Cât timp am fost însărcinată cu fiul nostru, eu și soția mea Sam ne imaginam cum o să fie viața noastră după naștere: cât de adorabil o să fie când o să-i facem băiță, cât de epuizate o să fim, cum o să urle în miezul nopții. Știam că se va schimba totul la relația noastră și că va fi imposibil să ne pregătim pentru ce ne așteaptă.
Dar un obstacol la care nu ne-am gândit deloc au fost reacțiile celorlalți oameni. Știam că o să dureze niște ani până când o să-i putem explica de ce familia lui e diferită decât altele, dar am luat niște decizii din timp: ce limbaj vom folosi pentru descrierea familiei noastre, cum vom răspunde întrebărilor cunoscuților și necunoscuților.
Videos by VICE
Citește și: Am întrebat părinți români de tineri gay cum e când se face referendum împotriva copiilor tăi
Personalul spitalului unde am născut avea experiență cu mai multe cupluri de același sex, așa că ne-au făcut să ne simțim binevenite și în siguranță. Dar reacțiile din lumea exterioară au fost mult mai complicate. Bărbații și femeile ne opreau pe stradă, în restaurante și în magazine, ca să ne pună întrebări despre bebelușul nostru. De cele mai multe ori, era felicitată cea care îl ținea în brațe. Erau mereu confuzi dacă răspundeam că amândouă suntem mamele lui. După ce înțeleg chestia asta, oamenii n-au nicio jenă să ne întrebe care dintre noi a dus sarcina, cine a fost donatorul de spermă. De obicei răspundem foarte deschis la întrebările astea, dar eu una mă întreb dacă oamenii ar avea tupeul să le pună întrebări atât de directe și cuplurilor hetero.
Mai jos, am colectat povești de la mai multe cupluri gay din toată lumea despre reacțiile pe care le-au primit de la oamenii hetero și răspunsurile lor la ele.
Dana & Megan
Wentzville, Missouri
Dana: Când eram mai tinere și ieșeam la restaurant cu fiul și fiica noastră – gemeni, acum în vârstă de 9 ani – chelnerul comunica cu soția mea, Megan. Copiii erau prea mici să comande singuri și chelnerul presupunea direct că cea mai feminină dintre noi trebuie să fie mama. Și asta nu s-a întâmplat o dată, de două ori, ci absolut de fiecare dată când luam masa în oraș. În supermarket, la fel. Când oamenii ne admirau copiii, îi puneau întrebări despre ei lui Megan: „Ce vârstă au? Sunt gemeni?” Cred că oamenilor le e mai ușor să asocieze feminitatea cu maternitatea.
Uneori, copiii de la școală comentează despre copiii noștri. Nu sunt neapărat răutăcioși, ci dezinformați. Fiica noastră spune foarte clar că are două mame, dar ambii copii sunt conștienți că nu toată lumea ne înțelege familia. Cred că fetiței noastre îi place să le vadă fețele când le spune că are două mame și niciun tată. Mulți copii îi spun că e imposibil să nu aibă un tată, altfel nu s-ar fi născut. Sau îi argumentează că una dintre mame e sigur mamă vitregă.
Colegii îi întreabă pe copiii noștri dacă știu cine e tatăl lor. Aceste conversații sunt banale la noi acasă, dar copiii înțeleg că nu-i pot educa pe ceilalți copii de la școală. Le-am explicat că nu toată lumea e de acord cu genul nostru de familie. E greu să le spui asta copiilor tăi. Din fericire, avem copii foarte inteligenți și iubitori. Se au unul pe altul la școală, iar școala are profesori deschiși și toleranți. N-am avut niciodată probleme cu administrația. Ne simțim norocoase, având în vedere că locuim într-o suburbie care nu are o populație gay prea numeroasă.
Mike & Scott
Cranston, Rhode Island
Mike: A trebuit să-mi duc fiul de cinci luni la doctor într-o zi. În sala de așteptare, o femeie de lângă mine m-a întrebat: „Joci rolul mamei astăzi?” I-am răspuns că sunt tată de dimineața până seara, în fiecare zi.
