Fotografii cu durerea, dar și bucuria vieții de imigrant

La întoarcerea în Turcia, în 2018, fotograful Olgaç Bozalp s-a trezit în Istanbul, departe de orașul lui natal, Konya. Surprins de cât de izolat și deconectat se simte de țara lui, a început un proiect fotografic care a devenit noua lui carte, Leaving One for Another.

Bozalp a reflectat la propria lui călătorie din Turcia până în Londra, prin fotografii regizate și observaționale făcute în timpul călătoriilor. E un portret emoțional al motivelor și mișcării oamenilor, în care granițele dintre documentar, sculptură și performance devin neclare.

VICE: Cum a început proiectul tău?
Olgaç Bozalp: Am locuit în Londra ani de zile, dar în 2018 am hotărât să mă mut acasă în Turcia, în Istanbul. Abia după ce m-am mutat am realizat că mă simțeam total înstrăinat de țara mea și am început să-mi pun niște întrebări existențiale: De ce am plecat, în primul rând? De ce aleg oamenii să se mute din țara lor? Ce îi face să emigreze?

Cum s-au transformat aceste întrebări într-o carte?
Am vrut să fiu fotograf de fashion inițial și am avut multe proiecte comerciale între 2009 și 2016. La sfârșitul verii lui 2018, am hotărât să fac și altfel de fotografii. Am vrut să explorez idei legate de alienare și mutare. M-am întors în orașul natal și am făcut niște fotografii, dar știam că vreau să fac ceva diferit de documentar, ceva mai puțin direct.

Am întrebat un prieten regizor din Londra – pe Raphael Hirsch – dacă vrea să colaboreze la un proiect: să construiască niște decoruri și să mă ajute cu regizarea unor imagini pentru un semi-documentar. S-a implicat și am făcut împreună vreo 10-12 fotografii. Nu aveam bani pe atunci, așa că tot bugetul a fost de trei sute de lire. Am improvizat o grămadă pentru decoruri. Am folosit ce aveam sau am cumpărat lucruri ieftine din bazarul din Istanbul.

Pe atunci nu înțelegeam cum ar putea deveni o carte, așa că am hotărât să public fotografiile, pur și simplu. În momentul acela, am primit foarte multă atenție. Așa a început totul. În mod ironic, am început un proiect despre migrație și m-am trezit că mă plimb peste tot, fără încetare, fără o casă permanentă, ani de zile.

Aceste imagini regizate au fost punctul de plecare. Dar ele constituie doar o parte din album. Când au apărut în proiect și imaginile tradiționale de reportaj?
Fotografiile regizate erau mișto, dar erau repetitive. Nu voiam să reduc proiectul la ele. Așadar, din punctul acela, fie că aveam drum undeva sau că mergeam în misiuni, am început să fac fotografii care mă făceau să mă gândesc la mutare și migrare. De-a lungul anilor, am colectat multe imagini. Am inclus și fotografii de familie, și bunuri materiale de-ale imigranților pe care i-am întâlnit în călătorii. Unele fotografii care par regizate nu sunt, iar altele sunt parțial regizate... Am vrut să păstrez un echilibru între realitate și ficțiune. Nu vreau ca oamenii să înțeleagă cartea prea clar, nu am vrut să fie evident ce e real și ce e regizat.

Există și fotografii care vorbesc despre emigrarea ta din Turcia?
De-a lungul proiectului, am făcut multe fotografii acasă la bunică-mea. Casa ei a rămas neschimbată de când m-am născut. Aceste imagini au legătură cu mine, cu ce înseamnă pentru mine „acasă”. De exemplu, este în carte o imagine cu o femeie în spatele unei perdele – de fiecare dată când o vizitam pe bunica, la plecare îmi făcea cu mâna de după perdeaua respectivă. Am vrut să imortalizez acel moment. 

De ce ai preferat o abordare personală a temei migrației, în loc să faci un documentar obișnuit?
Am vrut să îmi redau și amintirile personale, experiența mea cu mutarea, cât și experiența lui Raphael. Am vrut să le amestec pe toate și cu observațiile personale despre migrație. Am vrut să înțeleg de ce se mută oamenii dintr-o parte în alta. Poate că motivele nu sunt mereu întunecate – nu toată lumea se mută din cauza unui război, unii se mută pentru un job, alții pentru că nu se înțeleg cu familia. Sunt atâtea motive.

Dar în carte apar și imagini care le sunt oamenilor familiare din mass media – cum ar fi vestele de salvare de pe plajă. Motocicleta e alt motiv care apare des în carte. Când eram prin Asia, am observat cum o simplă motocicletă poate fi o casă, o afacere, un mijloc de transport. Am folosit-o ca să reprezint ideea de mobilitate.

În carte sunt și câteva imagini tulburătoare sau ciudate, dar, per total, proiectul pare optimist.
Din nou, nu pot spune că provin dintr-un mediu atât de întunecat. Nu asta a fost experiența mea cu migrația. N-ar fi fost sincer din partea mea să fac un proiect trist, din moment ce pentru mine a fost și foarte frumos. Eu nu am fugit din calea unui război, am vrut doar să văd locuri noi și să încerc noi stiluri de viață.