Cum am trăit momentul în care Firea a fost huiduită că s-a folosit de Halep

În seara de 11 iunie, aproape jumătate din Arena Națională s-a umplut cu zeci de mii de români veniți voluntar să o felicite pe Simona Halep, câștigătoare pentru prima dată a unui Grand Slam. Am zis să ies în cartier, s-o văd și eu pe campioana mondială, printre puținele modele pe care le mai are România. Îmi găsesc un loc în picioare, la tribuna de sus, înghesuită între o familie cu copil și un domn la vârsta a treia.

Îl întreb pe om, mai mult retoric, dacă o să vorbească și Firea. El îmi face un gest plictisit cu mâna, de tipul „dă-o-n colo pe Firea”. N-aveai cum să nu te gândești la asta când pe scenă erau pregătite două microfoane, peste tot erau bannere cu Primăria București, iar pe una dintre plasme se derulau logo-urile Federației Române de Tenis și PMB. Știi cât de mult îi place lui Firea să se laude.

În așteptarea Simonei, oamenii îi scandează euforic numele. E campioana pe care mulți au înjurat-o când pierdea, dar și sportiva care i-a făcut pe și mai mulți să se uite la tenis. Mai ales acum, când echipa națională de fotbal este aproape invizibilă. În jurul orei opt intră pe gazon, în aplauzele publicului, două șiruri de copii care se așază cuminți de-a stânga și de-a dreapta scenei. La câteva minute, pornesc niște stropitori de pe gazon, uitate de cine era responsabil să le închidă. „Bă, ce proști”, exclamă un tip la costum, din spatele meu. Stadionul râde și vociferează. Situația e remediată rapid, copiii n-apucă să se ude prea tare. E cald oricum.

MC-ul anunță că evenimentul este realizat de Primăria Capitalei. Moment în care jumătatea plină a Arenei începe să huiduie. Nici Halep, nici Firea nu au intrat încă pe gazon, dar sunt cele mai frumoase huiduieli pe care le-am auzit și un prim semnal pentru ce urma să se întâmple. Asta însă n-a descurajat-o pe Prima Doamnă a Capitalei să-și continue drumul. Gabriela Firea iese din tunel, alături de Simona Halep, și urcă trufașă pe scenă, pe melodia celor de la Queen, „We Are The Champions”. Momentan, mulțimea o aplaudă pe Halep care ridică în aer trofeul de la Roland Garros.

Urmează imnul României cântat de Monica Anghel (cât s-a transformat femeia asta!) și Marcel Pavel, care da, mai există. Românii din tribune se bucură de intonarea imnului, probabil unul dintre rarele momente care te mai fac mândru că ești român sau măcar că o româncă e campioană mondială și te gândești că, uite, mă, mai suntem și noi buni la ceva.

După imn, Gabriela Firea se pregătește de cuvântare. Aproape că am emoții pentru ea. Pune mâna pe microfon, fără nicio remușcare. Acum două zile stătea cocoțată de partid pe o altă scenă, în mijlocul Capitalei, și recita versuri din Eminescu, deși ar fi putut să recite chiar din volumele ei, pentru sutele de mii de români aduși cu japca la miting.

De la prima silabă rostită, huiduielile și fluierăturile specifice unui meci de fotbal îi acoperă cuvintele spuse la microfon. Simt că se umflă pipota în mine cum i se umflă venele lui Mircea Badea când vorbește de ong-iștii soroșiști. „Nu fac altceva decât să-mi exprim satisfacția pentru c-ai venit în țară”, încearcă Firea inutil ridicând vocea la microfon.

Asta se întâmplă când ai confiscat și singurul moment real de mândrie a românilor, când umpli autocare și te fălești cu o mare de oameni manipulați, când ameninți cu procese pe oricine spune ceva împotriva ta, când inaugurezi statui și fântâni inutile, când dai banii pe luminițe, iepurași, târguri și festivaluri populiste, când ești suită confortabil în fotoliul de primar al unei Capitale sugrumate, când tu și partidul tău vă luptați cu Statul Paralel.

Oamenii fluieră cu patimă, știm cu toții că Simona e încă acolo, dar PSD a umplut poporul ăsta de venin. PSD, nu Soros. De unde stau eu, abia mai înțeleg ce zice Firea. Trăiesc un moment de empatie contradictorie: „Ce-o fi în sufletul ei? Ce-o simți Simona acum?”.

O femeie din fața mea care gesticulează mult cu o mână, în timp ce în cealaltă ține nemișcat un iPhone cu care face live pe Facebook (și bărbatul ei face același lucru), țipă întruna: „Du-te acasă! Du-te acasă! Huooo! Si-mo-naa, Si-mo-naa!”. Cuplul ăsta de vârsta a treia nu pare să fie parte din mișcarea hashtag, acuzată de Antena 3 c-ar fi incitat la huiduieli.

În cele urmă, Firea îi înmânează Cheia Orașului Simonei, care este deja cetățean de onoare al Capitalei. Ce căpuşeală! Pe ecranele de pe stadion apare fața sportivei, ușor confuză, care spune un mulțumesc din vârful buzelor, în timp ce mulțimea continuă să o fluiere pe Firea. Huiduielile o împing de pe scenă, înapoi în tunelul din care a ieșit. E o descătușare a urii de care PSD-ul se face complet responsabil din data de 9 iunie.

