PNL e partidul cu cea mai mare putere la momentul de față, fie că-ți place, fie că nu. Și va menține această putere cel puțin pentru următorii trei ani. Partidul are șefia țării, a Guvernului, nouă miniștri, președinția Camerei Deputaților, 30 de senatori, 69 de deputați, 17 consilii județene, 1 232 de primării și, în ciuda pandemiei, nu au scăzut chiar lamentabil în sondaje. Altfel spus, cine va conduce partidul după Congresul din 25 septembrie va avea influență asupra celor mai importante instituții ale statului.
Publicitate
Până acum au fost alegeri în mai multe filiale din țară, unde au fost desemnați liderii la nivel de județ, dar și delegații care vor participa mai departe, la Congres și vor vota pentru următoarea conducere a partidului. Liberalii susțin că, în momentul de față, în partid se desfășoară un „festival al democrației”, dar în realitate vorbim de scandaluri, amenințări, acuze de fraudă și prezența Poliției pentru aplanarea conflictelor. Astfel, alegerile au reușit să scoată la suprafață ce era mai urât în PNL, de la trădare și incompetență până la abuzuri.Preşedintele PNL Spania Cătălin Stan a fost reales, cu poliţia la uşă, ca să-l apere de cei care nu au fost lăsaţi în sală. Aproximativ o sută de liberali au fost opriţi la intrarea hotelului unde avea loc şedinţa, iar poliţiştii spanioli au fost chemaţi ca să evite o ciocnire între agenţi de pază şi membrii PNL Spania. Trei candidaţi la şefia organizaţiei liberale din Spania au denunţat faptul că nu au fost lăsaţi să-şi bage oamenii în sală.Scandal a fost și la PNL Pitești, unde au fost acuze că s-au falsificat convocatoarele, că au fost scoși de pe listă susținători ai candidatului din tabăra Cîțu și că au fost adăugați peste noapte susținători ai candidatului apropiat de Orban.
Cele două tabere se ceartă atât de rău, încât a fost nevoie de intervenția polițiștilor și a bodyguarzilor
Publicitate
A fost haos și în filiala PNL din Timişoara după ce au fost sustrase câteva buletine de vot, două ştampile şi două convocatoare. Alegerile pentru desemnarea preşedintelui PNL Timişoara au fost suspendate după ce susţinătorii celor doi candidaţi la funcţia de preşedinte s-au luat la ceartă. A fost chemată Poliția pentru a calma spiritele, iar o firmă de bodyguarzi a fost angajată pentru a menține ordinea. Susținătorii lui Cîțu au spus că au fost agresați. Până la urmă alegerile au fost anulate, iar susținătorii lui Cîțu au schimbat yala la sediul partidului, ca să nu mai aibă acces susținătorii lui Orban. Scandal a fost și-n Sectorul 4, unde Ludovic Orban a avut probleme cu bodyguarzii.Scandal a fost și la Vaslui unde victoria fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, la alegerile din filială a fost puternic contestată de colegii din tabăra Orban. „A fost un proces electoral fraudat, fără măcar a se face eforturi de a masca acest lucru. Şi mai grav de atât, putem spune că această fraudă a fost girată prin prezenţă de către domnul prim-ministru Florin Cîţu”, a afirmat Marius Arcăleanu, prim-vicepreședinte al organizației municipale din Vaslui. Nelu Tătaru este acuzat că a împărțit buletine de vot în mapa sa de prezentare.
Publicitate
Scandal a fost și la Sectorul 2 după ce Monica Anisie (tabara Cîțu) a fost acuzată că i-a băgat ghearele în mână unui coleg de partid, ca să se asigure că sunt numărate corect voturile. A fost aleasă președintă. Probleme au fost și la Sectorul 5 al Capitalei unde au ieşit la iveală înregistrări cu promisiuni financiare pentru membrii care l-ar vota pe Dan Meran (echipa Orban). Dan Meran a câștigat, iar premierul Florin Cîţu a părăsit grupul de WhatsApp a filialei.
Toată lumea și-a dat seama că, de fapt, îl urăște pe Orban
Cel mai bun exemplu în acest caz este Rareș Bogdan, candidatul scos din joben de Orban și pus pe primul loc pe listele PNL la europarlamentare. Ex-jurnalistul, care cocheta într-o vreme și cu PSD-ul lui Ponta, i-a mărturisit în repetate rânduri lui Orban dragostea nemărginită pe care i-o poartă. Acesta le spunea anul trecut miniștrilor să facă rugăciuni în fiecare zi pentru sănătatea lui Ludovic Orban, pentru că „e un pompier atomic”. Între timp s-a răzgândit.
Publicitate
După ce a organizat două puciuri în partid împotriva lui Orban, a ajuns să îl susțină pe Florin Cîțu la șefia partidului, pe care l-a comparat cu selecționerul naționalei Italiei Roberto Mancini.În afară de Rareș Bogdan, în echipa lui Cîțu au mai intrat aproape toți foștii miniștrii din Guvernele Orban I și II. Vorbim despre Raluca Turcan, ministrul Muncii, Monica Anisie, fost ministru al Educației, ministrul Virgil Popescu, ministrul Apărării Nicolae Ciuca, fostul ministru al Sănătății Nelu Tataru, precum și Lucian Bode, ministrul Internelor.
