Jucării din România anilor ‘80 îți arată cu ce se distrau copiii până la telefoane și net

Generația mea și-a trăit copilăria în jurul Revoluției. Nu aveam aceleași magazine pline ca acum sau atâtea rafturi cu jucării, dar deși ale noastre n-au fost nici multe, nici spectaculoase, asta cred că ne-a ajutat să le ținem minte pe fiecare în parte. Obsesia copilăriei mele au fost cele două păpuși românești înalte de un metru, Sânziana și Smaranda, făcute probabil la Arădeanca. În jocurile inventate de mine se făcea că erau rivale și se urau de moarte.

Prima era cadoul de cununie al maică-mii și arăta după chipul și asemănarea femeilor din anii '70. Evident că accesul la ea era foarte anevoios, căci mama mă punea să promit că mă joc frumos cu ea, deși cel mai mult i-ar fi plăcut să nu mă joc deloc.

Citește și: Cum era să copilărești în anii '90, în România

Mai târziu, au apărut în viața mea păpușile alea care o copiau pe Barbie, niște chestii care m-au bulversat total după ce m-am jucat atât timp cu uriașele mele de un metru. Imitațiile astea firave mai costau și mult, că veneau la pachet cu hăinuțe de schimb, perie de păr și pantofi în mai multe culori. Chestii de fete, știu!

Eu chiar mă jucam ca o fetiță din aia girly girl, așa că mă miră să descopăr acum în colecția unor prietene de vârsta mea mașinuțe, trenulețe și alte chestii pe care le vedeam și în camera lui frate-miu și nu le-nțelegeam. Una peste alta, toate aceste amintiri din copilărie cu savoare semi-comunistă au fost aruncate de maică-mea cu o perseverență demnă de o cauză mai bună, la pachet cu bicicleta Pegas pe care toată lumea a avut-o în anii '80 și care mie mi-a fost săltată în anii 2000, din curte de la bunicul.

Toate astea m-au făcut să caut copii ai anilor '80, care au avut mai multă grijă de jucăriile din copilăria lor decât am făcut-o eu și le-am cerut să-mi arate prin poze colecția lor. Am găsit bebeluși cu baterii, mașini de curse numărul 42, Păcălici, multe jocuri de domino, păpuși cumpărate din Cocor și multe alte chestii care ți se vor părea și ție cunoscute.

Monica, 34 de ani

„Mai păstrez și azi, acasă la ai mei, doi muțunache din pluș. Îi am de 22 de ani. Atât șoarecele verde, cât și ursul au vreo 40 de centimetri. Ursul brun l-am primit de la tatăl meu, pe când aveam 12 ani, iar șoarecele este cadou de ziua mea de la colegii de clasă. Eram clasa a șasea pe-atunci."

Simona, 36 de ani

„Am găsit jucăriile astea vechi ascunse la mama mea în dormitor. Sunt cele pe care am vrut cel mai mult să le păstrez, dintre toate pe care le-am avut în copilărie. Bebelușul e cumpărat prin '86 din magazinul Cocor. Pisica albă am primit-o cadou de la mama mea, în '92. Mi-am dorit-o foarte mult când am văzut-o în magazin, iar de păpușă îmi amintesc doar că o am de prin '95."

Andreea, 35 de ani

„Nu doar că am păstrat jucăriile de când eram mică, dar cu unele se joacă acum și fii-miu. Am iepurașul Beny Beny de prin '90 și acum a ajuns jucăria lui. Am mai păstrat și niște mașinuțe cu care mă jucam pe la patru-cinci ani și un bebeluș din cauciuc, de prin '80."

Cristi, 33 de ani

Păstrează și acum trei jocuri esențiale pentru copilăria anilor '80-'90: Scrabble, Monopoly și Domino. Monopoly-ul lui Cristi, pe care îl găsești acum la supermarket la peste 100 de lei, este unul original, made in USA, ceea ce era mare lucru pentru copilăria noastră semi-comunistă. Jocul de Scrabble este de la fima Jeco și costa 98,50 lei, ceea ce, în vremurile alea, nu-mi dau seama dacă era mult sau puțin. Tind spre prima variantă. Cât despre Monopoly-ul ăla pe care Cristi îl juca în limba franceză, e clar că nu era pentru toate buzunarele. Prețul lui: 44 de franci, pe la început de '90.

Ionela, 34 de ani

„Am găsit la ai mei în păstrare trei jucării cu vechime: o tiribombă, un bebeluș cu baterie, care mergea de-a bușilea, și niște mașinuțe care nu făceau ceva special, ci doar scoteau un zgomot când li se învârteau roțile. Pe vremea aia, la sfârșit de ani '80, era mare lucru să scoată și zgomotul ăla."

Nicoleta, 40 de ani

Nicoleta ar putea să-și deschidă un muzeu al jucăriilor vechi, după cât de bine a păstrat jocurile și păpușile de când era ea copil. Piesa de rezistență este aparatul de diafilme, pe care puțini îl aveau prin anii '80. Eu îmi amintesc că ni se proiecta de pe așa ceva doar la școală și eram destul de fascinați de cum mergea chestia. Ca o curiozitate, un diafilm color cu, să zicem, „Albă-ca-Zăpada", costa pe atunci 14 lei.

Am mai găsit în colecția ei și păpușa rusească Marușca sau ceva de genul, pe care toată lumea se chinuia s-o capete acum mai bine de 35 de ani. Mai păstrează și un fel de Barbie falsă, o păpușă românească de prin '90 care încerca să copieze originalul care trăia visul american.

În plus, nu se poate să nu știi de jocul de cărți Păcălici, ăla cu cartonașe cu costume naționale din toată lumea, sau de o variantă a lui, Călușarul, jocuri pe care părinții ei au dat, prin 1976, vreo 6-7 lei. Nicoleta le păstrează pe toate, la fel și un Caleidoscop, un Perspico și un Domino făcut în 1970, la Cluj.

Nu am adunat toate astea ca să zic cât de bine era înainte, că la vârsta la care primim jucării niciunul dintre noi nu știe ce e bine sau rău în societate. Acum, desigur, sunt tot felul de alte jucării și mii de jocuri pentru telefon sau tabletă.

Dar dacă ești genul nostalgic, te vei bucura să revezi în colecția oamenilor ăstora jocuri cu care te jucai și tu sau vecinul tău de bloc. Dacă nu recunoști nimic și toate ți se par niște vechituri fără valoare, ai puțin respect: unele dintre aceste jucării ți-ar putea fi bunici și pentru noi au fost cele mai importante cadouri.

Vezi și alte lucruri din România anilor '80: