Am întrebat maghiari ne-extremiști din Transilvania de ce-și doresc autonomia teritorială

După ce Dragnea a vrut să bată palma cu UDMR pentru moțiunea de cenzură, dezbaterea care a urmat pe tv-uri și Facebook a atins, pe alocuri, prostia absolută. Politicieni din toate partidele au denunțat vânzarea Transilvaniei, cu niște argumente de l-ar fi făcut să roșească până și pe Gheorghe Funar. Dacă ar fi să fac un scurt top al reacțiilor cele mai aberante i-aș enumera aici pe liderii PSD din Transilvania, care sunt aliați (în șmecherii) cu UDMR-iștii prin consiliile locale și județene, iar acum spuneau că vor apăra Ardealul cu prețul vieții. După aia, mi-au plăcut teribil și pozițiile antimaghiare ale USR-ului condus de președintele interimar Levente Elek (un nume sută la sută românesc, desigur), dar și ale liberalilor lui Ludovic Orban, ungur cel puțin după un bunic.

Ca de fiecare dată când izbucnește o isterie din asta naționalistă, la noi în Ardeal reapar însă și bancurile bune despre români și unguri. Ceea ce e chiar mișto. Uite, spre exemplu, am auzit că românii din Transilvania ar fi de acord ca maghiarii să aibă autostradă în limba maternă sau că ar fi de acord să dăm ungurilor Ardealul, dar fără pruni. Au și maghiarii din Cluj o glumă bună și asta sună cam așa: „Ce diferență este între un secui și o baterie? Bateria are autonomie!"

Ce vreau să-ți spun (deși probabil ți-ai dat și tu de mult seama) este că nebunia naționalistă este întreținută doar de unii dintre politicieni și jurnaliști, în timp ce oamenii normali din Ardeal își văd de treabă și uneori fac glume pe seama ăstora.

Bun, acum bășcălie poate face oricine. Eu am vrut însă să înțeleg mai bine subiectul ăsta al autonomiei. De fapt, am remarcat că în toată dezbaterea publică lipsește o parte esențială: care sunt, totuși, argumentele raționale pentru care maghiarii și-ar dori autonomia? Iar pentru asta am stat de vorbă cu câțiva maghiari care m-au lămurit exact despre ce e vorba.

Știu că sună a glumă, dar când vine vorba despre chestiuni naționale, românii și ungurii nu se pot înțelege între ei nici în maghiară, nici în română, nici măcar în engleză. Și asta pentru că termenul „național" are sensuri diferite în cele două limbi. De aici și problemele cu „autonomia", ai să vezi mai departe.

În sensul românesc (după modelul francez), populația unui stat formează o națiune. Astfel, un maghiar care trăiește în România și are cetățenia română face parte din națiunea română.

În schimb, maghiarii (după modelul german) au alt înțeles pentru cuvântul „națiune". În concepția germană, criteriul predominant este „glasul sângelui". Concret, etnia, nu cetățenia, determină apartenența națională. Drept urmare, un maghiar născut în România aparține națiunii maghiare, indiferent de cetățenia sa. Iar Klaus Iohannis aparține națiunii germane, chiar dacă el este președintele României. Acesta este motivul pentru care Guvernul de la Budapesta a decis să acorde cetățenia Ungariei tuturor maghiarilor care o cer, indiferent de locul în care trăiesc, tocmai pe considerentul că ei aparțin națiunii maghiare.

În schimb, Guvernul de la București, influențat de concepția franceză, a acordat cetățenia română doar celor care trăiesc în Basarabia sau în Bucovina de Nord, teritorii românești ocupate de URSS în Cel de-al Doilea Război Mondial. Însă și în acest context, autoritățile române au vorbit despre „redobândirea cetățeniei române", pe care românii din aceste teritorii au pierdut-o în mod ilegitim și fără ca ei să fi vrut acest lucru. De aceea avem situația aberantă în care un copil de doi ani din Chișinău „redobândește" cetățenia română, împreună cu părinții săi, născuți în 1992.

Ca în cazul discuției despre „națiune", la fel stau lucrurile și atunci când vorbim despre autonomie. Pentru români termenul ăsta are un iz de separatism. Pentru unguri semnifică mai degrabă „descentralizarea deciziilor".

Am întrebat mai mulți maghiari de-și doresc autonomia teritorială. Uite care sunt argumentele lor.

