Ca mulți alți iubitori de pisici, am tendința să-mi salut pisoii cu o voce dulce și un set specific de fraze. Când intră în cameră pisica cu alb și negru, o întâmpin spunându-i: „Bună, domnișorică”. Când vine motanul tigrat să-l mângâi, îi spun „Bună, frumușelule.”
Fără îndoială că majoritatea deținătorilor de pisici simt că animalele lor rețin aceste indicii verbale și pot să distingă vocile stăpânilor de ale necunoscuților. Dar acum, oamenii de știință au prezentat dovezi reale care sugerează că „pisicile pot să distingă vorbele adresate lor de cele adresate oamenilor”, o descoperire care confirmă că relația dintre om și pisică este „una apropiată și valoroasă”, potrivit unui studiu publicat în Animal Cognition.
Videos by VICE
O echipă condusă de Charlotte de Mouzon, etolog la Université Paris Nanterre, a pus o serie de înregistrări pentru 16 pisici domestice în mediul lor de acasă, ca să le testeze capacitatea de a distinge vocile stăpânilor de ale necunoscuților. Cercetătorii au explorat de asemenea dacă pisicile ar putea face diferența dintre limbajul adresat pisicilor (CDS), care este un ton specific folosit de oameni când se adresează felinelor, și un discurs adresat adulților (ADS) pe care îl folosim ca să vorbim între noi.
„Cine n-a văzut măcar o dată în viață o persoană care avea o conversație cu un animal?” au menționat de Mouzon și colegii săi în studiu. „Nu mai e un secret că, în culturile vestice contemporane, majoritatea oamenilor vorbesc cu animalele lor de companie.”
„Aici, relatăm noi descoperiri că pisicile pot face diferența între limbajul adresat specific lor și cel menit pentru oamenii adulți, atunci când propozițiile sunt rostite de către stăpânii lor”, a continuat echipa. „Când au auzit propoziții rostite de necunoscuți, pisicile nu au părut că făceau diferența dintre ADS și CDS. Aceste descoperiri aduc o nouă dimensiune relației dintre om și pisică, deoarece implică dezvoltarea unei anumite comunicări bazate pe experiență.
Modul cum oamenii vorbesc cu pisicile ține de tiparul de vorbire al „îngrijitorului” care este similar cu modul cum ne adresăm altor animale domestice, precum câinilor sau cailor, cât și copiilor. Există diferențe subtile între aceste tonuri de îngrijitor, dar, în general, toate implică „hiperarticulare, enunțuri mai scurte, mai multe repetiții, ton și variație crescute”, potrivit studiului.
Ca să afle cum experimentează pisicile aceste inflexiuni, de Mouzon și colegii săi au examinat cum au reacționat cele 16 pisici participante la înregistrări cu vocile stăpânilor și necunoscuților în CDS și ADS. Experimentul a fost împărțit în trei părți, fiecare dintre ele cu cinci înregistrări.
În prima parte, pisicile au auzit o înregistrare cu un necunoscut care spune o frază familiară – precum „vrei o gustare?” sau „pe curând” – de trei ori. A patra înregistrare era cu vocea stăpânului care repeta aceeași frază, urmată de o cincea înregistrare cu vocea necunoscutului. În a doua parte a experimentului, pisicile au ascultat stăpânii cum repetă aceeași frază de trei ori în ADS, înainte să spună fraza a patra oară în CDS, iar apoi din nou în ADS. A treia porțiune a urmat același tipar ca Seria-2, numai că pisicile au auzit fraze în ADS și CDS de la un necunoscut, nu de la stăpânii lor.
Echipa a urmărit cu atenție răspunsurile pisicilor la experiment și au identificat mai mult de o duzină de comportamente care ar indica recunoașterea vocii stăpânului, cât și distincția dintre CDS și ADS. Indiciile au inclus dilatarea pupilei, vocalizarea și mișcarea capului, a urechilor sau a cozii.
Rezultatele au arătat că 10 din 16 pisici nu au răspuns deloc la vocea necunoscutului, dar au reacționat într-un anumit fel când vocea stăpânului a fost redată în prima serie, sugerând că pot face diferența dintre un necunoscut și stăpânul lor. Jumătate dintre pisici au reacționat de asemenea la schimbarea în CDS a stăpânului în a doua serie, lucru care a indicat că știau că lor li se adresează mesajul.
Ambele rezultate au fost în acord cu predicțiile echipei, dar a treia serie a oferit o surpriză: Pisicile nu au părut să răspundă deloc la vocea necunoscuților, indiferent dacă tonul era în CDS sau ADS. E un rezultat diferit de alte experimente similare cu câini, care au arătat că ei își pot da seama când li se adresează un mesaj, chiar dacă vocea e a unui necunoscut.
„O lipsă de familiarizare cu necunoscuții, asociată cu o expunere mai scăzută la CDS din partea necunoscuților, ar putea fi un factor care contribuie la diferențele dintre câini și pisici”, au spus cercetătorii în studiu. „Se poate presupune că pisicile care au oportunități de interacționare cu oameni în afara casei lor pot fi capabile să distingă CDS de ADS, atunci când sunt rostite și de străini.”
De aceea, de Mouzon și colegii săi au recomandat repetarea experimentului cu pisici care sunt mai adaptate la necunoscuți ca să vadă dacă aceste animale ar putea să-și dea seama de diferențele de tonalitate la străini. Au recunoscut de asemenea că eșantionul mic de 16 pisici, toate deținute de studenți la medicină veterinară, ar fi putut afecta rezultatele.
Studiul este doar cel mai recent exemplu din cercetările în plină dezvoltare despre pisici care au dezvăluit că felinele își cunosc numele reciproc și că preferă să interacționeze cu oamenii decât să primească gustări, printre alte revelații. După ani în care au fost ignorate în favoarea câinilor, pisicile sunt acum subiecții multor experimente noi care au deschis o fereastră grozavă în creierul micuț și drăgălaș al companionilor noștri.
Cu acest nou experiment, oamenii de știință au oferit dovada că pisicile înțeleg când ne adresăm lor și răspund diferit stăpânilor față de necunoscuți. Pe lângă confirmarea antecedentelor proprietarilor de animale de companie, aceste descoperiri pot spori bunăstarea și fericirea pisicilor.
„Descoperirile noastre aduc o nouă dimensiune în înțelegerea abilităților sociocognitive ale pisicilor”, a declarat echipa. „Fiindcă au împărțit cu noi ecosistemul de peste zece mii de ani, pisicile au dezvoltat abilități sociocognitive față de oameni, ceea ce le-a permis să se adapteze cu succes la nișa antropogenă.”
„Într-adevăr, pisicile – care până nu de mult erau considerate creaturi independente și nerecunoscătoare – sunt de fapt foarte bine capabile să creeze și să mențină legături de atașament cu oamenii”, au concluzionat cercetătorii. „Înțelegerea abilităților sociocognitive ale pisicilor este importantă pentru îmbunătățirea calității relațiilor dintre oameni și pisici, cât și pentru bunăstarea felinelor în mediul domestic. Înțelegerea că pisicile arată o abilitate de a înțelege un anumit mod de comunicare de la stăpân, aduce mai multe dovezi ca să încurajeze oamenii să considere pisicile indivizi sensibili și comunicativi.”
