17 cărți românești pentru 2023 care-ți arată că LGBT+ înseamnă mai mult decât crezi

Ai aici autorii români, proză plus nonficțiune și poezie, recomandate de scriitori, critici, cititori din comunitate și aliați. Sunt 17 intrări: șapte romane, o colecție de povestiri, o carte de dramaturgie, una de istorie și șapte volume de poezie. Trenduri? Ficțiunea de anticipație, dar mai ales poezia lesbi recuperează în continuare teren.

Cărțile nu au orientare sexuală sau identitate de gen, așa că a spune despre o carte că e LGBT sau queer sau gay este, desigur, o figură de stil. În principiu criteriile pentru o astfel de etichetă ar fi în număr de trei, dintre care cel puțin două trebuie să fie atinse: de LGBT+, despre LGBT+, pentru LGBT+. În practică poate fi ceva mai complicat de stabilit orientarea unui autor, dacă tematica queer are vreo relevanță într-o creație lirică sau în proză, mai mult sau mai puțin ficțională, sau cui se adresează o carte.

De vreo cinci ani deja, din 2017-2018 (în 2017 am pus doar un titlu), fac de două ori pe an, de regulă în preajma celor două mari târguri de carte din București, câte un round-up de cărți cu tematică LGBT+. Găsești toate aceste titluri din fiecare an ușor pe Facebook la o căutare cu tagul #cartiLGBT. Postările sunt publice.

Pe 2022 am făcut unul în iunie (#cartilgbt2022), când erau vreo 30 de titluri, cu tot cu unele mai vechi pe care eu le descopeream abia atunci. După târgul de carte din toamnă nu am făcut acest update, așa că am zis să-l fac acum pentru VICE ca o retrospectivă pe tot anul 2022, în măsura în care am putut afla de aceste cărți, cu recomandări din partea unor scriitori și critici, uneori simpli cititori din comunitate sau aliați care le-au citit și pot vorbi despre ele în cunoștință de cauză.

Presupun că unii încă ridică o sprânceană la ideea de a grupa niște cărți după un astfel de criteriu. Nu e chiar asta o formă de segregare suspectă? Ce pot să spun este că pentru cititorii queer și cei interesați de această tematică, listele de genul ăsta au în primul rând o utilitate practică, de a ne informa și orienta lecturile. 

În ce mă privește nu am nimic împotriva unei liste de titluri în genul romance exclusiv hetero, spre exemplu, și am făcut liste de cărți sau filme doar cu bărbați gay, dar acestea nu vor lipsi niciodată din selecțiile mai generale.

Neapărat ușor nu este să faci o astfel de listă, pentru că e imposibil să acoperi întreaga ofertă editorială chiar și pentru un an, nu poți citi tot, iar fără să citești poate fi dificil să stabilești dacă aspectele queer ale cărții sunt suficient de relevante cât să o incluzi într-o astfel de retrospectivă. Nici măcar în interiorul unei edituri nu există mereu o persoană care să aibă astfel de informații centralizate.

Împreună cu o amică interesată de literatura queer ne notăm pe parcursul anului de câte ori dăm peste un titlu relevant, apoi consult și site-urile principalelor edituri, eventuale articole și posturi relevante și întind niște antene către câțiva redactori și cititori pasionați de zona asta. Dar ajunge cu precizările și prolegomenele, ai mai jos lista de titluri.

Ordinea este aleatorie.

„«Dezrădăcinare» este, în același timp și pe rând: roman al scrierii unui roman, roman al căutărilor și al vindecărilor sinelui, roman al formării unei tinere queer, Sașa, al peregrinărilor ei prin Republica Moldova și prin România, roman al iubirii și al prieteniilor calde. (...) Rar am citit o carte în care încercări dure, anihilante aproape, să fie constant mângâiate de balsamul înțelegerii și al speranței. «Dezrădăcinare», cu energia ei flamboaiantă, extravagantă și nesupusă, cu astfel de efecte operează.” — Alina Purcaru

