În curând se va da o bătălie politică foarte importantă pentru milioane de români: cea pentru primăria Capitalei. În sfârșit vei afla cine va lua parandărături din bani publici în următorii patru ani, cine va întârzia toate proiectele, de la metrou la pasaje subterane, cu încă câțiva ani și cine își va aduce firmele de casă să sifoneze relaxat bugetul, în timp ce orașul se descompune ușor sub picioarele noastre.

Bătălia principală, cel mai probabil, dacă nu sare brusc vreun iepure de undeva, se va da între Ludovic Orban - PNL și Gabriela Vrânceanu-Firea-Pandele - PSD.

Ce e neclar însă, și ar trebui stabilit așa, pur din motive de divertisment, e care dintre ei este mai penibil. Care dintre ei e atât de jenant încât faci cucuie când te uiți la el și-ți dai cu palma peste frunte? Să spunem că ajută și la oarecare viziune politică. Platformele electorale au fost glume în ultimii 25 de ani și niciuna nu a fost respectată. Deci singurul mod real în care poți judeca candidații e după prestanța publică. Și aici ambii reușesc performanțe care te fac să-ți fie rușine cu specia umană.

Poza asta recentă, de pe Facebook-ul politicianului e foarte reprezentativă.

S-a uitat la fotografie și nimic din el nu i-a spus că băi, nu e OK absolut deloc să îți vopsești părul negru la vârsta asta, când e atât de rar încât ai reuși să dai fiecărui fir numele lui. Și nici să stai în poziția aia, de parcă tocmai te-ai împerecheat cu câinele. I s-a părut poză bună de pus pe Facebook, să arate la lume că are suflețelul mare și iubește animalele.

Uite-l cum dansează, zici că tocmai i-a fost tranplantat creierul într-un corp nou, cu spatele în față.

Ai vomitat puțin? Ești gata de tura a doua? Uite-l cum cântă.

Să ne înțelegem. Nu e penibil că nu știe să cânte sau să danseze. Nici eu nu știu. E penibil că tot insistă să le facă și, întrebat, se declară bun la amândouă, complet sigur pe capacitățile lui de showman, deși e mai afon decât un sac de cartofi și mai lipsit de ritm decât o pisică în mașina de spălat pe programul de stors. Faptul că e complet incapabil să-și dea seama de asta îl face penibil.

Singurul loc în care Orban e mai periculos decât într-o funcție politică e la volanul unei mașini. S-a răsturnat. Altă dată a lovit un tramvai. O dată trei mașini parcate, pentru că vorbea la telefon.

La începutul lui 2007 a alunecat cu mașina în altă mașină, boțind-o puțin. După care au apărut câteva filmări cu el cum a șters-o tiptil de la locul accidentului, ca un copil prins la furat cireșe, înregistrări care, miraculos, au dispărut de pe internet. Apoi a venit Poliția și a ridicat plăcuțele de la mașină, să nu i-o recunoască lumea. Abia trei zile mai târziu a ajuns la poliție să declare accidentul. Și de aici, declarațiile încep să o ia în toate direcțiile.

Întâi, Orban a negat tot accidentul. Apoi a spus că a fost accident, dar nu a lovit pe nimeni. Apoi că a fost într-un accident, dar nimeni nu a fost rănit. Apoi că de fapt a văzut o fată plângând pe trotuar, dar nu avea nicio legătură cu cazul. Apoi, întrebat de ce s-a cărat de la locul accidentului și a ajuns la poliție abia trei zile mai târziu, Orban a dat multe motive. Că a avut probleme de familie nemenționabile. Apoi o deszăpezire. Apoi niște analize de făcut. Și de fapt el e victima. Amuzant e că și tatăl fetei a declarat că n-a fost niciun accident acolo. Cum să fie accident?

