Cele mai bune seriale SF din ultimii ani pe care probabil nu le-ai văzut, deși ar trebui

Din cauza pandemiei, se filmează foarte puține SF-uri acum, dar nu pot decât să sper că vor ieși niște titluri tari după toată nebunia asta. Până una-alta, am trecut prin câteva seriale care au punctat mai bine sau nu pe zona științei și fantasticului recent. Unele nou-nouțe (Resident Alien), altele mai vechiuțe (Timeless), unele de corazon (Tales of the Loop) altele de fandacsie muzicală (Blood Machines). Îți garantez că SF-urile astea merită un ochi și niște ore. 

Nu aveam cine știe ce așteptări de la metafora asta despre migrație sevită în cheie polițistă, dar livrează mult peste orice așteptări. Scurt pe doi: Norvegia are de-a face cu un nou val de imigranți. Vin nu pe ape, ci din ape, unde sunt niște portaluri în timp. Și da, vin din alte secole. Nu din toate, doar din preistorie, secolul 10 și secolul 19. Vikingi și cro-magnoni, demoazele cu umbreluțe și bonete, călugări creștini și brute din Neanderthal se revarsă cu toții peste Norvegia. 

Rezultatele sunt, ca la orice val de emigrație, uneori evidente (droguri, prostituție, xenofobie), alteori fascinant de perverse. Vikingii nu sunt dispuși să accepte victoria creștinismului, creștinii de rit foarte vechi sunt deloc dispuși la toleranțe, imigranții din secolul XIX vin cu tot cu respingerea tehnologiei la pachet, există contemporani care suferă de trans-temporalism. Protagoniștii (scriși americănește, dar mult mai agreabili decât media polițiștilor de pe TV, grație actorilor) sunt chitiți pe rezolvat un caz care s-ar putea să fie mai mult decât o cro-magnoană moartă pe o plajă. 

Bun de băgat pe binge, că-și permite și umor (ceva rar pentru serialele și filmele cu mesaje politice despre migrație) și avansează foarte just de la buddy movie spre un cliffhanger redutabil. Sezonul doi este în curs de filmare, deci mai durează până apare. 

Nu știu cât s-ar putea bucura de Blood Machines cineva fără afinități cu synthwave-ul, dar nici că mă interesează. Mașinile de sânge e o minune vizuală. Fără anime dar cu un imaginar wow, ultra-tripat și obscen de neonizat, serialul are vreo 50 de minute/sezon și sunt cert că are și un scenariu (parcă avea chiar și dialoguri). Este splendid și superb fix așa, ca tripangeală ultra-vizuală, ultra 80’s și un produs al unei trupe de electronică franțuzească care știe că poate comite ultra trash haute art. E fix ca un Mandy pe steroizi (vizuali), scris de cineva care a citit la un moment dat Philip José Farmer și Alastair Reynolds și-a încropit un scenariu din amintiri vagi despre SF-urile ăstora doi. 

Pe aia cu colapsul funcției de undă o știți? Dar de decoerența cuantică ați auzit? Foarte bine, nici eu. Dar este un epicentru mișto pentru un serial despre știință care flutură mașinării computaționale de privit în trecuturile altor universuri (paralele) și face mister din dispariția unui tip și eroină din gagică-sa, care îl caută, deși el și-a dat foc la un laborator din Sillicon Valley în amfiteatru. Cam absurd, dar ce caută marele mogul tehnologic (și villain) este la fel de absurd. 

La fel ca în cazul lui The Handmaid's Tale, și aici 30-40% din timp este umplut cu balast, dar măcar Devs are (numai) opt episoade și tupeul de a pune pe tapet eternele discuții despre destin și liber arbitru, mad scientists și laboratoarele lor și în premieră un Igor blond, de sex feminin fără cocoașă. 

Devs are set design frumos și, ca tot ce-a scornit Alex Garland, este mai degrabă interesant decât bun. Mizează pe actori buni în roluri prost scrise și, în final, nu are nimic genial de zis/rezolvat/subminat. Dar sincer să fiu, l-am văzut fără vreun efort, chiar și când servea balast pe post de scenariu. 

Nuvele și romane d-ale lui Philip K. Dick s-au tot ecranizat. N-a prins primul val șaizeciist de The Twilight Zone și Outer Limits, dar are la activ Blade Runner și Total Recall, Minority Report și The Man in the High Castle. Serialul ăsta dă câte un episod și câte-o povestire de-ale lui Dick spre adaptare, modernizare și ecranizare unor regizori și scenariști, iar rezultatele sunt cel puțin satisfăcătoare. Variate (tematic, estetic, moral), dar legate bine de o idee constantă: că lumea din jur nu-i (chiar) reală și că protagoniștii n-au în cine avea încredere. Serialul ăsta reușește să dea un diagnostic (neîncredere generalizată, conspiraționism maxim, consumerism abject și zero interes pentru cum sunt lucrurile de fapt) apropo de lumea de azi la un nivel demn de primele două sezoane din Black Mirror. 

