Pastila de ecstasy care a speriat Australia

Bean își amintește prima ei experiență cu pastila mitsubishi roșu de parcă s-ar fi petrecut ieri, deși îi e greu să o explice: „Cum poți explica o îmbrățișare caldă și învăluitoare? Te simțeai de parcă ar fi apărut în fața ta cel mai bun prieten pe care nu l-ai văzut de ani de zile. Simțeai că ai lumea la picioare și că toți oamenii îți sunt cei mai buni prieteni.”

Într-un weekend din 1997, când avea 22 de ani, Bean și prietenii ei au mers la o petrecere în suburbia Altona din Melbourne. În noaptea aceea, Bean a ajuns să stea de vorbă cu unul dintre organizatorii evenimentului și s-a trezit cu un mitsubishi roșu în mână. După ce a luat doar jumătate, Bean a dansat ore în șir cu un zâmbet larg pe față. „Absorbeam muzica direct în suflet”, a zis ea.

În următorii ani, Bean s-a distrat la petreceri nu doar cu mitsubishi roșii, ci și verzi și albe – cumpăra doar de la dealeri care vindeau pastile cu logo-ul Mitsubishi. „Știai că o să te distrezi de minune și de asta le luai cu un entuziasm nebun”, povestește ea.

Nu doar Bean era entuziasmată de pastilele mitsubishi. În anii '90, pastila era considerată una dintre cele mai puternice și curate. Dar ce e interesant e că, în Australia, la șapte ani de la prima experiență a lui Bean, pastilele mitsubishi roșii au devenit rău-famate și au fost învinovățite pentru o serie de supradoze.

Această tranziție s-a petrecut printr-o combinație de mit urban și reportaje dezinfomate ale presei și a încurajat o atitudine dură împotriva drogurilor din partea guvernului. Astăzi, poți analiza gloria și căderea pastilelor mitsubishi ca pe un studiu de caz, pentru a înțelege cum oamenii dezinformați din media și guvern pot face drogurile recreaționale mult mai periculoase decât sunt în realitate.

Nu se știe ce laborator clandestin a făcut prima oară pastile cu logo-ul Mitsubishi sau unde s-a întâmplat asta, dar există multe teorii despre cum au ajuns primele pachete în Australia. Un exemplu popular era că primul importator la scară mare a fost Carl Williams, care a început, ulterior, să producă niște copii inferioare ca să facă bani de pe urma reputației câștigate de pastilele originale. Dar un fost raver ne-a spus că existau din 1993, înainte să li se deterioreze calitatea, prin 1996, iar asta era înainte să-și înceapă Carl cariera de infractor. O altă teorie sugerează că Tony Mokbel a produs primul lot în Australia și apoi le-a exportat în toată lumea – dar e imposibil să știi exact.

Ce știu sigur e că totul s-a întâmplat într-o perioadă în care majoritatea oamenilor nu aveau internet, așa că pastilele au devenit faimoase în urma poveștilor spuse pe cale orală. Prin 1998, logo-ul devenise sinonim cu clubul de noapte din Sheffield GateCrasher. „Mitsubishi erau atât de cunoscute și apreciate încât puștanii din GateCrasher își tatuaseră logo-ul pe piele sau își făceau modele cu el în freză”, mi-a zis jurnalistul britanic Simon Reynolds, autorul cărții Generation Ecstasy: Into the World of Techno and Rave Culture.

Conform lui Simon, pastilele au devenit faimoase pentru puritatea lor, într-o perioadă în care pastilele conțineau tot felul de prostii.

Logo-ul a devenit o garanție a calității. De fapt, designul individual al fiecărei pastile era singurul fel în care consumatorii puteau „ști” ce cumpără. Și, după cum a dovedit un studiu, clienții din toată lumea folosesc designul de pe pastilă ca pe un indicator al calității.

Apoi, deodată, în 2004, calitățile asociate cu logo-ul Mitsubishi s-au schimbat. Ceea ce înainte semnala un drog sigur și destul de pur a devenit un simbol al fricii.

În septembrie 2004, doi bărbați au intrat la departamentul de Urgențe al Spitalului St. Vincent din Sydney. Unul dintre ei era în stare extrem de gravă, cu o temperatură care oscila între patruzeci și 41 de grade. Întrebați de personal, cei doi bărbați au recunoscut că luaseră pastile de ecstasy roșii cu simbolul Mitsubishi. Conform unui articol din Sydney Morning Herald care îl cita pe Gordian Fulde, pe atunci directorul departamentului de Urgențe, simptomele sugerau că pastilele conțineau para-metoxiamfetamină (PMA) – un stimulent similar cu MDMA-ul, dar mai toxic chiar și în doze mici.

