Cele mai nasoale experiențe pe care le-am avut când mi-am închiriat casa prin Airbnb, în România

Am auzit și am încercat prima oară Airbnb-ul în primăvara anului 2011. Venisem cu cortul la un festival de muzică rock, mi-a fost imposibil să dorm în răgetele, icnetele de borală și înjurăturile celor care se împiedicau de firele cortului, așa că a doua zi am găsit o cameră în Valencia prin această nouă drăcie.

Relația mea cu platforma de home sharing a fost una de dragoste la prima vedere, am încercat întotdeauna să stau cu gazdele în casă, să aflu din gura localnicilor unde e cel mai bun ceviche, unde e crâșma în care trebuie să vezi meciul cu băieții din cartier și unde e tourist trap-ul care trebuie evitat musai.

Așa că atunci când, în 2014, mi-am pus și eu apartamentul pe Airbnb, m-am așteptat să am parte de oameni la fel ca mine, oameni care folosesc platforma nu neapărat pentru cazare mai ieftină (cu tot cu taxe a ajuns să fie, nu de puține ori, mai scump decât ofertele de pe booking.com), ci pentru că îți permite să cunoști localnici, să interacționezi cu ei și să ieși de sub tirania ghidurilor turistice.
Naiva de mine.

Cei trei ani și jumătate de Airbnb mi-au scos definitiv din cap romantismele de explorator de secol XIX. Majoritatea celor care vin prin Airbnb se uită la preț, vor intimitate și servicii hoteliere la prețuri de hostel, nu sunt interesați de interacțiunea cu gazda, de fapt ai face bine să o tai din casă, pentru că ei au venit să petreacă.

Mai jos încerc un top al celor mai scabroase întâmplări cu oaspeți veniți pe Airbnb. Au fost câteva sute, mulți dintre ei au venit când eram plecată de acasă, deci au stat singuri. I-am așezat în ordinea cronologică, nu în ordinea mârlăneștilor acțiuni.

Iulie 2015, turiști din Madrid

Taică-miu e cel care se ocupă cu oficiile de gazdă, când nu sunt eu acasă. Mi-a spus că au fost doi tineri drăguți și că au lăsat apartamentul în ordine.

Două zile mai târziu, când m-am întors, am găsit o pungă de cafea Luwak extrem de scumpă (câteva sute de dolari) ruptă și golită. Asta, deși cei doi tineri primiseră cafea Lavazza, iar cafeaua Luwak era ascunsă foarte bine, pe un raft în debara.

Mi-au răspuns că da, ei au deschis-o, pentru că nu au găsit cafeaua normală (era pe masă) și îmi băteau obrazul, că nu era mare lucru de capul cafelei. Ce tot fac atâta scandal că au cotrobăit prin casă și că au băut o cafea de câteva sute de dolari? Luwak oricum e țeapă de marketing. La revedere.

Ianuarie 2017, turistă din Israel de origine română

Din nou nu eram acasă, iar taică-miu m-a sunat disperat că a dispărut un tablou din sufragerie. Doamna X a plecat cu tabloul. Tabloul avea un metru lungime și 60 de centimetri lățime. Doar rama avea cinci kile, deci era greu de cărat. Cum Dumnezeu a dispărut tabloul? Am sunat la Airbnb, dar operatorul mi-a spus să rezolv amiabil cu oaspetele, care evident nu era de găsit. I-am scris pe Facebook că a dispărut tabloul. Doamna X mi-a răspuns prompt că toată această chestiune e semn clar că sufăr de antisemitism.

Am sunat din nou la Airbnb, care spunea că trebuie să vin cu chitanță care să ateste valoarea tabloului și cu plângere la poliție. Sigur, ultima se putea face, dar tabloul era cadou, doar pe ramă aveam chitanță - 400 de lei. Cum evaluezi un tablou primit cadou, cum stabilești care este valoarea lui?

Airbnb nu a avut nicio urmă de simpatie pentru problema mea. Mi-a dat șase zile să înregistrez plângerea și să aduc probe, dacă nu, pa. Polițistul a înțeles situația, a spus că o să încerce să mă ajute. A prelevat amprente, a deschis un dosar.

Au trecut lunile și polițistul mi-a sugerat să renunț la plângere, că nu se va rezolva nimic. Am făcut-o și, ce să vezi, am primit amendă pentru că, dacă renunți la plângere, înseamnă că recunoști că ai pus organele să muncească inutil și trebuie să plătești risipa de resurse.

August 2017, turiști români

Din nou, eram plecată din țară. Oamenii îmi scriau că vin din Oradea, că ajung pe la 18-19 la apartament. I-am anunțat că taică-miu îi va aștepta și că vor trebui să se grăbească, că e om bătrân și nu e ok să-l lase să umble noaptea pe străzi aiurea. Tăcere.