Must see ar fi toate episoadele, dar pe mine m-au uns cel mai mult la suflețel „Safe and Sound“ și „The Hood Maker“, care scormonesc furibund prin isteriile tipic americane legate de conformism comportamental și stat polițienesc bazat pe cele mai bune și nobile intenții (declarate). Sunt două episoade care vin din direcții opuse (distopie polițienească și utopie techno woke) dar se termină fix la fel de nihilist.  

Un extraterestru aterizat pe Pământ? S-a făcut deja, de câteva sute de ori, și în E.T. și în Under the Skin și în The Man who Fell to Earth și în 3rd Rock from the Sun. Doar că aici nu avem de-a face nici cu David Bowie, nici cu John Lithgow, nici cu Scarlett Johansson, ci cu Alan Tudyk, tipul ăla simpatic din Firefly. Care face comedie da grande cu puțină recuzită. Joacă un extraterestru camuflat comfortabil într-un orășel mic și comatos (mai ceva ca în Northen Exposure), și dacă nu ar fi luat locul unui doctor, nici că i s-ar fi pus vreo piedică în misiunea sa de-a distruge planeta. Dar doctor fiind, trebuie să facă ce-ar fi trebuit să facă doctorul pe care l-a anihilat: o autopsie. 

Umor e destul, dar nu-i tot timpul miza serialului ăstuia, care pare mai interesat de mecanica sentimentelor și mecanismele distrugerii planetare. Prima îi este cel puțin bizară protagonistului, a doua este în curs de desfășurare. 

Nu auzisem de el și am băgat primul sezon. Serial nu chiar vechi (2016-2018) dar foarte old school din abordare. Episodic, o profesoară de istorie, un tehnician și un soldat tot sar prin timp cu o mașină a timpului pentru a salva America (și glorioasa ei istorie) de teroriști. Sau poate pentru a salva Rittenhause, organizație secretă care chiar controlează SUA și care a finanțat bula de călătorit în timp? Profesoara are multe de elucidat, dar e ceva mediocru și consumerist în serialul ăsta de aventură 100% americană, cu personaje alese să reprezinte virtuțile momentului și-o fetișizare extremă a istoriei excepționale a Americii. De parcă ar fi singurul stat din lume cu președinți în funcție împușcați în cap, d-oh. 

Timeless stă foarte bine pe ritm, demn de un serial de aventură, spionaj și conspirație. Ceva fler în alegerea momentelor din istorie vizitate ar fi fost optim, că Alamo, Kennedy, McCarthy, Abraham Lincoln, coloniști vs piei roșii am tot văzut. 

Sau cea mai nouă încercare a lui Jordan Peele & co de a face niscaiva critcă socială în format de serial umoristic despre viitorul proxim. Intenția ca intenția, dar într-un serial de comedie este necesar ca umorul să și funcționeze, într-un fel sau altul. Și asta nu se întămplă decât ocazional, sub formă de cringe involuntar. 

Scenariile n-au idei proaste (lesbienele terorizate de AI-ul criminal din casa lor cea nouă, cretinii care răpesc un copil sărac cu o dubiță albă și prea multe bune-intenții, loserul care se duce la sala de forță, app-ul de dating care cuplează doi bărbați), dar scriitura în sine și regia taie orice umor eficient și orice observații tăioase despre societatea asta viitoare, rezultată direct din wokeness și toate inegalitățile pe care le condamnă dar și maschează și perpetuează. Scenariștii par a recicla idei de episoade refuzate pentru sezonul unu (dezastruoasul sezon unu) din The Twilight Zone. Chiar și finalul, cu personaje care-și dau seama că sunt doar personaje într-un serial care se apropie de episodul final, pare tras de acolo. 

Un exemplu rar de nostalgie sfâșietoare, dar nu după lucrurile care au fost, ci pentru lucrurile care ar fi putut să fie: asta este miza celor opt episoade. Cel mai frumos serial din lista asta nu-i frumos doar vizual, ci și din cum își asumă lucrurile bizare care se întâmplă: salturi prin timp, transfer de suflete, roboți, rătăciri prin universuri paralele. 

Pornit de la o carte de ilustrație SF, mini-seria asta face foarte frumos și discret un elogiu spiritului uman și a legăturilor de familie care trebuie să suporte cele mai imposibile chestii. Într-un univers paralel, în care lucrurile funcționează pe bază de lămpi, nu cipuri, și din care unii riscă să se rătăcească în lumi paralele, prin portaluri invizibile deschise de chestiile din laborator. Sufletist și lo-fi, un mix de grande bellezza și grande tristezza cu ritmul, regulile și devastările lui, Tales from the Loop prezintă cel mai bine formulat univers creat din SF-ul recent.