Mi-am cumpărat prima casă și nimic nu m-a pregătit pentru haosul mutării

Mutarea este una dintre acele activități pe care unii oameni tind în mod natural să le subestimeze - plauzibil fiindcă creierul uman încearcă să se protejeze de spirala oboselii, nervozității și disperării implicate în proces, printr-un mecanism primordial de negare a realității. Crezi că nu va fi chiar o tragedie, că împachetarea lucrurilor pe ultima sută de metri va fi foarte ușoară, fiindcă până la urmă, te-ai mutat de mai multe ori când erai mai tânăr, deci n-ar trebui să fie mare scofală după vârsta de 30 de ani. 

Bineînțeles că toate sunt minciuni. La fel de punctual ca taxele, va veni un moment când te vei trezi că porți hainele altor persoane fiindcă ale tale sunt împachetate sub toate celelalte chestii, stai pe podeaua dintr-o cameră plină de cutii de carton și folie cu bule, fără becuri și apă caldă, conștient doar de un singur lucru: ar fi trebuit să dai foc la tot ce ai și să te fi dedicat ascetismului. 

Despărțirea de o casă nu e diferită de despărțirea de o persoană, de un job, de un oraș, fiindcă locuința este o extensie a ta; așa cum a explicat pentru VICE psihologa și psihoterapeuta Laura Guaglio într-un articol trecut despre relația dintre sănătatea mintală și ordine, „condițiile mediului în care trăim reflectă starea minții noastre”. Casa este un spațiu cu care ai o relație și - indiferent cât de bună sau rea e acea relație și cât de organizat și rațional poți fi - să o părăsești poate să-ți cauzeze emoții complexe și greu de prevăzut, fiindcă este, cu toate intențiile și scopurile, tranziția de la o viață la alta. 

Așa că am făcut o listă cu lecțiile de viață pe care le-am adunat mutându-mă dintr-o casă în care am locuit șapte ani cu o varietate de colegi de apartament în casa pe care am cumpărat-o, în speranța că cineva va învăța din succesele și eșecurile mele. 

Să eliberezi o cameră sau o casă întreagă de obiecte de prisos a fost una dintre cele mai căutate subiecte pe YouTube în ultimii ani. Mulțumită succesului cărților și seriilor despre ordine - de la metoda lui Marie Kondo de a păstra numai „ce-ți aduce bucurie” la metoda suedeză a morții (în care elimini toate lucrurile cu care nu vrei să-i „împovărezi” pe cei care vor rămâne în urma morții tale (chiar dacă nu vei muri) - consumăm milioane de conținut despre efectele cathartice ale debarasării de lucruri inutile. 

Am cumpărat în 2022 o casă și, deși știam că mă voi putea muta abia după câteva luni, am început imediat să o golesc pe cea în care stăteam cu chirie și în care acumulasem o mulțime de lucruri (probabil singurul moment de succes din tot procesul). 

Sertare pline de medicamente expirate, borcane cu mucegai în spatele frigiderului, sticle de ulei folosit într-un colț după acea cină prăjită din 2018, casolete fără pereche, dispozitive electronice stricate și haine pe care știam că nu voiam să le iau cu mine: fiecare dintre aceste lucruri au un loc specific și diferit în care să fie aruncate sau donate, ceea ce necesită o sarcină complexă. Faptul că nu am făcut asta în timp ce împachetam a însemnat și mai puțin stres - și mi-a permis și să o fac într-un mod mai sustenabil pentru mediu, în loc să arunc totul aleatoriu la gunoi și să ajungă să polueze.

Mai mult, să cumperi o casă (dar și să găsești una de închiriat) te poate face să cumperi lucruri noi. În ultimii 15 ani - de când am plecat din casa copilăriei - am continuat să folosesc prosoape vechi, așternuturi, oale și cratițe fără pereche fiindcă mi-am spus că n-are rost să fac achiziții „de termen lung” pentru case care nu sunt ale mele. 

