​Femeile diabetice care nu-și fac insulină ca să slăbească

Această tulburare alimentară e diagnosticată foarte greu, dar riscurile ei includ orbirea, amputarea membrelor și decesul timpuriu.

Rebecca Ryan s-a trezit cu ochii umflați. Avea vânătăi mari sub ochi și a fost transportată de urgență la spital.

Au urmat teste. Ce era în neregulă cu ea? Rebecca zăcea în pat tăcută. Își făcea griji despre două lucruri: primul era sănătatea. Al doilea era să nu afle doctorii ce făcea. „Îmi era așa de rușine, nu voiam să afle nimeni. Știam că vor fi îngroziți."

Rebecca avea 19 ani când a început să se abțină să-și facă insulina ca să slăbească. În următorii cinci ani, a pierdut multe kilograme. Până la urmă și-a pierdut și părul. La vârsta de 24 de ani, era deja captivă într-o închisoare a rușinii, vinovăției și nefericirii din care a ieșit abia când a acceptat că suferea de o tulburare alimentară.

„Ajunsesem în punctul în care, când îmi injectam insulină, simțeam că-mi injectez grăsime", a zis Rebecca. „Era un sentiment oribil. Așa am ajuns să-mi restricționez dozele de insulină, să slăbesc, să mă simt vinovată și oribil." În perioada în care a ajuns la spital, își administra insulină cât să se mențină în viață.

Un efect secundar al gestionării proaste a diabetului poate fi orbirea, cauzată de retinopatie. Rebecca știa asta, dar o consuma obsesia pentru slăbit. La spital, doctorii n-au găsit nicio legătură între ochii ei umflați și diabet. Dar pentru Rebecca a fost un semnal de alarmă. „Cred că așteptam să mi se întâmple ceva nasol ca să mă trezesc", a zis ea. Astăzi e în recuperare după diabulimie și, din fericire, nu și-a pierdut vederea.

Se estimează că patruzeci de procente dintre femeile cu vârste între 15 și treizeci de ani care suferă de diabet de Tip 1 nu-și administrează injecțiile cu insulină ca să slăbească.

Deși nu e diagnosticată oficial în biblia psihologică DSM-IV, diabulimia e un termen folosit de comunitatea diabetică pentru a defini practica de a te abține de la insulină în scopul pierderii de greutate. Persoanele care suferă de diabulimie sunt de obicei diagnosticate și cu anorexie, bulimie sau alte tulburări alimentare. În cazul Rebeccăi, viața tinerei era definită de gânduri obsesive, depresie și anxietate în prezența mâncării.

O persoană din 11 din populația mondială suferă de diabet. Există două tipuri de diabet: Tipul 1 e o boală auto-imună, în care corpul își atacă propriile celule producătoare de insulină din pancreas. Bolnavii trebuie să-și gestioneze nivelul de glucoză din sânge prin administrarea de insulină după fiecare masă.

Nu se cunosc cauzele diabetului de Tip 1 și nici nu poate fi vindecat. E diagnosticat în adolescență, spre deosebire de diabetul de Tip 2, care se declanșează după treizeci-patruzeci de ani și e asociat cu obezitatea.

Doctorul endocrinolog de la spitalul Wellington, John Wilson, a zis că fără injecțiile cu insulină, se acumulează zahăr în sânge, iar corpul începe să ardă grăsime ca să supraviețuiască. Asta poate duce la hiperglicemie severă, care e foarte periculoasă și poate cauza orbire, infertilitate, comă și deces.

Dacă insulina nu e administrată regulat, crește riscul de deces timpuriu.

„Diabulimia e o problemă destul de cunoscută, dar e dificil de depistat la pacienți. Majoritatea își administrează suficientă cât să nu ajungă la spital, dar nu suficientă cât să-și mențină sănătatea", a zis el.

„Cel mai dificil grup e cel al tinerilor adolescenți. Aceștia încearcă să-și găsească identitatea, își construiesc primele relații și sunt bombardați cu imagini din media într-o perioadă în care dieta devine o parte importantă din viața lor."

În timpul primului an de facultate, Rebecca era epuizată tot timpul. Când a fost diagnosticată, în sfârșit, cu diabet, avea glicemia atât de mare încât a trebuit să fie internată.

La început, era destul de distractiv să analizeze ce mânca. Locuia cu doi doctori care au transformat acest proces într-un joc. Dar în scurt timp, Rebecca s-a săturat să-i fie măsurată viața. „Voiam ca totul să fie perfect, ca toate testele să iasă perfect. Dacă nu, mă simțeam o ratată." În ciuda exercițiilor fizice, Rebecca a luat zece kilograme în greutate.

„M-am umflat un pic și fusesem mereu obișnuită să fiu slăbuță. Am simțit că trupul meu reacționa la insulină și de aia mă îngrășasem. Am fost foarte frustrată", a zis ea. „M-am mutat în alt oraș, unde nu mă știam nimeni și nu mă definea diabetul. Atunci am început să nu mai controlez boala."

În scurt timp, și-a dat seama că era asociată cu pierderea în greutate. „Mi s-a părut ușor și convenabil să nu mai fac injecțiile, deși mă simțeam oribil. Eram obosită și deshidratată, aveam pielea oribilă și părul mi se subțiase."

„Am intrat într-o gaură neagră. Evitam programările la doctor, ca să nu observe că îmi făceam rău. E oribil când știi că acțiunile tale pot avea drept urmare orbirea sau amputarea membrelor, dar tot nu m-am putut opri. Și toată lumea îmi spunea că am un corp mișto, iar asta mă încuraja."

„Orice fel de dietă le poate declanșa boala persoanelor predispuse la tulburări alimentare. În cazul diabetului, pacienții trebuie să limiteze consumul de carbohidrați și grăsimi, iar acest comportament e un factor care inițiază tulburările alimentare. Îi face foarte vulnerabili", a zis dr. Roger Mysliwiec de la Clinica de Tulburări Alimentare din Noua Zeelandă.

Studiile au arătat că persoanele cu diabet de tip 1 au de două ori mai multe șanse să dezvolte o tulburare alimentară. Mysliwiec crede că diabulimia nu e diagnosticată în foarte multe cazuri. „Oamenii nu sunt învățați s-o recunoască. Se știu puține informații despre ea."

Într-un sondaj condus de Waikato Diabetes Service, unul din patru pacienți cu vârste între 15 și 25 de ani prezentau semne de tulburări alimentare.

După spaima pe care a tras-o, Rebecca a început să meargă la psiholog și acum se simte mai sănătoasă ca oricând. „Mi-a luat mult timp și încă mai am zile proaste ", a zis ea.

„Cred că doctorii ar trebui să acorde mai multă importanță sănătății mintale a tinerilor care suferă de diabet. Nimeni nu vrea ca diabetul să-i controleze viața, așa că, atunci când ești diagnosticat, doctorii îți spun că boala nu-ți va schimba viața. Dar, crede-mă, ți-o schimbă enorm. "

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre tulburările alimentare pe VICE:
Ce se întâmplă când ești supraponderal și anorexic
Este obezitatea o problemă psihologică sau una fizică?
Diabeticii tineri se omoară cu slăbitul