La o anchetă sumară s-a dovedit însă că accidentul s-a petrecut, deci și tatăl ăla a primit o ciocolată ceva să se facă că plouă, și Orban a fost acuzat de vătămare corporală din culpă, părăsirea accidentului și fals în declarații. A fost declarat însă nevinovat, pentru că fata nu putea fi trecută la „victimă", pentru că nu a avut nevoie de zile de spitalizare. E un caz peste care s-a trecut ușor, pentru că pagubele au fost minore, însă se observă atât instinctul lui de ticălos care l-a făcut să încerce să fugă de responsabilitate, cât și prostia cu care s-a faultat singur în declarații. Nu l-a dus capul nici măcar cât să se țină de o poveste simplă.

S-a răsturnat cu mașina și anul trecut. Că nu a luat o curbă cum trebuie.

Dacă reușești să-l suporți, o să-l auzi cum povestește că Ponta s-a oprit să-i facă o poză cum era răsturnat. E atât de lent, încât nici nu își dă seama că ăla și-a bătut joc de el.

Chestia asta

Aici, în campanie, îl introduce pe Iohannis exact ca pe un wrestler unor copii de zece ani. Ridicolul situației e imposibil de descris în cuvinte. Așa a crezut el că trebuie un candidat introdus. Și omul ăsta vrea să ia decizii pentru tine.

Gabriela Firea a avut o carieră ciudată. De la prezentatoare de știri la televiziunea varanului Voiculescu, a ajuns senatoare. În 2010, fostul soț, sportivul Răzvan Firea, a decedat și, la aproximativ nouă luni după înmormântare, s-a căsătorit cu bunul lor prieten de familie, primarul Pandele din Voluntari. A fost o nuntă restrânsă, că nu prea se cădea. Dar au făcut-o cu fast și manele iar, un an mai târziu.

A început să intre în politică după căsătorie. Ambii iubesc foarte tare manelele și chiar și mai tare pe Dumnezeu. În timp ce soțul construiește catedrală de 10 milioane de euro la ei în sat, ea propune ore de duminică, la biserică, pentru elevi. Să fie îndoctrinarea frumoasă. De parcă nu avem destui pupători de moaște în țară. Și ca un clișeu ce este, a reușit să fie sancționată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, după ce a afirmat că Iohannis nu e om serios, pentru că nu are copii. Ea în schimb e un politician model, că a turnat doi în ultimii ani. Aparent născutul e o virtute.

Din păcate e mai puțin ruptă de realitate decât Orban, și nu prea am filmulețe penibile cu ea. Decât unul. Unul și bun. În care se poate vedea casa ei. Un kitsch aurit atât de grețos, încât până și cel mai analfabet manelist ar recunoaște că s-a exagerat. Plin de icoane, hublouri și chinezării aurite, dintre care rânjește împreună cu soțul. Mândria cu care cei doi maneliști creștinopați semidocți nocivi și revoltători își prezintă bordeiul mai încărcat de aur decât peștera dragonului Smaug e absolut de neprețuit.

Partea cea mai bună e aia în care reporterița, la fel de lipsită de dare de seamă ca și auriții, spune candid, că cei doi „se iubesc cu aceeași intensitate ca în ziua în care s-au cunoscut". E amuzant pentru că, repet, tipul era prieten de familie cu ea și răposatul fost soț de ani buni. A, și tabloul cu ei înșiși de pe perete.

Oricare dintre ei ar câștiga, noi, cetățenii, am pierdut. Sunt două opțiuni atât de oribile, încât nici măcar nu se pune problema de care dintre ei ar fi răul cel mai mic. Sunt genul de oameni pe care doar dacă-i vezi faci ulcer perforat. Dar o să trebuiască să alegi între ei doi. Sau să aleagă alții pentru tine. Asta e democrația.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre alegeri:
Fraudarea alegerilor este una dintre cele mai vechi tradiţii româneşti
Am petrecut alegerile într-un centru de reclamare a fraudei
„Puie Monta!" Cum au votat ieri analfabeții din România