Aici au luat lucrurile o turnură interesantă. Câteva zile mai târziu, un e-mail dintr-o sursă necunoscută a ajuns viral în comunitatea LGBTIQ din Sydney. Susținea că un test de spectrometrie în masă a spitalului dezvăluise că pastilele mitsubishi roșii erau de zece ori mai puternice decât majoritatea pastilelor și că unul dintre bărbați murise.

La o săptămână după ce bărbații fuseseră internați în spital, petrecerea queer Sleaze Ball anticipa un număr de 14 000 de participanți. Din teamă pentru siguranța a câteva mii de persoane, Consiliul SIDA din New South Wales (ACON) a lansat o declarație care avertiza despre pericolul pastilelor mitsubishi roșii pe motiv că ar conține PMA.

„De obicei, înainte de petrecerea Sleaze, ne concentram pe crystal meth și GHB, dar apariția unui drog nou reprezintă o îngrijorare majoră pentru noi. Vă rugăm pe toți să fiți extrem de precauți”, a scris Stevie Clayton, CEO la ACON în vremea respectivă.

Stevie Clayton a crezut că face un lucru prudent, dar alții s-au îndoit de autenticitatea e-mail-ului pe care Stevie își bazase avertismentul. Paul Dillon, fondator și director la Drugs and Alcohol Research and Training Australia, a fost unul dintre aceștia. „Am vrut mereu să scriu despre asta, pentru că mi se părea un exemplu clasic de mit urban asociat cu consumul de droguri”, a declarat Paul Dillon pentru VICE.

Paul a explicat că primul lucru pe care l-a făcut a fost să încerce să găsească dovezi că pastilele conțineau PMA. A sunat la Urgențe la spitalul St. Vincent și a aflat că nimeni nu murise după ce luase pastilele cu emblema Mitsubishi și că nu exista niciun raport de patologie care să confirme prezența drogului PMA.

Cred că cineva a făcut un search rapid pe Google și și-a zis: „O, Doamne, pastilele astea sunt otravă! Să anunțăm pe toată lumea!”. Și așa a început campania, din speculație pură.

La două săptămâni după panica inițială, 12 supradoze din Sydney și Adelaide – printre care și cazul unei fete de 19 ani din Sydney care a murit – au fost asociate cu pastilele mitsubishi roșii. Ziarele și televiziunile au început să prezinte materiale pe subiect. Toate dădeau vina pentru supradoze pe mitsubishi. Ba chiar au început să le numească „Moartea roșie”.

Asocierea nedovedită dintre supradoze, PMA și mitsubishi i-a frustrat pe mulți, inclusiv pr doctorul David Caldicott de la ANU College of Health and Medicine. „A fost o asociere făcută de media și de guvern. Nu exista nicio legătură dovedită între mitsubishi și PMA.”

Tocmai această asociere face povestea frustrantă. Pentru că, în absența dovezilor științifice, media și poliția au făcut generalizări superficiale care au avut ca rezultat un fals sentiment de securitate. Consumatorii s-au gândit că dacă vor evita pastilele mitsubishi roșii vor fi în siguranță, când nu era nici pe departe așa.

Până la urmă, pastilele mitsubishi și-au pierdut popularitatea și pastilele ecstasy, în general, se găsesc tot mai rar. Astăzi, e mult mai ușor să găsești MDMA praf sau în capsule de gelatină.

Ecstasy poate fi produs de oricine are acces la o presă de pastile, iar asta include atât culoare, cât și logo. Așa că nici culoarea, nici logo-ul nu indică originea pastilelor. Și de câte ori un logo devine popular, producătorii de droguri din toată lumea creează imediat copii după el.

Un alt mit popular legat de ecstasy e că ar exista loturi de pastile bune și loturi de pastile proaste. Fals. Iar campaniile de panică precum cea legată de mitsubishi nu fac decât să perpetueze aceste mituri false.

Și astfel, ne învârtim în jurul aceleiași povești care ignoră detaliile cu adevărat importante, cum ar fi conținutul exact al pastilei și cantitatea luată de consumatori.

Ascunderea informațiilor, răspândirea de informații false sau împiedicarea oamenilor de a publica propriile informații sunt practici periculoase. Pentru că oamenii vor lua întotdeauna droguri ilegale. Întotdeauna. Întotdeauna. Iar dacă oamenii vor lua întotdeauna droguri ilegale, atunci singura plasă de siguranță pe care le-o poate oferi societatea sunt informațiile specifice și exacte despre drogurile respective.

Articolul a apărut inițial pe VICE AU.