Când Sarah Widman era adolescentă, platformele de social media precum Facebook, Instagram și Snapchat erau supapa ei, un mod de conectare cu lumea. Apoi, într-o zi, i-a acceptat prietenia unui necunoscut pe Facebook.
„Eram mică și mă flata orice fel de atenție”, a zis Widman săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe de presă. „Pe atunci nu știam nimic despre relațiile de grooming, în care adulții îi câștigă încrederea unui copil și apoi îl exploatează. Am făcut schimb de fotografii explicite cu el, la cererea lui, pentru că mi se părea important că mă acceptă.”
Videos by VICE
A convins-o să se întâlnească față în față, iar când ea s-a dus la întâlnire, a încuiat-o într-o cameră de motel păzită de bărbați înarmați. „Am fost vândută ca sclavă sexuală”, a zis Widman.
A fost drogată și îmbătată ca să nu poată pune întrebări și să nu încerce să evadeze, dar până la urmă a reușit să contacteze o prietenă și a fost salvată.
Widman se consideră norocoasă. Acum face parte dintr-un grup care încearcă să convingă Facebook să-și stopeze planurile de a cripta întreaga rețea, pentru că asta le-ar face sarcina mai ușoară celor care abuzează și manipulează copii online.
„Trebuie ca Facebook și utilizatorii lui să-și asume responsabilitatea. Copiii își pierd inocența și familiile sunt distruse. Nimeni nu merită să fie o victimă. Nimeni nu merită să se simtă lipsit de valoare și nimeni nu merită să i se distribuie materiale pornografice pe rețelele sociale,” a zis Widman.
Acum Widman are 22 de ani și e studentă la psihologie în Boston. Face parte din grupul Proxy Impact, care a fost prezent la întâlnirea acționarilor Facebook ca să îi ceară companiei să renunțe la planurile de a cripta rețeaua.
De când fondatorul Mark Zuckerberg și-a anunțat planurile anul trecut, experții în abuzurile asupra copiilor și agențiile de aplicare a legii l-au presat să se răzgândească. Chiar dacă un expert de talie mondială a zis că există metode de a identifica aceste materiale și activități, fără încălcarea intimității, Facebook nu vrea să-și schimbe planul.
„Prin adaptarea criptării end-to-end fără să ia măsuri de stopare a abuzurilor sexuale împotriva copiilor pe platformele sale, Facebook ar putea face invizibile 70% dintre cazurile de abuz sexual infantil, adică aproximativ 12 milioane care sunt detectate și raportate în prezent”, a zis Michael Passoff, CEO al Proxy Impact. „Credem că criptarea ar trebui amânată până când Facebook găsește un echilibru între păstrarea intimității și protecția copiilor.”
Compania n-a dat un deadline concret pentru punerea în aplicare a planurilor. Până acum, doar aplicația WhatsApp e criptată complet, iar Messenger are un feature pentru Conversații Secrete, care permite discuțiile criptate.
Dar planurile Facebook de a cripta toate platformele a atras atenția guvernelor, a legislatorilor și a acționarilor săi.
„O viziune concentrată pe respectarea intimității”
Anul trecut, când Zuckerberg și-a anunțat marele plan, l-a numit „o viziune concentrată pe respectarea intimității pe rețelele sociale” și l-a prezentat ca pe o victorie după ani de zile în care Facebook nu a reușit să protejeze informațiile utilizatorilor.
Dar multe persoane care se străduiesc să prevină răspândirea materialelor pornografice infantile știau că planul acesta îi va avantaja pe pedofilii din lumea întreagă.
„Când și-a anunțat intenția de a introduce criptări puternice pe Messenger și Instagram, Mark Zuckerberg a clarificat două lucruri: că a fost o decizie luată din motive de business și a zis că, într-adevăr, asta va însemna că materialele care promovează exploatarea copiilor vor deveni invizibile pentru companie”, a zis John Carr, secretar al Coaliției pentru Siguranța Copiilor pe Internet.
Facebook e de departe cea mai mare platformă online pentru distribuirea de materiale abuzive cu copii sau, cum a zis Carr, „Facebook este, fără îndoială, gorila lumii pornografiei infantile”. Iar fenomenul abuzului infantil a crescut odată cu Facebook.
„Acum zece ani, existau o sută de mii de cazuri de report-uri legate de materiale cu abuz sexual asupra copiilor, dar în 2019 au existat aproape 17 milioane de astfel de cazuri, dintre care 94% au venit de la Facebook”, a zis Passoff, citând cifrele Centrului Național pentru Copii Dispăruți sau Exploatați (NCMEC), o organizație non-profit înființată de Congresul American.