„Kaulas e un adolescent din perioada comunistă care își caută identitatea. E schimbător, ultrasensibil, temător cu ceilalți. Homosexualitatea îi complică viața și îl expune atât în mediul familial, cât și în cel social. E bătut, batjocorit, marginalizat. De sub degetele lui Gelu Diaconu iese o poveste alertă, veridică și parcă dureroasă a unui tânăr care se caută pe sine și – dincolo de nehotărârile specifice vârstei – e dispus să meargă până la capăt cu alegerea de a fi el însuși. O imagine în devenire a unei situații despre care la noi nu s-a vorbit și încă nu se vorbește foarte mult.” — Cristian Fulaș

„Maia, protagonista ficțiunii speculative a Maiei Șerbănescu (proiect al scriitoarei Iulia Militaru) explorează o lume a apocalipselor succesive pentru a descoperi instrumente și concepte teoretice menite să faciliteze un viitor-în-comun, o devenire-laolaltă, o lume fluidă  în care ființa hibridă, nesupusă categoriilor binare, înflorește, lăsând în urmă rămășițele lumii vechi. Aici, plăcerea erotică e o formă a extazului care te face să vezi întreaga rețea ce te susține și hrănește, iar somnul, o formă de nesupunere radicală, care scade agresivitatea și crește potențialul unor conexiuni calde, odihnitoare. «OikosLogia» deschide literatura către forme de expresie inovatoare, în care teoria face corp comun cu epicul, într-o țesătură pe cât de poetică, pe atât de politică.” — Alina Purcaru

Volumele III și IV ale seriei Lelian, povestea ficționalizată a marelui Paul Verlaine, cuprind două povești de dragoste. Mai întâi, cea dintre Lelian și tânără Mathilde, pentru care mai vârstnicul poet face o pasiune adolescentină. Cei doi se căsătoresc și vor avea în curând un copil. Apoi în viața lui Lelian își face apariția Maxime, aka Rimbaud, un adolescent straniu și genial. Eroul o părăsește pe Mathilde și vagabondează o vreme în tovărășia lui Maxime. Comportamentul acestuia față de Lelian e un amestec de tandrețe și cruzime, de erotism și dorință de a răni și a umili. Chinuit mereu de Maxime, suspectându-l de infidelitate, Lelian, beat, ca de obicei, își rănește partenerul cu un foc de pistol. A fost un accident? O tentativă de crimă? Ce se va întâmpla cu cei doi?

„Un tip care nu vrea să afle familia lui că e gay face o înțelegere cu o tipă lesbiană să spună că sunt împreună, și ajung să se căsătorească. Mariajul supraviețuiește doi ani, timp în care trec prin diverse întâmplări. Scrisă într-un limbaj simplu, accesibil, și cu umor, cartea e mai bună decât mă așteptam și decât unele mult mai lăudate. Fiind publicată de autor, nu este distribuită prin librării, se poate cumpăra de la ArtHub în București sau contactându-l pe autor printr-un mesaj pe fb.” — Danny Cassy

„O invitație către lumea lui Tiberiu, care evoluează, se descoperă, se recompune din fragmente de oglindă spartă, navighează între identități, propria sexualitate și lumile de care se simte străin. Tibi, care devine Tiberiu, este un personaj dureros de onest, complex, construit printr-un limbaj simplu și direct. Personajele și scenele sunt atent și cinematic documentate. Subiectele pot fi incomode, dacă ești puritan sau închistat în mentalități rigide – printre altele, prostituția masculină ori date-uri între bărbați. Bucăți de copilărie, adolescență și, apoi, maturitate, relații de cuplu, despărțiri, iubiri, frici și traume, toate întind mâna către tine.” — Andreea Iancu

Personajele trec dintr-o povestire în alta, în lumea contemporană a SMS-urilor și a pandemiilor, apărând ba în Gersa, ba în Bistrița, Cluj sau București, principale în unele, secundare în altele, cu date biografice parțial schimbate, repetând scene și replici în moduri ușor alterate, ceea ce nu ușurează misiunea cititorului.

