10 moduri simple prin care chiria să fie mai puțin nașpa

Luni la miezul nopții, beată cuc, dau năvală în dormitor. Acum e momentul! E absolut necesar să mă apuc să-mi fac planuri de viitor.

Bag niște cifre pe un site de imobiliare pentru un apartament micuț și modest de două camere în centrul orașului, nimic exagerat și presupunând că voi fi în continuare singură [râde în sinea ei]. Poate cu unul sau doi câini mici. O verandă pe care n-o s-o folosesc niciodată. Tot cresc intervalul de timp, astfel încât rata lunară să nu fie mai mare decât tot salariul meu pe o lună, până când văd scris cu roșu: Perioadele de plată durează între 5 și 40 de ani și, în general, nu se extind dincolo de vârsta pensionării. Ceeee ciudat. Îmi ajustez așteptările: unde aș vrea să locuiesc? Poate în nord, dar nu e ideal: n-am prieteni pe-acolo. O să mă simt singură, înconjurată de oameni care-mi plac.

Nu e vorba doar de mine. E, sincer, destul de trist. Sau mai degrabă eu sunt destul de tristă, pentru că-mi ia mai mult decât mă așteptasem să-mi accept soarta ca o tânără din prezent, fără un tată bani care să mă poată ajuta cu un apartament sau un bunic bogat care mă place destul de mult încât să-mi lase moștenire o casă undeva departe ca s-o vând. La modul realist, știm că n-o să avem un loc al nostru până nu ne mor părinții și doar dacă câștigăm cearta pe casă cu frații. Dar nu o știm pe bune. Înțelegi ce zic? Trecerea psihologică de la „spălată pe creier încă de mică, astfel încât să creadă, când se uită beată de pe telefon la apartamente, că vrea în centrul unui oraș viu și dinamic, mobilă de la Ikea și că o să-și bage mințile în cap” la „mda, n-o să fie așa” e subestimată de toată lumea de la Times, FT ș.cl., care scrie că decăderea noastră în domeniul ăsta e în mod inexplicabil legată de obsesia noastră față de avocado.

Ca să înghițim gălușca mai ușor, să fim mai respectabili, să ne ușurăm această micuță tranziție nasoală, chiria trebuie reformată. Vreau o situație în care să nu fiu o cretină cu rată la bancă, care întreabă de o boxă în vreun cartier mărginaș. Vreau o lume în care nu trebuie să mă lupt cu pornirea de a mă transforma într-un „conservator cu spume” ori de câte ori pronunț cuvântul „proprietar”. Vreau o lume în care să nu-i urăsc în secret pe oamenii ai căror părinți le-au cumpărat apartament în nordul orașului. Gata cu resentimentele și amărăciunea.

Pornesc de la presupunerea că închirierea trebuie ieftinită cumva - unul din trei chiriași din zilele noastre se împrumută de bani ca să-și plătească chiria, ceea ce, evident, e complet de căcat – deci iată zece idei care ar putea fi implementate, ca să facă „stilul de viață” al chiriașilor mai puțin de căcat de sus până jos.

Nu doar un an, ci trei, cinci sau zece, pe contract cu termen fix. Mutatul este absolut cea mai nasoală activitate pe care o poate desfășura un om. Știm asta cu toții. E atât de ușor să găsești contracte scurte cât ai clipi. Intră pe Facebook și-ai să vezi că toată lumea caută un hoit la nimereală ca să le ocupe dormitorul, cât se tirează la Berlin să lucreze ca freelancer (să se drogheze) câteva luni. Cauți asta de trei ani? Nu dai de ele. Proprietarii trebuie să ne răsplătească loialitatea jalnică, de viermi, tratându-ne ca pe niște clienți care revin, mai degrabă decât să se poarte ca și cum ei ne fac nouă un serviciu. E mai bine pentru voi, idioților!

Laburiștii spun că chiriașii ar trebui să aibă „dreptul asigurat” la animale de companii. Milenialii se bucură. Își reînnoiesc afilierea la partidul Laburist. Ăștia din generația X (proprietari drogalăi de case) zic „mimoze”. Nah, îmi pare rău. Viața mea ar fi cel puțin de două ori mai bună dacă aș avea câine. Aș fi înconjurată de oameni care s-ar călca în picioare să flirteze cu mine. Aș fi mai puțin anxioasă și deprimată, pentru că aș mângâia și m-aș plimba, m-aș plimba și aș mângâia. ȘTIȚI, ÎN PULA MEA, CÂT DE NEFERICIȚI SUNTEM? AVEȚI IDEE?

De fapt, lăsați-ne să facem toate chestiile pe care le-ați face și voi la voi acasă. Dacă vrem să punem o poză înrămată pe perete, n-ar trebui să implice un schimb lung de mailuri, prefațat cu observația „toate într-o stare similară atunci când plecați – conform inventarului”.

Acum! Un start-up promițător, pentru care mi-aș schimba locul de muncă. Cine se cred proprietarii ăștia? Cumva mai presus de a primii ratinguri pe internet?

Da, sigur, există o „definiție” a spațiului locuibil, pe care o asigură legea, în schimbul acelor dulci, dulci 60-70% din veniturile noastre. Aruncați o privire pe cele de mai jos, care, adunate, ar da un „spațiu locuibil”: să fie stabil structural / să nu aibă nevoie de reparații serioase / să nu fie într-atât de umed încât să dăuneze sănătății ocupanților (unde e cazul) / să fie adecvat prevăzută cu iluminare, încălzire și aerisire / să aibă țevi adecvate pentru alimentarea cu apă potabilă / să aibă facilități satisfăcătoare pentru prepararea și gătirea alimentelor, inclusiv o chiuvetă alimentată adecvat cu apă caldă și rece / să aibă un WC adecvat amplasat, pentru uzul exclusiv al ocupanților (unde e cazul) / să aibă, pentru uzul exclusiv al ocupanților (unde e cazul) o baie sau un duș fixe și o chiuvetă de spălat pe mâini, toate alimentate adecvat cu apă caldă și rece / să aibă un sistem eficient de drenare a apei murdare, dejecțiilor și apei de la suprafață.