Facebook a declarat pentru VICE că e „lider în combaterea abuzului infantil online” prin tehnologii ca inteligența artificială și machine learning, cât și parteneriate cu ONG-uri de pe tot globul.
Dar problema devine tot mai mare. Între 2018 și 2019, numărul de fișiere – imagini, videoclipuri și alte materiale legate de exploatarea sexuală a copiilor – raportate la NCMEC a ajuns la 69,1 milioane, o creștere de peste cincizeci la sută în doar 12 luni.
Aproape toate aceste cazuri au fost raportate după ce materialele au fost găsite pe Facebook.
PhotoDNA
Majoritatea cazurilor raportate la NCMEC sunt generate automat de o tehnologie numită PhotoDNA, un software independent care extrage o semnătură specifică din imaginile încărcate și o compară cu semnăturile de pe conținut nociv sau ilegal.
Dar PhotoDNA nu funcționează în sisteme criptate, ceea ce înseamnă că, dacă Facebook își va continua planul de a cripta toată rețeaua, multe activități ilicite legate de exploatarea sexuală a copiilor nu vor mai putea fi descoperite.
Faceook a zis că și-a actualizat recent produsele și a adăugat caracteristici care au scopul „de a întări siguranța în spațiile private”. Cu câteva zile înainte de întâlnirea anuală, Facebook a anunțat că utilizatorii tineri de Messenger – cei cu vârste sub 18 ani – vor fi alertați automat de activitățile suspecte ale contactelor pe care nu le cunosc.
Dar unul dintre cocreatorii PhotoDNA, Hany Farid, a zis că Facebook nu face suficiente lucruri, deși există mai multe soluții disponibile pentru prevenirea distribuirii de materiale cu caracter pornografic infantil care respectă și intimitatea utilizatorilor.
„Am vorbit de mai multe ori cu echipa Facebook despre această problemă, dar de fiecare dată au fost încăpățânați și indiferenți cu privire la răul pe care știu că îl pot cauza”, a declarat Farid pentru VICE News. „Le-am propus mai multe soluții fezabile care ar permite programelor precum PhotoDNA să existe în cadrul unui sistem criptat end-to-end.”
În anunțul despre criptare de anul trecut, Zuckerberg a menționat problema exploatării copiilor și a promis că „va găsi noi metode de a detecta astfel de tipare de activitate și va continua să investească în ele.”
Facebook n-a dat detalii despre aceste metode și nici n-a răspuns la problemele ridicate de Farid.
Departamentul de Justiție a declarat pentru VICE News că e preocupat de decizia de criptare, deoarece e o problemă majoră care ține de siguranța publică.
„Credem că marile companii ar trebui să testeze prudent și cu transparență consecințele unei astfel de decizii înainte să o implementeze la scară largă”, a zis Marc Raimondi, purtător de cuvânt al DOJ.
Revolta acționarilor
Proxy Impact a declarat pentru VICE News în ajunul zilei de vot că au obținut susținerea a două firme de investiții mari, Glass Lewis și ISS, și speră că marii investitori precum Blackrock și Vanguard vor susține și ei rezoluția.
Dar chiar și cu susținerea unui număr mare de acționari – care ar reprezenta cam 45 de procente din vot la orice altă companie – rezoluția Proxy Impact nu are șanse să fie aprobată. Din cauza felului în care Zuckerberg a structurat drepturile de vot în cadrul companiei Facebook, nicio moțiune nu poate trece fără aprobarea lui.
În orice caz, planul de criptare al Facebook e criticat și din alte părți. În Congres, membrii Comitetului Judiciar lucrează la o legislație numită Actul pentru Eliminarea Potențialului Abuziv al Tehnologiilor Interactive (EARN IT), care ar putea taxa Facebook și alte companii de internet pentru lipsa măsurilor de protejare a copiilor.
Procurorul general și directorul FBI au vorbit anul trecut despre aceste probleme. Săptămâna trecută, Secretarul Britanic de Stat Priti Patel i-a cerut companiei Facebook „să își asculte acționarii și să țină discuții tehnice detaliate ca să identifice soluții pentru siguranța publicului”.
Compania nu a dat o data exactă pentru implementarea noii decizii a lui Zuckerberg, dar cei care încearcă să protejeze copiii online cred că e esențial să îl facă să se răzgândească.
Povestea mea arată cât de periculos poate fi Facebook pentru copii. De aceea, toți părinții și bunicii din America ar trebui să insiste ca această companie să ia toate măsurile posibile pentru a opri abuzurile și exploatarea copiilor, a zis Widman. „Dacă nu va lua aceste măsuri, Facebook riscă să devină o zonă interzisă copiilor.”
Articolul a apărut inițial pe VICE US.