Ce s-a întâmplat cu operațiile estetice la nas? Bandajele post-operatorii erau cândva peste tot ca un soi de steaguri de capitulare pentru conformitate. Rachel din Friends avea unul și prietena lui George din Seinfeld se operase ca să-i facă pe plac. Dar nasurile se întorc, cu rinoplastia care a scăzut la 43% față de 2000, conform Societății de Chirurgi Plastici din America. E vreo criză financiară? Oare parada asta a vedetelor trecute prin operații a luat-o razna?
Publicitate
Femeile din America nu-și mai doresc nasuri care le amintesc de „porcușori și pisicuțe”, după cum spunea cândva Diana Vreeland. Mai degrabă-și acceptă nările ca atare. În ultimul deceniu, trendurile din beauty au trecut la o definiție a frumuseții care e naturală și a acceptării sinelui, a lucrurilor pe care nu le putem modifica și a curajului de a schimba ce vrem cu ajutorul orelor petrecute la sală.Operațiile estetice la nas au apărut în anii 1920. Colecționara de artă Peggy Guggenheim a avut așa ceva prima și se spunea despre nasul ei că se umfla sau se micșora în funcție de vreme. Operațiile estetice la nas au devenit ritualul de acceptare printre evreice: „Îți făceai bat mitzvah și-ți operai nasul”, a zis un chirurg plastician pentru New York Times în 1999. Orice femeie care avea nasul mai mare decât un nasture se simțea presată să și-l modifice. Chiar și Sophia Loren era amenințată de o astfel de operație când s-a mutat la Hollywood. A refuzat, „Spuneau că nasul meu e prea lung, iar gura e prea mare. Nu m-a durut să aud asta, pentru că odată ce cred în ceva, se declanșează războiul”, a zis Loren pentru Hollywood Reporter. Lucrurile erau diferite în vremurile antice. După cum a remarcat filosoful francez din secolul al 17-lea, Blaise Pascal, „Dacă nasul Cleopatrei era mai mic, toată fețele lumii ar fi fost diferite.”
Fotografie de Richie Talboy
Mirosul schimbării e încă o dată în aer. Vedetele de la Hollywood au început să-și ceară scuze pentru rinoplastiile făcute. (Cine ar fi crezut că atâtea actrițe aveau probleme cu sinuzita încât era necesară o intervenție chirurgicală?) Un nas imperfect a devenit o legitimație pentru demnitate: drăgălașele Nicole Kidman și Charlize Theron poate că n-ar fi câștigat premii Oscar dacă nu aveau proteze - inversul operațiilor temporare la nas.Istoricii în operații la nas (chiar există!) susțin că scăderea numărului de intervenții e un semn al creșterii acceptării diversității. Nu mai ai nevoie de un nas mic ca să devii faimos în America. Odată cu asta mai vine și un alt avantaj: realizarea că există frumusețe în diferențe. În timp ce nasurile perfecte seamănă între ele, cel puțin în categoria sa - cum ar fi „Barbie”, „Acvilin” sau „Ducesă” - fiecare nas imperfect are defecte încântătoare. E o plăcere să observi un nas care o face pe o femeie să pară experimentată și gânditoare, în timp ce altei tinere îi oferă aerul unei siguranțe de sine.Un nas mișto e ca o goarnă care anunță intrarea la luptă. Buzele pline sau sprâncenele groase pot proiecta o agresivitate sexi, dar la finalul zilei se duce. Oare Marina Abramović ar fi putut să-și petreacă 736 de ore holbându-se la vizitatorii de la MoMA dacă n-ar fi avut un nas atât de mișto care să-i ghideze privirea? O față cu un nas ieșit din comun e o față de neuitat, un profil care merită să fie pus pe monede antice. Iar cu asta nu poți glumi.
