Imnurile fabuloase ale echipelor de fotbal din România care fac o maradona cu urechile tale

La fel ca viața însăși, fotbalul e treabă complexă și prezintă numeroase aspecte. Sigur că toți se apucă să dea cu picioru-n minge și visează să ridice cândva deasupra capului trofeul Champions League. Dar pe parcurs se adaptează și coboară miza. 99 la sută ajung să joace doar ca să-și dezmorțească genunchii sau ca pretext pentru berea de după.

Rămâne, însă, pasiunea. Indiferent că driblezi cu Leo Messi sau cu Nelu Brutaru, mingea de fotbal are darul să dezlănțuie spiritul de competiție.

Bineînțeles, orice microbist știe că meciul (de pe teren sau de pe maidan, după caz) nu e de ajuns. E nevoie de ceva fani, de analize tăioase la cald și la rece, de cântece de peluză și de imnuri, compuse neapărat pe ideea de hit, cât să fie ușor de reținut și de fredonat. 

Cum veșnicia s-a născut la sat, acolo găsești și cele mai spectaculoase imnuri. Pentru că echipele alea cu nume bizare, care se iau la trântă cu flăcăii rivali din comunele vecine, nu-s constrânse de armate de marketing să aleagă un imn „cuminte”. Dovada e canalul ăsta superb de YouTube, plin de imnuri ale cluburilor sătești din România. Shout-out colegului de breaslă Vlad Andriescu că mi-a deschis ochii. 

Așa că am dat platformele de streaming pentru canalul ăsta și ți-am făcut mai jos o listă cu cele mai impresionante imnuri dintre câte există.

Băieții de la Viitorul Curița reprezintă un sat de circa șapte sute de locuitori, din județul Bacău. Conform stemei, clubul s-a înființat în 2015 și ultima oară a evoluat în liga județeană, ba chiar a fost aproape să câștige seria. Dar nu-ncape îndoială: cea mai tare chestie din istoria Curiței e imnul echipei, pur și simplu o capodoperă.

E vorba despre un cover „loco” după nebunul de Ricky Martin, iar versurile, probabil născocite la un brainstorming nocturn în cârciuma locală, bat la fund creativitatea oricărui publicitar care consumă avocado ca să-și găsească inspirația. 

Oamenii din Curița se autoportretizează, cu modestie, drept „copiii unui sat plin de țărani”, însă ambiția lor e uriașă: vor să se „ia la trântă” cu orice grupare. Nu doar din România, ci și din Europa. Mai e o chestie genială acolo, la refrenul de dinaintea refrenului: „Luarăm numele lui Hagi, Viitorul ne numim”. Ca oltean, nu pot decât să aplaud frenetic perfectul simplu folosit în Moldova. 

Nota: 10/10. Dacă citești textul ăsta la birou, ridică-te ACUM în picioare, strigă-le colegilor un „Opriți tot!” imperativ și pune-le imnul Viitorului Curița. Cu-ri-ța, să strigăm la unison!

Unii olteni își fac pomeni de șase săptămâni cât sunt vii, iar asta e cea mai bună dovadă că sunt ființe umane aparte. O alta e imnul băieților de la Viitorul Dobridor, mândri reprezentanți ai unui sat doljean cu o mie de suflete, dar care se strâng „ca pe Litoral” când face spectacol echipa locală.

Tehnicianul formației e Nelu Cocoșelu, care le face adversarilor felul, you know. În primul 11 evoluează fotbaliști precum Cămătar, Tănase, Bodică, Mâța Cristian, Lepădat sau Coco Costinel, care fac ca echipa să fie „number one”. Nu, nu urmăresc fotbalul județean din Dolj, însă imnul rupe pe marketing.

Nota: 9/10. Aș fi dat 10 cu felicitări, dar referința la Știința, gruparea fanion a Olteniei, nu cade bine. Viitorul Dobridor are tot ce-i trebuie și n-ar trebui să se compare cu nimeni.

La fel de mucaliți ca junii din Curița sunt cei din Șpring, o comună cu vreo două mii de locuitori în Alba. Cum și-au botezat sătenii echipa locală? Evident, Colorado Șpring. Și numai pentru numele ăsta ar trebui să aibă mai mulți suporteri în România decât FCSB.

Nici imnul nu e rău deloc, cu tonalitatea lui serioasă și refrenul simpluț, dar cinstit: „Hai, Șpringu’, hai, Șpringu’!”. Se face apel la inimile românești, e pomenit și Dumnezeu, iar oamenii din toate satele comunei sunt chemați să susțină „echipa minunată”.

Nota: 8/10. Numele de Colorado Șpring a ridicat așteptări uriașe, dar la imn se mai putea lucra. Chiar și așa, aș plăti bilet ca să văd o partidă a „minunaților”. 

Tot din Alba vine și Viitorul Sântimbru, o echipă comunală cu ceva istorie în județ. Dacă asculți imnul pe ritmuri de hip-hop underground demn de anii ‘90, descoperi și un club care își asumă riscuri, gata să iasă din tipare.

Piesa nu are mari veleități, marșează pe patriotism local și evocă poveștile de succes ale fotbaliștilor Nicușor Stanciu și Gicu Grozav, ambii plecați în lumea largă din județul Alba. Ba chiar aduce cumva aminte de tipii ăia horror cu stilul Oprișan, dar nu trebuie să mă crezi pe cuvânt. Na, pe mine m-au deranjat din start culorile roș-albastre.

