Am fost pe teren cu omul care te scapă de ploșnițe, ca să văd ce folosește, și m-a lăsat mască

Mă simt ciudat. Parțial pentru că m-am trezit foarte devreme și parțial pentru că mă aflu într-un tren cu destinația Sussex, ca să asist la o dezinsectizare.

Mă duc să-l întâlnesc pe specialistul în ploșnițe Hugh Barrie. Principalul lucru pe care îl știu despre el, în acest moment, e că este un scoțian stabilit în Bournemouth, cunoscut pe plan profesional sub pseudonimul de Bed Bug Doctor. Ah, și urăște Londra - de aceea refuză să accepte joburi acolo și tot de aceea mi-a luat două ore și jumătate ca să ajung la el.

Taxiul mă lasă la capătul unei străzi rezidențiale. La capătul aleii se află o furgonetă albă Ford Transit Custom din spatele căreia ies niște țevi gonflabile groase și gri care se strecoară în interiorul casei.

Barrie stă lângă dubă, zâmbind. Primul lucru pe care îl întreabă e dacă mi-a fost greu să ajung aici și îi recunosc că a fost un pic. În timp ce privesc scena, îmi spune că nu și-a pus reclame pe furgonetă și nu poartă costum de protecție, ca să nu intrige vecinii.

„Toți se uită pe fereastră și se întreabă Ce naiba se întâmplă aici?”, a zis el. „Imaginează-ți cum ar reacționa dacă mi-aș scrie pe mașină că extermin ploșnițe.” Ploșnițele sunt foarte stigmatizate, deși nu e cazul, pentru că pot apărea în casă la oricine. Dacă totuși vecinii îl întreabă cu ce se ocupă, le spune că extermină molii. „Oricum e același tratament.”

În loc de costum de protecție, Barrie poartă un tricou polo Hugo Boss roz cu o batistă falsă în buzunarul de la piept, pantaloni bleumarin și pantofi Karimor de culoare verde marin. Are 59 de ani, părul scurt și alb, e bronzat, cu o față prietenoasă și câteva vene violacee pe obraji. La fel ca fratele lui, Richard, care are același job și cu care am vorbit ieri pentru un alt articol despre ploșnițe – Barrie e un scoțian simpatic și de treabă.

E treaz de la 4.40 dimineața și e aici de mai bine de o oră. Îmi spune că încălzitorul de culoare galbenă din interiorul dubei „e doar un arzător mare” care consumă 16 litri de motorină pe oră și generează 512.000 BTU (British Thermal Units), ceea ce e foarte mult. În interior se află un ventilator centrifugal, motivul pentru care poate sufla aer cald atât de repede și la o distanță atât de mare. Aerul iese din el la 75 de grade. Mai spune câteva lucruri despre arzător și apoi vorbim din nou despre ploșnițe.

Barrie primește un telefon și, la jumătatea discuției, mă bate pe braț ca să ascult și eu. Îl întreabă pe cel care a sunat de unde știe că are gândaci de pat. Barrie îl întreabă cum arată excrementele creaturii („ca o pată de vin roșu”) și îl informează că insectele pot merge 30 de metri într-o zi.

Îl pune pe client să explice exact de ce crede că are ploșnițe, ca să fie absolut sigur că e vorba de o infestare. I-a zis că nu poate garanta că va elimina toate ploșnițele decât dacă o să încălzească dormitoarele de la etaj la 56 de grade și peste, iar în restul casei dă cu spray. Gata, are alt client nou. 

Barrie a primit un număr mare de apeluri în timpul celor patru ore și jumătate pe care le-am petrecut cu el, iar multe dintre ele erau despre ploșnițe. Compania lui acoperă toată Marea Britanie, iar Barrie se ocupă de lucrările din sudul țării. Mi-a zis că au obținut recent câteva contracte babane, inclusiv cu parcuri de vacanță.

Ne uităm din nou la calorifer și la țevi, apoi la ferestrele de la etaj. „Ai muri dacă ai sta acolo sus cât fac tratamentul”, a zis Barrie. Îl întreb cât de fierbinte e o saună. „Patruzeci și ceva de grade”, mi-a răspuns.