Profesorul de filosofie mare amator de cafea are o aventură cu Denis, un fost elev al lui. Apoi o alta cu un prof de matematică, în timp ce e fascinat de Maria, o sofisticată profă de limbi străine cu un tatuaj special, în povestirea „Bucurie”. Reapare în „Fericire” implicat într-o relație romantică cu Maria, în timp ce pe Denis îl regăsim în „Fiecare cu viața lui” ca fratele gay, introvertit al Mariei, iar o Marie foarte asemănătoare, cu tatuaj pe omoplat, se răzbună pe soțul ei care o înșală seducându-o pe amanta lui în „Cont de Facebook”.

Dincolo de construcția narativă bulversantă a acestui aproape-roman, temele care răzbat loud and clear din puzzle-ul creat de Dan Coman vorbesc despre dorință, lipsa de comunicare, abandon și trădare.

„În «Trilogia sensibilă», Bogdan Georgescu este creatorul unui univers queer despre care vorbește cu profundă acuratețe. Georgescu propune personaje queer în lumi posibile queer, imaginate atât în cotidianitatea lor, cât și în într-un viitor eliberator, non-binar în care desprinderea de tot ce știm devine mai mult decât necesară. «Trilogia sensibilă» este un volum esențial pentru dramaturgia locală, un spațiu respirabil, transformator.” — Mihaela Michailov

„Ce apreciez cel mai mult la acest micro-roman gândit pentru copii de socioloaga vegană Maria Martelli este candoarea, căldura și umanitatea din spatele poveștii. Cu siguranță destule persoane queer din România, care n-au avut parte de acceptare și comunitate după ce și-au făcut coming out-ul, se vor simți mai bine citind romanul, pentru că funcționează ca un pansament. Mintea mea de adult vede că finalul e puțin prea pios, prea se trag toate concluziile corecte, dar pentru copii nu cred că e deranjant.” — Iulia Stoichiț

Apărută inițial ca o mică broșură, „Homoistorii” a crescut într-un compendiu de informații istorice privind spectrul relațiilor între persoane de același sex și al identităților neconforme de gen în țara noastră. Dacă pentru perioada pre-1869 reia informații știute, trecând abrupt de la o epocă la alta, pentru secolul trecut Florin Buhuceanu este perfect plasat, având acces privilegiat, prin mentorul său, Radu Ionescu, la cele mai vechi amintiri vii ale acelei lumi, și fiind el însuși un făcător de istorie recentă.

O lucrare nu doar reparativă și educativă, dar o lectură fascinantă și adesea picantă, prin forța lucrurilor. De aici poți afla, spre exemplu, cu ce conațional al nostru umbla Thomas Mann la agățat la Geneva și Berlin, despre trama gay a „Gaițelor” lui Kirițescu, despre secretul prințului sinucigaș Emanuel Bibescu, sau despre o întreagă cazuistică a oprimării din perioada comunistă. Un lucru util care lipsește acestei lucrări admirabile este un index de nume.

„Lunga scrisoare a lui Grigore Șoitu are dreptul să devină imnul fiecărui părinte de adolescentx trans care alege să meargă pieptiș în prea lungul și prea greul drum al devenirii de sine a copilului său, are puterea să vindece o generație de părinți dezorientați și buimăciți de vremurile trecute și să pună aripi pe spinările nedrept de încovoiate ale celor tinerx și trans de azi, care se luptă cu încrâncenare pentru un singur lucru: să fie.” — Patrick Brăila

„Răzvan Andrei scrie o poezie cu accente militante gay, dar care, la naiba, e poezie, se vede că omul joacă la profesioniști, că înainte să se apuce de scris a citit vagoane de cărți și n-are prejudecăți sectare: retorica apocaliptică teologică, influențele beatnicilor, ale lui Whitman sau Cărtărescu sar în ochi și sunt nu numai delectabile, ci direct subversive. Răzvan Andrei intră în dialog cu această poezie, mai mult, o duce la un nivel 2.0: într-un sens, el ia fondul gay reprimat al acestei poezii și-l face manifest, îl ia de pe margine și-l pune în centru.” — Adrian Schiop

„Ce mi-a rămas pe creier din poemul care dă titlul volumului e un segment de poem în care e vorba de un cerșetor luat acasă de vocea poetică, căruia i se redă, într-o oarecare măsură, umanitatea. Aș fi citit mai mult în genul ăsta”. — Iulia Stoichiț