Nota: 6/10. Mai mult pentru curaj și pentru că-n timp ce ascultam mi-am imaginat că vârful de atac se prezintă la meciuri în tricou cu Ombladon și în pauze bea alcool, nu răcoritoare.

Semnătura muzicală a celor de la Șoimii Topolog (echipă din județul Tulcea) l-ar face mândru pe maestrul Dan Ciotoi. De fapt, nenea cu vocea sigur bagă piesa asta și la nunțile din zonă unde e chemat, că merge ca unsă pentru o horă onestă.

Deși o să auzi versuri despre cum zmeii de la Șoimii își ciuruiesc adversarii, imnul este, până la urmă, unul de pace și de voie bună. Un soi de manifest romantic al fotbalului, pe ideea „hai să dăm mână cu mână”. Dac-aș fi fotbalist și-aș auzi melodia asta înaintea meciului, mi-aș tempera pe loc pornirile războinice și mi-aș îmbrățișa adversarii, după care i-aș invita la un grătar.

Nota: 7/10. Aș fi vrut ca refrenul să mă însuflețească ceva mai mult, cât să-mi scriu „Topolog” pe bluza de pijama și să-mi trezesc vecinii noaptea cu un înflăcărat „Haide, Șoimii!”. 

Ai putea să bănuiești că imnul Științei Godinești, din județul Gorj, e cântat de Nicolae Guță, după o noapte de binge watching a finalelor UEFA Champions League. Dar nu, muzicantul e, de fapt, Nelu Pochea, iar piesa a apărut din dorința localnicilor să aibă un imn în stilul celor de la Liverpool, faimosul „You’ll never walk alone”.

Ideea cântecelului e simplă: fiecare component al echipei e ridicat la rang de vedetă absolută. Pare banal și rigid, dar ce n-aș fi dat să-mi dedice un Guță Wannabe două-trei versuri în anul de grație 2002, când am câștigat campionatul liceului. 

Nota: 5/10. M-a plictisit după câteva minute, dar poate că e ca pe Anfield. Trebuie să fii acolo ca să simți atmosfera la adevărata ei intensitate.

Barcău Nușfalău, din județul Sălaj, are un avantaj din start: se cheamă Barcău Nușfalău și sigur o să îi repeți numele de câteva ori. Barcău Nușfalău. Barcău Nușfalău. Barcău Nușfalău. E aproape ca o incantație.

Imnul poate trece și drept un marș al victoriei, cu versuri ușurele, cât să le rețină elevii de liceu. Adică în stilul OCS. Evident, Nușfalău rimează vag cu „mereu” și cu „la bine și la greu”. „Am jucat” se potrivește cu „am câștigat”, iar „echipă mare” merge perfect cu „o iubim tare”. Dan Amariei, ai legătura.

Nota: 8/10. Ce să zic, m-am simțit binișor când am dat „play”. Am avut perioada mea în care ascultam Omul cu Șobolani.

Mi-aș paria jumătate din bitcoinii pe care-i am că rockerașii care au compus imnul Celulozei Zărnești au ascultat Cargo și-au făcut-o lată cu votcă și răchie în noaptea de dinaintea conceperii acestui miracol muzical. Ceilalți bitcoini i-aș miza pe faptul că pe stadionul din Zărnești se dă din pleată în timp ce se face chetă.

Nu-s la curent cu rezultatele sportive ale băieților de la Celuloza, dar mi-aș dori din suflet să promoveze măcar în Liga 3 și să se filmeze în timp ce sărbătoresc cu un pogo în vestiar.  

Nota: 7/10. Aș arunca cu bere-n public pe piesa asta, pe la două noaptea, la un festival obscur de hardrock.

„O știi pe aia de la Queen?” „Care?” „Aia de bat ăia din palme și zic «we will rock you»” „Say no more.” Probabil că asta e povestea imnului captivant al echipei Viitorul Grebenișu, din Mureș. Sigur, ar fi ajutat niște voci de mureșeni care mănâncă măcar de trei-patru ori pe săptămână, dar știm cu toții că țara e săraca.

Ce-i fascinant e nivelul de angajament emoțional al suporterilor din Grebenișu. Dacă fanii lui „U” Cluj au inventat cea mai frumoasă declarație de iubire din fotbalul românesc: „Mamă, te iubesc, dar nu ca pe U!”, cei ai Viitorului Grebenișu le fac concurență. „Mi-a zis nevasta s-o înțeleg / Ori ea, ori Viitorul eu să aleg / Și m-am gândit, să fiu fericit și la stadion acum am venit”. Serios, ce vrei mai mult?

Nota: 10/10. Scurt și cuprinzător. Nimic nu pare să fie lăsat la voia întâmplării. O căsnicie în minus, un fan în plus. 

Șoimii Ciumbrud, echipa unui sat din Alba care e mai cunoscut pentru vinurile sale, are un imn dinamic. Pe fundalul imnului de stat al României și c-o referință rapidă la dacii liberi, chiar în startul piesei, un tip repăie cu încredere debordantă în propriile forțe, deși n-are pic de flow. 

Mi-a plăcut tare partea în care băiatul te informează că cei din Ciumbrud nu cad niciodată. Mai neplăcut pentru mine, mereu în căutarea primului loc, e versul ăla cu „urcăm pe podium”. Nu, tati, vreau Șoimii Ciumbrud pe cea mai înaltă treaptă a podiumului! Locul doi e primul care pierde. 

Nota: 7/10. De admirat curajul de a combina un soi de hip-hop de garsonieră la periferie cu imnul României, dar trebuia mai multă atenție la versuri.