„Deci e mai cald decât într-o saună acolo sus?” întreb.

„Da.”

„Și e periculos?”

„Nu se ajunge la condițiile în care să izbucnească totul în flăcări”, spune Barrie.

Îi povestesc lui Barrie despre cum m-au năpădit moliile acum doi ani și am ajuns să omor peste o mie de fluturași. Fața i se luminează imediat și devine energic. Îmi spune - printre altele - că trebuie să caut mereu daunele din jurul marginii covorului.

Barrie dispare în fața dubei și iese cu două Clearview Bed Bug Monitors, un dispozitiv transparent cu aspect labirintic pe care compania lui l-a inventat ca să prindă ploșnițele. Acestea intră în el, își lasă feromonii și apoi se adună înăuntru. Învelișul transparent îți permite să te uiți la micile insecte, ca să vezi dacă mai ai o problemă sau dacă e vorba de un alt dăunător. Firma lui le dă proprietarilor dispozitivul ăsta după ce au tratat casa. Îmi dă și mie două să le iau acasă.

Ziua noastră e presărată cu informații interesante despre ploșnițe: De exemplu, știai că ploșnițele, deși sunt nocturne, se pot adapta dacă omul cu care se hrănesc lucrează noaptea? Ploșnițele se adaptează la semnătura de CO2 și feromoni a omului lor, așa că știu exact când să riște să iasă din ascunzătoarea lor.

Îi spun lui Barrie că trebuie să facem un TikTok la un moment dat și că sunt un pic stresat, pentru că nu am mai făcut așa ceva până acum. Îi spun că mă simt cam bătrân pentru TikTok. „Eiii, de ce? Pune-ți mintea la contribuție”, mă încurajează Barrie. Sprijinul său îmi e de mare ajutor pe tot parcursul zilei. La un moment dat, ne explicăm unul altuia cum am ajuns noi azi să prăjim ploșnițe împreună.

În timp ce eu l-am găsit întâmplător, se pare că Barrie e foarte curtat de presă în momentul de față: A apărut în The Telegraph de două ori, în Daily Star, la radioul local BBC și la ITV. Specialiștii în ploșnițe sunt la mare căutare - acesta e momentul lor, momentul lui Barrie.

„Vrei să arunci o privire înăuntru?”, întreabă Barrie. Intrăm în casă, ocolind țevile gonflabile care seamănă cu o zonă de joacă moale. E clar mai cald aici - chiar și cu ușa din față deschisă. Mă mișc cu grijă pentru că nu înțeleg pe deplin pericolul pe care îl reprezintă sau nu țevile, dar Barrie ridică una în lateral ca pe un tobogan pliabil și urcă scările. „Urcă.”

E într-adevăr fierbinte aerul la etaj, de parcă aș intra în altă climă. „O, wow”, spun eu, cu respirația imediat îngreunată. „A, și nici nu e cald încă”, spune Barrie. Cele două dormitoare sunt pompate cu aer fierbinte, iar fiecare cameră are înăuntru un ventilator industrial care răspândește aerul în jur. Barrie va continua să mute direcția ventilatorului pe măsură ce trec orele.

Cele mai multe dintre bunurile proprietarilor sunt încă în casă, dar el a scos din dormitoare tot ce ar putea să se topească (e aproape sigur că gândacii de pat au aproape întotdeauna sediul în dormitoare, pentru că acolo se hrănesc). Căldura este groaznică, iar ploșnițele vor avea parte de încă trei ore de așa ceva.

Barrie caută prin patul fără cearșaf și găsește o ploșniță moartă. „Acum cad de aici”, spune el. Ating finisajul metalic de pe rama patului și e ca o oală cu apă în fierbere. „Imaginează-ți. N-aș putea trăi în așa ceva”, adaugă Barrie. Mai târziu, Barrie va pune o pătură peste uși ca să mențină căldura în dormitoare. Ferestrele rămân deschise pentru că, dacă se încălzește prea tare, începe să se dezlipească tapetul.

