Ca să fie clar de la început, scrisoarea e acum o treabă fumată. O să-mi spui că e normal așa, până la urmă cine naiba mai scrie de mână declarații de dragoste în 2016, și că mesajele își fac treaba. Drept, ne dăm seama cu toții cam ce a vrut să ne transmită scriitorul și din SMS, în cazul în care nu e vreun idiot.

Însă mie îmi lipsește scrisul de mână, ștersăturile, felul în care a fost textul așezat în pagină și structurat. În plus, chiar mi se părea minunat să recitesc aceeași scrisoare de mai multe ori. Uneori și când nu era a mea. Țin minte că, la un moment dat, am găsit la bunici acasă, în fosta cameră a mamei, un teanc mare de epistole de la diverși băieți care o curtau. Le-am citit pe nerăsuflate, ca pe niște supercărți. Să faci curte din scrisori e artă, îți zic sigur.

Astăzi, oamenii primesc scrisori de dragoste foarte rar. Dar am scormonit bine de tot prin amintirile celor din jur și am găsit mostre de dragoste scrisă din diferite timpuri. Unii mai descurcăreți cu pixul, alții mai puțin.

Citește și 5 motive pentru care Valentine’s Day e o idioţenie

Am 33 de ani și am primit ceva scrisori de dragoste la viața mea, dar nu le mai am pe toate. Am găsit acum această un fel de scrisoare, în care un tip pe care l-am cunoscut la Cluj Napoca în 2001, în vacanța dintre clasa a 12-a și facultate, mi-a explicat de treburi sentimentale folosindu-se de talentul lui Minulescu.

Am apreciat. Am ieșit cu el de vreo două ori, parcă era manechin, cu vreo doi ani mai mare ca mine. Știu că ne plimbam și mi-a arătat luna. În acele timpuri, apreciam luna pentru rolul de satelit al Pământului, cu influență directă asupra mareelor și cam atât. Eram mai mică și mai toantă.

Nu am nici cea mai vagă idee ce s-a întâmplat cu omul. Mi-a dat versurile, am plecat la Constanța și atât.

Simona, 47 de ani, Constanța, chimist

Din marele teanc de scrisori pe care prietena mea Simona îl are, am ales-o pe cea mai romantică. Relația dintre ei a durat aproape doi ani. Obișnuiau să-și scrie ca, nu o să-ți vină să crezi, mijloc de comunicare. Ea era la Constanța, el la București, acțiunea avea loc la începutul anilor ’90. Cam așa stătea treaba pe atunci.

„Telefonul se folosea, dar că atunci conta la bani cât vorbeai. Ne-am despărțit din motive de distanță. Se spune că astfel de relații sunt destul de greu de întreținut și așa e. Dragostea își pierde din intensitate. E bine că s-a scris frumos și din inimă, atât cât a fost”, îmi spune Simona.

Tot ea mi-a arătat și o telegramă primită de la un tip care își făcea stagiul în marina civilă. Mesajul e scurt și la obiect, ca de la un bărbat adevărat, nu-i așa? Dar cât de greu cântărește un așa mesaj, când știi că e trimis de peste mări și țări, cu eforturi logistice, pe lângă dor?

Irina, 33 de ani, Constanța, psiholog

Irina mi-a povestit cum a primit o scrisoare, în anul 2000, pe vremea cand avea 17 ani.

„Era într-o zi relativ mohorâtă. Mă întorceam de la liceu și l-am observat pe tipul ăsta care mă aștepta. M-a urmărit tot drumul spre casă. Îl știam, era fiul profesoarei de geografie din școala generală. După cum scrie și acolo, până atunci nu prea interacționasem.

Cert e că în ziua aia era diferit. Îl priveam cu coada ochiului din când în când, în autobuz, cum se frământa să se apropie să-mi vorbească. La un moment dat, chiar mă simțeam ciudat de la agitația lui.

Când să ajung acasă, aleargă după mine și mă roagă să mă opresc. M-am oprit. S-a apropiat de mine și mi-a spus:

Scuze că te-am urmărit, voiam să-ți vorbesc, dar chiar nu știam cum s-o fac. Știi… vreau să-ți dau ceva.

A scos din buzunarul de la piept scrisoarea. Nu era învelită, se vedeau rândurile îngrămădite pe foi. Mi-a zis că m-a visat și că nu vrea să mă deranjeze, dar că mă roagă să citesc scrisoarea.

Citește și Cel mai tare cadou interactiv de Dragobete

I-am promis că o voi citi. A plecat de lângă mine și am rămas pentru o vreme cu scrisoarea în mână, uitându-mă dupa el. M-am îndreptat spre casă, am mers direct în camera mea și am început să citesc. Mi se părea fascinant modul în care legase ideile în acea scrisoare. M-am simțit norocoasă că primisem așa ceva.