Pe la ora 17 am primit mesaj că vor ajunge la 11 noaptea, dar că puteau să ia niște prieteni de-ai lor cheia. Le-am zis că nu dau cheia nimănui, nu știam cine sunt oamenii ăia, le-am zis să se înțeleagă cu tatăl meu.

A doua zi, dimineață, am primit mesaj de la oaspeți: nu putem să plecăm la 11:30 așa cum am stabilit, mai avem o oră de împachetat. N-am apucat să le spun părinților mei, că au și ajuns la ușă (un alt turist venea la ora 13, trebuiau să facă ordine și curățenie).

E foarte clar scris în descrierea casei că nu primim copii, pentru că se mișcă mobila și e primejdios pentru ei, ce Dumnezeu au în cap? Plus să vii cu trei copii și să nu declari niciunul, tu-ți dai seama cum ar fi fost asta la un hotel?

După un schimb lung de mesaje, mama a fost de acord să plătească pentru doi dintre cei trei copii. Nicio clipă nu și-a cerut scuze pentru minciunile spuse și nerespectarea regulilor casei, mai mult, mi-a scos ochii că a făcut curățenie după inundația din baie pe care tot ea a produs-o.

Septembrie 2017, turiști români

În ultimul weekend dinaintea începerii școlii, un băiat pe nume Bogdan a făcut o rezervare pentru o noapte. Orașul era plin, era cald, se deschiseseră Festivalul Berii și alte trei târguri.

Sâmbătă la 11.30, cu două ore jumătate înainte de check-in, Bogdan a dat mesaj că nu mai vine și că vrea banii înapoi. Nu toți, doar așa, jumate din sumă. I-am explicat că, în cazul nostru, regulile anulării rezervării spun că, dacă o face cu cinci zile înainte să sosească, i se reține tariful primei nopți, în această situație și singura. I-am zis că această regulă e publică și că, atunci când a rezervat, era obligat să bifeze că e de acord cu respectiva regulă. Îi adaug că oricum, dacă ar fi anulat cu două zile înainte, i-aș fi dat banii înapoi, fără probleme, pentru că am avut cereri de la alte două grupuri de turiști care voiau să stea mai mult decât Bogdan, deci eu aș fi fost în avantaj, dacă el renunța mai devreme.

I-am clarificat faptul că atunci când dai țeapă la o cazare fix în ziua cazării, nu primești nicăieri în lume banii pe rezervare înapoi. Dar, pentru că nu sunt animal, i-am oferit reducere când va veni în octombrie sau noiembrie: da, frate, îți dau mai ieftin, chiar dacă nimic nu mă obligă să fac asta, chiar dacă eu nu am greșit cu nimic și regulile jocului sunt publicate cu font de 78, ca să le vadă și tataia din Buzău, când stă pe prispă și se scarpină la ouă.

Bogdan însă era nervos și mi-a zis „am crezut că ești om, dar tu faci totul pentru bani”.

Normal Bogdan, d-aia mi-am deschis un Airbnb. În plus, aparent, și tu tot pentru bani ai avut conversația asta cu mine.

A continuat cu vorbele de calitate: „Îmi pare rău că ți-am luat cartea, cred că ești un om josnic. Lasă că vin eu la tine și mă cazez și îți fac scandal la vecini și după îți scriu și un review să te rupă.”

A trântit telefonul și apoi a scris un review grețos, deși nu călcase în casa mea. M-am chinuit două săptămâni cu plângeri și notificări la Airbnb să le explic situația și să le cer să rezolve problema cu acest oaspete, eventual să-i interzică permanent accesul la platformă.

Am tone de povești, cu studenții care mi-au consumat toată crema de corp cumpărată din Islanda, cu franțuzoaicele care au venit rangă, au făcut un duș și apoi au vomitat la patru dimineața.

Nici nu mai zic de olandezul care a crezut că a închiriat tot apartamentul (pe 29 de euro, normal, că atât costă trei camere în buricul târgului) și venise cu doi iubiți marocani. Era gata să se instaleze cu ei, când s-a prins că nu plecăm de-acasă, și a cerut anularea pe motiv că i se părea evident că m-am jucat cu copiii în patul din camera lui. Eu nu am copii.

A mai fost și un englez bătrân care a făcut tărăboi că pâinea nu e proaspătă, după ce răsese conținutul frigiderului (nu oferim mic dejun, doar ceaiuri și cafea).

Și peste toate astea sunt vecinii, pensionarii intelectuali care îți fac zile negre pentru că, citez, „nu se simt în siguranță în bloc atât timp cât la noi vin oameni”. Ca și cum au ei vreo putere asupra cui vine în vizită la alții acasă.

Veneau cu argumente de genul „suntem proprietari, ne simțim în pericol, ce știm noi ce criminali se strecoară la voi în casă”. Dacă sunt criminali, probabil noi suntem ăia în pericol, nu voi. Acesta nu e un argument.

Pe scurt, Airbnb este departe de ceea ce părea că vrea să fie atunci când a pornit. Sau poate am îmbătrânit eu și am devenit mai cârcotașă.