Tratamentul termic e o abordare destul de nouă pentru exterminarea ploșnițelor, inventată în ultimii zece ani ca modalitate infailibilă de combatere a infestărilor. În timp ce insecticidele (de obicei un spray) ar putea rata ascunzătorile greu de atins, cum ar fi cele de sub podele, aerul cald nu ratează și nu iartă nimic. Ploșnițele și ouăle lor mor într-un minut de la expunerea la 48 de grade. Barrie încălzește etajele superioare la o temperatură de peste 56 de grade, doar ca să fie sigur. Holul și scările de la etaj sunt și ele încălzite, bonus.

Peste câteva ore, când va încheia tratamentul termic, va stropi toată casa cu Cimetrol Super - singurul insecticid care funcționează, spune el - și apoi, peste două săptămâni, se va întoarce și va stropi din nou toată casa, și mai temeinic. Tot procesul costă o mie de lire plus TVA.

Dar, înainte de asta, Barrie face un ceai și stăm de vorbă în bucătărie.

L-am întrebat cum se face că el și fratele lui Richard au ajuns să fie specialiști în ploșnițe la capetele opuse ale Marii Britanii. Se pare că Richard a fost șeful diviziei scoțiene de la Rentokill și a preluat contracte mari în toată Marea Britanie și în străinătate - Libia, Kuweit, toate locurile care au infestări grave.

Barrie a fost campion la schi nautic. A venit în Bournemouth ca să predea schi nautic acum douăzeci și ceva de ani și nu a mai plecat niciodată.

A lucrat ca instalator, dar nu îi mergea grozav, așa că Richard i-a sugerat să intre în afacerea de dezinsectizare. Barrie a dat examenele, și-a înființat propria companie și face asta de nouă ani.

Barrie face aluzie la un contract important din Portsmouth, dar nu-mi poate spune despre ce companie e vorba. Râdem amândoi. Îl sună un prieten să-l întrebe unde găsește otravă pentru șobolani. „Are șobolani.” Iar râdem. Barrie nu se mai ocupă acum decât de ploșnițe, are deja prea mult de lucru cu ele.

În ceea ce privește isteria legată de infestările venite din Franța, Barrie spune: „Gata, au venit peste noi. Lumea a luat-o deja razna.” A fost inundat de apeluri la șase luni după încheierea pandemiei, când lumea a început din nou să călătorească.

Totuși, chestia cu francezii e reală până la un punct. „Te-ai uitat la rugby zilele trecute?", a zis Barrie, referindu-se la meciul Anglia-Samoa din cadrul Cupei Mondiale de rugby. „Au fost cincizeci de mii de oameni acolo, toți au dormit prin hoteluri și toți se întorc aici. Eu mă uit la ei și îmi frec mâinile, cu gândul că o să mă îmbogățesc”, râde el. Își freacă mâinile și glumește: „Sper că toți locuiesc în zona Bournemouth!” Imediat ce a zis chestia asta, i-a sunat telefonul – era un tip care fusese la Cupa Mondială de rugby.

Barrie îmi spune că ar trebui să vizitez coasta de vest a Scoției: „Coasta de vest e cea mai frumoasă regiune”, spune el. „E ca și cum ai fi pe plajă în Barbados. Marea e mai caldă acolo datorită curentului din Golf.” I-am zis că nu am fost niciodată. Răspunde la un alt apel, de data aceasta de la primărie, în legătură cu un job la un azil. Băieții lor folosesc un insecticid care nu prea funcționează. „Singurul insecticid care funcționează e Cimetrol Super”, îi spune Barrie doamnei de la telefon.

Barrie a zis că tratamentele prin pulverizare nu funcționează niciodată, deoarece nu omoară toate ouăle - nici măcar dacă îl dai în două runde. „Întotdeauna îți scapă ceva. Întotdeauna. Nu contează cât de bun ești”, spune el.

Mi-a povestit despre o doamnă în vârstă dintr-o locuință socială pe care a încercat să o ajute gratuit, după ce consiliul a pulverizat de patru ori în apartamentul ei cu un insecticid ineficient și i-a și cerut 1250 de lire. Dar tot n-o scăpaseră de ploșnițe.

