Am încercat cinci metode prin care să scapi de tipi în club

Hai să-ți descriu o scenă care-i extrem de familiară pentru orice femeie.

Ești într-un bar, ai trei cocktailuri la bord, faci slalom printre paharele de plastic abandonate pe jos și printre bărbații care au decis că ar fi o idee bună să poarte o „vestă casual” în lumea reală, când un tip care pute a bere vine în spatele tău. Dacă ești norocoasă, va alege să nu te atingă înainte să te salute. În schimb, te va apuca de talie. Dacă ești foarte norocoasă: acel bărbat, a cărui față încă nu ai văzut-o, își va freca pula de spatele tău.

În punctul ăsta deja pleci de acolo, dar câteodată vei avea de-a face cu unul dintre tipii ăia exagerat de optimiști care sunt chiar încurajați de respingerea ta. Când te confrunți cu așa ceva, care-i cea mai bună cale prin care să scapi de ei? Am făcute câteva experimente într-un club ca să aflu asta.

A durat ceva până am dat de persoana potrivită să încerc asta, pentru că majoritatea tipilor erau prea aproape de corpul meu ca să-mi vadă fața.

Dezamăgită, deloc surprinsă și fără să fiu descurajată, am așteptat momentul perfect. În cele din urmă, s-a apropiat cineva în zona de fumat. A început să vorbească, să se aplece spre mine și să mă privească direct în ochi. M-am uitat scârbită la el, mi-am dat capul pe spate și mi-am contorsionat gâtul ca să am cât mai multe gușe cu putință.

Părea confuz, dar a continuat să-mi vorbească. Și să tot vorbească. Ca apoi să trăncănească și mai mult. Deși nu mi-am schimbat expresia pentru un minut întreg, care-i oricum mult, n-a mișcat o secundă.

În cele din urmă, a apărut prietena mea și l-a alungat. Deci cumva a mers? Faptul că am făcut fața aia și că n-am scos un cuvânt e clar că l-a convins că nu avea vreun rost să mai continue cu băgatul în seamă.

Notă: 6/10.

Înainte să ies, l-am întrebat pe iubitul meu ce nu suporta când ieșea la agățat. „Când cineva e bolnavă”, mi-a răspuns el. „Nu vreau să-mi dai microbi.”

Lucru care are sens. Așa că în momentul în care a venit un tip la mine la bar, am început să tușesc ca și cum îmi scuipam plămânii.

„Ești ok?” M-a întrebat. „Vrei apă sau ceva?”

„Nu m-am simțit prea bine în ultima vreme”, i-am răspuns eu.

„Poate că ar fi trebuit să rămâi acasă.” Și cu asta, a dispărut.

Tipul a fost drăguț și s-a interesat dacă aveam nevoie de ceva, deci n-a avut un efect imediat, însă e clar că tehnica merge.

Notă: 8/10

Ăsta a fost preferatul meu: simplu, eficient, cathartic și chiar amuzant.

Mă duceam spre bar, ușor transpirată și ciufulită când, fără vreun avertisment sau o introducere, un tip a început să se frece de mine. În momentul în care m-am întors cu fața spre el, mi-a zâmbit și s-a aplecat să-mi spună ceva la ureche. Am deschis gura și-am lăsat să iasă cel mai puternic și ascuțit urlet din viața mea.

A înghețat și m-a întrebat agresiv: „Ce-i în neregulă cu tine, fato? Care-i problema?”. Moment în care am continuat să urlu. N-a mai stat mult și a renunțat.

Nota: 10/10

Când am vorbit cu prietenul meu despre asta, mi-a zis că tipii vor minți. Sigur că, atunci când sunt puși față-n față cu întrebări despre familia lor, planurile pe cinci ani și câți copii vor, bărbații dau bir cu fugiții cum se întâmplă în orice comedie, nu?

Nu a fost așa. Chiar dacă mințeau sau nu, tehnica asta n-a fost prea eficientă, ba chiar a dus la niște discuții interesante.

„Trebuie să te vadă mama cu mine”, mi-a spus un tip. „Odată ce vede iubirea pe care mi-o porți, te va iubi și pe tine.”

Când am întrebat de copii, altul mi-a zis, „Câți vrea Dumnezeu”.

Notă: 2/10 pentru metodă, dar discuțiile au fost de zece.

Șocant, dar chiar a mers, dar probabil că am fost și norocoasă că am dat de un tip politicos. M-a abordat foarte prietenos, m-a întrebat cum mă cheamă și de unde sunt.

„Sunt Nicole, din Guatemala”, am zis.

„Ce tare! Poți să-mi spui mai multe despre cultura ta?” În momentul ăsta a profitat de invitația pe care i-am oferit-o, când mi-am zis numele tare, și s-a apropiat de fața mea.

„Am iubit”, i-am zis.

„Atunci probabil că voi căuta pe Wikipedia.” Și a plecat.

Notă: 9/10

*

Am făcut puțină lumină la capitolul ăsta, dar îmi păstrez părerea că, în 2019, tot nu te poți bucura de o seară în club fără să te trezești pipăită, ciupită sau împunsă de un străin.

Exemplele de mai sus arată ce înseamnă consimțământul în cluburi: e dat la o parte și ascuns sub preș, ca și cum regulile se schimbă odată ce ai plătit intrarea și lumina e mai slabă. Se pare că e nevoie să o spun din nou: frate, dacă o femeie nu-ți răspunde pozitiv la avansuri, iată un sfat: las-o în pace.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.