Vânătoarea de vrăjitoare din Transilvania îți arată că sexismul face victime încă din Evul Mediu

Spui vrăjitoare și, cel mai probabil, o să te gândești ori la o femeie cu nasul cârn, călare pe mătură, așa cum ai văzut în filme și desene animate, sau la răufăcătoarele care continuă să-i păgubească pe cei creduli. Realitatea e însă mult mai complexă de atât, la fel și istoria vrăjitoarelor, care își are originile în Evul Mediu.

La început, acestea erau văzute ca niște femei înțelepte, învățate, care utilizau diverse plante și poțiuni pentru a vindeca. Erau considerate capabile să prezică viitorul, iar oamenii veneau la ele pentru sfaturi și previziuni.

În același timp, vrăjitoarele se implicau în practici magice, cum ar fi descântecele, farmecele de protecție, de dragoste și de vindecare. Pentru că aveau cunoștințe despre plante medicinale și metode tradiționale tămăduitoare, ele prescriau remedii și practicau farmece de protecție împotriva spiritelor rele sau bolilor. 

N-a durat foarte mult timp ca acest lucru să se schimbe și vrăjitoarele să devină imaginea tuturor relelor. La asta au contribuit atât fanatismul religios și misoginia, cât și crizele economice și sociale, săracia, epidemiile sau clasicul oportunism.

Teoriile conspirației au găsit în vrăjitoare cauza pentru apariția ciumei bubonice și izbucnirea războaielor. Secolele XV-XVI au reprezentat un apogeu pentru vânătoarea de vrăjitoare – sute de mii de femei au fost torturate și omorâte în acea perioadă. Persecuția lor a început însă mai devreme de atât, inclusiv în Țările Române – aici, principalele acuze erau însă de schilodire și îmbolnăvire a copiilor.

Nu doar femeile au fost arse pe rug, ci și bărbații. Acuzaţiile de vrăjitorie împotriva lor se bazau pe acelaşi gen de fapte – îmbolnăvirea unor oameni și animale sau distrugerea unor bunuri, de exemplu –, dar uneori, aceste procese erau folosite de autorităţile austriece ca să înlăture personaje incomode. 

Cel mai amplu proces de vrăjitorie din Transilvania a început pe 7 mai 1743 şi a fost îndreptat împotriva a 30 de bărbaţi, dintre care majoritatea erau români din Comitatul Solnocul Interior. Nu se știu multe despre cum s-a desfășurat procesul. 

În Transilvania, nici în Tripartitum (1517), nici în Constituţiile Aprobate ale Transilvaniei (1653) nu erau prevederi referitoare la cei care făceau vrăji, dar erau asociați criminalilor, incendiatorilor, falsificatorilor de acte, trădătorilor, tâlharilor, ereticilor, ale căror fapte erau pedepsite cu moartea. 

La Adunarea de la Turda din 6-13 iunie 1568, cei din Dieta Transilvaniei (o instituție politică preparlamentară), au pus problema pedepsirii cu moartea a celor care duceau o viaţă nelegiuită (gonoszul élö emberöket), a otrăvitorilor (étetöket) şi a celor care făceau farmece (bivösöket).

În secolul al XVII-lea, vânătoarea de vrăjitoare a fost intensificată la ordinele principilor Gabriel Bethlen (1613-1629), Acaţiu Barcsai (1658-1660), Mihai Apafi I (1661-1690). După ocuparea Transilvaniei de către austrieci, a sporit prigoana aşa-ziselor vrăjitoare. Ancheta a preluat elemente occidentale: după 1728, cei acuzaţi de vrăjitorie încep să fie torturaţi pentru a recunoaşte negarea lui Dumnezeu şi supunerea față de diavol. 

Fenomenul a fost frânat de măsurile Mariei Tereza din anii 1756-1768, care a impus ca pedepsele capitale în procesele de vrăjitorie să fie luate la Viena, punând astfel capăt rugurilor din Transilvania. Procesele au continuat până la începutul secolului al XIX-lea, dar majoritatea sancţiunilor prevedeau doar amenzi și pedepse corporale. 

Deși informațiile specifice despre aceste cazuri sunt limitate, există câteva exemple notorii din istoria Țărilor Române, ca Procesul vrăjitoarelor de la Târgoviște (1659), Procesul vrăjitoarelor de la Bacău (1672) sau Procesul vrăjitoarelor de la Sibiu (1784). 

Cu ocazia proceselor de vrăjitorie din Transilvania din secolele XVI-XVII, au fost aduşi în faţa instanţelor de judecată şi români, alături de maghiari, secui, saşi, romi etc. S-au păstrat sute de documente de la aceste procese, care au fost publicate de-a lungul timpului.

Cei care iniţiau căutarea, torturarea, pedepsirea, chiar uciderea „vrăjitoarelor” erau membrii comunităţilor, clerul de jos, în timp ce autorităţile și clerul înalt interveneau adesea pentru a-i salva pe cei învinuiţi. 

În mentalitatea populară era o diferenţă clară între vrăjitori, fermecători şi descântători: „Vrăjitorii şi vrăjitoarele sunt priviţi în genere de către popor ca nişte oameni fără de lege, lepădaţi de Dumnezeu, care au de-a face mai mult cu spiritele cele necurate”, iar scopul vrăjilor era „de a constrânge pe cineva, contra dorinţei şi voinţei sale, să asculte şi să facă toate cele ce i se spun şi i se pretind de la dânsul, de a lua somnul copiilor de ţâţă şi laptele de la vaci, de a nenoroci sau chiar de a nimici pe cineva. Mai pe scurt zisu, scopul acestora este de a face cuiva mai mult sau mai puţin rău”, scria folcloristul și etnograful Simion Florea Marian.

În lucrarea sa, „Vrăjitoria printre români (pe baza actelor proceselor de vrăjitorie din Transilvania din secolele XVI-XVIII)”, istorica Sarolta Solcan menționează că printre femeile acuzate de vrăjitorie au fost şi tinere, dar majoritatea erau adulte cu multă experienţă în tămăduiri. De asemenea, printre tinerii acuzaţi de farmece şi vrăji erau şi copiii – fiicele şi fiii vrăjitoarelor –, pentru că se considera că tainele acestei îndeletniciri se transmit în familie. 

De exemplu, o mamă și fiică au fost judecate pentru că acestea l-ar fi „îmbolnăvit” pe fiul unui iobag. De fapt, au fost aduse în fața magistraților pentru că stăpânul acestuia a cerut să-l vindece pe tânărul rămas infirm după boală, iar acestea nu au reușit. 

O altă femeie a fost condamnată la ardere prin rug pentru că învăţa femeile cum să potolească mânia soţilor lor şi, la supărare, ameninţa – în urma ameninţărilor ei, se zicea, că unii dintre cei vizaţi au rămas invalizi.

Cu toate astea, Biserica Ortodoxă nu a creat o instituție a inchiziției, așa cum a făcut Biserica Catolică, așa că în Țara Românească și Moldova prigonirea vrăjitoarelor a fost mult mai light decât în Transilvania. 

Închei acest articol amintindu-ți de momentul din 2019 când Mihaela Mincă, una dintre cele mai cunoscute vrăjitoare din România, a făcut o vrajă împotriva politicienilor corupți, după care Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare. Concluzia o tragi singur.