Barrie a tratat termic apartamentul, dar după două luni ploșnițele au revenit. Și-a dat seama că gândacii de pat veneau din alte apartamente din clădire și că nu se putea face nimic dacă nu erau tratate toate apartamentele, lucru pe care statul nu vrea să-l achite. Asta ne amintește că cei care lucrează în domeniul lui Barrie se confruntă uneori cu persoane vulnerabile aflate în situații de viață imposibile. Și e foarte greu să stabilești cine plătește în situațiile astea: primăria, proprietarul sau locatarul.

El îmi povestește despre alții care fac dezinsectizare cu echipamente învechite care nu funcționează: „Ei pleacă și ploșnițele încă se târăsc pe pereți.” Apoi răspunde la un alt apel - de data aceasta e vorba de un coleg de la un alt loc de muncă.

Când a terminat, îl întreb pe Barrie dacă există vreun limbaj din lumea lui pe care neinițiații nu-l cunosc. „Nu, noi nu avem niciun argou”, spune el.

Când te ocupi de dezinsectizarea apartementelor, munca nu se termină niciodată

„Trebuie să fie grozav să ai un business de dezinsectizare acum, mai ales dacă ești specializat în ploșnițe”, spun eu, iar Barrie aprobă zgomotos. Dar înseamnă și că trebuie să muncești din greu”, a zis el. Vorbim despre faptul că începe dimineața devreme, apoi îmi sugerează să mă mut în Bournemouth. „La naiba! De ce vrei să stai în Londra?”, a zis el și a adăugat că are alergie la orașe mari.

Revenind la insecte, Barrie îmi povestește despre pistolul electric static pe care îl va folosi mai târziu ca să pulverizeze. Faptul că pistolul are electricitate statică face insecticidul să înconjoare și să se lipească de fiecare obiect.

Mă duc și stau lângă Barrie pe alee. Răspunde la un alt telefon - de data asta de la avocatul său. „Și el a găsit o ploșniță în casă”, zice Barrie când închide și iar râdem.

Ne învârtim în jurul casei câteva ore. Barrie mută lucruri la etaj și întoarce periodic ventilatoarele. Fumează câteva țigări pe alee, răspunde la telefoanele unor potențiali clienți și trimite e-mailuri.

În jurul orei 13.00, oprește căldura și trage țevile pe scări. Mă duc și stau într-unul dintre dormitoare. Transpir imediat - e căldură ca lumea. Nu trebuie să porți costum de protecție pentru tratamentul termic, dar trebuie să-l porți când pulverizezi insecticid. Mă întorc în bucătăria răcoroasă.

Barrie scoate țevile din casă împreună cu păturile de incendiu și cablurile electrice. Coboară și ventilatoarele. Eu privesc din bucătărie și ronțăi chipsuri. A sosit timpul pentru insecticid.

Barrie își pune o mască de protecție și merge din cameră în cameră, pulverizând totul cu pistolul electric static. Când respiră, sună ca un scafandru la mare adâncime. După ce termină pulverizarea, e timpul să plece.

Barrie îmi spune că erau zece ploșnițe în dormitorul principal și între douăzeci și treizeci în celălalt dormitor.

În timp ce își încarcă duba, îmi spune că tot echipamentul de aici se ridică la patruzeci de mii de lire sterline - și asta doar pentru o singură dubă. Compania lui are mai multe: „Echipamente de patruzeci de mii de dolari, doar ca să ucidem ploșnițe, îți dai seama?”

Încheie ziua de lucru cu un mesaj vocal către fiul proprietarului casei în care îi spune acestuia să nu intre în casă timp de două ore, iar noi plecăm spre gară cu duba lui. Vorbim din nou despre povestea vieții lui și despre cum a ajuns să facă schi nautic în Dorset. Vorbim și despre familia lui - are trei fiice adulte, una în Australia și două pe coasta de sud a Angliei.

Ajungem în gară și îl întreb ce are de făcut mâine, cu gândul că e un mod frumos să închei articolul. „Munca nu se oprește niciodată”, a zis el, după ce a aruncat o privire în agendă. „Am lucrări rezervate până în noiembrie. Mâine mă duc în Salisbury.”

Ne strângem mâna, îmi zâmbește și pornește duba. Lucrările nu se opresc niciodată și am sentimentul că nici Barrie n-o să stea vreodată pe loc.