Citește și: Sunt fiul gay al unui preot român care a strâns semnături împotriva homosexualilor
Altădată, eram într-un supermarket și casierița ne-a întrebat cine e tatăl lui. Soțul meu i-a răspuns că amândoi suntem tații lui. S-a uitat șocată la noi o clipă și apoi a întrebat: „Sunteți gay?” Am râs și i-am zis că da. Cu o mutră derutată în continuare, ne-a întrebat de unde l-am luat. Atunci mi s-a activat latura sarcastică și i-am zis: „De la raionul de pâine, dar nu avea preț. Să ne spuneți și nouă cât costă, vă rog.”
Jamie și Emily
Los Angeles, California
Jamie: Suntem o familie adoptivă transrasială, cu două mame. Ne confruntăm cu multe situații ciudate sau neplăcute. Cea mai nasoală a fost când am ieșit să cumpărăm înghețată într-o seară de duminică.
Soția mea, Emily, îl avea pe fiul nostru de trei luni în brațe și ne jucam amândouă cu mânuțele și piciorușele lui. Când am comandat înghețata, femeia de la tejghea ne-a întrebat: „Faceți babysitting?” Pauză lungă. „Nu, e fiul nostru”, i-am zis.
M-a durut că nu ne-a considerat pe niciuna apte de a fi mama copilului de care am avut grijă de când s-a născut și că a trebuit să-i explicăm că noi suntem familia lui. Atunci am înțeles că și fiul nostru se va confrunta, în viitor, cu întrebările astea și că trebuie să-l pregătim pentru asta.
Kevin & Jangir
New York
Kevin: Înveți repede că copiii nu au prejudecăți despre dinamica familiei. Dar ceilalți părinți te pot face să te simți inconfortabil. Într-o zi, când plecam de la școală cu ei, ne-am întâlnit cu un coleg de-al lor, care era cu mama lui. Colegul a declarat entuziasmat: „Uite-o pe mama gemenilor!” Mama, jenată, a zis: „Nu, e tatăl lor.” Dar fiul a insistat: „Nu, celălalt e tatăl, ăsta e mama!” Mama și-a cerut scuze, dar eu am reușit să văd umorul situației și a fost ok.
Tito & Anthony
Philadelphia, PA
Tito: Sunt cu soțul meu de șapte ani și am reușit în sfârșit să adoptăm un copil. Ne imaginam că o să se holbeze lumea la noi, dar cum te poți pregăti pentru așa ceva? De Ziua Tatălui, fiul nostru avea o lună. Am hotărât să mergem să mâncăm la mall. În magazin, casierița ne-a salutat și ne-a zis: „Ce drăguț, faceți babysitting!” N-am știut dacă să râdem sau s-o întrebăm de ce a presupus că nu suntem tații lui.
Ne-am confruntat toată viața cu acest gen de ignoranță subtilă, dar de când suntem tați, suntem și mai copleșiți de prejudecățile și privirile oamenilor. E obositor să fim întrebați mereu cine e tata și cine e mama sau cine l-a născut. Oamenii pun întrebările astea de multe ori în glumă, dar nouă nu ne vine deloc să râdem la ele, mai ales că le-am auzit de prea multe ori.
Citește și: E frumos să fii gay în București
Alex & Karen
Memphis, TN
Alex: Am visat dintotdeauna să fiu mamă. După ce ne-am căsătorit, eu și soția mea am ales un donator care să ne reflecte pe amândouă – atât ca personalitate, cât și ca fizic – și am creat embrioane cu ovulele mele, pe care le-am implantat în uterul soției. Am avut multe experiențe ciudate în timpul sarcinii.
Când ieșeam în oraș, necunoscuții o întrebau mereu când urmează să nască, dacă alesese un nume pentru copil. Eu stăteam lângă ei și mă legănam de pe un picior cu altul. Zâmbeam și mă simțeam inconfortabil. Din cauza burticii, toată lumea o considera o viitoare mamă, în timp ce pe mine mă ignora.
Luna trecută, s-a născut fiul nostru și asistentele vorbeau între ele: „Dar oare cum de seamănă cu cealaltă femeie?” Tot etajul era surprins. De atunci am avut multe experiențe asemănătoare. Unele asistente mă întrebau dacă sunt mătușa. Alți oameni își făceau griji cum o să ne strige copilul. Dacă strigă „mama”, care dintre noi va răspunde? Răspunsul nostru standard e: „Amândouă o să alergăm la el, fiți fără grijă.” Suntem doi părinți ca oricare alții. Ne iubim și creștem un copil împreună.
Urmărește-o pe Laura Leigh Abby pe Twitter.