După întâmplare, nu l-am mai văzut deloc. Mi-aș fi dorit să îl revăd, să-i scriu, să-mi ofere șansa să-i răspund. La câțiva ani, am aflat că Petru nu mai era printre noi. M-am gândit inițial să-i dăruiesc scrisoarea mamei lui, dar nici pe ea nu aveam cum să o mai contactez. Parcă se retrăsese din lumea asta. Apoi m-am gândit că este darul meu și o să-l păstrez. Astăzi, scrisoarea stă mai mereu într-o carte sau alta…

Raul, 30 de ani, Mangalia, inginer

Raul mi-a povestit că a comunicat prin scrisori cu multe din fostele sale iubite, încă de când era în școală.

„Când eram în clasa a șaptea m-am cuplat cu tipa asta”.

„Ea era mai mică, dar avea cei mai mari sâni din școală. Ne-am pupat de vreo două ori, dar asta a fost tot în zece luni. Adică în afară de să ne jucăm, pentru că, totuși, eram foarte mici. Și scrie acolo că ale ei culori preferate sunt albastrul și verdele”.

„Mi-a dat papucii de ziua mea. M-a întrebat de ce mi-am luat o cămașă verde, că e urâtă. O luasem pentru ea. Am suferit cam două saptamani. Înca mai vorbim uneori, deși mereu vrea să mă prezinte prietenilor ei drept cel mai deștept tip pe care-l cunoaște, iar eu mă simt ca un animal la Zoo și nu mă duc. Ultima dată am vorbit acum vreo două veri. Voia să-i rezolv subiectele la examen. E la a treia facultate începută și neterminată.”

Tipa cealaltă, deși pare, nu, nu era în clasa a cincea și ea.

„Avea 19 ani și eu vreo 18. Drama era că tatăl ei nu ne lăsa să ne vedem. Tipa a umblat cu vărul meu, să mă facă gelos. Am iubit-o un pic la început, când credeam că e altfel. Mă jur că arăta ca o zeiță antică a vânătorii”.

Elisa, 20 de ani, București, studentă

Elisa a primit scrisoarea mai recent, în 2011. Avea 15 ani pe atunci. Totul s-a întâmplat într-un context cumva împrumutat de la americani.

„Eram în gimnaziu și am primit-o de la Cupidon, un elev care umbla pe la toate clasele să strângă biletele de dragoste de Valentine′s Day. Fiecare elev sau elevă putea scrie un mesaj de dragoste pentru iubitul secret sau iubita secretă din altă clasă. Pe scrisoarea mea era și o poză lipită în inimioara, dar pe aia nu o mai am. Am aflat că expeditorul era un băiat mai mic cu un an decât mine. A ajuns să fie și prietenul meu, pentru că a fost foarte insistent și, până la urmă, am cedat. Mă căuta la școală în fiecare pauză, îmi cumpăra cadouri. Câteva luni am fost împreună. După ce am trecut de partea cu fluturașii în stomac, ne-am dat seama că nu prea avem mare lucru în comun și despărțirea a venit de la sine. Dar scrisoarea a rămas.”

Ana, 21 de ani, București, profesoară la Cambridge School

În 2012, Ana era în clasa a 11-a. Scrisoarea a venit ca o surpriză, de unde nu se aștepta: un tip pe care îl ținea safe în friendzone.

„Era ziua mea de nume și picase în timpul școlii. Eram în liceu, și tipul ăsta, care-mi era bun prieten, scria de nebun în timpul orei de istorie. În pauză, îmi întinde scrisoarea și mă invită la clasicul pet de bere lângă școală, după ore. Berea aia nici măcar nu s-a mai întâmplat.

Ulterior, el a plecat în altă țară la facultate și am aflat că era gay, deci nu știu exact ce era acolo. Cred că mă aprecia pentru că eram mai badass ca el la poezie, probabil. Eu îl găseam doar interesant”.

În concluzie, aș zice, scrisorile de dragoste au rolul lor, chiar și azi, când telefonul mobil sau tableta au devenit deja organe de sine stătătoare. Poate n-ar fi rău să ne mai scriem scrisori, măcar când ne cade cu sentimente profunde și fluturi amețiți prin stomac.

Sunt experiențe care rămân cu tine. Cumva, pare că totul e mai real, când e pus pe hârtie. Nu vezi doar niște pixeli ordonați pe ecran.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre iubire:
69 de piese care sunt fără îndoială despre sex, ca să nu te simţi singur de Dragobete
Ce spune felul cum mănânci despre viaţa ta sexuală
Ce am învățat din viețile amoroase ale scriitorilor români