„Alături de «Raport către Walt Whitman. Poeme LGBT+», volumul lui Răzvan Andrei, debutul lui Alexandru Adam marchează o nouă etapă în istoria detabuizării limbajului sexual în poezia autohtonă, după cea care și-a avut apogeul la începutul anilor 2000. Atunci, miza era recâștigarea libertății de expresie, afectată de cenzura comunistă, în special de către tânăra generație, acum miza este câștigarea aceluiași drept pentru o minoritate sexuală îndelung oprimată. Desigur, cele două formule poetice diferă, dincolo de acest punct comun (și de altele, inevitabile), Alexandru Adam adoptând o formulă poetică (asumat) mult mai lejeră în termenii echilibrului dintre valoarea ei estetică și cea teoretică și politică, atitudine care face diferența între cele două generații din care fac parte cei doi poeți.” — Cristina Ispas 

„Cu cât pare să spună mai direct ce are de spus, cu atât ocolește Iulia Stoichiţ mai mult confruntarea cu ea însăși, în acest volum de debut. Limbajul explicit, menit să șocheze, e doar praf aruncat în ochii cititorului (sau ai telespectatorului, autoarea fiind aici mai degrabă regizorul unui film de desene animate pentru adulți, raunchy comedy). Cu alte cuvinte, teribilismul afișat peste tot în versurile ei ascunde, de fapt, o mare fragilitate și derută existențială, exasperarea căutărilor, pe drumul descoperirii de sine, a propriei identități (sexuale).” — Cristina Ispas

„Dacă iese prin ceva în evidență volumul lui Emilian Lungu, este prin obsesia pentru corpuri, forme, contururi pe care o are și o afișează cu nonșalanță. Iar această obsesie are cu atât mai mult sens cu cât este invocată și tulburarea dismorfică corporală, care fix asta înseamnă, obsesia pentru propriul trup și felul în care arată, fiind o problemă de percepție a propriului trup. Nu știu cât de prevalentă e în rândul comunității, dar cu siguranță se dau destule bătălii pe corpurile queer și ceea ce au voie și ce nu au voie să facă acestea, ce li se permite să performeze și ce nu.” — Iulia Stoichiț

„Poemele lui Adrian Schiop au rămas până azi un soi de legendă urbană a anilor 2000 și a ruinelor lui digitale (clubliterar.com) sau de hârtie (revista Fracturi). Dar acum aceste poeme reintră în atmosferă ca un cartuș temporal fierbinte, ca o casetă pierdută și regăsită. Ele sunt în același timp un document istoric unic al douămiismului și o mostră elocventă de poezie contemporană 2022: biografică, șocantă, vulnerabilă, ironică, directă, queer, ofensatoare, obsedantă, autentică.” — Mihai Iovănel 

„Dacă cineva se aștepta ca Schiop să devină poet la bătrânețe, poate să-și ia gândul. Volumul e un soi de antologie a poemelor scrise între 1999 și 2008, cu excepția unui poem, scris în 2021. Așa că devine important din punct de vedere istoric pentru comunitatea queer (dar nu numai), pentru că vedem cum era să fii gay cât încă nu era dezincriminată homosexualitatea în România și cum a fost imediat după, până la aderarea României în UE. Ceea ce leagă poemele între ele ar fi tema homosexualității, percepția cinică și umorul vocii poetice, care seamănă cu cel al naratorului din romanele lui Schiop.” — Iulia Stoichiț

„Nóra Ugron scrie o poezie feminină, feministă, queer, ecologistă și postumanistă (într-un sens mai strict, de data aceasta), politică la modul vital, în care grija față de sine înseamnă în același timp şi o grijă față celălalt (uman sau non-uman), într-o reciprocitate perfectă și în contextul unei interrelaţionări complexe și absolut necesare. De obicei blând și liniștit, calm și calmant, confesiv, discursul se ascute uneori pentru a afirma clar, explicit, o poziție anticapitalistă, antipatriarhală, prin care sunt denunțate şi deconstruite o serie de standarde/norme/practici discriminatorii şi profund (auto)distructive, cvasiuniversale în lumea în care trăim. O poezie sensibilă şi puternică şi, în același timp, atașantă.” — Cristina Ispas