Lumea vrea să se asigure că Firea a ieșit din tabloul ăsta, în timp ce Simona așteaptă ușor stingheră pe scenă. E nevoie de un „bună seara” rostit de ea, la microfon, ca oamenii să-și întoarcă atenția spre ea. Ar fi trebuit să fie o seară doar despre Simona, dar mitingul alb e încă proaspăt în mințile bucureștenilor.

Mulțimea se schimbă radical și începe să aplaude frenetic și să-i scandeze numele timp îndelungat. Simona le mulțumește românilor pentru că au susținut-o peste tot în lume și spune câteva cuvinte de încurajare, mai ales pentru copiii prezenți acolo: „Chiar dacă provin dintr-o țară mai micuță, se poate face o performanță mare”. I-a revenit zâmbetul pe buze.

Apoi urcă pe scenă și Ilie Năstase, cu ochelarii de soare pe bot, moment în care în jurul meu există câteva tentative plăpânde de a-i bruia discursul fostului tenismen, dar niciuna nu prinde vreun val. Oamenii îl apreciază pe Năstase-sportivul, îl aplaudă când spune că-i felicită pe părinții Simonei, că dacă nu erau ei să o ajute, „federația mai puțin”. O dumă bună, recunosc. La final, Năstase mai spune că, „după răbdare, au venit și trandafirii, adică victoriile”, moment în care femeia din fața mea țipă iar: „nu trandafirii, nu PSD!”. Mi-e clar că nu-i deloc fană a social democraților.

După speech-uri, Monica Anghel se urcă iar pe scenă, să-i cânte Simonei „Simply The Best” a lui Tina Turner. Odată cu melodia, se dă drumul la artificii, la confetti și la copiii care invadează scena. Mulțimii îi place imaginea asta. Dansează, aplaudă și se bucură de campioana din fața lor. Show-ul ăsta trudit de Primăria Capitalei nu se încheie aici, mai urcă pe scenă și Marcel Pavel ca să interpreteze, ca să vezi, o melodie de Puccini (Nessun Dorma). Simona dă autografe copiilor și le semnează mingile, apoi se retrage în aplauzele miilor de români. A fost emoționant de toate părțile, lacrimi de bucurie pentru Simona, huiduieli de durere pentru Firea.

Ne înghesuim cu toții spre ieșiri și cobor scările cu un cuplu de tineri care vorbesc despre „tupeul lui Firea” de a-și face apariția aici. Dar, lasă, că: „i-au stricat tot feng shui-ul. A venit și ea, credea că mai capătă niște voturi”, îi spune băiatul prietenei lui. Pe stânga mă depășește o altă fată, și ea nervoasă rău: „Să-i mai plătească mă-sa pensia!”. Nu cunosc detalii despre mama Gabrielei Firea-Vrânceanu-Pandele.

După evenimentul ăsta, Firea a scris pe pagina sa de Facebook că „aparatul sorosișt de propagandă” a compromis evenimentul. N-a înțeles nimic atunci când aproape un stadion întreg a scos-o afară în fluierături.

„Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, scrie Firea, în asentiment cu Udrea cea de odinioară. Femeile politicii românești sunt subminate de propriul popor. D-aia nu merge nimic în țara asta.

După statusul ăsta, pagina i-a fost invadată de o furtună de comentarii negative, înjurături și blesteme românești din partea oamenilor care au acuzat-o că s-a folosit de imaginea Simonei pentru niște capital politic. Așa că Firea a decis să iasă de tot din scenă. Și-a suspendat pagina de Facebook, să nu mai vadă atâta vrajbă. Nu vreau să mă gândesc ce comunicat de presă urmează, cine vor fi vinovații și prin ce OUG ar putea fi ei opriți pe viitor.

În paralel, la Antena 3, Gâdea și acoliții îți explicau cum membrii hashtag, în frunte cu Florin Bădiță de la Corupția Ucide, s-au infiltrat printre spectatori și au profitat de celebrarea Simonei Halep pentru a o huidui pe Firea, „să-și ia revanșa” după mitingul de sâmbătă. Membrii #rezist au fost, într-adevăr, prezenți pe Arena Națională, dar nu dețin dovezi care să ateste spusele fostului pastor. În jurul meu, însă, erau doar cetățeni care huiduiau atât de sincer că-ți venea să-i iei în brațe.

Indiferent de asta, am trăit momente istorice aseară, pe Arena Națională. A fost ciudat, penibil, răcoritor și exaltant. Nu știu cum a fost pentru Simona să asiste la gura asta de aer luată de peste 15 mii de bucureșteni. E campioana mondială ce-a ajuns victima unui partid care, weekendul trecut, a vrut să-i arate lumii întregi că ne putem întoarce în anii 80.

Îmi pare rău, Simona, așa-i în România.

Pentru mai multe scrieri care te vor irita sau te vor bucura, depinde cât de încrâncenat ești, urmărește-o pe Iulia pe pagina ei de Facebook.