Cu câteva luni înainte de mutare, mi-am făcut un wishlist și am început să cumpăr lucruri noi, echivalente pentru cele pe care le aruncam sau donam. Cu toate astea, unele lucruri, chiar dacă sunt vechi, au amintiri plăcute și încă funcționează. De exemplu, a avut mai mult sens să păstrez prăjitorul de pâine ciobit cu care colega de apartament mi-a făcut pentru prima oară la micul dejun pâine cu za’atar în loc să cumpăr unul nou. Sensul pe care-l atribuim obiectelor este inevitabil foarte personal, dar să te gândești la asta din timp (în loc să cari cu tine balastul sau să rămâi fără timp pe ultima sută de metri) este o practică bună pentru oricine. 

Bineînțeles, cel mai bine e să eviți să cumperi prea multe lucruri noi înainte să te muți: până la urmă vor fi mai multe cutii de mutat. Lucruri de care sunt mulțumită că le-am cumpărat în avans: așternuturi și prosoape. Lucruri care pot aștepta: un set de oale imense pentru cinele cu 20 de invitați. 

În final am învățat (fiindcă n-am făcut-o) că ar fi fost înțelept să-mi organizez din timp o valiză mică, dar încăpătoare pentru orice urgență, cu haine de diverse tipuri, o pereche în plus de pantofi și medicamente și cosmetice de care aveam nevoie sau pe care voiam să le folosesc zilnic. A trebuit să cer prietenilor să stau la ei fiindcă noua casă nu era încă locuibilă și îmi expira fostul contract de închiriere fără posibilitatea de a-l extinde. Aproape nimic din ce mi-ar fi fost util nu era cu mine. 

Când eram mică, eram îngrozită să devin adult fiindcă însemna să mă ocup ca părinții mei de acel teanc de acte bizare, să mă stresez la fiecare nouă factură sau la ședințele de bloc. Internetul a simplificat anumite proceduri foarte mult și să stai la coadă la poștă cu un teanc de acte nu mai e un chin obligatoriu - dar birocrația rămâne un tărâm cuantic care întotdeauna devine complicat în cele mai groaznice momente. 

În timpul unei mutări, planificarea în avans este de asemenea esențială în cazul ăsta: încheie contractele la utilități, începe mutarea internetului (dacă vrei să păstrezi același contract), schimbă domiciliul, anunță-l pe cel nou la birou, la bancă, la contabilitate sau oricui cu care colaborezi pe bază de factură (cum ar fi și persoana la care mergi la terapie). Pentru mine a fost de ajutor să fac o listă cu toate lucrurile astea și să o pun undeva la vedere - faptul că am tăiat câte o sarcină pe zi de pe listă a fost mult mai bine decât să stau să-mi tot amintesc de ele. 

Dacă ești o persoană cu condiție fizică perfectă, felicitări, ai toată invidia mea. Dacă ești o persoană cu abilități fizice de struț fumător, ai toată simpatia mea. Oricare ar fi varianta, să umpli cutii și să le cari pe scări nu e o activitate plăcută pentru nicio persoană. Există un motiv pentru care apartamentele fără lift sunt mai ieftine. 

Este deci esențial să folosești cutii mici, mai ales dacă trebuie să conțină cărți, și să scrii pe fiecare față a cutiilor ce conțin. Eu am scris doar într-un loc, mândră ca un păun de etichetele mele identice cu marker verde - și până am stivuit jumătate de milion de cutii, m-am simțit ca o idioată. M-am bazat pe iluzia că le voi despacheta pe toate imediat - în schimb, ar fi trebuit să știu pe care să le prioritizez: când am realizat că tirbușonul era în nu știu care cutie în timp ce țineam sticla de vin în mână m-a făcut mai emotivă ca Bambi. 

În final, am învățat că să ceri ajutorul nu e greșit - dar am realizat abia când au apărut la ușă spontan doi prieteni ca să-și umple mașinile cu cutii fiindcă erau îngrijorați de starea mea mentală și neîncrezători în replica mea modestă de „nu, nu, e ok, n-am nevoie”. Așa prieteni sunt rari, dar sigur ai unii care măcar îți datorează o favoare sau care sunt fericiți să te ajute moral și apoi să exploateze asta în propriul avantaj. 

