FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Tot ce trebuie să știi despre Rimaru, rapperul pe care multe românce îl acuză de hărțuire sexuală

Rimaru a fost unul dintre băieții răi ai hip-hopului românesc, până a ajuns la vârsta la care golănia nu mai e scuzabilă.
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO
Toate fotografiile sunt ale lui Călin Ionescu via Facebook. 

Campania #metoo care a cucerit și Facebook-ul românesc ți-a arătat prin ce trec femeile când se găsesc pe lângă bărbați și a venit cu o surpriză mare: Călin Ionescu, cu numele de scenă „Rimaru", a fost deconspirat drept un agresor în serie și un bărbat căruia îi sare repede muștarul, dacă nu îi răspunzi la mesaje. Se pare că toată „bărbăția" asta a lui era cunoscută în anumite cercuri și chiar în agenția pentru care lucra, dar a fost nevoie de o presiune mai mare, cu zeci de mărturii, ca să se întâmple ceva.

Publicitate

În câteva zile povestea lui Rimaru a ajuns cunoscută pe net, au scris toate ziarele de la cele tabloide la alea mai serioase și agenția Centrade Cheil s-a văzut lovită cu ratinguri de o stea pe Facebook. Așa că s-a putut, în sfârșit, să se ia măsuri. El a fost convins să plece (o oarecare demisie de onoare) și și-a mai adăugat în portofoliul lui profesional încă un episod urât.


10 întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unei tipe de la Pussy Riot


Bine, dacă e să-l asculți pe el, așa cum a scris pe Facebook, totul s-a întâmplat, pentru că lumea nu-i înțelege stilul și el a crescut altfel, a fost în lumea hip-hopului, unde limbajul vulgar și hărțuirea sexuală par să fie mereu niște scuze bune ca să fii ghiolban. Dacă ești prea tânăr să știi cine a fost Rimaru și ce-a făcut și de ce a ajuns vedetă, atunci rezumatul ăsta despre el o să te ajute.

Toată povestea cu Rimaru e incredibilă și pentru că părea că urăște hărțuirea sexuală

Rimaru a băgat albume pe bandă rulantă vreo 10 ani, între 1995 și 2005, apoi a luat o pauză la fel de mare, până când a lansat un clip interactiv despre traficul de persoane. Așa că în 2015 a scos piesa „Șaga" în care a vorbit despre „alegerile pe care le facem zilnic, conștient sau nu, despre drumurile pe care pornim, câteodată în glumă, râzând de tot și toate." Mesajul nu era wow, dar clipul era chestia mișto. Ba chiar au mers până acolo încât să lanseze și o platformă online, lasaga.ro, unde să prezinte proiectul (lăsat acum în paragină).

Publicitate

Oricum, un demers de responsabilitate socială mișto pentru România în care prostituția în afară, proxenetismul și traficul de persoane n-au fost niciodată cu adevărat eradicate. Totuși, după cum sunt mărturiile unor românce agresate de Rimaru, se pare că el lucra la versuri și la videoclip cât încerca să agațe femei pe net și se credea șef de trib căruia i se cuvin toate femelele.

Citește și: Românii care-i iau apărarea lui Rimaru, în fața zecilor de femei, ajută hărțuirile sexuale

Cât n-a făcut muzică, doar câteva colaborări cu DOC, Deliric sau Raku, el a lucrat în publicitate, acolo unde l-a și prins scandalul cu hărțuirea sexuală. Ce e ciudat la tot episodul scos la iveală de #metoo e că agenția și știa, și nu știa ce e el și ce face. Și totul pleacă de la funcție, pentru că el era creditat drept group creative director, pe când Radu Florescu, director executiv al companiei, a spus că era doar un senior copywriter care nu făcea parte din echipa de management. Tot Florescu a spus că, în trecut, a aflat despre comportamentul lui de la o petrecere găzduită de agenție și a fost sancționat în conformitate cu Codul Muncii. De atunci, nimic altceva n-a mai apărut nasol.