Cea mai mare țeapă pe care și-a luat-o Orban în această campanie a venit din rândul celor care au pretins că sunt de partea lui doar până când au câștigat alegerile în filialele lor, ca după să anunțe că, de fapt, îl vor pe Cîțu președinte. Unul dintre aceștia este președintele PNL Bacău Mircea Fechet, care a transmis că este de partea lui Cîțu, după ce, cu două săptămâni înainte, Fechet a fost susținut la alegerile pentru șefia filialei de către Orban. Fechet a fost pus în trecut, timp de două luni, ministru al Mediului de către Orban.
Publicitate
Același lucru l-a făcut și Costel Șoptică care a fost ales în funcția de președinte al PNL Botoșani cu sprijinul lui Orban. „Sunt extrem de bucuros pentru Costel Şoptică, care a fost reconfirmat astăzi în calitatea de preşedinte al PNL Botoşani. Îl felicit pe Costel Şoptică pentru această frumoasă victorie şi îl asigur de toată susţinerea mea pentru a concretiza proiectele pe care le are în plan PNL Botoşani”, a scris Ludovic Orban pe Facebook. La fel ca Fechet, Șoptică a trecut și el de partea lui Florin Cîțu imediat după ce s-a văzut în funcție.
Liviu Voiculescu, şef al PNL Olt, s-a bazat în ascensiunea sa politică pe sprijinul lui Orban, dar acum a trecut aproape peste noapte în echipa Cîţu. Bine, acum nu știu câtă moralitate poți pretinde de la un om care e trimis în judecată într-un dosar DIICOT, fiind acuzat de procurori de aderare la un grup infracţional organizat, cu referire la organizarea unei „reţele de păcănele” ilegale.
Publicitate
După ce pe 9 iulie a câștigat alegerile pentru șefia PNL Olt, unde l-a învins pe candidatul sprijinit de Florin Cîțu, Liviu Voiculescu promitea că va rămâne sincer, loial și un bun coleg. Loialitatea sa nu a ținut patru ani, ci doar zece zile, întrucât pe 19 iulie anunța pe Facebook că trece în tabăra lui Florin Cîțu.
Tot printre trădătorii lui Orban se mai află și Dragoş Soare (preşedinte PNL Ialomiţa) şi Lucian Heiuş (prim-vicepreşedinte Hunedoara şi secretar de stat la Finanţe). Heiuş era inclusiv pe lista scurtă a lui Orban pentru preluarea şefiei ministerului Finanţelor, funcţie vacantă după demiterea lui Alexandru Nazare.Politicieni cu probleme penale sunt mulți în PNL, dar se pare că majoritatea dintre ei au rămas fideli lui Orban, care la rândul său a avut grijă să-i ocrotească și să-i premieze cu funcții. De exemplu, filiala PNL Teleorman a rămas alături de Orban, la decizia deputatului Costel Barbu și a senatorului Eugen Pârvulescu. Costel Barbu, fostul primar al comunei teleormănene Suhaia, a fost condamnat definitiv pentru incompatibilitate în perioada în care era primar. Mai bine de doi ani în care a fost primar al comunei Suhaia, soția sa i-a fost subordonată în cadrul primăriei, fapt sesizat de Agenția Națională de Integritate. După ce și-a pierdut funcția de primar în anul 2015, soția sa a fost aleasă primar al comunei Suhaia.
Orban mizează pe susținerea penalilor din PNL
Publicitate
Barbu a mai fost condamnat la închisoare cu suspendare, după ce în 2010 a fost trimis în judecată alături de alte 19 persoane pentru infracțiunile de distrugere, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii și ordinii publice și violare de domiciliu.Eugen Pârvulescu, la câteva zile după ce a fost ales președintele filialei cu ajutorul lui Ludovic Orban, a fost pus sub control judiciar de DNA, fiind acuzat că a făcut trafic de influență pentru a truca concursul de la Serviciul județean de Ambulanță.
De asemena, Ludovic Orban nu a uitat să-i salute în discursul său de la Iași pe Costel Alexe, președintele Consiliului Județean, și Mihai Chirică, primarul municipiului. Cei doi s-au suspendat din PNL după ce au fost acuzați de DNA de fapte de corupție. Orban a fost înțelegător: „În sinea mea sunt convins că sunt nevinovați.”Florin Cîțu s-a numit singur interimar la Ministerul de Finanțe după ce l-a revocat pe Alexandru Nazare din funcție, fără prea multe explicații. Asta îi dă putere să împartă banii publici la primari și președinți de Consilii Județene, la propunerea lui și cu avizul tot al lui. Așa se face că primarii au stat la coadă, la propriu, în fața clădirii Guvernului, gata să negocieze pentru investiții.
Florin Cîțu îi momește pe primari cu bani publici, pentru că poate
Publicitate
Tabăra lui Cîțu a regizat o piesă de teatru pentru a-l umili pe Orban
Publicitate
Funcționarii Guvernului sunt ocupați să-i facă lui Cîțu campanie, tot pe bani publici
În același document se dădeau indicații pentru campanie, mesajele care trebuie transmise și se cereau „ponturi” despre tabăra lui Orban, ca să apară ulterior în presă. „Vă rog să ne dați ponturi, mie și colegei mele, Dana Păcurar, informații pe care le aveți despre tabăra Orban, pentru a le da în presă” era mesajul din documentul apărut duminică, 18 iulie.Premierul Florin Cîțu a negat orice legătură. El a spus că nu cunoaște documentul, că nu l-a văzut, că nu a fost înregistrat la cancelaria premierului și a pus la îndoială autenticitatea lui. Cu toate acestea, i-a acceptat demisia Mioarei Costin din funcția de consilier.
Publicitate