Deci sfatul meu este să apelezi la ajutor și să nu crezi că le poți face singur pe toate mai ales dacă - la fel ca mine - n-ai permis de conducere. Trăiască sistemul de transport în comun, dar să te muți cu metroul nu e o opțiune. Nici bicicleta sau taxiul. Dacă îți poți permite să plătești o companie de mutări care să facă o parte din muncă pentru tine, ia în serios alternativa asta. Eu n-am făcut-o ca să economisesc bani, dar acum regret. 

Am cumpărat o casă cu persoana cu care sunt într-o relație de zece ani și, în ciuda abilității noastre de a gestiona crizele, certurile și ghinionul vieții pe care am dezvoltat-o de-a lungul timpului, nimic nu ne-a pregătit emoțional pentru mutarea asta. Am continuat să muncim full-time (cu excepția câtorva zile libere), cu deadline-uri, apeluri și livrări care s-au suprapus matematic cu datele în care aveam planificat să zugrăvim casa veche, să mutăm lucrurile mai voluminoase, să schimbăm ghivecele la plante și am ajuns la final epuizați total. 

Fii bun cu cei care te acompaniază în această aventură și încearcă să ții minte că e totuși un moment fericit și că să ai o casă e un privilegiu (deși, să fiu sinceră, ar trebui să fie un drept), chiar și cu o ipotecă pe trei decenii. 

Să părăsești o casă în care ai locuit o perioadă lungă este o chestiune complexă: pentru noi a însemnat renunțarea la viața de zi cu zi din cartierul care ne-a devenit o familie în timpul pandemiei și pe care îl cunoaștem perfect și la pisica cuiva care ne vizita zilnic. Săptămânile dinainte de plecare au fost pline de lacrimi, de înjurături la adresa gentrificării care ne-a împiedicat să cumpărăm fix fosta casă, de băuturi și țigări în camera comună.

Apoi a venit conștientizarea că locul nu ar fi făcut implozie fără noi, că va fi posibil să ne întoarcem. În mod diferit, bineînțeles, dar posibil. Pe de altă parte, plecarea a însemnat și să ne eliberăm de chiria pe care o plăteam altora și nesiguranța unei case care nu era a noastră. Să te simți dezorientat face parte din proces și am ajuns să realizez cât de necesar e să-ți oferi timpul să procesezi fiecare dintre emoțiile astea. 

Pentru mine, în principal, mutatul a însemnat să fac pace cu un trecut care a fost încuiat ani de zile într-un depozit din alt oraș. Multe dintre piesele de mobilier care acum sunt în noua casă au fost moștenite de la bunici și de la mama mea, care toți au murit înainte să împlinesc 30 de ani. 

Deși sunt obiecte fără viață, greutatea emoțională pe care o poartă cu ele, știind că sunt încuiate în întuneric, mi-a transformat căutarea pentru o casă într-o obsesie plină de vinovății. Sunt convinsă că acea parte din procesarea doliului poate avea loc doar când te întorci fizic la acele amintiri. Cu toate astea, eliberarea emoțională a venit mai devreme decât m-am așteptat, într-o după-amiază ploioasă, la câteva săptămâni după mutare: pe vine în beciul lui taică-miu, am descoperit că jumătate din cărțile și benzile mele desenate au fost devorate de mucegai și nu mai erau acolo. Toata faza asta a fost „un remediu”, în ciuda metaforei foarte subtile despre viața trecătoare. 

Când te muți, trebuie să-ți iei adio de la anumite lucruri - și practic e ok. Dar cele mai grele bagaje de cărat când eliberezi și umpli camere, apartamente și beciuri sunt cele emoționale. Pregătirea pentru acea mutare te pregătește mai bine pentru oboseala fizică. 

Apoi ia-ți o zi liberă în plus.