„Eu cred că cea mai bună autonomie ar fi o descentralizare reală pe structuri administrative, pe euroregiuni. Ar fi un lucru benefic. Dacă nu ar fi implicată autoritatea centrală, autoritățile regionale ar putea poate depune cu mai mult succes proiecte la Bruxelles, așa cum se întâmplă în Polonia în privința Programului Operațional Regional", a spus Leonard Horvath.

El mai spune că autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc nu este o miză decât pentru secui, pentru ceilalți maghiari nu ar beneficia de ea, de aceea ei ar prefera o formulă de care să beneficieze toată lumea.

Leonard Horvath mai adaugă și că „din punctul meu de vedere, drepturile minorităților sunt respectate în România. Însă România suferă o emigrație care îi afectează pe români, maghiari și germani, deopotrivă. Piața muncii este una deschisă și fiecare își caută drumul, de aceea au emigrat și mulți tineri maghiari, și români, și germani. Știu că unii vorbesc despre asimilare, dar nu cred că este așa, nu există o politică atare din partea autorităților române. Dacă un tânăr român iubește o tânără maghiară și se căsătorește cu ea, contează să se înțelegea bine. Fiecare este liber să își educa copiii așa cum dorește".

Când am stat de vorbă despre autonomie, Istvan Vakar mi-a spus care este gluma lui preferată despre relația ungurilor cu românii. În timpul războiului, ambasadorul Ungariei la Washington a notificat Statele Unite ale Americii că maghiarii le declară război. Americanii au luat declarația și au văzut că este semnată de „amiralul Miklos Horthy". Au întrebat ce flotă conduce, iar maghiarii i-au spus că nu există o flotă maghiară, deoarece Ungaria nu mai are ieșire la mare, după destrămarea Imperiului Austro-Ungar. Atunci americanii l-au întrebat pe diplomatul maghiar dacă Ungaria are vreo pretenție teritorială față de Statele Unite ale Americii, din moment ce le declară război. Ambasadorul maghiar le-a răspuns că nu, pentru că pretențiile teritoriale ale Ungariei din 1941 sunt față de România. „Păi, atunci de ce nu le declarați românilor război?" s-au mirat americanii. „Nu putem, pentru că suntem aliați cu ei!", a răspuns ambasadorul maghiar.

Această anecdotă arată cât de complexă este istoria relațiilor româno-maghiare și cât le este de greu să priceapă celor care nu trăiesc în Europa Centrală cum stau lucrurile în realitate.

În privința autonomiei, Istvan Vakar crede că cea mai bună variantă ar fi autonomia economică.

El mai adaugă că „autonomia nu trebuie neaparat să fie construită pe criterii etnice, dar trebuie să ținem cont de anumite istorii locale. Maramureșul reprezintă cu totul altceva decât Satu Mare. Maramureșul este un tot unitar, iar Satu Mare ține de Partium. Nu ar avea sens să le integrăm forțat. Și din punct de vedere agricol există mari diferențe între zonele Maramureșului și Clujului, pe de o parte, și Satu Mare", mai spune Istvan Vakar.

El mai adaugă și că „statul centralizat nu se mai ocupă de teritoriu. Putem vedea acest lucru în Băile Herculane, unde ne mândrim cu moștenirea a două imperii, cel Roman și cel Habsburgic, dar prezentul este tragic, vedem cum pierdem un patrimoniu extraordinar. Deciziile referitoare la privatizarea stațiunii au fost luate la nivel central. Deci vedem că acolo unde nu avem autonomie nu avem nici investiții. Tot așa, putem să vedem că nordul Moldovei poate atrage mulți turiști, dar nu au cum să ajungă acolo pentru că nu avem autostrăzi, iar aeroportul din Iași este subdezvoltat. Tot așa, o Dobroge cu mai multă autonomie ar putea atrage mult mai mulți investitori", a spus Istvan Vakar.

Zsolt Szilagyi a fost deputat, a lucrat la Bruxelles în Parlamentul European și acum conduce Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania. Iată cum vede el autonomia maghiarilor.

Acest Consiliu ar urma să administreze instituții din domeniul culturii sau educației. De exemplu, școli, teatre sau operă. Așa se întâmplă în Serbia, unde fiecare minoritate are un Consiliu Național, care ia decizii legate, de exemplu, în privința cifrelor de școlarizare.

În Ungaria, există niște Consilii de Autoguvernare ale minorităților naționale, inclusiv cea română. În România, aceste Consilii Naționale ar trebui să primească bugete, pentru că și cetățenii română de etnie maghiară sau germană contribuie la bugetul statului. Bineînțeles, aceste consilii vor trebui să depună raportări, să respecte transparența. Ar avea un statut similar cel al instituțiilor publice.