Multe cuvinte de genul „adecvat” și „satisfăcător” în textul ăsta. Multe cuvinte subiective, care clar vor duce la dezacorduri. Limbaj folosit de oameni care poate că au apărut (sau nu) în seria de texte critice scurte, Cele Mai Scumpe Chirii Din România.

Fiica lui Jan, Nancy-Mae Cuttworth-Lees, se întoarce în curând după anul în care a locuit în străinătate și o să aibă nevoie de apartament cât face un internship. „Acum, fetelor, m-am gândit s-o las să stea, pentru că voi sunteți aici de o vreme și am avut probleme. [N-am avut nicio problemă.] Dacă ați fi avut grijă mai mare cu cuptorul ăla… mă rog, trebuie să mă gândesc.”

Locuiesc în jeg puțin spre mediu. Dacă vezi, doar o să te enervezi. E mai bine pentru toată lumea implicată să nu-mi vezi sutienele și șosetele pe jos sau chiuveta plină de farfurii cu mâncare întârită pe ele, pentru că mi-a plecat colega de apartament în weekend și, sincer, ea stă mai bine cu stima de sine decât mine. Dacă proprietarul tău stă prin apropiere – mai ales, MAI ALES dacă închiriezi de la particulari – poți să fii convins că au folosit trucul ăsta:

SMS PRIMIT: „E totul în regulă?? Cele bune,, Jan

DUPĂ CE COMPUI ÎN WHATSAPP, ÎN TIMPUL PROGRAMULUI DE MUNCĂ: „Bună, Jan, da totul e bine mulțumim, ce mai faci? Hannah și TJ x”

SMS PRIMIT: „Da. Fetele am trecut pe-aici și-am văzut că nu folosiți hota și e o pată MARE pe tavan la baie. Igrasie unde n-ați deschis geamul când ați făcut duș. PĂR LUNG ÎN SCURGERE am mai vorbit despre bicarbonatul de sodiu. Ocupați-vă.”

SMS PRIMIT: „Jan.”

Agenții imobiliari și proprietarii lucrează după program propriu. Dacă tu plătești chiria cu întârziere de o săptămână, te sună la muncă și te amenință agenții imobiliari cu datul în judecată. Când proprietarul tău e la a doua casă, în Majorca, toată acea lună cât la tine în apartament nu s-a putut trage apa și mai că ți-ai jurat că n-o să te mai caci acasă, dar unul dintre colegii tăi de apartament o face cu nerușinare, în mod clar, încerci să dai de sus-numitul proprietar: tăcere.

Și din nou apelezi la tehnologie, ca să menții situația civilizată și corectă. Creăm un soi de aplicație asociată conturilor noastre de Paypal, pe care trebuie s-o folosească, în care ne notăm problemele, iar ei sunt obligați să răspundă în decursul unei zile lucrătoare. Cu amenințarea că va trebui să se întoarcă la muncă, după ce au ieșit la pensie la 50 de ani, așa că să vezi cum o să sară cu răspunsul.

Se pare că guvernul va elimina comisioanele agențiilor, „după primăvară lui 2019”. Asta tot le dă destul timp să ne caute. Josh și Gary, care se apropie cu repeziciune în Mini Cooper-ul lor roșu, scuturând cheile de la un mic apartament în stil clasic și-ți mai cer încă vreo câteva sutici, pentru priviegiul de a plăti cu vârf și îndesat pentru un apartament cu igrasie.

Ai referințe la propriu. Poate ai un girant. De ce au nevoie de bani în plus? Chiriașii au un cash flow de căcat, pentru că la ultima chirie le-au luat garanția fiindcă au avut tupeul să pună o poză înrămată în sufragerie. Acum, cumva, trebuie să mai facă rost de bani în plus.

Get Living, o companie londoneză, deja testează închirierea fără garanție. Directorul afacerii, Neil Young, a spus despre succesul schemei: „Avem relații excelente cu locatarii noștri și având în vedere că au grijă atât de bine de casele noastre, de ce să le reținem chiria pe o lună și jumătate?” Ascultați-l pe Neil.

Când am întrebat în jur de idei ca să îmbunătățim închirierea, jumătate dintre sugestii erau legi care deja există, care „ar trebui să fie lege!” Știi ce ți se cuvine doar când ai o întâlnire cu cineva de pe Tinder a doua zi și nici tu, nici altcineva din casă nu s-a spălat de câteva zile și acum cauți pe Google „cum să pun proprietarul să repare centrala” și răspunzi la schimburi agresive de mailuri cu agenții imobiliari și mesaje pasiv agresive pe grupul de Facebook cu colegii de casă. Vreau să fiu asaltată de atâtea broșuri despre drepturile mele încât să le confund cu broșuri de la Martorii lui Iehova și pliante de la fast food. Vreau să am drepturile la îndemână, ca să pot să le citez și să-i văd cum se destramă. Doar spuneți-mi ce trebuie să știu. Și faceți să-mi fie ușor. Vă rog.

E singura cale, Jan. Vacă arogantă.

@hannahrosewens

Articolul a apărut inițial în VICE UK.