsedați, ca astăzi, de Virus, oamenii noștri plasează pe albumul ăsta o piesă alarmistă, „SIDA”, care adună în ea drama epocii, de la Freddie Mercury la copiii infectați în spațiile instituționalizate din România. Arhiva de Sunet urmărește tema virusului în muzică de la trupa Holograf, invitații podcastului, la piesa „SIDA la pahar” din 2018, a celor de la Sex Pula Pistol, și până la coronavirusul de azi. 

(1995, Muzică: Mihai Iordache; Text: Florin Dumitrescu)

Ieșită dintr-o pauză domestică a lui Mihai Iordache „cu o chitară la care nu știam să cânt”, „Nicu Ceaușescu Președinte” era, pentru cel care a făcut muzica, o piesă despre „un șmecher care cade mereu în picioare” – „În capul meu, refrenul suna astfel: «Te-ai scos, te-ai scos, te-ai scos!»”. Tușarea definitivă i-a fost aplicată de textierul Florin Dumitrescu, invitat, ca și Iordache, al Arhivei de Sunet: „Am remarcat faptul că o parte din lume își spunea că l-a dat jos pe Ceaușescu, dar că și-ar dori un continuator. Dacă vreți, Nicu Ceaușescu din piesă poate fi chiar Ion Iliescu, de ce nu?!”.     

(1996; Muzică și text: Ciuraru)

Cum arăta în prima jumătate a anilor '90 inadaptarea emigrantului român? Ca în versurile accentuate bihorean de pe „Pizdalăii germani”, una dintre primele piese ale hip-hopului românesc care vorbesc pe șleau despre o experiență personală translabilă social. Robert Kunz aka Ciuraru vine la Arhiva de Sunet să vorbească (și) despre sparanghel. 

(1997; Muzică și text: Dan Iliescu)

Să spunem din capul locului că în povestea piesei ăsteia se amestecă o sticlă de whisky, Adrian Sârbu, ceva efuziune militaristă, „Dan de la București” și formația Timpuri Noi.

Plus o intrare ratată în NATO. Comandată de Pro TV pentru a sărbători aderarea într-un prim val, cel din 1997, ea va deveni, prin textul lui Dan Iliescu și admirabilul videoclip al lui Radu Muntean, o alegorie a eternului și fascinantului stereotip local al relației deschise între mai la Vest și mai la Est. Finalul poveștii îl spune Dan Iliescu la Arhiva de Sunet.

(1999, Muzică: Blakk, HB, Lăutaru; Text: Barac, Lăutaru, Shuiu)

Profesorul de economie politică Cornel Ban ne-a spus că diferența dintre anul 1995 – al apariției piesei lui Liviu Mateș, un lăutar din Lugoj, din care se va inspira ulterior trupa Verdikt – și 1999, anul lansării pentru „Vine Poliția! (Bișnițarii)”, ar putea fi legată de tranziția de la euforia primilor antreprenori la apariția angoasei sociale. Să zicem că ăla a fost momentul în care marfa (și banii) s-au încărcat cu psihologia diferențelor dintre perdanții și câștigătorii anilor '90. 

Toate aceste povești, dar și multe altele vor putea fi auzite din noiembrie pe Arhiva de Sunet, un podcast în 10 episoade despre cum a reverberat muzica românească a ultimilor 30 de ani la diversele contexte sociopolitice. Urmărește proiectul pe YouTube, Facebook sau Instagram.