Rimaru e o legendă în hip-hop, o legendă umbrită de colaborarea cu Nicolae Guță

Înainte de relansarea de acum câțiva ani, Rimaru a tras încă din anii '90 cu R.A.C.L.A. și a popularizat diverse voci care au ajuns mai mari sau au dispărut cu totul. Poți să treci pe listă Anda Adam, DJ Swamp, K-Gula sau Connect-R, asta pe lângă lista mai numeroasă de colaborări continuată până recent și pe care a intrat și Lora, din muzica de radio. Bine, toate astea au început să nu mai conteze pentru public după albumul Comando al lui Nicolae Guță, unde Rimaru băga hip-hop sub numele „Vodă".

Publicitate

Până atunci, în 2001, între hip-hop și manea nu era cine știe ce dușmănie, ba chiar și Paraziții zicea pe piesa „Așa cum vreau (nr. 92)" următoarele: „Băieții mei ascultă doar hip-hop și manea / Sunt legat de ei așa cum ziua leagă noaptea". Însă momentul lui Rimaru e văzut ca o prostituție muzicală, pentru că maneaua era muzică de făcut bani, nu de protest, nu de luptă cu sistemul.

Citește și: Femeile din România pe care hashtagul #metoo nu le salvează de hărțuire sexuală

Rimaru a spus pentru Radio Guerrilla că nu se rușinează de ce-a făcut, că Guță i-a fost recomandat drept „rege" printre lăutari, nu printre maneliști. După momentul ăsta s-au schimbat ambele genuri, că trebuiau să țină pasul cu ce se întâmpla afară și cu ce mai ascultau oamenii. Chiar și așa, pentru Rimaru s-a dovedit cea mai proastă decizie.

Mai mult, dacă te uiți pe lista celor mai bune albume R.A.C.L.A., cel puțin așa cum le-a ales el, nu intră decât unul din anii 2000, restul sunt din perioada de glorie din anii '90. Ultimul album a venit în 2016 și se numește Raport Major. Acum, în 2017, nici cariera muzicală, nici cea de publicitar nu se anunță cu un viitor prea strălucit.

Bine, și Rimaru ce zice de toate acuzațiile de hărțuire?

Înainte să vină anunțul agenției, deja scoasă din istoricul lui profesional pe Facebook, Călin Ionescu a dat un drept la replică. N-o să ți-l dau pe tot, că e lung și pe alocuri nu spune nimic nou, dar sunt câteva declarații interesante. De exemplu, el spune că „[…] contest cu tărie orice acuzație de hărțuire sexuală sau orice altă acuzație similară. De altfel, consider că nici măcar persoanele care mă acuză nu au luat în serios pretinsul meu limbaj agresiv din urmă cu 2 ani." Ar putea fi foarte bine să spună ca politicienii, că a fost o problemă de comunicare și că limbajul lui licențios, amenințări cu călcat pe cap, sunt o scăpare umană, ba chiar scuzabilă.

Citește și: Am vorbit cu bărbați români care au recunoscut că au hărțuit femei

Mai mult, el zice că „mărturie în acest sens stă faptul că nu au acționat din punct de vedere legal împotriva mea. […] În realitate, după aproximativ 2 ani de la data așa-ziselor mele fapte reprobabile […] aceste persoane publică în presă corespondența privată pe care am purtat-o." Altfel spus, ar putea zice la o adică că e vorba de invadarea corespondenței private și că mesajele acelea nu trebuiau să ajungă nicăieri, că sunt amenințări și jigniri private, deci trebuie uitate pe acel chat.

Acesta a fost Rimaru, un tip care a făcut multe chestii mișto în hip-hop, dar pe care deciziile proaste îl fac încă o dată să dispară din spațiul public. E cumva în contradicție comportamentul lui cu ce declara într-un interviu din 2016: „România e o ţară de care să plângi. Și apoi să fii mai bun ca să o faci mai bună."

Citește mai multe despre hip-hopul românesc:
[Toate locurile din țară unde s-a lăsat cu haos și scandal la concertele BUG Mafia

](https://www.vice.com/ro/article/nzbdpk/scandal-concerte-bug-mafia)[Ce-am învățat despre relații din hip-hopul românesc al anilor 2000

](https://www.vice.com/ro/article/3dqbqv/ce-am-invatat-despre-relatii-din-hip-hopul-romanesc-al-anilor-2000-788)Cum te distrai în cluburile de hip-hop din București, la începutul anilor 2000