FYI.

This story is over 5 years old.

Artă

Semințeee băiețiii

Expresionismul balcanic la noi în redacție.

Paul Hitter a pictat vineri de la prânz și până seara în redacţia VICE România, cu Taraful Haiducilor la căști, un nou tablou în stilul său inconfundabil. Prezența sa a făcut copiii colegilor să se lipească de geam și să strige whoooaaa!, iar nouă ne-a dat un motiv să o lălăim cu munca și să bem boemi berea pe care pictorul ne-a adus-o. Iar ca să ne lăudăm cu vizita, am filmat-o nonstop.

Timelapse de Dorin Moldoveanu

Vizita sa a avut loc fix în ajunul expoziţiei sale de doar o zi, la Galeria ArtXpert, pe care a făcut-o după trei luni de pictat în Statele Unite ale Americii. Paul e cunoscut ca fiind fondatorului unui nou stil în pictură, Expresionismul Balcanic, în care îmbină cultura româ cu influenţele culturale ale Balcanilor, mituri şi tradiţii, cu expresionismul pur.

Dacă nu eşti un împătimit al artelor plastice sau pur şi simplu nu înţelegi ce pictează Paul Hitter, e suficient să spunem că realizează nişte tablouri pline de viaţă, în care tratează atât prejudecăţile, cât şi clişeele cu care ne întâlnim în fiecare zi, pe stradă, fără a se rezuma doar la asta. E prieten cu solistul de la Gogol Bordello, ba i-a făcut cadou şi-o chitară pictată de el. Lucrează cu trupa pentru realizarea afişelor şi copertelor de discuri şi se bucură din plin de muzica lor.

Hitter a pictat inclusiv tablouri în care critică societatea actuală, însă o face într-o manieră care nu implică agresivitatea aia agasantă, demnă de Antena 3. O face curat, cinstit şi viu, lasă elitismele pentru alţii, nu se laudă şi, în plus, nu lasă experienţele negative să se reverse în frustrări colorate. Dimpotrivă, se numără, poate, printre puţinii artişti pe care experienţa de viaţă, cu bune şi cu rele, i-a învăţat să fie mai toleranţi, mai deschişi şi mai înţelegători. Şi, dincolo de orice, se bucură de viaţă din plin.

Mai citește despre Paul Hitter:
Paul Hitter, asasinul cu pensula Lăutarii lui Paul Hitter Paul Hitter a făcut nişte desene despre protestele de la Universitate