Cultură

Festivalul care bagă tinerii în teatrul românesc și-ți arată că-n săli nu-i doar praf și plictiseală

Sunt două cuvinte care, mai ales în anii ăștia, par mai diferite ca niciodată: „tineri” și „teatru”. În aducerea celor două la un loc se întâmplă un festival.
VICE România
Bucharest, RO
x fest festival teatru bucuresti romania europa teatrul excelsior
Moment din spectacolul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Imagine via Teatrul Excelsior

După toate festivalurile care au fost vara asta în România, urmează unul aparte: teatrul cu, despre sau pentru tineri. Se întâmplă astfel X-FEST, între 7–15 octombrie. 

Timp de nouă zile vor fi 18 reprezentații ale unor spectacole relevante pe plan internațional, realizate de companii și artiști importanți din Germania, Franța, Cehia, Grecia, Bulgaria și România.

Publicitate

Festivalul e la prima ediție, e organizat de Teatrul Excelsior, dar piesele se vor desfășura pe scenele a opt teatre bucureștene (Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Teatrul Odeon, Teatrul de Comedie, Teatrul Nottara, Teatrul Mic, Teatrul Metropolis, Teatrul Godot). La acestea se adaugă o secțiune de formare pentru tineri care include workshop-uri, spectacole-lectură și zeci de spectacole în liceele bucureștene.

Tema acestei prime ediții a festivalului pică la fix atât pentru tineri și public, în general, cât și pentru perioada actuală: Limite/Limits. Odată cu acest demers se caută răspuns și la o dilemă mai mare: Care sunt limitele teatrului și în ce măsură nevoia disperată de a împinge și mai departe limitele tehnologiei va afecta arta asta?

Ce vezi și ce explorezi în timpul festivalului

x fest festival teatru teatrul excelsior romania europa

Programul complet al festivalului

Teatrul Excelsior va deschide seria spectacolelor din România cu o premieră: Două ore cu pauză, un spectacol de Gianina Cărbunariu. Spectacolul ei abordează o temă la fel de importantă ieri ca azi: educația instituționalizată. 

Apoi, TSCHICK. De ce am furat mașina, regizat la Teatrul German de Stat din Timișoara de Irisz Kovacs, spune povestea lui Maik și a lui Tschick, doi adolescenți care cred că trebuie să existe și o altă lume decât cea pe care o cunosc acasă și la școală. 

Publicitate

Teatrul „Regina Maria” din Oradea va prezenta spectacolul Fiul de Florian Zeller în regia lui Bobi Pricop, o dramă de familie care tratează într-un mod realist un subiect sensibil: depresia la adolescenți și suferința prin care trec toți cei care se confruntă cu o astfel de problemă.

Antisocial, în regia lui Bogdan Georgescu și una dintre cele mai de succes producții cu și despre tineri ale Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, explorează școala românească și cu ce te lasă sau ce lasă în tine. 

Teatrul „Maria Filotti” Brăila va prezenta NAUFRAGIAT! Fantasticele aventuri ale lui Louis de Rougemont (povestite chiar de el însuși) de Donald Margulies, în regia lui Andrei Huțuleac. 

Jocuri în curtea din spate de Edna Mazya, regizat de Diana Mititelu la Teatrul de Stat Constanța, este un spectacol despre cruzime, o radiografie a psihicului adolescentin.

În fine, Teatrul Excelsior va închide festivalul cu spectacolul PUNK ROCK de Simon Stephens, în regia lui Vlad Cristache. Piesa este o analiză sinceră a societății noastre, din perspectiva unor adolescenți aflați în pragul examenului maturității.

FRONTAL

Din timpul piesei Frontal. Imagine via Teatrul Excelsior

La astea toate se adaugă reprezentațiile din afară. Dincolo de-a avea în centrul atenției tinerii, festivalul este și o celebrare a diversității teatrului contemporan. 

În ceea ce privește prezența în mediul școlar, Teatrul Excelsior va ajunge în zeci de licee din București cu o serie de spectacole reunite în proiectul #oradedirigentie. Spectacolele se vor derula în sălile de curs, ca un flash mob în timpul orei de dirigenție, și vor aborda teme strict legate de problemele cu care se confruntă noua generație. Vor fi urmate de dezbateri între actori și tinerii spectatori.

Biletele pentru festival sunt disponibile online aici și la casa de bilete a Teatrului Excelsior.